Ce înțeleg eu prin individualizare? Păi... hm! Chiar mai deunăzi pomeneam de evoluție ca parcurs de la unitate la unitate prin diversitate sau multiplicitate. Individualizarea, ca fenomen, corespunde trecerii la diversitatea de care vorbeam. Cum, adică? Adică, ce legătură are diversitatea cu individualizarea? O să vedem pe parcurs ce iese! Iar ca rost?... Nu, nu am să-ți spun părerea mea! Nu ar suna prea bine! Să încercăm cu ceea ce cred eu că înțeleg prin ea, deși... mda... bombăn pentru că, sunt sigur de faptul că am mai „bombănit” cu privire la subiectul ăsta!
Așa ca... idee generală, valabilă de sus până jos, diversitatea nu face decât să îmbogățească informația și să o multiplice. Faptul că fiecare și aici mă refer la orice entitate, nu numai la om, se pricopsește cu o anumită experiență în urma existenței, face ca experiența acumulată, considerată la nivel universal, să crească și, în final, când refacerea unității are loc, noua ei „formă” (considerată în raport cu cea inițială sau primordială) este alta. Adică este mult mai... „deșteaptă”, mai înțeleaptă decât anterioara sau, mult mai bine spus, este mult mai conștientă. De fapt, ăsta este și rolul creației. Apariția unui element nou în existență care să genereze noi și noi experiențe capabile să ridice nivelul conștienței generale sau al vibrației... Și chestia cu karma este un motiv, desigur, în sensul discutat în alte postări. De fapt... cele două merg împreună!
Așa cum, de la o viață la alta, Eul spiritual își îmbogățește experiența cu trăirile fiecărui eu sufletesc, adică devine mai înțelept în urma „suferințelor micuțului eu” pe Pământ, tot așa se întâmplă și cu unitatea primordială de care spuneam. Totul urmează cam același șablon.
Și acuma, revenind la cazul particular al omului, am să spun că, individualizarea Eului spiritual se produce prin experiența acumulată. Inițial, Eurile spirituale, făceau parte din Euri grup. Existau, la un moment dat, pentru întreaga omenire, patru Euri grup. Dar, dacă vrei... „și mai inițial” decât inițialul la care mă refeream mai sus, Eurile făceau parte încă din „mentalul” entităților care le-au oferit. Spun oferit deoarece, ele au fost dăruite, ca un gest de sacrificiu, din propria spiritualitate a ființelor de care vorbesc, ființe ajunse la un stadiu evolutiv în care nu mai primesc, ci oferă (iar chestia cu „mentalul”... derivă din lipsă de noțiuni). În punctul ăsta trebuie să faci legătura dintre diversitate și individualizare, în sensul că, „substanțialitatea” spirituală, cea „deținătoare” de conștiență, se divide sau, cum spuneam, este oferită spre divizare și ulterior individualizare ca viitoare Euri care urmează, apoi, o cale proprie de „evoluție”, ca entități separate cu proprie conștiență de sine. Conștiența de care pomeneam trei rânduri mai sus, nu este comparabilă cu ceea ce noi experimentăm drept conștiență de sine. Este vorba de o conștiență lucidă sau simplu, luciditate. În planul ei urmând a fi țesute alte soiuri de conștiențe. Este legat de ceea ce, într-o postarea anterioară, cred, spuneam despre noțiunile de subiect, și obiect și anume că, adevărata subiectivitate a omului este Eul spiritual a cărui conștiență este de natura acestei lucidități și în planul căreia, tot ce apare este pe post de obiect, inclusiv conștiența de sine. Iar chestia asta poate fi translatată până la Dumnezeu sau la Absolut în sens de subiectivitate primordială sau absolută, în planul căreia Universul manifestat apare ca obiectiv. Aici ar trebui să ții cont, însă, de faptul că prin Univers se înțelege Ființa primordială sau entitățile care o compun, deci tot de conștiență vorbim în final și nu de... sfere materiale. Ar mai trebui să ții cont și de faptul că, pe la noi, obiectivul este planul real, iar în „realitate”, remarcă ghilimelele, adevărata realitate este chiar subiectivitatea. Ăsta e omul! Le întoarce pe toate pe dos și spune că filosofează.
Deci, eurile grup, de care vorbeam la... primul „inițial”, au ajuns să se unească cu ceea ce, în mod separat, de-a lungul a trei mari perioade de evoluție, a fost „construit” drept corporalitate. Vorbesc de corpul fizic, eteric și astral. Termenul de „unit”, folosit mai sus, nu trebuie luat la propriu. Nu există o legătură în sensul dat de noi noțiunii. Ar fi, mai degrabă, vorba de o influență, o străluminare pe care spiritualul o poate avea asupra fizicului.
Faptul că omul, ca structură, este ceea ce este astăzi, se datorează entităților luciferice, dar nu pentru că așa ar fi vrut ele... de la ele, ci pentru că așa a vrut Divinitate! Ele nu fac decât să își joace, bine, rolul acordat.
Influența lor s-a produs cu mult înainte ca Eul să ia în „administrare” corporalitatea și după cum am mai spus, ele au lucrat asupra corpului senzației. Corpul astral, care s-a format ulterior, când deja exista în componența omului și Eul spiritual, prin unirea corpului senzației cu sufletul senzației, nu a mai permis Eului spiritual să se impună asupra niciunei componente corporale în mod direct, tocmai datorită influenței luciferice asupra corpului senzației. Ca să înțelegi, gândește-te la chestia cu vibrația, vibrație care a scăzut foarte mult prin acțiune lucifericilor. Mai mult, corpul astral a atras de partea lui și sufletul rațiunii și al afectivității. Astfel încât, conștiența omului nu a mai reflectat, ca imagine, ordinea și cunoașterea universală. Ea a fost dirijată spre lumea fizică înconjurătoare, de care era legată prin organele de simț ale corpului fizic și prin care omul a început să-și creeze propria-i imagine despre această lume, adică propria-i cunoaștere, cunoaștere însă, ruptă de lumea spirituală care, încetul cu încetul s-a estompat până la dispariție, în sufletul lui. Omul ajunge să-și creeze propria-i conștiență de sine legată doar de persoana lui și de lumea înconjurătoare. Remarc, totuși faptul că, prin gândire, omul și acum are o anumită percepție a lumii spirituale. Mă refer la noțiuni. Dar că, în timp el se folosește, pentru a conceptualiza, mai mult reprezentările din propria-i memorie. Adu-ți aminte de scolastica secolelor XI-XIII! Una din marile probleme dezbătute atunci era chiar cea legată de realitatea sau irealitatea noțiunilor. Această conștiență de sine este parte din eul său, cel pe care îl experimentează, încă, în fiecare viață. În stadiul evolutiv la care a ajuns, omul are în dotare elementul care ar trebui să-i facă legătură cu Eul său spiritual, astfel încât, comportamentul lui să fie din ce în ce mai mult influențat de acesta, adică mai moral. Este vorba de sufletul conștienței. Doar că, influența de care tot vorbeam, face ca legătura dintre sufletul rațiunii și cel al conștienței să fie într-un fel deteriorată. Ca urmare, sufletul rațiunii își pune capacitățile în slujba corpului astral care îi îndreaptă atenția, îl ispitește spre lumea materială exterioară, nu spre cea spirituală cum ar face-o sufletul conștienței și asta, pentru că, rațiunea lui încă „necoaptă”, îi spune că acolo, în afara lui ar exista singura realitate. Toată această combinație, spuneam că ne determină să funcționăm ca eu sufletesc. Dar, tocmai eurile sufletești, prin trăirile, prin experiența de viață, prin propria lor cunoaștere duc la individualizarea Eurilor din Eurile grup, și la întărirea conștienței pentru că, întreaga lor trăire ajunge în final, prin spiritualizarea de după moarte, să se unească cu acestea, întărindu-le ca individualități.
Cam asta înțeleg eu prin individualizare, prin procesul în cauză. Simplu, nu?... Doamne, ajută!

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor