"Fără poezie, viaţa – care uneori e o comă – ar fi de neconceput.

Poezia e dilemă, pentru că nu poate să-şi refuze a fi cunoaştere.

O, de n-ar ajunge să dispară toate scările la cer, toţi nebunii, toate salturile orbitale...De n-ar muri toate basmele...Căci atunci n-ar mai rămâne, vai! decât oameni fără basme. Adică n-ar mai rămâne oameni. Ori, e nevoie şi de amurg, şi de întrebări, şi chiar şi de nebuni, după cum este de asemenea nevoie de statornicii.

Infinitul nu şi-a încheiat genezele, dimineţile n-au încetat să izvorască surpriză, nici să dea omului definiţie şi altitudini. Mai există paradox, mai există miracol, mai există...poezie.

Dar pentru a merita să mai fie trăită, pe lângă mult-mult soare, pe lângă unele impudori, viaţa ori poezia au nevoie, oricum, şi de puţină ceaţă, şi de puţină sfiiciune, şi de oarecare discreţie, şi de foarte mult spirit de răspundere. Nu-i e dat oricând şi nici oricui dreptul să intre la ea în baie.

Omul a descoperit veşmântul şi l-a făcut de-atâtea fe

luri câte duc de la frivolitate la eleganţă şi de la distincţie la ostentaţie.

Un univers absolut nud, un univers enunţat, fără urmă de mister, de ezitare, fără cianura incertitudinilor – a acestor devastatoare, însă emulative elemente care sunt

incertitudinile – un astfel de univers de anatomii plenare ar intoxica şi ucide totul, îcepând cu sineşi.

În bucătărie şi-n baie, lăsaţi poezia numai cu oglinzile din ea şi din jur.

Cunosc şi sunt cărţi pe care le-aş citi în genunchi. Iar din când în când mi se pare că poezia nu se cuvine decât astfel citită.

Când scrii din şi numai cu conştiinţa sublim – tragică; când pleci de la concluzia verificată că dacă ţi s-ar interzice ori răpi funcţiunea aceasta: scrisul, ţi s-ar lua şi interzice însuşi dreptul la existenţă, atunci prezumţia simulării nu se mai pune şi eşti, oricum, un poet.

Dar numai atunci.

Albert Camus a făcut o observaţie cardinală: „Literatura. A se teme de acest cuvânt. Nu-l pronunţaţi prea repede. Dacă s-ar lua marilor scriitori literatura, li s-ar lua probabil ceea ce au mai personal.”

Avangarda artelor a fost şi rămâne poezia. De

aceea, militant prin definiţie, în permanentă şi temerară confruntare cu sine şi cu realităţile, răspunzător de toate înfiorările ce alcătuie portretul condiţiei umane, poetul se deosebeşte nervos şi total de sugacii oricărei demagogii lirice.

...Şi de vreme ce, fără a scrie, simţi că ai muri ( iar dacă nu simţi lucrul acesta, minte-te altfel, dar crede că eşti orice altceva decât poet ), atunci e de la sine înţeles că poezia se naşte dintr-o trebuinţă şi că are o utilitate superbă : în primul rând pe accea – pentru om – de a exista.

Se poate măsura, zăvorî, târgui ori vinde dragostea, izvoarele poeziei, magnetele şi singurătăţile ei...Întrebare a lui Carl Sandburg, înt-un fel. Şi a cui nu?

Carl Sandburg: 38 de încercări de a defini poezia...

După lectura lor, poezia continuă să nu aibă definiţii.

Voi încerca să citez şi eu câteva din definiţiile date de Sandburg :

1. Poezia-i o proiectare pe deasupra tăcerii a unor cadenţe astfel dispuse încât să ducă la frângerea acelei tăceri cu clare intenţii de ecouri, silabe, lungimi de undă.

2. Poezia este o artă practicată cu teribil de plastica materie a limbajului uman.

3. Poezia-i urmărirea traiectoriilor unui sunet timid până la infinitele puncte ale ecourilor sale.

4. Poezia este o secvenţă de puncte şi linii de gândire, de adâncimi ortografice, cripte, lumini încrucişate şi ţăndări de lună.

5. Poezia-i o despicătură în bronzul fântânii ca o ţeastă de ţap – şi poteca proaspetei ape de băut.

6. Poezia-i un ecou ce invită a-i fi partener pe-un dansator - umbră.

7. Poezia este o căutare de silabe cu care să ţinteşti în barierele necunoscutului şi incognoscibilului.

8. Poezia-i un proiect de litere de tipar pentru un alfabet al veseliei, urii, iubirii, morţii.

9. Poezia-i o felie de lună pierdută în burta unei broaşte de aur.

10. Poezia este deschiderea şi închiderea unei uşi, lăsându-i să ghicescă pe cei ce se uită printr-însa la ceea ce s-a văzut preţ de o clipă.

11. Poezia-i o mutare de colo-colo a unor cutii de iluzii legate cu o curea de fapte.

12. Poezia-i un document- fantomă spunând cum se iscă şi de ce pier curcubeele.

13. Poezia-i înfiriparea unei legături metaforice între albe aripi de fluturi şi petecele de hârtie ale unor scrisori de dragoste sfâşiate bucăţi-bucăţi.

14. Poezia-i surprinderea unei imagini, a unui cântec sau a unui talent, într-o deliberată prismă de cuvinte."

Citat din Ion Caraion, „Pălărierul silabelor” ,editura Cartea Românească

Vizualizări: 3168

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mădălina Zete pe Octombrie 3, 2010 la 2:29pm
Nu pot decat sa ma gandesc... si sa descriu cu, cuvinte simple

Ce frumoasa-i poezia,
Cand din veruri-ncet descoperi,
Sensul unic si-l acoperi
Ca sa nu-si piarda magia!

Un lucru simplu este cel mai complicat...sau altfel cum va explicati ca omul gresete la cele mai simple lucruri?!Simplitate,puritate si blandete
Comentariu publicat de PAICU DORINA pe Septembrie 30, 2010 la 5:59pm
Poezie- ce a mai ramas sfant intr-o lume deformata de materialitate...
Refugiu si stare de bine cand te izbesti de ziduri tot mai inalte...

Ma intreb doar, precum in versurile lui RILKE, daca presimtirile sumbre nu se vor implini:,,Sint ca un steag de departari inconjurat/ presimt vantul, il voi indura neaparat/pe cand jos lucrurile nu se misca inca (...)/de-acum stiu furtunile si ca marea sunt zbuciumat/ si ma desfasor in mine si-n mine ma afund/ apoi ma prabusesc si singur sunt/ in marea furtuna."
Conditia creatorului ...?
Comentariu publicat de andrei pintea pe Septembrie 30, 2010 la 1:39pm
ion barbu avea o ecuatie proprie a poeziei: poet + narcotice + matematica = Poezie
Comentariu publicat de Any Aniela pe Septembrie 29, 2010 la 10:03pm
Mă bucur sincer, că prin postarea mea pe blog,citându-l pe Ion Caraion din "Pălărierul silabelor", am reuşit să stârnesc un mare "val"de cuvinte frumoase, definiţii şi versuri alese...şi toate pentru Măria Sa, Poezia!
Mulţumesc tuturor!
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Septembrie 29, 2010 la 6:51pm
Frumoase versuri,frumoase definiţii(mă refer şi la draga noastră, dragă,Elisabeta Brănoiu)domnule Burde Victor!Impresionţii prin sensibilitate şi profunzime mesajului mesaului!Cum spuneam şi cu alte ocazii,poezia este oglinda sufletului şi Dumneavoastră,aveţi un suflet mare:nu ironizaţi şi nu jigniţi:vă prtaţi ca doi gentelmeni!Felicitări sincere!
Comentariu publicat de Burde Victor pe Septembrie 29, 2010 la 6:01pm
POETUL

Poetul,
şi trăieşte viaţa
cu dorul de dor,
îndrăgostit de
clipa de linişte
din caierul de fuior,
petrecută de doina
adormită pe fusul
ce toarce timpul,
statorniciei în prunci.

Poetul,
se bucură
de floarea înflorită
sub sânul rotund
al fecioarei de rouă,
înainte ca prima
rază de lumină
să stingă noaptea;
Fericit,
Comentariu publicat de Elisabeta Branoiu pe Septembrie 29, 2010 la 1:37pm
Sunt poetul anonim!

Ce mult aş vrea

din vorbe mari,
în poezie
să învăţ să Te descriu.

Aş vrea, cea mai frumoasă poezie
să-Ţi compun,
cât de frumos eşti
Dragul meu,
şi cât de bun!!...

Dar zborul meu
nu poate trece
dincolo de noapte
să auzi a mele şoapte
şi cuvintele-mi lipsesc.
Nu ştiu, să-Ţi scriu
cât de mult Te iubesc!!...

Sunt numai o bucăţică de lut
călită prin dureri
prin ceaţa densă de pe drumul
început mai ieri
şi până unde se termină,
paşii mei, la masa de tăceri.

La fiecare trecere ascult
cum clipele dor.
Şi pentru Tine, Iubitul meu
am învăţat de multe ori să mor !

Sufletul Poetului,
nimeni nu-l ştie.
cuvintele nu-l pot descrie.

Numai când.
poetul plânge...
din lacrimile prinse în palme
se naşte o poezie.
Abia atunci,
întristarea lui,
se transformă în bucurie.
Comentariu publicat de Mardare Lilia pe Septembrie 29, 2010 la 12:07pm
Poezia..este vocea sufletului in cautarea unui raspuns..este limbajul prin care se deschide inima la un moment dat..destul de greu sa definesti poezia ..
Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Septembrie 29, 2010 la 7:49am
Se produce poezia in baie? Ca aria de opera sub dus?
Comentariu publicat de Terezia Filip pe Septembrie 29, 2010 la 7:16am
Ce e Poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptuos joc cu icoane şi cu glasri tremurate,
Strai de purpură ţşi aurpeste ţărâna cea grea.
Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri nexistente, carte tristă şi-ncâlcită
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
(M. Eminescu, Epigonii)
Capabilă să încifreze şi deopotri-vă, să descifreze tainele, poezia, - ochi al lucrurilor reprezintă pentru Nichita Stănescu o cale către sensuri:
„Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este talpa care plânge
ochiul călcâiului care plânge”. (Ordinea cuvintelor I, p. 356, Poezia).
Omniprezent în lucruri, acest ochi indică imanenţa unei vederi misterioase în real. Ochiul acesta poate conduce la vederea idealităţii, la tiparul perfecţiunii sau al fericirii, dar el vede şi distanţa ce desparte imperfecţiunile realului de acest tipar. Astfel poezia se instituie ca plâns existenţial:
„O, voi prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuia să fie frumos, -
lacrima celui care trebuia să fie fericit.” (idem).

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor