Ileana Andrei: ”Până aici cu demolarea, domnilor!”

 

Interviu cu scriitoarea Ileana Andrei Cudalb – Consul la Ambasada României din Canberra, Australia

Citesc în această nesuferită dimineaţă de toamnă australiană, în Canberra, două texte semnate de doi oameni atât de diferiţi şi totuşi atât de asemănători prin soarta ce le-a fost dată, să respire acelaşi aer pestilenţial al României proletare, într-o societate multilateral dezvoltată în centrul căreia nu se afla omul, ci grija pentru om. Este vorba de răspunsul clar şi răspicat al domnului Nicolae Breban la tentativa neruşinată a pletorei jurnalistice de a-l defăima „pe surse” şi textul de o candoare adolescentină a domnului Ovidiu Creangă: ”Am fost controlor economic”, postat pe Reţeaua Literară. Nu voi comenta mai mult aceste texte, fac doar o invitaţie la lectura lor. Cei din generaţia părinţilor mei, a mea, chiar şi cei din generaţia fiicei mele, care la vremea aşa-zisei revoluţii era în liceu, cu toţii ştim care erau atunci valorile şi etalonul acestor valori.
Îi invit la lectură pe toţi cei care au încă instinctul de conservare viu şi care după adâncă reflecţie vor putea ajunge la aceeaşi concluzie la care am ajuns şi eu. Cred că a venit vremea să spunem împreună: „Până aici cu demolarea, domnilor! Opriţi-vă, sau vă oprim noi.”
Sunt puţine momentele când am lăsat revolta să mă scoată afară din matca mea de moldovean liniştit şi îngăduitor, gata să recunoască oricui dreptul de a exista sub soare. Oricui, da, dar nu oricum!

La Seul fiind în misiune permanentă, am aflat cu stupoare că bunul meu prieten Cezar Ivănescu a fost executat public de indivizi perfizi care s-au servit de liota lor de clienţi din presa de scandal, lovindu-l cu precizie ca în artele marţiale, exact în punctul care avea să-i inducă moartea fizică, pentru că nemurirea nu i-o vor putea lua. Nu, câtă vreme mai trăim noi cei care l-au iubit şi preţuit, unii declarativ, în spaţiul public, alţii discret, în spaţiul intim. Orgoliul lui Cezar nu a suportat să fie acuzat pe nedrept de o vină pe care el însuşi o aducea altora, aceea de a fi fost colaborator al securităţii. Şi tocmai aceia l-au lovit mişeleşte, cu propriile lui arme.
Coincidenţă, sau nu, mă aflu tot în misiune permanentă, de data asta la Canberra, şi primesc de la buna mea prietenă, scriitoarea Aura Christi, un text pe care abia la a doua lectură îl descifrez cu adevărat. Nicolae Breban, uriaşul la propriu, dar mai ales la figurat, scriitor, este şi el victimă a aceleiaşi pletore jurnalistice, care vai, nu e de capul ei, în cursa nebună după rating. Şi găselniţa este veche, patentată de acum după succesul repurtat în cazul lui Cezar Ivănescu: aruncă gurilor hămesite din piaţă, nu pâine ci sînge!

 
Adun la un loc experienţa anilor, mulţi la număr, mai mulţi poate decât vârsta multor jurnalişti angajaţi în presa de scandal, şi nu pot să nu aduc în discuţie - şi cine ştie, chiar să le ofer o temă de refleţie - ce înseamnă demnitatea personală şi demnitatea colectivă la unele popoare, pe care Dumnezeu mi-a îngăduit să le cunosc din experienţe făcute la prima mână, cum se spune. N-am întâlnit niciodată un ungur să nu fie mândru de neamul lui, de personalităţile culturale sau de istoria sa. N-am întâlnit niciodată un evreu care să permită atacuri la adresa neamului şi care să nu fie mândru de fiecare Premiu Nobel câştigat de un cosânger al lui. Îmi amintesc de o vizită la Muzeul Yad Vashem din Jerusalem când Joshua Erlich, îndrumătorul nostru de grup, ne întreba şi se întreba, retoric fireşte, în faţa unui colaj cu poze ale victimelor copii din lagărul de la Auschwitz: „Vă daţi seama cîte Premii Nobel a pierdut Israelul în acest Holocaust?”
Trecând peste „hazul de necaz” din subtextul întrebării, oare chiar este nevoie ca un popor să treacă prin Holocaust ca să atingă acest nivel de conştiinţă a valorii sale ca neam, ca să poată să-şi respecte identitatea spirituală, personalităţile culturale, moştenirea istorică ? Întrebare, iarăşi, retorică.

Tot experienţa mi-a arătat cum un popor, după ce a fost înrobit secole de-a rândul, când cuceritorul a făcut tot ce-a putut ca să şteargă de pe faţa pământului urmele existenţei sale, se poate ridica din propria cenuşă şi poate reconsitui după arhive şi după alte relicve istorice moştenirea sa culturală. Am mai spus-o şi o repet, misiunea de diplomat la Seul a fost o nouă studenţie pentru mine. Participând la festivalurile coreene şi dând curs invitaţiilor de a vizita zonele de interes economic, dar mai ales cultural, am asistat la adevărate demonstraţii de mândrie naţională. Un popor a cărui cultură a fost distrusă rând pe rând de chinezi apoi de japonezi, ale cărui manuscrise au fost jefuite de soldaţii francezi, englezi sau americani, se luptă astăzi să-şi recupereze, prin tribunalele internaţionale, memoria captivă în marile muzee ale lumii. Şi odată recuperate manuscrisele devin susrsă de inspiraţie pentru scriitori, regizori, autori de manuale şcolare. Da, mândria de a fi coreean se manifestă astăzi documentat, dar această manifestare nu ar fi fost posibilă dacă de-a lungul timpului nu ar fi existat conştiinţa valorii sale şi respectul de sine al fiecărui om în parte.
Mai nou, aborigenii din Australia, oameni care până prin anii ’70 erau împuşcaţi de albi la fel ca şi cangurii, cu deosebirea că aceştia din urmă constituie încă o sursă de hrană, îşi spun astăzi tot mai răspicat cuvântul şi îşi reclamă un drept patrimonial asupra pământului pe care albul cuceritor nu e dispus, deocamdată, să i-l recunoască decât asupra deşertului australian. A evoluat societatea? Cu siguranţă, da. A recunoaşte valorile spirituale ale aborigenilor, consideraţi cu numai câţiva ani în urmă sălbăticiuni, dreptul lor de a se manifesta nestingheriţi pe pământul strămoşilor este un semn clar al evoluţiei unei societăţi. Doar un exemplu: pictura punctiformă practicată de aborigeni din timpuri imemoriale este protejată de legea australiană la nivel federal şi este inclusă în patrimoniul intangibil UNESCO. Este şi aceasta o dovadă a tăriei de caracter a aborigenilor conştienţi de valoarea culturii şi tradiţiilor lor.

În schimb, noi cu ce ne prezentăm noi astăzi în faţa lumii, a istoriei? Ce-am făcut noi după revoluţie? Cautăm în gunoaiele securităţii şi fabricăm dosare. Nu pentru a susţine vreun scriitor român pentru Premiul Nobel, nu, Doamne fereşte, ci pentru a-i înfunda odată pentru întotdeauna pe cei care au mai rămas şi care ar mai putea năzui la această recunoaştere internaţională. Am tot căutat „în sertar” o literatură de rezistenţă împotriva comunismului care, evident, nu exista. Şi de ce nu exista, domnilor? Vă spun eu, şi puteţi verifica: pentru simplu motiv că autorii acestei literaturi luptând, calcând pe orgolii, uneori pe suflet şi-au publicat cărţile în plină teroare comunistă. Ei sunt adevaraţii scriitori din rezistenţă, ei, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Cezar Ivanescu, Nicolae Balotă. Cine nu a citit cărţile lor, să facă bine să le citească. Cu creionul în mână, aşa cum am făcut şi eu. Da, probabil că au făcut unele compromisuri pentru a-şi vedea cărţile pe raftul unei biblioteci. Dar cine nu le-ar fi făcut? Cine ar fi refuzat să stea de vorbă cu un general de securitate? Cine ar fi refuzat să se prezinte la o anchetă? Să fim serioşi, domnilor!

Ajungând până la mine această mizerie de presă, cum pe bună dreptate o numesc toţi cei ale căror luări de poziţie le-am citit, în cazul Breban, m-am întrebat desigur, cum ar fi procedat un ungur, sau un israelian, sau un coreean, sau un maor, sau un aborigen, atunci când cineva din comunitate sau din afara ei, ar fi ridicat mâna goală, sau cu noroi, asupra celui mai reuşit semen al său. Din nou întrebare retorică la care se poate răspunde, totuşi.
Acel cineva ar fi fost pus la stâlpul infamiei în locul victimei sale. Da. Numai că deosebirea în cazul nostru este că la noi lipseşte o instanţă morală care să pună stavilă pornirilor antropofage ale unora.
Nu e timpul trecut ca această instanţă să se constituie. Oameni care încă mai au sentimentul mândriei de a se fi născut într-o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu frumuseţi naturale unice în lume dar şi cu oameni care au adăugat de-a lungul istoriei la valorile naturale o valoare spirituală de necontestat sunt datori să reacţioneze, legal, în faţa acestor tentative de nivelare până la neantizare a fiinţei noastre culturale.
Da, propun, în cazul în care nu există deja, întemeierea legală unei asociaţii care să îşi asume prin statut atât apărarea imaginii publice a scriitorilor români cât şi susţinerea candidaturii lor la Premiul Nobel pentru literatură.

Ileana Andrei

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Aprilie 16, 2011 la 10:30pm
De multe ori,,hoţul strigă,prindeţi hoţul''numai pentru că primul a reuşit să-şi camufleze urmele!
Comentariu publicat de seul alexandru decebal pe Aprilie 16, 2011 la 7:09am

Iarta/i Doamne! că nu ştiu ce fac!,zic  eu ,aflăndu-ne în pragul Sfintelor Sărbători Pascale.

Însă nu ştiu cum le va fi soarta la Judecata de Apoi! Mă refer,desigur,la acuzatori cu plecăciune sfanta la adresa celor acuzaţi pe nedrept!

Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Aprilie 16, 2011 la 2:01am
...IARTĂ-I DOAMNE,PRECUM ŞI NOI IERTĂM,GREŞALILE GREŞIŢILOR NOŞTRI,ŞI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ...DIN PĂCATE,DIN ACUZAŢIE ÎN ACUZAŢIE,VOM DEVENII CU TOŢII ACUZATORI ŞI ŞIRUL DISTRUCTIV DE VIEŢI ŞI DE OAMENI,VA CONTINUA ,AŞA CUM SE ÎNTÂMPLĂ ACUMA,FĂRĂ A OBSERVA CĂ DE FAPT PRIORITĂŢILE NOASTRE SUNT ALTELE;CĂ ACEST BINECUVÂNTAT PĂMÂNT,PLÂNGE ŞI SE DEZINTEGREAZĂ SUB PAŞII URII NOASTRE IAR APELE ŞI-AU SCHIMBAT VADURILE,LUÂNDU-ŞI PROPRIU TRIBUT,DE VIEŢI ŞI DE OAMENI!IERTA-ŢI-MĂ,NU VTREAU SĂ SUPĂR PE NIMENI DAR URA DUCE CĂTRE ŞI MAI MARE URĂ  IAR NOI NE AFLĂM ÎN PRAGUL CELOR MAI MARI SĂRBĂTORI CREŞTINE ŞI E PĂCAT SĂ NU FIM PĂRTAŞI CU TRĂIRILE NOASTRE,CU FIINŢA NOASTRĂ,LA  ELE!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor