Ilie Gorjan ( 101 poeme). Recenzie ( V. Becart).

*
“ultim veşmânt sub scuturi de uitare”...

*

Coloană de secunde îmbrăcate-n rouă,/Ultim veşmânt sub scuturi de uitare,/
Capela scufundată în albie de soare,/Standard croit în corn de lună nouă./
E prea mult vis, şi-atunci când plouă/Coroana puştii stinge frântura de visare./
Coloană de secunde îmbrăcate-n rouă,/Ultim veşmânt sub scuturi de uitare.

( Coloana de secunde)

Dorinţa acerbă a poetului este aceea ca “hora de cuvinte” să dăinuie şi “să prindă aripi de lumină peste vreme”...
La finalul volumului „101 poeme „ sunt prinse mai multe referinţe critice semnate de: Ileana Vulpescu, Geo Călugăru, Mircea Micu, Florentin Popescu, Nicolae Rotaru, Horia Gârbea, Victor Sterom, Florin Grigoriu etc.

„ Lirica lui Ilie Gorjan, deşi „caldă”, bazată pe o sensibilitate evidentă, nu este totuşi una a efuziunii şi nici a clamării. El lucrează cu o anumită prudenţă, abordează descrierea lumii rezervat, totuşi nu sfios, cu un calm atipic zonei de unde se trage. Muzicalitatea versurilor, chiar când rima nu este prezentă, oferă un văl de camuflare voită a profunzimi. Pietrele care lucesc, asemenea unor irişi, îşi ascund sub secunda de strălucire eternitatea proverbială asupra curgerii efemere a apelor.( Horia Gârbea)


„Statuile greceşti întâmpină sfârşitul lumii lor surâzând cu gustul eternităţii pe buze.” „Renaşterea descoperă că nu există decât eternităţi limitate şi că această eternitate limitată e chiar imaginea omului rămas pe gânduri între adevărul clipei sale şi utopia veşniciei”

( O. Paler)

Poetul Ilie Gorjan întâmpină cititorul cu volumul „101 poeme”, editura Biodova, Bucureşti ( 2012), o colecţie ce poartă amprenta rafinamentului şi esteticului.
Fiecare vers este acompaniat de „lungi acorduri” de vioară ce se mai aud şi astăzi murmurând, /cu glasul timpului rostit în şoapte,”...

Când noaptea aprisă-ncerca să ne-adune”, poetul, mai „setos” ca oricând, bântuit de flacăra iubirii şi a imaginaţiei, aşterne pe hârtie versuri reverberante, pline de sensibilitate, suflu vital, exaltarea fiind înlocuită de graviate şi reflecţie.
Din graiul meu să-ţi faci în port o dană/La care s-acostăm funebru, dar frumos,/
Să ne iubim albastru şi fără de prihană/Ca doi copii de îngeri, cuprinşi de marihuană./

Să umplem amândoi, cu patimă o cană.
( Fructele amintirii)
Şi atunci când “curg cuvintele, turnându-şi literele în inima tiparului”, sunetele suave se transformă în cântece şi în “clepsidra luminii” se dezlănţuie un adevărat spectacol de petale trandafirii. “Tipărite cu soare în solia sfârşitului”, acestea sunt îmbrăcate în raze aurii de soare - care mângâie cu lumina-i molatecă - ţesătura versurilor a căror ecouri “se-ntindeau ca răsfăţate unde”.

“Îţi răpesc o lumină din gând,/Presărată cu aripi de soare,/
Mai aproape să-ţi fiu cu o floare,”/...

( O lumină din gând)
Expresiile create cu dezinvoltură aduc în faţa cititorului o diversitate de imagini, încărcate de lirism şi profunzime.
Versurile din poezia “Scrisoare mamei” aşternute pe hârtie “pe-un capăt de durere, / Şi pe-un torent de lacrimi uscate în tăcere”, impresionează prin durerea şi regretul poetului ascunse în fiecare cuvânt purtat pe aleile pustii ale toamnei.

“Dragă mamă, scrisoarea mea să-ţi liniştească somnul,/ Să-ţi ocrotească paşii

şi odihna lângă Domnul”...

“ Odihnească-se cu tine nucul nostru de pe coastă, / Unda Oltului în zare ce

tot timpul e albastră,/Şi să-ţi fie fraţi salcâmii cu-a lor blândă tresărire,/
Să-ţi vegheze somnul dulce o lumină-n adormire.”

Valoarea estetică este dată de capacitatea poetului de a subtiliza gândul, de a învălui cuvântul într-o rază argintată. Atunci când “ ora mă sărută cu taina ei solemnă” poetul se lasă prins de vrajă şi “ Îmi cântă sufletul ca vara în lucernă,/ Când braţele mă strâng în tremur luminos,”

„Mă scald în vraja umbrei de pe pernă/Cu plete negre răsfirate-n cântec

unduios,/ În ochi de negură lucind frumos,/ Iar sângele îmi scapără prin vocea

ui eternă.”
(Ochi de negură )
Gândurile poetului se metamorfozează în cuvinte şi înfloresc gingaş, scăldate fiind de lumina violacee a asfinţitului şi, de multe ori ,acesta rătăceşte prin labirintul propriului suflet şi prin noianul de clipe triste.
“Bună seara, tristeţe!”, spune acesta, întâmpinând-o în pragul serii:
“Am crezut că nu mă cunoşti/ şi că mă vei ocoli,/că vei trece mai departe cu

paşii tăi de cireşe moarte,/ că te vei aşeza pe un leagăn uitat/
şi vei adormi acolo pentru / totdeauna.

( Cântec apus)
Nu lipsesc din volum: „Cântec pentru bunica”; „Biserica satului meu”; „Dumnezeu la lucru” ; „Acest cuvânt, Iisus”; „Casa glasului” ( lui Drăgan Muntean); „Timp absent” ( colegilor din Liceul de la Drăgăşani); „Fereastra lui Dumnezeu „ ( Ioanei Radu); „Aripile vieţii” ( Mariei Lătăreţu); „O mul acela” ( Lui Octavian Paler); „Un colind cât cerul” ( Poetului Grigore Vieru) etc.
Miezul cuvintelor poartă în sânul lor scânteia care va declanşa flacăra spiritului, spirit mereu în căutarea valorii estetice, valoare care-şi pune amprenta pe întregul act creator.

“Secundele nisipului”
( Fiicei mele Ana Maria), dezvăluie profundele trăiri pe care Ilie Gorjan le nutreşte faţă de fiica sa, păstrate în suflet ca pe un diamant preţios ce dă strălucire şi-i înseninează sufletul în nopţile de singurătate şi dor.

Devenind stăpân pe mijloacele de expresie, scăldându-se în unde limpezi şi clare, acesta ( poetul) conferă versurilor un plus de prospetime şi gingăşie.

L-am inventat pe Zeus,/ doar pentru a şti /că e cineva /

care-ţi numără toate / secundele nisipului / pe care calci,/ meandrele drumului

pe care-l / muşti, metru cu metru, / până ţi se înfăşoară / ca un brâu de stele /

pe inimă,/ că e cineva care îţi ştie/ până şi leacul de început,/ hora ta de

cuvinte/ neliniştite,/ şi spaţiul tău melancolic/ plecat demult după tine,/

după ploaia albastră,/ după cântec de Olimp./

*

Iar Zeus m-a inventat / pe mine,/ doar pentru a-ţi fi mereu / mai aproape

c-un gând, / cu o lacrimă, / cu o dulce lumină/ găsită jos, jos de tot,/ la rădăcină.
Secundele nisipului” ( Fiicei mele Ana Maria)
Versurile picturale conferă şansa cititorului de a hălădui pe cărările încărcate de parfum şi frumos, a fiecărui anotimp, a fiecărei clipe trăite.
Poeziile de dragoste, adevărate bijuterii lirice, acompaniate de muzicalitate şi emoţie , te transpun pe un tărâm de vis şi nostalgie.
Poezia, acest joc al fanteziei, această împletire de gânduri armonioase, oferă poetului libertatea de a-şi manifesta cele mai profunde trăiri, trăiri ce se deschid în fiecare vers, asemenea mugurillor în anotimpul renaşterii.
Poeziile cu iz clasic sau modern desfată prin expresivitate şi rafinament, poetul fiind un deţinător de reserve intelectuale inepuizabile.
Când „ Începe noaptea să se/ descalţe de rouă / şi să plece pe şapte cărări / cu luna la >braţ, /”... abandonându-se timpului cu o “moliciune melancolică”, lumina poemelor te poartră spre cărări pline de desfătate atunci când “începe noaptea / să se dezbrace de iarbă / şi să plece târându-şi lunga / ei trenă de vis / către ochiul umbros al / porţii cu soare”.
( Ochiul umbros)
Poetul “ respiră-adânc trăire strămăşească”, leagănul sfânt al ţării fiind slăvit în versuri edificatoare, acesta fiind urmărit pretutindeni de

“acelaşi miros de măceşe , gherghine şi glod/

Şi-aceeaşi culoare de toamnă aprinsă pe rod.”

“ Îmi cresc în suflet / aripi de pâmânt românesc,/ cuvântul ţară mi-e imbold şi pâine, /

îmi joacă în privire/ holde galbene, mănoase, smălţuite/ cu maci roşii /

şi-nvelite în cuvântul mâine.”
( Os de lumină pentru ţara de mister)
Fire aleasă şi cultivată ,mânuind cu naturaleţe şi lejeritate sensurile cuvintelor, poetul găseşte calea şi bucuria descătuşării lor din “materia brută”, răsfăţându-ne cu simboluri diverse şi incitante.

Spirit radios, sfredeleşte interogativ adâncurile existenţiale, în căutarea neobosită a lucrurilor nedescifrate.
Aşa...” în câte un amurg de toamnă, sufletul se tulbură şi amintirea iubitei mai bântuie – un vulcan ce pare că s-a stins, dar prin toate colţurile trăiesc încă amintirile râurilor de lavă, amintirile pătimaşelor îmbrăţişări.”
Dorinţa de iubire e mare, această flacără a inimii ce nu se vrea nicicând stinsă, îmbracă sufletul într-un văl de melancolie.

“ Cunună de vestale de mi-ar apare-n cale / cu paşi de vals şi trup de agere feline,/

să mi se-ofere toate ca fragede ofrande: / Eu te-aş allege doar pe tine!
De s-ar deschide cerul şi slava s-ar aprinde,/ Ca luminându-mi viaţa, păcatul

să-mi dezlege,/ şi să-mi strecoare-n suflet corolele iubirii: / Eu doar pe tine te-aş allege!

*
De-ar fi comoara lumii să-mi cadă la picioare/ Să strălucească-n faţa

albastrelor cortine,/
Cohortele de îngeri pe rând să mi se-nchine:/
Eu te-aş alege doar pe tine!”

( Eu doar pe tine te-aş alege)
Iubirea este o tentaţie de neînvins, o adevărată osândă a sufletului, este cea care dă sens vieţii şi te înalţă pe culmi de vis. Firul magic urmărit pe câmpia imaginarului, pare a fi glasul materiei în plină erupţie.
Purtându-şi paşii “prin labirintul şters”, poetul mai încearcă ( a câta oară) să se lase în voia “regescului său / fluid de simţire”...
“Pentru-o poveste ne-ar trebui o seară/
Robită de parfum, cum noi ne-am înţeles,/ să ne iubim aprins

ca-n muguri de eres,/ Iar sus, pe creste albe, iubirea să ne doară /
Şi-apoi să renunţăm la toate-ntâia oară.”

( Balul vieţii)

Poetul Ilie Gorjan dispune de capacitatea de a se mistui în “neliniştea” sentimentelor, de a îmbina abstractul cu concretul, echilibru fragil dintre real şi imaginar fiind exploatat cu meşteşug şi rafinament.
Bogate în substanţă poetică, versurile cuprinse în volum situiază poetul în zona raţionalului, acesta putând evada cu uşurinţă în zona abstractă – atunci când doreşte să adauge versului un plus de mister şi inefabil.
Ideea îşi caută continuu forma, metaforele şlefuite cu grijă ducând la adâncirea sugestiei poetice.
Volumul „101 poeme” impresionează prin jocul reflexelor, schimbări de ritmuri şi nuanţe, toate trecute prin conştiinţa estetică a poetului Ilie Gorjan, care nu uită că:

Pământul ţării mele / îmi creşte sub pleoape ca un /

lujer de grău / cu haine de cer,”...
( Pământul ca o lacrimă)

Ilie Gorjan - Conferenţiar Universitar ( Universitatea "Spiru Haret" - Râmnicu Vâlcea)
*

Valentina Becart, 18 ianuarie 2014

Vizualizări: 140

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de valentina pe Ianuarie 30, 2014 la 9:46pm

Doamna Agafia Drăgan,

mulţumim!

cele mai frumoase şi senine gânduri,

valentina

Comentariu publicat de valentina pe Ianuarie 21, 2014 la 5:21pm

Domnule Mugurel Sasu,

multe mulţumiri!

gânduri frumoase,

valentina

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor