E iarăşi iarnă. Şi poate că şi în sufletul tău e la fel. Nu ştiu. Oricum, eu m-am ascuns în flori de gheaţă
şi te privesc în tăcere cum te stingi ca o lumânare la geam.

Şi zâmbetul tău, mă face să-mi simt trupul ca o scrumieră în care s-au stins prea multe ţigări. Până şi pielea mea pare a unui şarpe, fără culoare, nici umbră.

Totul a ars iar cenuşa în care călcam e poate a îngerilor căzuţi de frig. Şi din dragoste.

În genunchi scormonesc după a mea dorinţă… şi-ţi calc pe urme. Şi simt ce-ai simţit şi tu.
Încet-încet, tu vei ţipa, cum ţipă lumina.

Numai pe întuneric.

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor