Privesc pe fereastră în drum, unul mai lăturalnic şi mai puţin circulat. Un grup de copii de grădiniţă se mozolesc la grămada de balast cu care Primăria a vrut, cândva, să astupe gropile. Acum e prea târziu, copiii şi ploile mai au puţin de lucru pentru a o nivela. Ceva mai încolo, un alt grup de copii îşi face de lucru rupând frunze din tufele acelea ce se agaţă pe garduri şi după ce le mototolesc în palme, le aruncă unul spre altul. Par neiteresaţi de joaca celorlalţi, dar cu coada ochiului îi pândesc, aşteptând parcă ceva. „Vor şi ei la nisip”, îmi zic şi ies hotărât să fac ordine. Pe toţi îi ştiu, chiar dacă le mai încurc numele. - Care-i treaba, voinicilor? Aţi reuşit să construiţi ceva din pietrele astea? - Eu am făcut un munte, se laudă Anuţa, dar mi l-a stricat Ionuţ, - Măi răule, încep eu să i-au măsuri, de ce ai stricat lucrarea fetei? - Pentru că pe acolo trebuie să trec eu cu maşina. - Păi, n-ai loc destul!? mă mir eu sincer. - Nu, că eu pe-acolo vreau să merg. - Şi eu vreau să fac o casă acolo şi nu mă lasă, se tânguieşte unul mai micuţ. Cum toţi au câte o nemulţumire, încerc să-i împac, dar n-am succes. Fiecare crede că locul celuilat e mai bun. Ca să le distrag atenţia de la disputa lor, îi întreb: - De ce nu-i chemaţi şi pe ceilalţi să se joace cu voi? - Mama a spus că Ilinca are păduchi şi nu mă lasă, mă lămureşte Anuţa cu tonul ei sfătos. Nu-mi place răspunsul. Ilinca e fata mai mare din celălalt grup, format din fraţii şi surorile ei, vreo şapte în total şi care se învârt prin apropiere, privind cu jind la jucăriile risipite peste tot şi ignorate de privilegiaţi, dar neîndrăznind să se apropie. - Bine, bine, zic, vorbesc eu cu ei, iar voi nu vă mai certaţi. Văzând că mă apropii, Ilinca lasă capul în jos şi dă să plece. - Stai, copilă, vreau să te întreb ceva. Rămâne pe loc nedumerită. Probabil se aşteaptă să-i alung, aşa cum face mai toată lumea. - Copiii de-acolo spun că aveţi păduchi. E adevărat? - Da, răspunde fata fără ezitare. - De ce nu vă curăţă mama voastră? - Ne curăţă, dar sunt prea mulţi. - Mă duc să stau de vorbă cu ea. - Nu-i acasă. E cu tata la pădure, după ciuperci. - Bine, zic scărpinându-mă în cap. Vino mai târziu pe la mine să-ţi dau ceva. - Toţi? - Numai tu, o limitez eu preventiv şi sperând că fetiţa nu va băga de seamă că mă simt ruşinat. - Şi mie îmi pare rău de ea, spune nevastă-mea. Dacă îmi amintesc bine, Ilinca e clasa a treia şi învaţă bine. Plec spre piaţă hotărât să rezolv problema acelor copii, mai ales că se apropie şcoala. După o lungă discuţie cu veterinarul pieţei, revin acasă cu o plasă de remedii pentru pediculoză. Neîncrezătoare, Ilinca mă pândise de pe undeva, pentru că apare imediat. - Uite, încep eu instructajul, cu asta te dai bine pe cap, tu şi fraţii tăi, iar cu asta, îi spui mamei tale să dea prin casă, mai ales prin pat. S-a înţeles? - Da. îmi răspunde copila şi dă să plece. - Peste o săptămână vii iar la mine şi dacă totul e bine, facem o înţelegere. Credeam că nu mă va băga în seamă sau va uita, dar nu. După câteva zile o zăresc singură pe acelaşi drum, acum înmuiat de ploi. „Mă pândeşte ca data trecută, îmi zic, dar de ce nu vine să vorbim? Sigur nu îndrăzneşte”. Îi fac semn cu mâna să se apropie. Copila se apleacă şi ridică ceva de jos, de lângă gard, apoi se apropie de mine cu mâinile la spate şi faţa luminată de un zâmbet imposibil de descris. Îmi întinde o găletuşă mică, probabil de la iaurt, acoperită cu frunze de ferigă. În timp ce încerc să văd ce-i în ea, fata se topeşte în lungul străzii. Găletuşa e plină cu afine. *Ilinca – nume provenit de la expresia ebraică însemnând "răspunsul Domnului".

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor