Îndemnul

Eram pribeag pe cale
Şi-mi căutam o umbră,
Când am simţit din vale
Un miros ca de ambră.

Venea din floarea albă
Dintr-un copac lumină,
Cu vâsc de frunze salbă
Şi rouă în cunună...

Mă atrăgea copacul
Cu umbra-i de levit,
Cum liniştea pe lacul
Din preajma unui schit.

Cu-al grabei nod descins,
Când sufletu-mi să trag,
Blând ramu-i m-a atins
Cum stelele pe-un mag!

El nu-mi ştia de rana
Ce ascundeam în miez,
Primitu-m-a cu prana
Ca pruncul la botez

Şi m-a atins cu floarea,
Mai blând decât un flutur,
Polen cum este mierea
Pe rană să mi-l scutur.

Pătruns de dărnicia-i
Genunchii mi-am plecat,
Suspin trezind veciei
În ruga-mi înecat...

Că sunt iubit e semnul
În dar trimis de cer,
Să-mi fie clar îndemnul:
Să cred, să stărui şi ...să sper

30.03.2010

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor