vine un întuneric de care nu ai unde fugi,
e singurul care atât de frumos ne copleșește

degeaba îți numeri păcatele,
în fond, numai unul e capital,
pentru el urmează să ceri izbăvire:
nu ai îmbrațișat niciodată un suflet,
îți tot repeți,
până la capăt,
până la capăt...

cum știe moartea să ne tragă la sorți,
cum știe moartea să ne îmbrățișeze

e
un 
soare
care
apune
în
lobul
parietal 

cineva-ți
cotrobăie după inimă, ehei, nu are suficientă imaginație,
nu știe 
că ești o păpușă-mecanică, ai cheiță la spate,
hai s-o răsucim, să vedem ce ne poate spune:
i was not a dream,
i was not a dream

asta vezi:
uși cu senzori de mișcare, 
tensiometre cu senzori de mișcare,
sentimente cu senzori de mișcare,
zăbrele cu senzori de mișcare,
semafoare care te anunță că trebuie să te oprești,
oprește-te, bă,
ferestre care se dilată în timp ce respiri

și oameni care se scufundă în podea,
și noaptea asta cu o pojghiță fină, de ceață,
în dreptul ochilor,
picurând

asta scrie pe fișa de observație:
a reușit să moară în fiecare zi,
a reușit să prindă timpul de gât și timpul a început să se sufoce,
nu ai putere asupra mea, nu mă poți constrânge să rămân în ritmul tău,
du-te dracu

întunericul e cel care ne copleșește,
despre moarte îți voi povesti altădată

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor