Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în ţărmul lui bătând-
Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.

Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea

Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar şi... vin.
Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită,

Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin.

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 20, 2011 la 8:15pm
Luminos sonet la ceas de taină! Cu prietenie, Irina

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor