ÎN MEMORIA SCRIITORULUI ALEXANDRU MIRODAN, Israel (5 iunie 1927 - 10 martie 2010)

Cu mare durere în suflet vă comunic că un maestru de excepție, scriitorul Alexandru MIRODAN, ne-a părăsit, fizic, pentru totdeauna, în noaptea trecută. Prin opera sa însă, el va rămâne prezent în inimile noastre.

SĂ FII BINECUVÂNTAT MAESTRE, Al. MIRODAN!

.

·

Lucreţia BERZINTU

INTERVIU CU SCRIITORUL ALEXANDRU MIRODAN

Am avut deosebita plăcere să-l întâlnesc pe scriitorul special Al. Mirodan la redacţia revistei „Minimum” din Tel Aviv, moment emoţionant pentru mine, aflându-mă faţă în faţă cu un mare scriitor, care, s-a dovedit primitor şi foarte modest; Modestie ce-mi aminteşte de spusele lui Tudor Arghezi : „Toţi oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modeşti”. M-am simţit onorată că, la rugămintea mea, a acceptat sa-mi acorde un interviu. A precizat însă, că, de regulă, nu-i place să acorde interviuri.

Lucreţia BERZINTU: Domnule Mirodan, ştiu că timpul dumneavoastră este foarte preţios, aşa că mă rezum doar la o parte din mulţimea întrebărilor pe care doresc să vi le pun. Mai întâi, vă rog să ne relataţi cum a apărut „Minimum”.

Al. MIRODAN: Parafrazând o replică din piesa mea „Şeful sectorului suflete”, vă spun că „Minimum” este o răzbunare. În primii ani de la venirea mea în Israel, colaboram săptămânal la „Revista mea”, condusă de Adrian Zahareanu, publicând primele capitole din „Dicţionarul neconvenţional...”. La un moment dat, pe la mijlocul anilor `80, Zahareanu a vândut revista unui anume Himmelfarb, directorul trustului de ziare în limbi străine (română, maghiară, germană ş.a.) ce aparţinea Partidului Muncii. Omul care, trebuie precizat, nu ştia româneşte (era polonez de felul lui), tăia şi spânzura printre gazetari. „Trustul” devenise un adevărat monopol în domeniu: cine se certa cu Himmelfarb era un om mort.

Unde să te duci dacă te dădea afară? Ziarele de vis-a-vis nu existau. Eu eram, cum se zice, colaborator extern. Foloseam paginile ce-mi fuseseră rezervate pentru „Dicţionar...” ca să abordez, la rubrica „Poşta Dicţionarului”, fel de fel de probleme care afectau viaţa scriitoricească. Într-o zi, enervat de obiceiul unora, ce se voiau a fi Mecena, de a acorda premii literare practic fictive (o seară solemnă, cu donatorul sau donatoarea la prezidiu, o diplomă impresionantă şi un plic conţinând exact cât avea nevoie fericitul laureat pentru a lua un taxi şi a invita la o bere, după şedinţă, câţiva amici), pe care le numisem premii-bacşiş, am lansat, împreună cu umoristul I. Schechter, o anchetă pe această temă în rândul confraţilor. Am primit o mulţime de răspunsuri, oamenii erau bucuroşi că pot să-şi verse năduful. Pe urmă, am dat rezultatele anchetei la tipar. Cineva din micul establishment cultural-social de la faţa locului prinsese de veste şi, repezindu-se la Himmelfarb, mă pârî. Temutul patron i-a cerut lui Iosif Petran (care devenise, între timp, redactor-şef la „Revista mea”, în locul lui Zahareanu) să oprească materialul.

Cum spuneam mai înainte, cuvântul lui Himmelfarb era lege, nimeni dintre redactorii de la „Trust” nu îndrăznea să crâcnească. Există ceauşeşti şi în lumea democrată. În plus, el a spus subordonaţilor să mă cheme la dânsul, ca să-mi explice care este linia trustului în materie de viaţă literară. Nu m-am dus, deşi prietenii mei din redacţia respectivă mă conjurau să nu-l refuz. „Te distrugi”. Atunci am hotărât să scot ”Minimum”. Era un risc calculat. Dacă merge primul număr, îmi spuneam, o să-l scot, din încasări, şi pe al doilea. Apoi, numărul trei şi aşa mai departe. Înseamnă că voi fi reuşit să-mi îndeplinesc un vis vechi, din tinereţe, acela de a scoate şi eu o revistă şi, cu prilejul acesta, să public ancheta interzisă. La urma urmei, istoria presei cunoaşte mii de tipărituri care s-au oprit la numărul 1. Iar unele din acestea, precum mica revistă de picto-poezie a lui Ilarie Voronca şi Victor Brauner, au rămas în amintire.

Îmi amintesc că în zilele acelea fusesem la masă, într-o seară, la Sebastian Costin, în apartamentul lui din Bat Yam, pe malul mării. Erau, alături de el şi de soţia sa, Jeny, câţiva de la trust: Iosif Petran, Sadi Rudeanu, poate şi alţii, precum şi Matty, caricaturistul, venit pentru o lună de zile din România. Când am intrat în casă, toată lumea mă privea cu mutre de înmormântare, auzind că vreau să scot „Minimum”.

Himmelfarb nu suporta niciun fel de concurenţă, nici măcar un lunar care, în principiu, n-avea de ce să-l deranjeze. Iosif Petran avea umoarea neagră. ”Ţi-ai făcut harakiri”, a mormăit el, după primul pahar de vin. Câteva zile mai târziu, „Minimum” se afla la chioşcuri. S-au vândut vreo mie de exemplare, am primit câteva zeci de abonamente din Israel, apoi şi din străinătate, ne-am ales şi cu şapte-opt reclame. Drept urmare, am mers mai departe, scoţând numărul doi, după aceea numărul trei. A fost, de fapt, şi pentru mine, dar şi pentru colegii din jur, o victorie asupra fricii. Lumea înţelesese că Bagdadul numit Himmelfarb nu este inexpugnabil şi că, la o adică, statuile dictatorilor pot fi doborâte la pământ.

Lucreţia BERZINTU: Sunteţi un produs al literaturii române. V-aţi găsit locul în interiorul acesteia? Care este poziţia dumneavoastră, ca scriitor?

Al. MIRODAN: Eu mi-am găsit locul. Acesta se află printre scriitorii generaţiei mele. Rămâne de văzut însă dacă nu se vor găsi unii care, făcând control în marea sală a literaturii române de azi, să nu-mi ceară să mă ridic de pe scaun, pe motiv că nu am bilet.

Lucreţia BERZINTU: Aţi avut probleme cu cenzura?

Al. MIRODAN: Am avut. Era să zic, bineînţeles că am avut. Prezenţa cenzurii era un numitor comun în viaţa literară a timpului. Întrebarea, din acest motiv, mi se pare ciudată: e ca şi cum m-ar întreba cineva dacă, pe vremea aceea, trebuia să cumpăr bilet când mă urcam în tramvai... Cu atât mai mult cu cât dramaturgia avea parte de un regim mult mai sever decât poezia sau proza. Teama de cuvintele rostite pe scenă, în faţa a cinci sute sau o mie de spectatori în carne şi oase, era mai mare, ba chiar incomparabil mai mare decât frica de contactul nevăzut dintre cititor şi carte, în fotoliu, la domiciliu. Şi mai de temut era efectul cuvintelor rostite la radio sau televiziune.

Îmi amintesc că prin 1957-1958 s-a transmis, la emisiunea „Teatru la microfon”, o adaptare după „Ziariştii”, piesa mea de debut. Piesa trecuse de toate hopurile şi se juca la studioul Teatrului Naţional din Piaţa Amzei. Avusese parte şi de câteva cronici bune, inclusiv în „Scânteia”. Totul părea în ordine. Nu era. Directorul Radidifuziunii din acea vreme, ziaristul H. Dona, a tăiat, fără să-mi ceară încuviinţarea, câteva replici socotite mai îndrăzneţe... şi mai riscante. Uimit şi revoltat, l-am întrebat în biroul său de la Radio: „Bine, domnule, de ce aţi tăiat replicile astea? Piesa se joacă la Naţional; e un spectacol chiar şi astă-seară!”„La Radio e altceva”, mi-a răspuns el.

Lucreţia BERZINTU: Ce vă caracterizează?

Al. MIRODAN: Teama de frică.

Lucreţia BERZINTU: Aveţi conflicte interioare?

Al. MIRODAN: Bineânţeles, sunt un om normal. Dac-aţi auzi cum mă cert cu mine însumi: ca-n piaţă!

Lucreţia BERZINTU: Ce vă place cel mai mult ca scriitor?

Al. MIRODAN: Să aud că cele scrise de mine au plăcut cititorilor.

Lucreţia BERZINTU: Cum vedeţi creaţia literară de expresie română în spaţiul israelian, în viitorul generaţiilor?

Al. MIRODAN: Când am venit în Israel, la sfârşitul lui 1977, mi s-a spus: literatura de aici, pe româneşte, n-are niciun viitor. Majoritatea celor ce citesc ziarele şi cărţile noastre sunt oameni de 60, 70, 80 de ani şi se duc unul după altul. Copiii vorbesc şi citesc ebraica, nu-i mai interesează scrisul nostru. Astăzi, în anul 2003, dacă te duci la chioşcuri, vezi două cotidiene, vreo patru săptămânale, plus un lunar, ”Minimum”. Mai există vreo şapte sau opt tipărituri care apar în diferite oraşe. Pe de altă parte, eu mă trezesc în fiecare zi cu două cărţi noi, apărute în Israel sau aiurea şi scrise de-un autor de la noi, pe româneşte: poezie, proză, culegere de cronici sau articole, memorialistică, din ce în ce mai multă memorialistică.

Vedeţi etajera cu cărţi din spatele dumneavoastră: e plină cu volume noi care aşteaptă să fie recenzate în „Minimum”. Din păcate, nu mai putem face faţă, astfel încât cărţile acestea trebuie să aştepte luni de zile la „coadă”. Şi totuşi, dacă mă întreabă cineva cum văd viitorul scrisului pe româneşte în Israel, sunt îndemnat să-i vorbesc aşa cum mi s-a vorbit şi mie acum mai bine de douăzeci de ani: majoritatea cititorilor de la Ierusalim sau Tel Aviv sunt bătrâni, au 70-80 de ani sau chiar 90 de ani şi se duc unul după altul, copiii şi nepoţii lor etc. etc. Dar mă abţin de la asemenea pronosticuri. Am greşit de-atâtea ori încercând să-nţeleg trecutul, încât nu vreau să risc nimic făcând previziuni.

Lucreţia BERZINTU: Criticul literar Cornel Moraru menţionează în „Dicţionarul Scriitorilor Români”, vol. III, că aţi „parcurs un traseu asemănător cu al altor scriitori de primă mărime din literatura română: M. Sebastian, B. Fundoianu, F. Aderca”. Constantin Ciopraga afirmă că logica lui B. Fundoianu e mai aproape de cea a lui Andre Gide. „Personalitatea lui Gide - ni se spune - stă în fericirea lui interioară” (Dacia literară, 32/99). Andre Gide îi spusese lui Ilya Ehrenburg că „Omul nu se poate simţi fericit dacă vede în jurul său suferinţă” şi „că religia este duşmanul cel mai înverşunat al omenirii”. Ar rezulta că şi logica dumneavoastră se apropie de cea a lui Andre Gide?

Al. MIRODAN: Cu prima parte din cele spuse de Gide sunt, fireşte, de acord. Cu condiţia de a defini precis noţiunile, o condiţie de care ne lovim în mai toate împrejurările: ce înţelegi dumneata prin om, ce înţeleg alţii... Omul, aşa cum îl gândeşti dumneata, nu poate fi fericit dacă vede nefericire în jurul său. Dar pentru alţi oameni (eventual între ghilimele) fericirea constă tocmai în suferinţa altora. Saddam (ca să nu o luăm de la Sade) se bucura nespus privind, în timp ce trăgea dintr-o havană, cum sunt torturaţi prizonierii din Iraq. Iar numiţii terorişti sinucigaşi juisează de-a dreptul când se năpustesc într-o cafenea plină de lume, apăsând pe butonul care declanşează explozia bombei.

În ceea ce priveşte ideea lui Gide despre religie, aici lucrurile sunt mai complicate, desigur, însă dacă ţii seama de uraganul dezlănţuit de islamişti la acest început de mileniu, trebuie să admiţi, măcar cu jumătate de gură, că observaţia merită a fi introdusă în computerul nostru.

Lucreţia BERZINTU: Care este deosebirea dintre un scriitor şi un grafoman?

Al. MIRODAN: Cred că, aşa cum am mai spus-o cândva, cel mai bun răspuns la această întrebare l-a dat, prin anii `30, Thomas Mann: „Scriitorul este un om care scrie mai greu decât alţii.”

Lucreția Berzintu: Care scriitor, din literatura universală, vă atrage mai mult?

Al. MIRODAN: Stendhal, Hamingway, iar din literatura română, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian.

Lucreţia BERZINTU: Pentru că sunteţi „un dramaturg de cea mai înaltă clasă”, vorba lui Radu Beligan, vă întreb: ce părere aveţi despre ideea de a se reconstrui, după planurie originale, grădina „Pomul verde” la Iaşi, unde a fost înfiinţat (1876) primul teatru evreisc din lume şi unde au avut loc creaţiile lui A. Goldfaden? Eu visez la realizarea acestei idei de foarte mult timp! Poate de vreo douăzeci de ani.

Al. MIRODAN: De acord. Vă rog să mă primiţi şi pe mine în visul Dumneavoastră.

Lucreţia BERZINTU: Pentru că la Iaşi a existat o cultură evreiască autentică, pentru că la Iaşi poetul sionist Naftali Herz Imber (1856 - 1909) a scris Hatikva (Speranţa) în 1878, devenind mai târziu Imnul Israelului, mi-aş dori tare mult o înfrăţire a Ierusalimului israelian cu Iaşul românesc. Având în vedre spiritualitatea existentă în cele două oraşe, ce părere aveţi?

Al. MIRODAN: Acelaşi răspuns ca la întrebarea dinainte.

Lucreţia BERZINTU: Ce aţi vrea să transmiteţi cititorilor?

Al. MIRODAN: Angajamentul meu solemn de a mă strădui să nu-i plictisesc niciodată.

Lucreţia BERZINTU: Stimate Domnule Al. Mirodan, eu vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a fi acceptat acest dialog şi vă doresc multă sănătate şi inspirsţie în munca scriitoricească.

Interviu realizat de

Lucreţia BERZINTU

Israel

***

Date biografice:

Alexandru MIRODAN (Saltman Alexandru Zisu), s-a născut în data de 5 iunie 1927, la Budeasa, Argeş. Dramaturg, critic literar şi publicist israelian de origine română. A studiat la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. În România a lucrat ziarist şi dramaturg. Publică la revistele: Tinereţea, Tânărul Muncitor, Scânteia Tineretului, Gazeta Literară, România Liberă, Scânteia, Contemporanul, Teatrul, Sportul, Informaţia Bucureştiului, Flacăra şi altele. A fost secretar de redacţie la Gazeta Literară, redactor la revista Teatru, şi, în Israel, directorul revistei lunare, Minimum.

În anul 1977 imigrează în Israel, unde lucrează la Muzeul Beit Hatefutsot din Tel Aviv. Apoi se dedică revistei sale Minimum (ajungând la nr. 268-269, în iulie-august 2009) continuându-şi activitatea de dramaturg şi critic literar.

În paralel lucrează la „Dicţionarul neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română”. În anul 2008 a apărut volumul III (G-H-I) al Dicţionarului..., ed. Minimum, Tel Aviv. Pe coperta a patra Al. Mirodan notează: „Dicţionarul nostru reprezintă cea dintâi încercare de a aduna într-un singur loc tot ceea ce este mai de valoare şi semnificativ în universul numit „SCRIITORII EVREI DE LIMBA ROMÂNĂ...” nu numai autori şi opere extrase din magma vieţii, şi izolate, ci şi aerul timpului, mişcarea ideilor, starea pasiunilor, apoi lumea propriu-zisă a literaturii: reviste, editori, animatori, librari, anticari, cenacluri, asociaţii scriitoriceşti, cafenele, prieteni ai artei, duşmani ai artei...”

OPERA:

1. Teatru:

  • Tito,duşmanul de moarte al tineretului iugoslav (Bucureşti, Ed. Tineretului, 1950,pamflet;Ziariştii (Bucureşti, Ed. Tineretului, 1956), piesă în trei acte (4 tablouri), care a înregistrat un număr record de reprezentaţii (peste 900). Apare şi în limba rusă;
  • Cele cinci cercuri (Bucureşti, 1960), despre jocurile olimpice, şi, apare în colecţia Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii nr.356;
  • Celebrul 702 sau Autorul moare azi (Bucureşti, Ed.pentru Literatură, 1962), piesă de teatru ce apare în traducere în mai multe limbi (spaniolă, engleză, franceză, sârbă, cehă) înaintea apariţiei în limba română. Piesa este tradusă în ebraică (Tel Aviv, Ed. Zirokover, 1981); Prima stagiune a Teatrului de Comedie inaugurat de Radu Beligan (director) la 5 ianuarie 1961 începe cu „Celebrul 702”, regia Moni Ghelerter;
  • Într-o zi de primăvară, piesă în colecţia Teatru de amatori (Bucureşti, Ed. pentru Literatură, 1964), comedie într-un act. Piesa apare şi în traducere maghiară, germană;
  • Şeful sectorului suflete (Bucureşti, 1966), comedie;
  • Seară târzie în tipografie (Bucureşti, 1967), piesă într-un act. Apare şi în limba maghiară;
  • Moş Gerilă, jocuri şi jucării, piesă de teatru şcolar într-un act (Bucureşti, 1967);
  • Lumea în iniţiale (Bucureşti, 1968), piesă într-un act;
  • Camuflaj (Bucureşti, Ed. pentru Literatură, 1969, piesă cu trei tablouri ce a fost jucată în limba idiş la Teatrul Evreiesc de Stat, şi, autorităţile n-au permis să fie jucată la nici un alt teatru din Bucureşti;
  • Replici sau De dincolo de fileu (Bucureşti, Ed. Meridiane, 1969);
  • Noaptea e un sfetnic bun şi Transplantarea inimii necunoscute;
  • Simfonieta metalică (Bucureşti, 1970), satiră contemporană într-un act;
  • Primarul lunii şi iubita sa (Bucureşti, Ed. Eminescu, 1970);
  • Despre unele lipsuri, deficienţe şi neajunsuri în domeniul dragostei;
  • Tovarăşul feudal şi fratele său, piesă scoasă de pe afiş;
  • Evreica din Toledo, o piesă după Feuchtwanger;
  • Pasiune plus raţiune sau Tema de luptă (Bucureşti, 1972);
  • Şedinţa (Bucureşti, 1972), comedie didactică într-un act;
  • Teatru (Bucureşti, Ed. Eminescu, 1972), prima colecţie a pieselor sale, în două volume;
  • Un proces posibil (Bucureşti, 1973), piesă didactică într-un act;
  • Teatru (Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1973, trei texte antifasciste;
  • întâmplare în sectorul suflete (Bucureşti, 1974), comedie într-un act;
  • Examenul de dinaintea examenelor (Bucureşti, 1975), piesă didactică;

După imigrarea în Israel publică piesa:

  • Contract special de închiriat oameni (Tel Aviv, Ed. Minimum, 1983), piesă în care tratează tema antisemitismului. A fost scrisă în România dar a fost interzisă publicarea. A apărut apoi în România, la Ed. Cartea Românească, în anul 1993. Este tradusă în ebraică (Tel Aviv, Ed. Zirokover, 1981).

2. Proză:

  • Replici (Bucureşti, Ed. Meridiane, 1969);
  • Scene (Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1975);
  • Minimum (Bucureşti, Ed. Albatros, 1975);

După stabilirea în Israel publică:

Ocolul pământului într-un surâs (Tel Aviv, Ed. Minimum, 1980, parte din texte au fost scrise la Bucureşti, parte în Israel. A apărut apoi şi în România, la Ed. Cartea Românească, în anul 1993.

3. Traduceri:

Al. Mirodan a tradus foarte multe cărţi, în special romane poliţiste din seria „Hercule Poirot” scrisă de Agatha Christie, dar şi cartea „Cazul Louise Laboine” de Georges Simenon; piese de teatru de Balzac, L. Andreev, Ragev Bouchnot, Jean Anouilh ş.a.;

- Carnetul maiorului Thompson de Pierre Daninos (Bucureşti, Ed. Albatros, 1971;

- cărţile lui Georges Simenon, Cazul Louis Laboine (Bucureşti, Ed. Tineretului, 1969) şi Prima anchetă a lui Maigret (Bucureşti, Ed. Tineretului, 1966 şi Editura Z, 1992);

- Blocada de Carmen Zidarov (Bucureşti, 1959) piesă tradusă împreună cu Mircea Popescu.

4. Film:

  • Celebrul 702, co-scenarist, regia M.Iacob;
  • Şeful sectorului suflete, co-scenarist, regia G. Vitanidis;
  • Steaua fără nume, co-scenarist al filmului franco-român, după piesa lui Mihail Sebastian, regia Henri Colpi.

5. Istorie şi critică literară:

  • Dicţionar neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română; au apărut trei volume: vol. I: A - C, vol. II: D - F şi III: G - I (Tel Aviv, Ed. Minimum, 1986, 1997 şi 2008).

PREMII:

  • laureat al premiului Caragiale al Academiei Române (1962);
  • premiul Ministerului Învăţământului şi Culturii din România (1957);
  • premiul Agenţiei Evreieşti, premiul Iacob Groper;
  • premiul Sion;
  • A fost bursier al Fundaţiei Ford din Statele Unite.
  • Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Alexandru Mirodan are un fiu, dr. Vladimir Mirodan care este director al Facultăţii de Teatru „Drama Center” din Londra şi preşedinte al Asociaţiei şcolilor de teatru din Marea Britanie. Cu ani în urmă, Vladimir Mirodan a regizat şi a predat la Şcoala de teatru „beit Zvi” din Ramat Gan.

CÂTEVA OPINII DESPRE AL. MIRODAN:

(culese din volumul ”Ocolul pământului într-un surâs”,

Tel Aviv, Ed. Minimum, 1980, şi

Ed. Cartea Românească, Bucureşti,1993)

„Cândva, pe un volum din «Migdale Amare», marele răposat al literaturii româneşti, Topârceanu, mi-a scris aşa: «Celui mai talentat dintre tinerii mei confraţi actuali şi celui mai temut dintre rivalii mei viitori». La fel îi voi scrie şi eu lui Mirodan pe unul din volumele mele de teatru...” (Tudor Muşatescu);

«Celebrul 702» - rareori am gustat mai mult o comedie neagră...” (Graham Greene);

„Dialog scăpărător” (Nazim Hikmet);

„Mirodan e un Andre Roussin amestecat cu Anouilh, care ne vine drept din Carpaţi.” (Le Figaro Litteraire);

„Inteligenţă excepţională... satiră care, ca tehnică, nu rămâne mai prejos de piesele lui Durrenmatt” (Wolfgang Krauss - StuttgarterZeitung);

„Un maestru de mare rafinament” (Volkzeitung-Klagenfurt);

„Săgeata satirică pătrunde adânc şi râsul îngheaţă pe buze...” (Karntner Tageszeitung – Klagenfurt);

„Stilul Mirodan poate fi identificat prin amestecul organic şi suplu, de acid şi amărui, de ironie ascuţită şi sentiment reţinut, de vervă curgătoare şi lirism intermitent” (Radu Popescu – „România Liberă”);

„... Unda unei inteligenţe ascuţite şi un ochi miraculos... Observaţii foarte adesea buimăcitoare... Strălucite idei, în montura unor mici texte ca marile bijuterii” (M. Rudich – „Viaţa Noastră”, Tel Aviv);

«Primarul lunii» a provocat cel mai recent scandal ideologic la Bucureşti... grave confuzii ideologice, pesimism, amoralism, etc. Rezultatul? Lumea dă năvală şi se striveşte pentru a vedea «Primarul lunii» (Le Figaro Litteraire”);

„Un fenomen extrem de dezirabil... un adevărat suflu polemic” ( Ecaterina Oproiu, „Tânărul scriitor” - Bucureşti);

„Intuiţia sa este extraordinară... Un mare scriitor” (I. Schechter – „Viaţa Noastră”);

„Ziariştii” reprezintă un tablou lipsit de idealism, plin de mişcare, agitat, contrastant” (Gilberto Mazzoleni, „Il Contemporaneo” – Italia);

„Mirodan este... «ceva special» (S. Shapiro, „Jerusalem Post”);

„Un dramaturg de cea mai înaltă clasă” (Radu Beligan);

«Celebrul 702» - De 40 de ani de când merg la spectacole, n-am văzut niciodată o satiră atât de ascuţită spirituală şi feroce” (Halit Fabri Ozausoy, „Tercuman” – Istanbul);

„Ziarist strălucit” (A.B. Yaffe – „Al-Hamişmar”);

„Strălucitor ca o sabie care îşi oglindeşte lama în soare înainte de a străpunge” (Florin Tornea – „Contemporanul”);

„Literatura care ştie ca, vorbind inimii, să capteze spiritul” (Vusi Suomi” – Helsinki);

„... A creat, creează şi va crea, descoperind noi zone umane, ascunse privirii noastre obişnuite” (A. Strihan – „Izvoare”, Tel Aviv);

„Prezentând «Celebrul 702» teatrul grec modern face un serviciu important publicului elen” („To Vima” – Atena);

„Talentul, fantezia şi humorul, scânteietorul dialog al lui Mirodan” (Traian Şelmaru, „Premiera de o seară”, Ed. Eminescu, Bucureşti);

„Mirodan are propriul său univers şi o voce, a sa, de neconfundat” (Eugen Luca, „Secolul 20” - Tel Aviv);

„Contrapunct de comic şi tragic” ( Fernando Campoamor, „Havana” – Cuba);

„Versiunea pentru scenă a «Evreicii din Toledo» este ea însăşi o creaţie... desprinzându-l pe Al. Mirodan de Lion Feuchtwanger îl putem alătura lui Lope de Vega şi Grillparzer, doi dintre iluştrii înaintaşi, îndrăgostiţi de cronica spaniolă” (Virgil Munteanu – „Teatrul”, Bucureşti);

... Doi aliaţi care i-au rămas fideli... Cel dintâi: publicul. Cel de-al doilea: propriul şi marelesău talent” (Sebastian Costin – „Viaţa Noastră”);

„Originalitate... situaţii neprevăzute... dialoguri spirituale strălucite” (A. Plotnikov – „Tass”, Moscova);

„Un virtuos al paradoxului pe care-l mânuieşte ca puţini alţii” (Eran Sela – „Izvoare”);

„O sărbătorească dezlănţuire a spiritului” (V. Mîndra – „România Liberă”);

„«Celebrul 702», o comedie... care îşi aruncă săgeţile din plin” (Gigi Lunari – „Il Drama”, Italia);

„Un alergător singuratic, într-un maraton în care şi-a pierdut plutonul” (Aurel Storin, „Informaţia Bucureştiului”);

„...«Şeful sectorului suflete»... o rachetă luminoasă...” (I. Rudel – „Revista Mea”);

„Rugul unei creaţii în continuu crescendo” (Mircea Schrager - Costin, „Facla” - Tel Aviv);

„Un exeget rafinat şi subtil, un comentator pasionat şi spiritual... înaltă forţă eseistică” (Bogdan Ulmu – „Teatrul”);

„... Cheamă la deşteptarea conştiinţelor printr-un larg dialog spiritual” („Vradini” – Atena);

LUCREȚIA BERZINTU

Vizualizări: 424

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Martie 29, 2010 la 12:24am
Sursa comentariului anterior despre ultimul număr al revistei MINIMUM, nr. 276, este ”Jurnalul săptămânii”, 25 martie 2010, publicație israeliană de limbă română.
Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Martie 29, 2010 la 12:19am
Minimm nr. 276, aprilie 2010 - ULTIMUL NUMĂR
ADIO, MIRODAN! ADIO, MINIMUM!
Iosef Eugen Campus; Zoltan Terner; Gina Sebastian Alcalay; Ella Bernfeld; Bianca Marcovici; Jean Askenasy; Doina Meiseles; Jean Steiger; Nicu Nitai; Maria Găitan Mozes; Lucretia Berzintu; Shaul Carmel; G. Mosari; Ion Mihăileanu (Paris); Radu Hervian (New York); B.Elvin (București); Mihai Lupu (Minneapolis); Laszlo Alexandru (Cluj); Ion Cristofor (București); Tania Lovinescu (București); Radu Mihăileanu (Paris); Mirodan si Minimum la Ierusalim (Costel Safirman si Leon Volovici); Volumul III al Dicționarului prezentat la I.C.R. - Tel Aviv: Iosef Eugen Campus; Zoltan terner; Leon Volovici; Andrei Strihan; Virgil Duda.

Lucreția Berzintu: Interviu cu scriitorul Alexandru Mirodan;
Lucian Herșcovici: Mirodan - Șeful sectorului suflete;
Noi: ”Torționarul dizidentului Ursu face de 6 ani închisoare prin corespondență”;
Lumea românească: Crima unui monument; Mircea Cărtărescu la întoarcerea din Germania; Tutuiala; Un român laureat al Premiului Nobel (dar despre care nu se știe nimic); Colonia de la Băița Plai; Cancanuri.
Radu Hervian: ”Sfîrșitul Americii?” - corespondentă de la New York;
Ion Mihăileanu: Umor elvetian? Da, există si așa ceva (și chiar caricaturi elvețiene...);
Theodor Toivi: Prin Barcelona si Madrid;
Iosef Eugen Campus: Schechterezada;
Geo Șerban: Trufandale, altoiuri și hibrizi din ”se-re-le” Mirodan;
Zoltan Terner: Cioran și una dintre obsesiile sale: evreii;
...Și rubricile: ”Poșta Dicționarului”, ”Primim la redacție”, ”Horoscop”, Cuvinte încrucisate (rubrică prezentată de Rodica Weinberg), ”Posta”, ”clepsidra”.
Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Martie 28, 2010 la 11:42pm
Un mesaj primit de la ambasadorul Eliezer Palmor:
Plecarea lui Alexandru Mirodan intru eternitate,neasteptata si profund
regretabila ,A creat in tabara si asa deja mult prea restransa a
creatorilor de cultura evrei - israelieni originari din Romania o absenta
care cine stie daca se va gasi candva cineva capabil sa o reabiliteze.
Mirodan nu a fost numai un dramaturg de mare talent si nici numai un
scriitor cu condeiul inspirat ;el nu a fost numai un gazetar multilateral si
nici numai un redactor formidabil ; el a fost mult mai mult decat expresia
fericita a talentelor insirate anterior –el a fost un intelectual cu privire
panoramica care se deplasa fara jena in spatiile diverse ale culturii si de
aceea se poate spune ca a reincarnat – fenomen mai de graba unic – insusiri
care caracterizau personalitati proeminente ale Renasterii.

Tanar iubitor de litere fiind (si "mestesugar" incepator in domeniul
creatiei literare,in ultima perioada a anilor petrecuti in Romania) am
descoperit existenta lui Mirodan ca dramaturg,ca autor al piesei de mare
success - Ziaristii".Insa nu am intuit atunci ca o relatie nemijlocita se va
stabili intre noi,dar numai spre sfarsitul anilor noazeci,in urma unei
intalniri intamplatoare cu ocazia unui un eveniment cultural care a avut
loc in cadrul Universitatii din Ierusalim.Era putin timp dupa intoarcerea
mea dela Universitatea din Cluj unde am tinut un numar de prelegeri depre
diplomatia ca profesie la sfarsitul secolului douzeci si despre contributia
evreilor originari din Romania la consolidarea Statului Israel.Mirodan a
solicitat aceste texte pentru a le publica si astfel a inceput colaborarea
mea la revista "Minimum"care s'a dovedit in ultima instanta - stimulat
fiind de Mirodan - prodigioasa .Colaborarea mea la revista a generat un
dialog sustinut cu Mirodan si cu exceptia vederilor sale privind conflictul
nostru cu palestinienii (care dupa mine erau total inflexibile,) am deslusit
la el existenta multor idei convergente in analiza problemelor noastre
fundamentale.

Alexandreu Mirodan a fost un intelectual de clasa mare si un cetatean mandru
de realizarile tarii noastre obtinute in pofida uneltirilor din partea
cohortelor de dusmani inveterati si a gruparilor de invidiosi incapabili/

Tin sa termin acest scurt elogiu in amintirea lui Alexandru Mirodan cu fraza
adecuata consacrata de traditia noastra multiseculara :

חבל אל דאבדין ואינם משתכחין ---

Ne pare rau pentru cei ce s'au pierdut si nu se uita

Sursa: Newsletter 33 serie nouă aaa



------------------------------------------------------------------------------------------
Comentariu publicat de Lucian-Zeev Herscovici pe Martie 14, 2010 la 12:36am
Pentru generatia mea, Alexandru Mirodan a fost "Seful sectorului suflete". El apartine literaturii romane, dar si literaturii evreiesti. Marele dramaturg, stabilit in Israel, nu a mai putut fi dramaturg. El a devenit publicist, editor si istoric literar. Luna de luna asteptam revista "Minimum". Din "Dictionarul conventional al scriitorilor evrei din Romania" au aparut numai primele trei volume. Poate ca ar trebui continuat, desi nu cred ca cineva a putea scrie in stilul lui Mirodan. Si totusi, este un "minimum" necesar...
Dumnezeu sa-l odihneasca, fie-i amintirea binecuvantata.
Lucian-Zeev Herscovici
Comentariu publicat de andrei calarasu pe Martie 13, 2010 la 8:58pm
A fost un mare scriitor.Dar in limba ivrit i-a fost mai greu.Populatia romana care traieste in Israel,l-au iubit mult.Toti cei mari se duc....pacat Andrei Calarasu
Comentariu publicat de Valery Oisteanu pe Martie 13, 2010 la 8:19pm
Adio Alexandru-seful sectorului suflete!! Sa-ti fie tarina usoara!
L-am cunoscut in Bucuresti si l-am citit.Era pe vremea aceia iubitul lui Luminita Coler si il invidiam.Am pierdut un scriitor si ziarist adevarat.
Speram sa ma puna si pe mine in dictionarul lui de Scriitori evrei din Romania dar din pacate a ajuns numai la literele GHI.Am sa-mi amintesc vocea lui si teatrul....odihneasca-se in pace! Valery Oisteanu
Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Martie 13, 2010 la 11:22am
Adio, Alexandru Mirodan!

Adio, Alexandru Mirodan!
De ce ne-am temut, nu am scăpat. Inima obosită a lui Alexandru Mirodan a cedat.
După 24 de ani, epoca Minimum a ”tribului” nostru s-a încheiat. Fiind ”om ca toți oamenii” publicația de vârf a obștei noastre s-a stins din viață odată cu cel cu care se confunda, omul - orchestră numit Alexandru Mirodan. Pentru colaboratorii lui, printre care am avut cinstea să mă număr, înseamnă sfârșitul unei părți din viață. De aici în colo, cât om mai avea și noi, ne va fi mai greu să trăim fără Mirodan și fără al său și al nostru Minimum.
Despărțirea de dragul și admirabilul nostru Miro e sfâșietoare. Ceva prețios se rupe în sufletele noastre.
Fie-i amintirea binecuvântată!
Adio, iubite prietene!

(ZOLTAN TERNER, Jurnalul Săptămânii, 11 martie 2010, Israel)
Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Martie 13, 2010 la 11:21am
”Șeful Sectorului Suflete”
ne-a părăsit...

Alexandru Mirodan alege ca subtitlu al ultimei reviste Minimum din Martie 2010, fraza: ”Atenție! Dușmanul ne privește în fiecare clipă!” În ziua de 10 Martie 2010, cade în brațele dușmanului care-l privea de câtva timp și pleacă în eternitate.
Talentat maestru al condeiului, dotat cu o inteligență ieșită din comun, cucerește culmile gloriei în țara în care s-a născut, prin creații literare care sînt traduse în nenumărate limbi. Dedică ultimele patru decenii din viața sa, fizic și spiritual, Israelului, devenind purtător de cuvânt al zbuciumului său.
Dovedește de-a lungul celor 275 de numere ale revistei lunare Minimum, vigurozitatea devotamentului cu care un evreu de geniu se dăruiește căminului la care tânjește de 2000 de ani.
Să-i fie memoria binecuvântată!

(Rita și Profesor JEAN ASKENASY, Jurnalul Săptămânii, 11 martie 2010, Israel)
Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Martie 11, 2010 la 7:35pm
Parintii mei citeau cu sfintenie Minimum. O revista speciala asteptata cu sufletul la gura. Regret profund.
AG
Comentariu publicat de ILEANA CUDALB pe Martie 11, 2010 la 4:22am
Binecuvântată fie-i memoria. Regret de două ori moartea maestrului, odată pentru locul gol lăsat în Sala Mare, frecventată de scriitorii de limbă română de la Tel Aviv şi încă odată pentru că nu mi-am făcut timp să-l întâlnesc în desele mele vizite in Israel.

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor