IN MEMORIAM ȘLOMO LEIBOVICI - LAIȘ (dec. 1927 - iulie 2014)

DIALOG CU SCRIITORUL ȘLOMO LEIBOVICI LAIȘ

În anul 2001 am participat la marea festivitate organizată de A.C.M.E.O.R. (al IV-lea Congres) prin presedintele acestei asociatii, dr. Șlomo Leibovici-Laiș. Manifestarea a avut loc în eleganta sală „Gan Hair” din Tel Aviv – arhiplină cu participanti originari din România. S-au dezbătut mai multe probleme, a fost si un program artistic minunat, dar un moment emotionant a fost acela de acordare a premiilor de prietenie România - Israel unor personalităti din România, neevrei. Aceștia au fost profesorii universitari, Andrei Marga din Cluj și Ioan Constantinescu (prea devreme a trecut în eternitate, la începutul anului 2002) care, în cuvîntul său de atunci, rostit cu elegantă si finete, a spus, printre altele – „…întotdeauna ne-am dorit – eu si sotia mea, să ajungem să vizităm „Tara Sfîntă!”…

La sediul A.C.M.E.O.R. există o bibliotecă bogată si valoroasă (cca. 15.000 volume) unde, fiecare dintre noi are posibilitatea de a consulta cărti rare si de prestigiu în limbile: română, engleză, idis, germană, franceză, ebraică. În afara cărtilor, la această asociatie se află numeroase documente (unele originale) privind istoria evreilor din România si implicit istoria României. Pentru cei interesati, A.C.M.E.O.R. are adresa: Intrarea Har Sinai nr. 1, cod 65816, Tel Aviv, Israel, tel. 00972-3-5660165, între orele 9-12, duminică-joi, a fiecărei săptămîni; fax: 00972-3-5603311.
La începutul acestui an, mai precis la 17 ianuarie 2006, în sala „Beit Risonim” din Tel Aviv a avut loc al V-lea Congres si aniversarea a 25 de ani de activitate a A.C.M.E.O.R.-ului. Vorbitorii au adus elogii la realizările si importanta acestei asociatii.
Pentru publicul cititor am realizat un interviu cu presedintele asociatiei A.C.M.E.O.R., dr. Șlomo Leibovici-Laiș, interviu pe care îl redau în continuare.


Lucreția BERZINTU: - Stimate domnule Șlomo Leibovici-Laiș, v-ați născut în România, ați trăit acolo în perioada celui de-al doilea război mondial, perioada neagră a istoriei antonesciene, vis-a-vis de tragediile evreilor (pogroame, deportări, exterminări), perioada Holocaustului. Erați un copil spre adolescență. Cum ați reacționat? Ce momente ați trăit?


Șlomo LEIBOVICI-LAIȘ: - Desi în perioada Holocaustului eram încă, ceea ce este considerat copil – datorită împrejurărilor am stat în fruntea activitătii ilegale sioniste din nordul Moldovei. De altfel, considerat luptător anti-nazist, am primit Medalia luptătorilor anti-nazisti.


- Ce a însemnat pentru dumneavoastră „miscarea sionistă” si cum ati acționat pentru atingerea scopului dorit?


- Din fragedă tinerete am activat pe tărîm sionist. Pe parcurs am detinut pozitii de conducere în Miscarea de tineret sionist, fie ca centralizator al miscării de tineret sionist religios, fie ca membru în conducerea He-Halutz, miscarea de acoperire a tuturor miscărilor de tineret sionist din România.


- V-ați implicat în ajutorarea familiilor de evrei? Mai ales a celor deportați?


- Ajutorarea evreilor în nevoie mi-a fost una din misiunile ce mi le-am asumat si vreau să cred că m-am achitat onorabil în împlinirea ei.


- Pentru că suntem la perioada deportărilor si pentru că avem amîndoi cunostintă despre una din familiile deportate (Mizzi si Bernhard Locker – deportati din Cernăuti la Mihailovka, 1942, lagăr administrat de germani în Transbug, (acum doar Mizzi Locker mai este în viată), mă întreb: de ce nu se mentionează nicăieri despre deportările făcute de autoritătile române antonesciene în Transbug, acolo unde era administratie germană? Cunosc din relatările acestei supravietuitoare si din alte documente păstrate în casă, că în lotul lor erau 745 evrei, deportati în lagărele de la Mihailovka (la cca. 4 km distantă de Rahniuka din Transbug) din care s-au salvat doar 13 persoane, cei care au avut curajul să evadeze. Ceilalti, cîti au mai rămas – multi au fost împuscati între timp, sau au murit din cauza îmbolnăvirilor, au fost transferati la Tarasivka si au fost împuscati în ziua de 10 decembrie 1943. Mărturie este si cartea-jurnal ”Groapa este în livada de visini” scrisă de Arnold Dagani (el si sotia numărîndu-se printre cei 13 supravietuitori), carte pe care am găsit-o (editia I) la biblioteca A.C.M.E.O.R.-ului din Tel Aviv.
Raportul final al Comisiei Internationale pentru studierea Holocaustului în România mentionează despre deportări în Transnistria, în localităti ale acestei zone printre care si o localitate cu denumirea de Mihailovka, asezată de-a lungul rîului Bug, alta decît cea mentionată de supravietuitoarea noastră, doamna Mizzi Locker. La fel de gresit este mentionată localitatea Mihailovka pe harta inclusă la cartea lui Arnold Dagani ”Groapa este în livada de visini”, editia a II-a, editura Hasefer, Bucuresti, 2004, editie îngrijită de Lya Benjamin (istoric). De altfel si în publicatiile de limba română din Israel au apărut articole numai despre lagăre si ghetouri din Transnistria dar nimic despre cele din Transburg. Transnistria este teritoriul cuprins între rîurile Nistru si Bug, pînă la Marea Neagră, la sud, si pînă la linia artificială Moghilev-Podolski, la nord, afirmatie ce apartine lui Jean Ancel si apărută în Introducere la cartea cu memorii scrisă de Alexandru Safran, ”Un tăciune smuls flăcărilor”. Despre Transburg, nimic nu se scrie. De ce? Cum comentati acest fapt?


- Problema comportării autoritătilor românesti în Transnistria înscrie un capitol sumbru în relatiile evrei-români. Pe ici pe colo se scrie cîte ceva, dar nu numai că nu este de-ajuns, dar, din păcate, lucrurile sunt redate incomplet si niciodată nu stii dacă motivul este necunoasterea faptelor sau procedeul este premeditat. Cercetători istorici amintesc aceste bestialităti, dar sînt de acord cu dvs., că nu e de-ajuns.


- Ce amintiri aveti din timpul scolarizării în România, despre persoane remarcabile? Dar despre cel care v-a fost profesor, Bernhard Locker, supravietuitor al Holocaustului (cel mentionat mai sus ca deportat în lagărul de la Mihailovka, sub administratie germană)? Si despre sotia acestuia, Mizzi Locker, fostă cîntăreată de operă (a cîntat si la Radio Bucuresti, până în 1950 când a imigrat în Israel,  apoi la Radio Kol Israel, Operă ș.a.), si profesoară de canto, în prezent pensionară?


- Despre scolarizarea mea în România ar trebui să vă răspund pe etape. Grădinita ebraică de copii, la Botosani, mi-o amintesc cu o deosebită plăcere. Scoala primară istraelito-română, cu învătători pe care nu-i uit. Primele două clase de liceu, la renumitul „Laurian”, unde profesau elemente, în majoritatea lor, bine pregătite, în frunte cu I.V. Luca, directorul de lăudabilă amintire. Expulzati din învătămîntul de stat – odată cu fascizarea României – am trecut la liceul evreiesc, încropit ad-hoc. S-a studiat serios, si pe lîngă învătătură, aveau loc activităti extrascolare de rezistentă spirituală. Studii superioare – după război – la Institutul Pedagogic Idis din Bucuresti, pe care l-am absolvit chiar în preajma plecării mele în Israel, în 1950. La acest institut l-am avut ca profesor si pe Bernhard Locker, ale cărui cunostinte ne trezeau admiratie. De altfel, venind în Israel, Locker a devenit profesor universitar la cunoscuta Universitate Bar-Ilan. Era unul din putinii profesori din institut de care m-am simtit aproape si asa am cunoscut-o si pe Mizzi, o cîntăreată de operă, unanim apreciată.


- Când ati imigrat în Israel si cum a fost acomodarea?


În Israel am ajuns la 2 iunie 1950 si am intrat în kibutz, la Nir-Etzion, situat la poalele Muntelui Carmel. Acomodarea în kibutz – cu toate conditiile ultra-modeste de trai pe atunci – nu era pentru mine o mare problemă, pentru că toti anii am îndrumat în miscarea de tineret spre kibutz. Cu munca fizică nu a fost usor la început, dar antrenîndu-mă, totul a devenit normal. Când kibutzul si-a schimbat structura, devenind Moșav, sat cooperatist, m-am mutat la Cfar-Saba, unde, datorită pregătirii mele pedagogice, am fost solicitat să devin învătător, de care, pe atunci, Israelul ducea lipsă. La scoala unde am predat am devenit si loctiitor de director pentru clasele de după-masă, cursurile fiind atunci, din lipsă de local, împărtite în două reprize.


- Cum ați reușit în cariera profesională?


- Despre reusita mea în activitatea profesională să spună altii. Mă multumesc doar cu mentiunea că, la plecarea mea din serviciu, după douăzeci de ani la Ministerul de Externe, am primit Medalia Bene-Merenti, pentru servicii exceptionale aduse statului Israel în zecile de ani de activitate.


- Stiu că israelienii originari din România stau în față, ca să zic asa, adică s-au afirmat profesional în toate domeniile de activitate cu brio. Sunt și câțiva primari ai unor orase, evrei originari din România. Ceea ce românii n-au reusit împreună este domeniul politicului, dacă mă gîndesc la cei veniți mai recent din fosta Uniune Sovietică după căderea comunismului si care au stiut să se organizeze, să-si facă un partid politic, să aibă cîteva canale de televiziune în limba rusă s.a. Românii nu sunt destul de uniti? Nu s-au confruntat cu probleme de integrare în societatea israeliană?


- Domeniul politic este un tărîm de care am stat departe, tinînd seama de opiniile mele despre viata socială.


- Mă întorc la perioada din timpul si de după al doilea război mondial. La începutul anului 1942 germanii si românii au înfiintat „Centrala Evreilor din România”. Ce vă amintiti despre aceasta?


- Centrala Evreilor din România, o institutie de nu prea bucuroasă amintire pentru evreii din România, avea la judeteana ei din Botosani o situatie aparte. În fruntea judetenei C.E.R. se aflau eforii de dinainte, care au condus treburile comunitătii, nu prea tinând seama de dispozitiile Centralei. Fiind activ în ilegalitate, am avut cu ei contacte destul de strânse si pare-se că influenta a fost reciprocă.


- În anul 1945 Partidul Comunist Român a creat Comitetul Democratic Evreiesc (C.D.E.). Cei din conducerea Comitetului erau atei si antireligiosi. Poetul Emil Dorian li se alăturase. Scopul C.D.E. era nationalizarea proprietătilor evreiesti, a scolilor evreiesti, distrugerea sionismului. Ca un sionist înflăcărat, ce ati simtit? Mai târziu, în Israel, ati scris si o carte intitulată Comitetul Democratic Evreiesc si, nu demult, la Tel Aviv a avut loc si un proces literar, partea acuzată fiind C.D.E. Vă rog să detaliati putin despre acest proces literar.


- Problema C.D.E., de tristă amintire, este un capitol scurt si deloc luminos, în istoria evreilor din România. Cercetarea mea în domeniu, publicată în cartea Comitetul Democratic Evreiesc (C.D.E.) – formatie politică evreiască sau Jewishcaia românească, tipărită în România în 2004, a prilejuit un proces literar organizat de către Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. Ideea de a supune o cercetare istorică în dezbaterea unui proces literar nu mi s-a părut fericită, dar avînd în vedere personalitătile care s-au angajat în acest proces, cât si reactia publicului select prezent în sală, mă declar multumit. Completul de judecată, în frunte cu Ambasadorul Eliezer Palmor si pe Bruno Landesberg, presedintele concernului Sano, acuzarea fiind sustinută de scriitorul av. G. Mosari, vice-presedintele Asociatiei Scriitorilor Israelieni de limbă Română si apărarea de dr. Rafael Vago de la catedra de istorie a Universitătii Tel Aviv, inclusiv martori de seamă si prezenta ca observator, a Excelentei Sala doamna Dr. Mariana Valeria-Stoica, ambasador al României în Israel, care a si luat cuvîntul, au dat procesului o alură deosebită.


- Cum vă explicati indiferenta lumii mondiale (inclusiv a evreilor din America) la uciderea evreilor din timpul Holocaustului?


- Dificila dvs. întrebare atârnă greu de gâtul evreimii ne-europene. Motivatia – probabil în parte bazată – sau pretextele nu vor putea niciodată să absolve pe nimeni de o comportare, departe de a putea fi înteleasă pe deplin. Nepăsarea întregii lumi fată de cele întîmplate cu evreii de sub administratia nazistă germană sau a tărilor satelite este o pată ce nu se va sterge niciodată. Mă feresc de a intra în explicatii, pentru că antisemitismul – chiar si cel latent – este un virus care a contaminat întreaga lume si cine stie dacă ea se va lecui cîndva de el.


- Ce înseamnă a fi evreu?


- Pentru a vă răspunde ce înseamnă a fi evreu ati avea nevoie de multe volume. În esentă, evreu este cel care, în primul rînd, este om, îsi iubeste aproapele ca pe sine însusi si este constient de apartenenta sa etnică, care îmbină religia cu nationalitatea, care sînt indestructibile la evrei.


- În arhiva Muzeului Holocaustului din Washington se află circa un milion de file foto-copiate din arhivele românesti, documente oficiale la actele criminale, masacre împotriva evreilor. De asemenea numeroase mărturii se află la Muzeul istoriei Holocaustului „Yad Vashem” din Ierusalism. Cu toate acestea, si cu toate că mai există supravietuitori ai Holocaustului totusi mai sunt persoane, printre care si istorici care neagă acele grozăvii. De ce oare?


- Pe lângă sursele amintite si în arhiva A.C.M.E.O.R.-ului se găsesc documente, parte din ele originale, dovadă că si România si-a avut partea ei în Holocaust. La întrebarea „de ce?”, s-ar putea da multe răspunsuri, fie de domeniul filosofic, fie de cel existentialist. Fapt este că, atunci cînd barbaria este nestăvilită, rezultatele sînt îngrozitoare.


- După multi ani de democrație (? 12), România recunoaste existenta Holocaustului românesc, partea ei de vină sub Antonescu si pedepseste prin lege pe cei care-l neagă, pe cei care comit fapte împotriva evreilor sau împotriva altor minorităti. Dar legea fără educatie nu este suficientă. S-a introdus si în scoli studiul Holocaustului, tocmai în scopul educatiei. Cum apreciati desfăsurarea procesului de educatie a poporului român, astfel ca niciodată să nu mai aibă loc discriminări pe criterii etnice?


- După ani de negare a Holocaustului, o comisie numită ad-hoc a editat un voluminos raport de sute de pagini, prin care si România recunoaste oficial că Holocaustul a avut loc si între granitele ei. Instituirea Centrului Român de Cercetare a Holocaustului si numirea în fruntea lui a generalului de brigadă dr. Mihai Ionescu, precum si fixarea unei zile comemorative, în care Holocaustul va fi comemorat anual, e un început promitător. Legea împotriva instigatiei rasiale, din păcate nu este aplicată. Legionarismul a ridicat capul fătis – cuiburile legionare se înmultesc, literatura si presa antisemită înfloresc, străzi capătă numele lui Ion Antonescu, căruia i se ridică statui în tară. Cimitire evreiesti sînt profanate. Programele TV prezintă – în numele libertătii de opinie – programe cu antisemiti declarati, care fac uz de acest mediu popular pentru propulsarea ideilor lor nefaste. Chiar dacă aceste fapte abominabile sînt înfăptuite de către o minoritate, faptul că nu li se aplică legea nu face bine României. Cine a urmărit ultimele declaratii ale actualului Ambasador american la Bucuresti nu poate să nu fie îngrijorat. Începutul predării Holocaustului în scoli – initiat de profesorul Marga – din păcate nu în toate, împreună cu începerea activitătii Centrului pentru Cercetarea Holocaustului în România lasă loc unui oarecare optimism.


- Cu toate neajunsurile îndurate de evrei în perioada Holocaustului, israelienii originari din România îsi iubesc tara de unde provin, iubesc poporul român si nu sunt indiferenti fată de tot ce se întâmplă acolo. Ati mai fost în România? Ce amintiri vă leagă de locurile natale?


- De la plecarea mea de la Ministerul de Externe în 1984 si pînă în 1992, nu am vizitat România. Între 1992-1997 am vizitat România de nenumărate ori. Am încetat să vizitez România, după ce la Aeroport – la Otopeni – prezentând pasaportul la ghiseu, impiegatul de serviciu – probabil om al securitătii – si-a permis obraznica observatie „dar des mai veniti în România!”. Si dacă această obrăznicie nu a fost de-ajuns – si sunteti prima care află ceea ce, din dorinta de a nu altera relatiile, nu am dezvăluit pînă acum nimănui, nici măcar amicilor mei – Securitatea mi-a sterpelit servieta, în care aveam si obiectele personale de cult, mi le-a profanat – ceea ce nu s-a întâmplat de la nazisti încoace, si chiar dacă, după interventii, ea mi-a fost returnată, si chiar dacă Presedintele Iliescu a încercat să-mi transmită „amicitia” sa, nu a avut darul de a mă convinge. România este pentru mine tara în care m-am născut si m-am format si de ea mă leagă amintiri frumoase, si eu nu uit comportarea unor români – ce-i drept nu prea multi – în perioada Holocaustului. Oamenii de omenie îmi sunt totdeauna aproape.


- Un episod dureros din viata dvs., sau care moment din viată v-a marcat cel mai mult?


- Răspunsul la întrebarea anterioară cred că este concludent si pentru această întrebare.


- Ca fost functionar superior la Ministerul de Externe al Israelului, cum a fost colaborarea cu România ceausistă în privinta emigratiei evreiesti? Ce a însemnat „emigratia rosie”?


- Colaborarea cu România ceausistă a fost dificilă si departe de a fi plăcută. „Emigratia Rosie” – nu stiu de unde ati luat această notiune – în orice caz, emigratia din România în perioada comunistă a fost bazată pe „do ut des”.


- Spunând „emigratia rosie”, mă refer la ceea ce ati scris dvs. într-o carte despre emigratia evreilor în timpul comunismului cînd două vapoare pline cu evrei români selectionati de P.C.R. si C.D.E. au fost trimisi în Israel pentru întărirea partidului comunist israelian...


- Da, au plecat două vapoare cu evrei români care au adus cu sine si o întreagă tipografie în limba română, pentru ca organul comunist de aici să apară si în versiune românească. Mai putin de 100 de olimi din cei care au venit cu două vapoare s-au prezentat la sediul partidului comunist israelian, si cu asta a încetat si organizarea emigratiei prin C.D.E. si a trecut direct la organele Ministerului de Interne din România. Marea deziluzie a regimului din România a fost că mai putin de 100 din acei emigranti s-au înscris în partidul comunist israelian.


- România a avut întotdeauna relatii bune cu Tara Sfîntă, încă de pe timpul mandatului britanic, înainte, deci, de înfiintarea statului Israel, ca stat independent (1948), relatii bune ce continuă si în prezent. Cum vă explicati faptul că România a fost singura tară din lagărul comunist care nu a întrerupt niciodată relatiile cu Israelul, asa cum au făcut alte state? Existau anumite interese speciale? Originarii din România si-au adus o contributie în acest sens?


- Nici arhivele descoperite pînă acum nu prezintă documente concludente. Nici istorici români, care au mai usor acces la diverse surse, nu stiu să răspundă la întrebare. Presupuneri nu lipsesc, dar ele nu merită dezbătute aici, fiind doar ipotetice. Aportul originarilor din România a fost totdeauna pozitiv si păcat că România apreciază acest aport doar declarativ. Numai un singur exemplu ar putea ilustra cele spuse acum. A.C.M.E.O.R., în fruntea căreia am onoare să mă aflu, a decernat în cursul anilor 1994-2001, Premiile de Prietenie România-Israel, la zece prieteni români – neevrei – considerati că au contribuit la lărgirea si aprofundarea relatiilor dintre ambele noastre popoare. Nemaivenind în România – premiile se acordau într-un cadru festiv, atît la Bucuresti, cît si la Tel Aviv – sponsorii au încetat să sponsorizeze premiile, si-i păcat.


- Cum vedeti România astăzi, cînd este pe cale de a intra în Comunitatea Europeană, cu toate drepturile si îndatoririle ce se impun?


- Intrarea României în societatea europeană este un mare pas înainte, dar nu scuteste de griji, atît de natură economică, cît si asigurarea drepturilor omului, luptă permanentă si fermă împotriva răbufnirilor rasiale – recte antisemitismului etc.


- Cum apreciati activitatea Ambasadei României la Tel Aviv, în relatiile de colaborare cu cetătenii israelieni, în relatiile de colaborare a celor două tări, România si Israel?


- Ambasada României din Israel reprezintă interesele României si se comportă – sper – ca atare. Colaborarea Ambasadei cu cetătenii originari din România se manifestă în raport cu ceea ce i se pare că este interesul României. Relatiile cu A.C.M.E.O.R., cînd mai calde, cînd mai putin calde. Deschiderea noastră pentru bunele relatii este cunoscută Ambasadei. Prezenta Excelentei Sale, doamna Mariana Valeria Stoica, ambasador al României în Israel, la unele din manifestatiile noastre culturale este salutată totdeauna public. Noul atasat cultural al Ambasadei, în primele lui contacte cu noi, se arată pozitiv si interesat si sperăm că, dând dovadă de întelegere pentru situatia Asociatiei, aflată în cumpănă, va face tot posibilul pentru dezvoltarea continuă a relatiilor reciproce.


- Ce probleme au rămas nerezolvate fată de israelienii originari din România? Aveti propuneri în acest sens?


- Din păcate probleme pendinte dintre originari din România în Israel si tara lor de bastină se tărăgănează. Retrocedarea bunurilor, atît cele particulare cît si cele publice, este încă o problemă nerezolvată. Noi, la A.C.M.E.O.R., nu ne ocupăm de aceste aspecte, axati fiind numai pe cultură si cercetarea trecutului evreilor din România. Si în acest domeniu este loc de îmbunătătiri. De pildă – un acces mai usor la arhivele românesti, manifestarea unui interes fată de activitatea culturală în limba română si fată de cărtile care se scriu în româneste în Israel, mai mult decît în orice tară în afara României etc. Ce bine ar fi dacă România ar lua exemplul Frantei, de pildă – si relatia ei fată de francofoni. Sau cel putin exemplul Britaniei si Germaniei, care colaborează si finantează asociatiile culturale ale israelienilor originari din aceste tări, tocmai pentru mentinerea activitătii culturale în limbile respective. I.C.R – Institutul Cultural Român din Tel Aviv a început o colaborare cu noi. Colaborare oarecum ezitantă, dar sperăm să se dezvolte în continuare.


- De la începutul Intifadei palestiniene (sept. 2000) si pînă în prezent au avut loc numeroase acte teroriste în Israel, în urma cărora au murit o multime de oameni nevinovati. Aveti cunostintă câte atentate au fost la număr si câți oameni si-au pierdut viata?


- Mă feresc – este în firea mea – să dau numere neexacte. Activitatea teroristă arabă continuă dovedeste lipsa unui partener pentru a încheia o pace. Comportarea lor ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea civilizată. Din păcate, fie din interese reale sau închipuite, fie din frică, lumea, în bună parte, nu-si dă seama că în secolul XXI a e.n., orice litigiu se cere rezolvat pe căi civilizate.


- Pînă la atacul terorist contra Statelor Unite ale Americii din 11 septembrie 2001, lumea întreagă se afla ca într-o stare de adormire fată de tragediile din Israel. Apropo de „11 septembrie”, este adevărat că Mosad-ul a avertizat dinainte S.U.A. despre un eventual atac de mari proportii?


- „Mosad”-ul israelian a avertizat nu numai atunci si nu numai pe americani. Din păcate, nu toate informatiile furnizate din timp s-au bucurat de atentia cuvenită. Rezultatele se văd.


- Cum vedeti viitorul Israelului, odată ce Iranul se grăbeste la fabricarea bombei atomice, amenintând această tară, iar Hamas-ul nu recunoaste existenta acestui stat s.a.m.d.?


- Faptul că un stat membru al O.N.U. amenintă cu distrugerea altui stat membru, fără ca această amenintare să primească riposta cuvenită, ne dovedeste în ce lume trăim. Se speră că fată de acest nou „Hitler” din Teheran, lumea se va destepta, atît cât mai este timp, si nu va pune Israelul să scoată singur castanele din foc. Iranul si aliatii săi, ca de pildă Siria sau ciracii lor – Hizbula în Liban si Hamas în teritorii – se joacă cu focul, care, după cum se stie, stii unde începe, nu stii cum se termină (vezi cazul celui de-al doilea război mondial).


- Să trecem acum la activitatea dvs. culturală. Ati fondat A.C.M.E.O.R.-ul. V-ati atins scopul urmărit? Prin definitie, fiind o Asociatie mondială, cum mentineti relatiile culturale cu evreii de pretutindeni? Cum rezistati din punct de vedere financiar?


- Am fondat A.C.M.E.O.R. pentru activitate culturală dedicată evreilor originari din România, care, chiar dacă si-au însusit limba ebraică la nivelul necesitătilor vietii de toate zilele, sau la practicarea profesiei, nu o posedă destul de bine pentru satisfactia nevoilor lor intelectuale.
Am înfiintat A.C.M.E.O.R. pentru activitatea cercetării trecutului evreilor din România, domeniu prea mult timp neglijat. România ar fi trebuit să dovedească mai mult interes pentru aceste cercetări, căci, după cum spunea răposatul meu prieten dr. Cristian Popisteanu – fie-i țărâna usoară – „acest trecut este în definitiv parte integrantă din istoria României si a românilor”.
Am înfiintat A.C.M.E.O.R. pentru lărgirea si aprofundarea relatiilor dintre ambele noastre popoare, independent de relatiile dintre ambele noastre tări. Relatiile între state sînt bazate pe interese si nici că se poate să fie altfel. Relatiile între popoare pot duce la prietenie trainică, care la rîndul ei, serveste interesele statului. Noi ne-am asumat misiunea de a îmbunătăti permanent relatiile de prietenie între popoarele noastre.

Partea a doua a întrebării – o întrebare în sine primeste un răspuns nemultumitor, pentru că situatia este departe de a fi multumitoare. Avem prieteni în lume, nu avem filiale. Pentru a înfiinta filiale se cere deplasare la fata locului. Si aici trec la partea a treia a întrebării – iarăsi – de fapt – o întrebare de sine stătătoare. Fiind o Asociatie absolut apolitică si bazată numai pe voluntariat, fără a avea vreun aparat functionăresc, se zbate în greutăti financiare enorme. Deficitul mereu în crestere, acumulat în cei aproape 26 de ani de existentă, periclitează însăsi continuarea existentei si dacă în ultimul moment, cei interesati si cei ce-ar trebui să fie interesati, nu se vor destepta, vor putea – post factum – doar să deplîngă încetarea activitătii.


- Originarii din România au înfiintat multe organizatii culturale în Israel, cred că peste 20, nu? Cum se explică faptul că acesti fondatori s-au axat mai mult pe această temă – CULTURA, si mai putin pe alte genuri de organizatii, economice, sociale s.a.?


- Originarii din România au adus cu sine la venirea din România, nu numai bagajul cultural, dar si metehnele binecunoscute pe meleagurile unde s-au născut. Multimea de asociatii – cele culturale propriu-zis, sînt putine – acoperă multe domenii. Unele sînt oarecum active, altele cu o activitate sporadică. Singura asociatie cu birourile deschise zilnic (în afară de vineri si sîmbătă), sînt ale A.C.M.E.O.R., care deserveste două biblioteci – cea de împrumut – singura bibliotecă de împrumut cu cărti în limba română, si cea de consult vizitată de elevi, studenti, doctoranzi si chiar de profesori, interesati de trecutul evreilor din România.


- La ce lucrati acum? Ce hobby aveti?


- După două cărti scrise în timpul record de mai putin de doi ani, si anume C.D.E., o cercetare istorică a organizatiei de tristă amintire si mini-monografia Evreimea botosăneană pe care o cunoasteti si în aparitia căreia ati avut un oarecare rol, ambele scrise în româneste, pregătesc acum ceva în ebraică, dar e prematur de a intra în amănunte. La a doua parte a întrebării, din păcate nu am acum timp de hobby. Un hobby de care nu m-am lecuit, desi din lipsă de timp l-am cam neglijat, este filatelia, posedînd o colectie de timbre destul de frumoasă.


- Vreti să numiti cinci (din cei multi) personalităti israeliene de origine română care s-ar afla pe cea mai înaltă treaptă din punct de vedere profesional, după părerea dumneavoastră?


- Scuzati-mă, dar nu dau nume si date, pentru a nu nedreptăti cumva pe cei multi care răspund la caracterizarea dvs. În orice caz, ei sunt cu mult mai multi decît cinci. Dacă ar fi să-i indicăm numai pe cei laureati cu Premiul Israelian de Stat – Pras Israel – acordat în fiecare an la încheierea lui Iom Haatzmaut – Ziua Independentei Israelului, fiilor si fiicelor care au bine-meritat în diverse domenii, numărul originarilor din România printre acesti laureati, ajunge pînă acum la 18.


- Ce s-ar putea face pentru instalarea păcii în Orientul Apropiat? Un model de conducător pentru poporul lui Israel nu poate fi regele Solomon, cel care a domnit 40 de ani fără războaie? Bineînteles, adaptîndu-se la vremurile de astăzi. Ce ziceti?


- Ce se poate face pentru instalarea păcii? În primul rînd, înlocuirea partenerilor propagatori ai sinuciderilor – numai pentru a ucide – cu un partener civilizat. Chiar dacă istoria se repetă, ea nu se repetă întocmai, după cum figuri ca ce a regelui Solomon, nu apar în arena istoriei decît o dată la…


- Dialogul nostru va fi publicat într-o revistă din Iasi, România – revista „Convorbiri literare”. Pentru că la Iasi a fost scris poemul Ha-tikva (în ebraică, Speranta) de poetul Naftali Hertz Imber (1856-1909) – azi imnul national al statului Israel, adaptare după o melodie populară românească (care a fost mai întîi cîntecul national al evreilor din România) si pentru că la Iasi a fost înfiintat (1876) primul teatru evreiesc din lume („Pomul verde”) si unde au avut loc creatiile lui Goldfaden, v-as ruga să transmiteti iesenilor, cît si tuturor cititorilor revistei, un gînd special. Cu acest punct am încheiat si dialogul nostru, pentru care vă multumesc!


- O revistă de cultură – prin însăsi aparitia ei – dovedeste existenta unor însetati de ea. Iasii, care – printre altele – a fost în trecut o citadelă a vietii culturale evreiesti, cu Teatrul Idis – primul de acest gen în lume –, cu Toinbee Hall, cu figuri rabinice de primă importantă, si care a fost nevoită să soarbă pînă la fund cupa de otravă în perioada Holocaustului, Iasii de astăzi care are o asemenea revistă literară, se bucură de condescendenta noastră si urăm redactorilor, editorilor si cititorilor ei, succese continue, invitîndu-i ca la eventualele vizite în Israel să înscrie si sediul nostru pe itinerarul vizitei. Probabil că nu vor fi deziluzionati, dacă nu de situatia fizică a centrului nostru, cel putin de continutul lui deosebit si as spune, unic în felul său. Întrebati pe cei de la Radio Iasi, de la Universitatea Iasi si de la Arhivele Statului, si foarte probabil că ei vă vor confirma.

Israel, 11 iunie 2006

Interviu realizat de
Lucretia BERZINTU

Vizualizări: 189

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de George Emil McOllan pe Iulie 17, 2014 la 1:39am

Dialogul tau cu Dr. Leibovici imi demonstreaza ca inca din 2006 erai o jurnaista matura. Acest dialog imi aminteste de dialogul meu cu Dr. Marcel Dulce  din Sept 1989 - locuia putin mai sus de Ambasada Romana din Tel-Aviv, pe str Adam Hacohen nr  8. Intre timp l-a sunat o pacienta tot originara din Romania si dupa discutia lor ma intreaba: Ce impresie ai de Romana mea? Eu nu am avut de lucru si i-am raspuns: Romana ta este mai buna ca a mea! Eu am vrut sa spun ca dupa 15 ani de America, Ropmana mea s-a cam alterat, dar Romana lui a ramas nealterata. Atunci el imi raspunde: Pai si eu sunt tot Roman ! Ma uit si la Romana Dr. Leibovici si constat ca si Romana lui este mai buna ca a mea si nu ma gandesc numai la Allex. Graur ci la multi alti evrei care au contribuit la stiinta, cultura si literatura noastra. 

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Iulie 15, 2014 la 7:38am

RIP, Israel 2014.

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor