- SA NU NE UITAM VALORILE -

A trecut un an de când academicianul Anghel RUGINA a plecat in lumea ingerilor.

Cunoscutul economist american – academicianul Anghel RUGINA, născut în judeţul Galaţi, la Vizureşti (com. Nicoreşti), a încetat din viaţă, anul trecut, într-un spital din Statele Unite, la vârsta de 95 de ani.

A publicat peste 50 de lucrări care abordează problemele din economia mondială, impunându-se ca o mare autoritate în domeniu, fiind printre altele ales Preşedinte al „Societăţii Internaţionale de Intercomunicare a Ideilor Noi".

După ce lucrează în Germania cu cei mai cunoscuţi economişti ai lumii şi după ce publică diferite lucrări în limba germană, este chemat în America unde are cursuri la mai multe universităţi.
În 1955 obţine cetăţenia americană, iar trei ani mai târziu este numit profesor la o universitate din Boston, unde va rămâne până la ieşirea la pensie.

În anul 1990, a fost ales Membru de onoare al Academiei Române.
I s-au acordat titlurile de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi din România - printre care şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Lucrari publicate:
• Geldtypen una eldordnungen. Fundamente fur eine echte allgemeine Geld und Wirtschaftstheorie (Stuttgart, Germania, 1949);
• Capitalisme, Socialisme ou Liberalisme Social? Observations critique a Voccasion de la Conference Internationale des Sciences Economiques a Rome (1956);
• Programme de Stabilisation Economique, Financiare et Sociale pour la France (1959);
• An End to the Agony of the American Dollar? A Plan for Stable Equilibrium Conditions of the American Monetary System (1970);
• A Reorganization Plan of the International Monetary Fund (1973);
• A Plan for Monetary, Financial, Economic and Social Stabilization for Greece (1975);
• A Plan for Monetary, Financial and Economic Stabilization of Italy (1977);
• Principia Oeconomica: New and Old Foundations of Economic Analysis (1986);
• Principia Metodologica 1: A Bridge from Economics to all other Natural Sciences. Toward a Methodological Unification of all Sciences (1989).
• Un "Miracol economic" în România este încă posibil!' (Ed. Porto Franco, Galaţi, 1992)
• Teoria şi practica economică în epoca de tranziţie şi după (Ed. Fundaţiei "România de Mâine", Bucureşti, 1994)
• Memoriale 1, De ce nu s-au rezolvat cum trebue problemele de stabilizare social-economica si financiara cu realizarea unui"Miracol Romanesc" de la 1990 incoace? (Ed.Performantica,Iasi,2007)

Vizualizări: 57

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Terezia Filip pe Decembrie 25, 2009 la 11:46am
Memento: Nu cred că ştim şi nici nu facem suficient noi românii pentru a ne cinsti valorile. Sunt multe moduri de-a cinsti şi valoriza ceea ce ai mai bun în spaţiul spiritualităţii proprii, de la a afirma şi promova până la a recunoaşte şi utiliza genialitatea. Când, din incapacitate, din nevolnicie, sau din rea-credinţă nu recunoşti valorile în orice domeniu ar fi ele, meriţi cu prisossinţă să suporţi consecinţele, oricare ar fi ele, şi încă pe termen lung. S-ar putea să fie o problemă tipic românească a recunoaşte totdeauna tardiv şi în postumitate marile valori şi marile personalităţi? Dacă Romania ar fi acceptat programul Rugină în anii '90 cred ca nu era în halul economic în care se află astăzi.....

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor