Ma uit la tine
Ma uit la tine cumva din interior, de pe la mijloc
Dar nu stiu care mijloc – probabil cel al vietii,
De parca as privi pentru a nu stiu cata oara– mirata si melancolica – la nuferii lui Monet
De care niciodata nu ma satur, pe care nu i-am inteles inca cu totul
Si carora inca le mai caut raspuns,
Te incep din stanga, te inchipui pana inspre dreapta
Apoi o apuc invers, si astfel povestea ni se scrie diferit pe ziduri
Depinde din ce parte te incep, depinde unde si cum te inchid
In mine, in tine, sau intr-un nufar cu atatea posibilitati de exprimare
Dar nu iti atarn si un lacat, ci doar un gand de iubire.
Ore in sir te dezvalui in culori pale, in nuante de roz si de mov, de verde crud, de plina primavara
Urmatoarea noastra oprire va fi la Musee D’Orsay – fosta gara.
Amintirea din gradinile Tuileries ne insoteste si ea
In cautarile noastre impresioniste si de tot felul,
Ma uit in urma dupa acea umbra despre care iti tot spuneam ca se apropie
Se juca zglobie la un moment dat, apoi si-a gasit chiar si un partener de dans
Caruia vad ca pana la urma nu i-a mai dat drumul
S-a mutat cu el si in el – ce usurare
In sfarsit nu ma mai tem de umbre, nici singure, nici in pereche,
Lumina lui Renoir ne-a eliberat calea.

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor