Inima mea

De când tot mă lupt eu cu inima mea

Nu-mi spune ce trebe, imi spune ce vrea...

Vorbeşte într-una, se vaită mereu,

Îşi plânge destinul... de vină sunt eu...

Chiar azi am văzut-o în flăcări arzând

Ziceai că e vie şi-n ea rând pe rând

Foşneau mii de vreascuri în dorul nebun,

N-aveai ce îi face, de-aceia îi spun:

Oglindă-oglinjoară, tu inima mea,

Dar ce e cu tine, de arzi toată-aşa

În vorbe nebune, în plâns neştiut,

În nopţi nedormite cu strigătul mut?

De n-ai fi alături la mine în piept

Aş zice la alţii că pare nedrept

Să-ţi plângă de milă şi cerul şi ei,

Doar eu ştiu ce suferi, doar eu ştiu ce vrei...

Dar lasă, vor trece şi aste făclii,

Şi vremuri mai bune se-arată a fi,

Cu zâmbet şi soare şi vise de ieri

Cuprinse în şoapte şi mii de tăceri.

Vom fi şi noi poate odată cuprinşi

De-o inimă caldă, de ochii-i aprinşi

A celui ce ştie ce-nseamn-a iubii,

Şi-aşa vom rămâne uniţi pe vecii!

Sărutul său dulce, cuvântul său blând,

Întreaga fiinţă ne-o face vibrând

Şi viaţa întreagă-om rămâne aşa

Doar ea pentru tine, doar tu pentru ea!

... Gabriel Gabriel ...

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor