Influenţele tranzitelor planetare în iulie 2012

Debutul lunii iulie se petrece foarte aproape de momentul Lunii Pline, ce are loc pe 3 iulie, şi continuǎ aproape douǎ sǎptǎmâni în aceeleaşi note psiho-fizice pe care le-aţi resimţit la sfârşitul lui iunie. Avem parte de multǎ precipitare în stǎrile emoţionale, deşi cu greu se pot exterioriza  la trecerea Lunii prin Capricorn, respectiv pe 3, 4 şi 5 iulie. Totuşi, pe perioada tranzitului Soarelui prin Rac, pânǎ pe 22 iulie, tendinţele vizibile în preocupǎri şi în manifestǎrile cotidiene...

                                  

NOTA:Modul de manifestare concret al influenţelor pe care planetele le exercitǎ asupra fiecǎruia dintre noi depinde de horoscopul personal, respectiv de tranzitele acestora peste harta naşterii, însǎ la nivel macro existǎ predispoziţii şi tendinţe comune, resimţite fizic, psihic şi spiritual. Mǎsura cu care le identificǎm şi le orientǎm pozitiv sau negativ în viaţa noastrǎ, mǎsura cu care ne integrǎm pe noi în planul Universului Cosmic, poate fi o alegere proprie, iar cele ce urmeazǎ sunt menite sǎ ne ajute în acest sens.  Inclusiv acest ajutor este o alegere care vǎ aparţine...

   

       ....îmbracǎ acele calitǎţi proprii Racului, respectiv afirmarea dorinţelor şi necesitǎţilor sufleteşti, a celor mai sensibile şi mai intime nevoi,  care de regulǎ erau înǎbuşite. Gata oricând de a da înapoi în faţa piedicilor sau a opoziţiei venite din partea celor din jur, putem trǎi şi nefericirea de dori ceva,  de a face lucruri şi de a le retracta apoi, deşi vor rǎmâne întipǎrite pe dinǎuntrul nostru, destul de adânc. Aceste tendinţe existǎ dar alegerile constiente ne sunt la îndemânǎ...Chiar dacǎ multe dintre nevoile respective sunt fireşti iar dorinţele sufleteşti le înţelegem şi le aprobǎm, ele pot fi dintre cele care ne-au fǎcut în trecut sǎ ratǎm paşi importanţi şi scopuri mai înalte, iar acum am putea repeta experienţa, ca şi cum nu am fi înţeles lecţia respectivǎ... Cu alte cuvinte, de data aceasta, odatǎ cu întoarcerea lui Venus în mers direct prin Gemeni modul în care gestionǎm relaţiile sentimentale, de cuplu sau colaborǎrile se supun mai mult ratiunii decât impulsurilor, şi dacǎ va exista tendinţa cǎtre repetiţie a unor experienţe este bine sǎ luǎm cu noi doar partea care este demnǎ de luat, doar ceea ce se ridicǎ la un nivel mai înalt de conştiinţǎ, indiferent cǎrui domeniu de viaţǎ îi revine sǎ suporte sau sǎ trǎiascǎ schimbarea, transformarea, noutatea. Un eveniment important al acestei luni este intrarea lui Marte în Balanţǎ dupǎ lunga sa şedere în Fecioarǎ, noi urând sǎ resimţim diferenţa  prin schimbarea vibraţiei la nivelul criteriilor dupǎ care ne alegem deciziile, sau modificarea capacitǎţii de implicare în acţiuni, uneori oscilând între variante, alteori actionând cu calm în favoarea interesului comun.

          Aspectele provocatoare pe axa Rac-Capricorn, cu punctul de descǎrcare a tensiunilor în Berbec, se menţine aproape întreaga lunǎ, aşa încât deciziile imediate sau surprinzǎtoare, noutatea descoperirilor sau rǎscolirilor produse în chestiuni demult tranşate sau”îngropate”, vor fi la ordinea zilei...

          Este favorabilǎ configuraţia astralǎ din preajma momentului de Lunǎ Plinǎ armoniei  dintre suflet şi trup, aspiraţiei cǎtre unificare a ceea ce suntem(sinele)şi ceea ce vrem sǎ fim în viaţa realǎ, şi acest lucru este susţinut de recepţia mutualǎ Soare-Lunǎ, precum şi de ghidarea din astral (Chiron), prin energiile pe care stǎpânii Peştilor, Jupiter şi Neptun le vor îndrepta cǎtre noi.  Luna va fi la 13˚Capricorn, Simbol Sabian:”Un adorator al focului mediteazǎ asupra realitǎţilor ultime ale existenţei”, iar Soarele va fi la 13˚Rac, simbol Sabian:”O mînǎ uşor îndoitǎ cu un deget mare foarte proeminent”, prefigurând împreunǎ cu ceilalţi aştri un moment de cotiturǎ, o reparaţie moralǎ şi/sau materialǎ ce urmeazǎ sǎ se producǎ. Dealtfel, Neptun abia intrat în Peşti, în domiciliul sǎu, a devenit un fel de lider de opinie al cerului, evident pentru aceia care îi subscriu orientǎrii cǎtre credinţa absolutǎ, concept ce nu se identificǎ doar cu religiozitatea. Este vorba aici de  ceva mai profund şi mai intens decât viaţa trǎitǎ în ritual sau de viaţa ascetului care devine un element sustras societǎţii. Dar în cuvinte mai simple, puteţi regǎsi mesajul lui Neptun sub forma iubirii necondiţionate, a iertǎrii şi a dǎruirii, sau sub forma unui mod mai elevat de supunere legii divine.

          Cu Venus şi Jupiter aflate în conjuncţie în Gemeni, aproape de Nodul Sud, pânǎ cǎtre mijlocul lunii iulie se vor echilibra tendinţele de a lua viaţa ca pe o glumǎ, cu superficialitate sau rǎcealǎ(neimplicare) sau din preaplinul tristeţii sǎ rǎmânǎ doar o amintire urâtǎ. Aceasta din urmǎ este cea mai fericitǎ interpretare pentru situaţia în care nu se produce saltul cǎtre un Sens mai înalt, Nodul Nord din Sǎgetǎtor, aflat între 7 şi 27 iulie la 3 grade Sǎgetǎtor, simbol Sabian:”Doi oameni jucând şah”, Îngerii Fructelor. Aşadar poate fi mijlocul verii timpul pentru “un sport al minţii”, asa încât cele mai importante probleme relevate de harta personalǎ sǎ se rezolve printr-o atare posturǎ sau metodǎ. Pe intervalul 4-19 iulie, ne vom afla sub influenţe energetice descrescǎtoare, aferente Lunii în descreştere, culminând însǎ chiar în momentul de Lunǎ Nouǎ, cu manifestarea opoziţiei la grad perfect între Marte şi Uranus, de aceastǎ datǎ fiind situate pe semne dinamice, Balanţǎ şi Berbec. Luna Nouǎ se produce la 27˚Rac, Simbol Sabian:”O furtunǎ violentǎ într-un canion plin cu case scumpe”,Îngerii Miracolelor Sferelor. Configuraţia ce aduce influenţe pe alte ~28 de zile urmǎtoare, ne indicǎ necesitatea de a proteja şi asigura adevǎratele valori, de a fi consecvenţi idealurilor şi scopurilor superioare dpdv spiritual, şi de a feri copiii de orice probleme ar apare în legǎturǎ cu ei sau în familie. Ştiind cǎ în a doua jumǎtate a lunii iulie ne aflǎm iarǎşi sub influxul astral specific lui Mercur retrograd, sau mai direct spus vom fi solicitaţi pe domeniul schimburilor de orice fel(informaţie, materie, comunicare directǎ, recepţie-interpretarea mesajelor), este bine sǎ-i acordǎm întreaga noastrǎ atenţie, pentru a putea face faţǎ solicitǎrilor. Mercur în Leu, retrogradeazǎ de la 13˚Leu, pânǎ pe 9 august, aducând cu el dorinţa de stabilitate, de perfecţiune, de încredere dar şi nevoia de relaxare, de vacanţǎ prelungitǎ, lucruri faţǎ de care este bine sǎ ne ocupǎm pentru a beneficia de acest tranzit pe deplin. Mai este de spus cǎ în aceeaşi manierǎ putem întrvedea derularea situaţiei la nivel de colectivitǎţi, cuvintele de ordine fiind: schimbare, corectare, asigurare, ceea ce în ultimele zile ale lunii ar putea aduce multǎ agitaţie, frǎmântare  şi turbulenţǎ şi o nevoie majorǎ de protecţie pe acele paliere de viaţǎ pe care le aveţi în harta natalǎ mai solicitante în aceastǎ perioadǎ. Reflectând la problemele personale cu care vǎ confruntaţi, puteţi sǎ adǎugaţi tendinţele astrale indicate şi apoi puteţi face alegeri mai aproape de reuşite sau împlinirea unor obiective. Mult succes şi o varǎ minunatǎ!

Florina Marin

   www.astrolog-florina.ro

Vizualizări: 70

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor