Băi, știi, o perioadă

Am fost confidentul lui Iisus

Tovarăși, înțelegi, îmi spunea el

Mă eliberaseră de la balamuc, știi

Nu-ți fă griji, asta a fost demult

Pe atunci stăteam

Numai pe lângă tipese de astea intelectuale

Cărora le plăcea să se audă, știi

Eram odată mort de beat

Ieșeam din crâșmă

Și-l văd pe o străduță

Cu geacă de blugi și cu părul ăla blond, lung

Te iubesc Iisus, am strigat

Da, sigur, a mormăit el

A acceptat să urce la mine

Stăteam într-o garsonieră de asta, de nefamiliști

S-a trântit imediat într-o cadă cu apă

A închis ochii și acolo a stat

Doar își trecea două degete

Pe față, pe nas, ușor

Se gândea și mormăia ceva printre buze

Am zis că era Distruge ce te distruge pe tine

Dar, evident, nu cred că am auzit eu bine

Spre dimineață am încercat să-i spun

Că lumea se va bucura când va auzi că a venit

I-am zis că lumea îl iubește

Și înainte de a se culca

Era trist, mi-a spus că nimeni nu-l urăște pe el

Mai mult decât se urăște el pe sine

Era pe atunci într-o stare...

Se temea mai ales de sfinții ăștia mici

Zicea că-și pierduse tăria

Iar ăștia noi, mai ales, au colți

În acea perioadă încă se străduia să mănănce frumos

Furculița îi era o povară

Și să zâmbească, deși era bolnav sufletește

Ai plecat și te-ai comportat

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

I se spunea în șoaptă răstită de jos din stradă

Alții credeau că e un înger

Dar nimeni nu știa că el

Se lovise din greșeală în greșeală

Până la răsunătoarea împlinire de pe cruce

La început, a spus că s-a întrebat

De ce el, când omenirea

Putea să aleagă dintr-atâția

Dar nu prea puteai să vorbești cu el mare lucru

Când își petrecea toată ziua în cadă

Ca să își cerceteze rănile de pe corp

Era în apartament ca un astronaut

Printre rafturi cu dulciuri mărunte

Ne mai și trântea sictirit

Câte un Da mai descoperiți-vă singuri, băi

Era uneori caraghios, ca un unicorn care ar dansa la bară

Te uitai la el doar ca să ți-l amintești din memorie

Mânca mult în perioada aceea

Se tundea uneori singur și îi ieșea destul de prost

Și făcea atîta mizerie

Dar era o mizerie făcută cu dragoste

El era, tot, doar iubire, înțelegi

Îi cereau minuni toți, normal

Dar le spunea că aici

Nu-i țara minunilor, agățați-vă de plasa gardului

Și n-aveți decât să priviți dincolo

Oricum, pe el nu aveam cum să-l cunoaștem

Ar fi trebuit să fi avut o viață înainte pentru asta

Îi ceream iertare, asta când eram mai beți

Că noi, omenirea, l-am rănit

Și dacă nu dădea din mână disperat

Zicea simplu că în orice iubire e un risc

Plângeam când îl vedeam așa de trist

El ne usca lacrimile cu feonul

Începuse să fumeze

Asta spunea că a regretat

Că n-a făcut când era tânăr

Îi spuneam, Iisuse, ești perfect

Sacrifică-te pentru noi

Și ne zicea că băi, voi nu știți

Ce bine e să stai

Alături de orice care te face

Să te simți bucuros că trăiești

Ne mai spunea că a visat

Că este iarăși pe cruce

Și că s-a trezit transpirat

Zicea că pe vremuri a împărțit

Mântuire la plic sub formă de frunze de trifoi

Mântuire din aceea, după noroc, ce să-i faci

Voia să fie piatră, să fie rece

Și ne întreba, după ce dădea

O jumătate de sticlă de vin pe gât

De ce băi m-ați înjunghiat în inimă

Dacă inima asta era a voastră

Nu vă mai uitați băi, atâta, la dragoste

Credeți în voi și gata

Oricum, eu sunt cel mai tare lucru

Care vi s-a întâmplat vouă vreodată:

O roză blândă pe un maidan plin de scaieți

Dar sunt făcut din greșeli, vă repet vouă

Nu datorită mie un cântec de dragoste capătă sens

Ne mai spunea că nu simte nimic

Că aici nu a venit să ne bucure

Ci să moară și că vrea să facă liniște

În toată povestea aia cu gust de praf si vară

Să nu plângă nimeni pentru el

Muzica plânsului poate fi mai bună

Doar decât picioarele goale ale papei

A fost o vreme, zicea el

Când era îndrăgostit de noi

Dar nu ne mai simte

Căci suntem încastrați în sticle cu etichetă

Dacă vă e dor de mine, acum e prea târziu

Duceți-vă și voi undeva, ne-a zis

Faceți baie printre stele

Sau turnați vreun lichid de orice în inimi

Nu vă mai măsurați voi umbra cu a mea

A mea se aude doar

Zicea că s-a pierdut de fapt

Că își făcuse o lume a lui

Unde leii, de exemplu, n-aveau coamă

Nu mă mai iubiți, nu mă mai omorâți

Iubirea e ușoară, dacă se stinge, se aprinde de la soare

Și, la dracu, sunt un luptător

N-am supraviețuit ci înviat

Nu vă salvez și nici nu vreau să fiu salvat

A zis el pierzându-se pe scară

Într-un nor gros de fum

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor