Inimile cărților

Iubesc cărțile!

Dacă ar fi să exprim ce este o carte, aș spune că este o năzuință imensă. Este dorința autorului de a așterne pe hărtie toate sentimentele care i-au umplut spațiul inimii. Atunci când sentimentele nu mai încap, ele încep să geamă, spre a fi împărtășite.

Dacă ar fi să spun ceva despre o carte pe care o văd pentru prima dată, aș spune că este un fel de viață netrăită încă. Paginile pline de mister, cele care-mi trezesc curiozitatea, admirația, iubirea mă vor purta prin toate stările sufletului, chiar și prin unele despre care nici măcar nu bănuiam că există. Citesc și mă transpun acolo, în mijlocul acelui eveniment, acțiuni sau istorisiri. Devin eu însămi personajul principal și povestea capătă semnificația potrivită propriei mele persoane. Încep să fac parte din peisajul poveștii, să cunosc mentalitatea celorlalte personaje și să trăiesc împreună cu ele bucuriile și tragediile lor cotidiene.

Dacă ar fi să-mi aleg o carte dintr-o librărie imensă, aș abandona căutarea și aș lasa cartea să ma aleagă pe mine. Ea nu va greși niciodată, pentru că se cunoaște, știe ce este în interiorul său și-mi va atrage atenția, poate cu coperta, cu titlul sau pur și simplu, mă va invita s-o aleg de pe raft.

Dacă ar fi să scriu o carte, aș vrea ca fiecare pagină să mângâie cu rândurile așternute în ea. Aș vrea ca inima ei să bată sincron cu a celui care îi ține coperțile în mâinile sale și să-i transmită toată energia încorporată în informațiile ea.

Ating cărțile și ele îmi soptesc că au să ma învețe multe! Însă rămân în continuare profesori muți, până când spațiul gol al inimii mele le transmite mesajul că dorește să fie umplut cu frumusețea și farmecul conținutului lor. Atunci ele apar, rând pe rând, atrase de energia cunoașterii mele.

Nu doar cărțile conțin în interiorul lor parte din sufletele celor care le-au scris, ci fiecare suflet conține în el sute de cărți care așteaptă și speră să fie tipărite.

Dacă ar fi sa ilustrez, într-un singur cuvânt, magia ta carte, i-aş spune inimă şi i-aş săruta-o cu iubirea curgerii noastre spre nemărginire.

Dacă ar fi să scriu o carte, aş începe cu atriul drept, de unde aş aduna iubirea celulelor, pe care aş trimite-o oxigenată, din ventricolul stâng spre universul din noi! Dacă ar fi, aş alege cerneala roşie a tuturor inimilor cărților mele!

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor