Bucuria unui om, ţine seama şi de imaculata zăpadă din jurul lui şi de verdele ireal al verii.

In imensitatea asta albă, de azi,îmi permit să savurez o autentică stare sufletească intensă şi deplină.

În toate zilele cu zăpadă ca din poveşti, îmi strig fericirea de copil matur, îmi aud cuvintele venite

de nicăieri şi care se duc aiurea, cu acea nuanţă de intimitate specială şi mă supun priveleştii magice,

fără să schimb nimic din gând. În fiecare iarnă, mai ales în astea cu omături ireale, mă lansez în

călătorii sentimentale, cu dorinţa de a mă îmbolnăvi ireversibil de bucurie, tocmai pentru că acest

anotimp al aşteptărilor, îmi dă voie să cred că sunt sus şi calc pe nori.

Ferestrele mele, au devenit şevaletul iernii-pictor care stăpânită de imaginaţie şi talent unic,

mi-a redat spre contemplare, flori de gheaţă ca în copilaria mea.

Ating cu degetele mici, peisajul floral stricându-l şi răceala mi se duce până spre picioare.

Îmi duc buzele spre ceea ce a mai rămas şi suflu ca un vânt anemic de primăvară, poate

repar ceva din crochiul glacial.Dorinţa de a face şotii, mă îndepărtează de geam şi deschid uşa,

să văd cum îmi îngheaţă aburul.Ceva ca un fir de aţă pescărească, îmi taie nasul şi luând o gură

sănătoasă de aer rece, mi-am asigurat o tuse pe măsură şi o răguşeală serioasă.

Toate astea, sunt simple coincidenţe în aceste zile şi de aceea nu mă sperii?

S-a pus iar pe nins şi în hărmălaia asta de fulgi, simt că mă purific, chiar dacă universul este ocupat.

Poate că plâng îngerii...poate! Stau cu coatele pe pervazul ferestrei şi mă gândesc cum ar fi dacă aici,

nu ar fi zăpadă.

- Ei,lasă, că aşa ceva nu se poate! Pentru zăpada asta plină de grăunţi de aur, neapărat îmi trebuie

o sanie de sticlă cu frâie din chihlimbar.În goana după bucurie, am uitat că nu am reni şi mâinile îmi

sunt îngheţate. În oglinzi paralele, stau şi alerg, râd şi plâng, visez şi trăiesc, iar tu care priveşti,

nu vezi că a început iarna?

- Am văzut, dar ce pot face?

- Adevărat că nu poţi face nimic!

Am strâns bucuria în pumni şi mi-am căutat un loc mai bun lângă fereastră,

ca să pot auzi muzica perfectă a cerului.Simt parfumul vinului fiert cu coajă de portocală

şi nu mă îndur să plec.Pe masa de lângă uşă, sunt colaci şi mirosul lor de anafură,

mă face să stau cuminte.

- Mă lasă tu, timp, să stau aici, cât vreau!

Nu ştiu dacă fulgii, sau poate înduioşarea excesivă la ceas de decembrie, mi-au inundat ochii,

dar indiferent de timp, eu tot mă voi contopi cu anotimpul.

Îmi închid clipele în globurile de sticlă, mă închin la icoana Maicii Domnului,

întru iertarea păcatului de invidie asupra timpului.

Cineva cântă, tocmai la ceasul meu de odihnă!

,, Simt ace de gheaţă spărgând infinitul… !"

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de DRAGOMIR PETRA pe Decembrie 27, 2012 la 10:13pm

Cu sinceritate iti spun ca m-am delectat.Astept cu nerabdare sa mai citesc dupa sarbatori.

Iti doresc un an nou cu bucurii!

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor