Afară plouă, copacii sunt desfrunziţi

Toamna se scurge melancolică

Şi-n mine plouă cu ochi de singurătate...

Caut un adăpost; numai în mine am loc

Aud ecoul gândului care ţipă,

Scurgându-se afară ca o apă de ploaie...

Adorm ghemuită într-un colţ amenajat.

Gazdă îmi este pânza unui păianjen

Pe care şi-a ţesut-o astă vară, temeinic,

În linişte, când cucii erau ocupaţi,

Să îşi depună ouăle în cuibare străine...

Visez că mă scald într-o clepsidră

Mă scurg ca nisipul gâtuit de timp,

Mă eliberez în pielea unei cenuşărese

Aşteptată de o trăsură ţesută de iluzii

Cu destinaţia: un palat de cleştar neştiut.

În drumul meu pierd un pantof

Şi tot eu mă întorc ca să-l caut...

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Ianuarie 17, 2011 la 11:47am
Marius,  Eduard, va multumesc pentru trecere si semnul lasat! O saptamana cu multe bucurii!
Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Ianuarie 14, 2011 la 5:03pm
INTR-UN SEMN DE TRECERE PE AICI, AUD ECOUL GANDULUI CARE... TIPA

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor