„MĂ SIMT, CA ŞI  SCRIITOR, UN FEL DE INSECTĂ, CARE SE CURĂŢĂ TOT TIMPUL DE MEMORIE!”

  

 

 

 

Interviu cu poetul ANDREI CODRESCU

 

 

Născut la Sibiu în 20 decembrie 1946 Debut literar cu poezie în 1963 la revista Steaua din Cluj A mai publicat poeme sub pseudonimul Andrei Steiu, în Luceafărul şi Gazeta literară, 1964 La 20 de ani emigrează şi se stabileşte în Statele Unite, 1966 Publică poezii şi eseuri în revistele româneşti din exil Limite (editată la Paris de Virgil Ierunca), Revista Fundaţiilor Regale, Destine şi Mele (coordonată de Ştefan Baciu în Hawai) 1968-1970.

Colaborează cu rubrici permanente la Gambit Weekley, Woodstock Journal, The Villager (New York City) Downtown Express (New York City), The Free Press (Maine), Featurwell.com.Jewish World Review.

Columnist şi editorialist la ziarul Baltimore Sun 1981-1988.

Editează jurnalul de poezie şi eseuri Exquiste Corpse 1983-1997, devenit apoi revistă literară electronică, cu apariţie şi în prezent Publică articole, comentarii şi eseuri în principalele ziare din SUA, în New York Times, The Bostone Globe, The Philadelphia Inquieer, The Chicago Tribune şi Newsday.

Din 1983, comentator la postul naţional de Radio al Statelor Unite (National Public Radio) unde realizează emisiunea săptămânală All things considered.

  Din 1990 colaborează la programul TV Nightline împreună cu Ted Koppel, la ABC Realizator de documentare şi scenarii de film pentru posturile de televiziune PBS, ABC, NBC News, CBS şi CNN – International Hour.

Apariţii în cele mai imporatante emisiuni TV de talk-show din America: The Tonight Show, The Today Show, The David Letterman Show şi The Charlie Rose Show.

A debutat editorial cu volumul de poeme License to Carry a Gun, 1970, distins cu premiul Big Table Poetry din Chicago (Big Table/Follet, reeditare 1998 la Carnegie-Mellon University).

Volume publicate:

1971, Why I Can't Talk on the Telephone, povestiri, Kingdom Kum Press,

1973, A Serious Morning, poeme, Capra Press,

1973, The History of the Growth of Heaven, poeme, George Braziller,

1974, The Marriage of Insult&Injury, Cymric Press,

1975, The Life&Times of an Involuntary Genius, George Braziller,

1978, For the Love of a Coat, poeme, Four Zoas Press,

1979, The Lady Painter, poeme, Four Zoas Press,

1982, Necrocorrida, poeme, Panjandrum Books,

1983, Selected Poems 1970-1980, poeme, Sun Books,

1983, In America's Shoes, City Lights,

1987, Raised by Puppets Only to Be Killed by Research, Addison-Wesley Co.,

1987, Monsieur Teste in America&Other Instances of Realism, povestiri, Coffee House Press,

1988, A Craving for Swan, eseuri, Ohio State University Press,

1989, At the Court of Yearning: Poems by Lucian Blaga (traducere La curţile dorului: poeme de Lucian Blaga), Ohio State University Press,

1990, The Disappearance of the Outside: a Manifesto for Escape, eseuri, Addison-Wesley Co.,

1991, Comrade Past and Mister Present, poeme, Coffee House Press,

1991, The Hole in the Flag: a Romanian Exile's Story of Return and Revolution, Morrow, Avon 1992,

1993, The Road Scholar: Coast to Coast Late in the Century, Cinejurnal, Hyperion,

1993, Domnul Teste în America şi alte momente realiste, traducere, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,

1993, Belligerence, poeme, Coffee House Press,

1994, The Repentance of Lorraine, roman, Rhinoceros Books,

1995, Gaura din Steag, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,

1995, Zoombification: Essays from NPR, St. Martin's Press; Picador, 1996,

1995, Dispariţia lui „Afară”: un manifest al evadării, Ed. Univers, Bucureşti,

1995, The Blood Countess, roman, Simon&Schuster; Dell, 1996,

1995, The Muse Is Always Half-Dressed in New Orleans, eseuri, St. Martin's Press; Picador,

1996, Alien Candor: Selected Poems, 1970-1995, poeme, Black Sparrow Press,

1996, Gaura din steag, Ed. Athena, Bucureşti, reeditare 2008, Editura Curtea Veche, Bucureşti.

1997, Candoare străină, Poeme alese, 1970-1996, ediţie bilingvă engleză-română, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,

1997, The Dog with the Chip in His Neck: Essays from NPR&Elsewhere, eseuri, St. Martin's Press; Picador.

1998, Contesa sângeroasă, roman, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,

1999, Ay Cuba! A Socio-Erotic Journey, eseuri de călătorie, St. Martin's Press; Picador, 2001,

1999, Hail Babylon! Looking for the American City at the End of the Millenium, eseuri, St. Martin's Press; Picador,

1999, Messiah, roman, Simon&Schuster,

1999,  A Bar in Brooklyn, nuvele şi povestiri, 1970-1978, Black Sparrow Press,

2000, Poezii Alese/Selected Poetry, Ediţie bilingvă româno-engleză, Ed. Paralela 45, Piteşti,

2000, Mesi@, roman, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,

2000, The Devil Never Sleeps&Other Essays, eseuri, St. Martin's Press,

2001, An Involuntary Genius in America's Shoes (and What Happened Afterwards), memorii, Black Sparrow Press,

2002, Cassanova in Bohemia, roman, The Free Press,

2003, It was Today: New Poems Minneapolis, poeme, Coffee House Press,

2004, Wakefield, roman, New York and Chapel Hill Algonquin Books,

2004, The Scandal of Genius: How Salvador Dali Smuggled Baudelaire into the Science Fair, eseuri, Salvador Dali Museum,

2005, Era azi, poeme, Ed. Institutului Cultural Român, Bucureşti,

2005, Cassanova în Boemia, roman, Ed. Polirom, Iaşi,

2005, Instrumentul Negru, poeme, Ed. Scrisul Românesc, Craiova,

2005, Miracol şi catastrofă. Cum am redevenit scriitor român (dialoguri cu Robert Lazu), Ed. Hartmann, Arad,

•  2006, New Orleans, Mon Amour; Twenty Years of Writing from the City, eseuri, New York and Chapel Hill, Algonquin Books,

2006, Scrisori din New Orleans, eseuri, Ed. Polirom, Iaşi,

2006, Wakefield, roman, Ed. Polirom, Iaşi,

2006, Mesi@, roman, ed. a II-a, Ed. Polirom, Iaşi,

• 2007, Femeia neagră a unui culcuş de hoţ, poeme, Editura Vinea, Bucureşti,

• 2007, Un bar din Brooklin, Ideea Europeană & Euro Press Grup, Bucureşti,

• 2007, Submarinul iertat, poeme, împreună cu Ruxandra Cesereanu, Editura Brumar, Timişoara,

• 2008, Prof  pe drum, cinejurnal, Editura Curtea Veche, serie de autor,

• 2008, Jealous Witnes: New Poems, Coffee House Press,

• 2008, The Color of Loss: An Intimate Portrait of New Orleans after Katrina, (co-autor) with Dan Borkholder, University of Texas Press,

• 2008, Noi n-avem bun-gust, noi suntem artişti, eseuri, Ed. Polirom, Iaşi,

• 2009, The Posthuman Dada Guide: Tzara and Lenin Play Chess, eseuri, Princeton University Press.

• 2009, Forgiven Submarine, co-author Ruxandra Cesereanu, Black Widow Press,

• 2010, Ghid dada pentru postumani: Tzara şi Lenin joacă şah, Editura Curtea Veche, Bucureşti,

• 2010, The Poetry Lesson, Princeton University Press,

• 2011, Whatever Gets you through the Night: A Story of Sheherezade and the Arabian Entertainments

Eseuri, Princeton University Press.

• Antologii editate:

American Poetry Since, 1970: Up Late, 4 Walls/8 Windows, 1988,

The Stiffest of the Corpse: an Exquiste Corpse Reader, 1983-1990, City Lights Books, 1990 ,

American Poets Say Goodbye to the 20th Century with Laura Rosenthal, 4 Walls/8 Windows, 1996,

  Thus Spake the Corpse: an Exquiste Corpse Reader, 1988-1998, Black Sparrow Press, vol.I, 1999,

Thus Spake the Corpse: an Exquiste Corpse Reader, 1988-1998, Black Sparrow Press, vol.II, 2000.

Scenarii de film:      

Battle of the Bards, The 8th Annual World Heavyweight Poetry Championship, 1990,

After the Revolution, Andrei Codrescu and Cristopher Hitchens in Chicago 1991,

The Road Scholar, distins cu unele din cele mai prestigioase premii TV din America: Premiul George Foster Peabody, Premiul cel mare la Columbus Film Festival, cel mai bun documentar la Seattle International Film Festival şi la San Francisco Film Festival, preluat şi difuzat de canalul de televiziune PBS, în 1994,

Romania: My Old Haunt, PBS, 2002.

• Premii Naţionale şi Internaţionale

Big Table Award, 1970,

National Endowment for the Arts Fellowship, în 1973, 1984,1985,1991 pentru poezie, editare şi eseuri radio,

Premiul de poezie General Electric Foundation Poetry, 1988,

Premiul de literatură al Universităţii de Stat Towson, 1987,

Mayor's Arts Award, New Orleans, 1993,

Lousiana Press Association, Best Regular Column, 1998,

Premiul de literatură al Fundaţiei Culturale Române, 1996,

Lowell Thomas Gold Award for Excellence in Travel Journalism, 2000,

Alternative Newsweekly Award First Prize for Column, 2001,

Pushcart Prize for Poetry, 2004 Premiul pentru libertatea de expresie, decernat de ACLU- American Civil Liberties Union, 2005,

• Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, 2008,

• Membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, 1991,

Decorat cu Steaua României, în rang de comandor, 2001,

  În prezent profesor emerit Mac Curdy de literatură engleză la Universitatea de Stat din Louisiana, Baton Rouge

Din 2009 predă cursuri la NOSI (New Orleans School for the Imagination)

•  Comentator la National Public Radio, editor fondator al revistei literare Exquiste Corpse şi realizator de filme documentare pentru unul din cele mai faimoase programe TV americane Frontline World, difuzat de PBS.

 

 

 

 

                                              „MAMĂ, CE RIMEAZĂ CU PARTID?”

 

 

            Poet, romancier, eseist, traducător, scenarist de film, editor, star de radio public, Andrei Codrescu este cel mai cunoscut român în SUA, cea mai importantă voce a culturii române în această ţară. A publicat 20 de cărţi de poezie, 4 romane, 8 culegeri de eseuri, 3 volume de memorii, un jurnal de călătorie care i-a fost ecranizat („Savantul  Drumurilor”, avându-l pe el însuşi ca protagonist), o traducere (Blaga) şi a editat 4 antologii de poezie. A reuşit în America ceea ce numai Cioran şi Ionesco au mai reuşit la Paris. Unul dintre cei mai prestigioşi scriitori americani ai momentului, Andrei Codrescu este prezent adesea în cele mai importante reviste literare din Statele Unite, iar suprarealismul şi umorul textelor sale au devenit un punct de referinţă în presa internaţională. Iată ce scria „The New York Times”: „Codrescu, cu spiritul său burlesc, cu faţa serioasă, de outsider blazat, îşi ocupă pe bună dreptate locul printre cei mai perspicace cronicari ai spiritului american. În film, ca şi la radio, opera sa e caracterizată de tensiunea dintre umor şi sentiment, vorba de duh şi aforism, optimismul emigrantului şi cinismul dizidentului”.

Născut şi crescut în Sibiu, într-o familie de evrei din România, cu un nume fabulos, Perlmutter (mama perlei), semnează poemele adolescenţei cu pseudonimul Andrei Steiu, pe care, mai târziu, îl schimbă în Codrescu, ca şi o ironie subtilă faţă de clasicul resentiment antisemitic trezit de numele „Căpitanului” Mişcării Legionare din România interbelică, Corneliu Zelea Codreanu. Vocaţia scrisului o descoperă la nici zece ani, primul poem îl scrie cu ajutorul mamei. „Eram în casa noastră din Sibiu, la masa din bucătărie. Aveam de scris o scurtă odă Republicii Populare Române, ca temă pentru şcoală. «Mamă, ce rimează cu Partid?», am întrebat-o. «Zid, a spus». Pe geam se vedea un zid vechi. E lucru sigur că zidul acela îmi era mai bine cunoscut, în 1956, decât semnificaţia cuvântului Partid”, povesteşte Andrei Codrescu.

La nici patruzeci de ani distanţă, Istoria face ca „partidul” care o dată rima cu „zid” să dispară ca un fum, iar „zidul” a rămas să rimeze cu el însuşi. Familia lui Andrei a emigrat din România în 1965 şi după un an de peregrinări prin Franţa şi Italia s-a stabilit în SUA. „Eu şi mama mea am făcut parte dintr-un târg între România şi Israel. Cea din urmă a cumpărat libertatea evreilor din România, cu 2000 de dolari pe cap de om. Ceauşescu a făcut atunci o grămadă de bani. A «vândut» şi etnici german, Germaniei de Vest. În loc să mergem în Israel, eu şi mama mea am venit în Statele Unite”, îşi aminteşte Andrei Codrescu. Mama lui avea un prieten în Statele Unite, iar HIAS-ul, agenţia israeliană pentru imigrare, i-a stabilit în Detroit.

America a devenit pentru Codrescu „ţara tuturor posibilităţilor nelimitate” şi cine ar fi crezut atunci că un tânăr de nici douăzeci de primăveri va ajunge peste ani unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi americani ai începutului de secol XXI? „Nu am niciun fel de educaţie superioară. Abia am terminat liceul în România. Am şi acum poza făcută după absolvire, unde sunt singurul fără cravată. Asta este una dintre contradicţiile amuzante ale sistemului comunist. Erau revoluţionari în retorică, dar în acelaşi timp excesivi de formali în ceea ce priveşte ţinuta”, relatează poetul născut în Sibiu. Integrarea în comunitatea americană a fost rapidă. „Tocmai lucrurile care o alienau pe mama – viteza, confuzia, neliniştea socială, absenţa ceremoniei – pe mine mă entuziasmau”, recunoaşte Codrescu. A reuşit în câţiva ani să deprindă o engleză impecabilă în stare să producă jocuri de cuvinte şi alte efecte de limbaj.

A reuşit, apoi, să găsească modalităţile prin care volumele sale de versuri License to Carry a Gun (Permis pentru port de armă), The History of the Growth of Heaven (Istoria creşterii cerului), cărţile sale de eseuri, în general ca A Craving for Swan (Nesaţ pentru ciudăţenii) sau Raised by Puppets Only to Be Killed by Research (Crescut de marionete doar spre a fi ucis) să fie vândute în trei-patru mii de exemplare, ceea ce reprezintă nivelul de la care începe notorietatea. L-a ajutat şi faptul că a ajuns în SUA în plin sindrom Vietnam, într-o perioadă violentă a istoriei, şi era hotărât să profite din plin: „Toţi tinerii erau outsideri ai societăţii americane de bază, cei care au fost în Vietnam erau şi mai înstrăinaţi, deşi evident, ei serviseră înlăuntrul. Alţii se aflau în exil voluntar faţă de suburbiile în care fiecare emigrant visează să trăiască. Dar ceea ce conta era că toţi ne aflam în mişcare. Eu, întâmplător, eram cu adevărat un exilat, într-o lume de exilaţi metaforici. Era o nuntă în cer. America avea 19 ani şi eu la fel”, spunea poetul, într-o conferinţă ţinută în urmă cu câţiva ani, în Washington. Războiul din Vietnam era la apogeu, iar Codrescu putea fi recrutat în armată chiar dacă procesul de obţinere a cetăţeniei dura câţiva ani. A decis să se înscrie la colegiu pentru a evita recrutarea. „Nu am lăsat însă şcoala să stea în calea educaţiei mele”, mărturiseşte  Andrei Codrescu.

 

 

 

AMERICAN DREAM

 

 

S-a mutat în New York şi a locuit în Cartierul de Est, unde stau toţi scriitorii. A avut curând ocazia să cunoască ceea ce istoricii literaturii numesc a doua generaţie de poeţi ai Şcolii din New York de la Ted Berrigan, Ann Waldman şi Tom Veitch, la William Carlos Williams dar şi ultimul val al Generaţiei Beat în San Francisco, continuând cariera literară pe care o începuse devreme în România, pentru a confirm,a parc,ă amara ironie că „exportul de bază al România constă în genii”. La 24 de ani, Andrei Codrescu este distins cu premiul „Big Table” din Chicago pentru volumul de debut License to Carry a Gun, acesta fiind un premiu serios acordat tinerilor poeţi americani. Volumele litografiate în seria „Kingdom Kum Press,” ca şi poemele sale, încep să apară regulat în revistele avangardei americane, atât cele „academice” cât şi acelea „underground”, în timp ce vocea sa mânioasă sună cu accent personal la reuniunile poeţilor, în parcuri, în pieţele publice şi în campusurile universitare, întemeind seria Poeziei Intersecţiei, după cum îşi aminteşte un alt român exilat, poetul braşovean Ştefan Baciu, ajuns tocmai în îndepărtatul Hawaii.

Pentru Codrescu, cei peste 35 de ani de existenţă în State au însemnat o călătorie continuă, cu opriri în New York, unde lucrează ca librar pe Strada 8, în San Francisco, unde se căsătoreşte cu pictoriţa Alice Henderson, cu care are un băieţel, Lucian, în Paris, unde-l vizitează pe Emil Cioran, care consimte să-l vadă numai după ce Andrei îi aduce aminte de Sibiu, urmează Baltimore, unde predă cursuri de literatură la Universitatea John Hopkins şi unde i se naşte cel de-al doilea copil, Tristan, apoi Baton Rouge şi, în final, New Orleans, unde este angajat ca profesor emerit Mac Curdy de literatură şi creaţie literară engleză la Louisiana State University. Toate aceste momente conturează o fenomenologie a exilului – cum spunea în 1990 prietenul lui Andrei, magicianul-filosof Ioan Petru Culianu într-o recenzie făcută la postul de radio BBC, unui volum de eseuri al lui Codrescu – sau poate o ironică, utopică, post-modernă refacere a traseului unui exil esenţialmente interior, care încearcă refacerea unei pierdute legături spirituale între culturi.

            Punctul de cotitură în acest exil perpetuu s-a produs în 1983. Pe atunci, Andrei Codrescu locuia în Baltimore şi fondase un magazin literar, un lunar al cărţilor şi ideilor, numit Exquiste Corpse care se traduce în tot felul în româneşte: „Adorabilul cadavru”, „Leşul stilizat” sau „Cadavrul de lux”. Numele este cules dintr-un vechi joc suprarealist de salon, în care versurile şi desenele se realizau prin colajul contribuţiilor jucătorilor. Unele din însemnări au apărut în ziarul The Baltimore Sun, unde Codrescu va semna mai târziu un editorial săptămânal în care sclipesc ideile şi cuvintele îndrăzneţe. Un producător i-a cerut să citescă la radio câteva comentarii pe care le scrisese pentru The Baltimore Sun deschizându-i astfel drumul pe unde scurte, în profesia ce avea să-l facă celebru. După doi ani de activitate, a intrat în rândul starurilor postului de radio public din Statele Unite, dobândind notorietate prin comentariul său la NPR (National Public Radio), unde un public larg are prilejul să asculte săptămânal emisiunea All Things Considered (Consideraţii asupra tuturor lucrurilor), eseuri radiofonice paradoxale, strălucitoare, pline de adevăr şi umor, rostite puţin răguşit de vocea inconfundabilă a poetului. „Aceste dulci-acrişoare bijuterii satirice reprezintă o rafinată umplutură între fragmentele vieţii noastre – remarca criticul Spalding Gray – luate fie câte una, fie ca întreg, ele dau un sentiment de împlinire şi oferă prilej de râs şi revelaţie deopotrivă, o combinaţie rară în zilele noastre”. Pe de altă parte, Andrei Codrescu povesteşte zâmbind: „În 1983, când am început eu, National Public Radi, avea în jur de două milioane de ascultători. A crescut prin salturi până la audienţa actuală de aproape zece milioane de americani. Cred că acest lucru s-a datorat maturizării tinerilor din generaţia mea. Cei care au crescut odată cu mine simt acum nevoia să asculte un radio diferit, cu multe ştiri şi comentarii”.

 

 

În decembrie 1989, dictatura lui Nicolae Ceauşescu s-a prăbuşit. România îşi regăseşte libertatea. Pentru prima dată, după douăzeci şi cinci de ani, Andrei Codrescu se întoarce în ţară, ca reporter corespondent pentru National Public Radio şi postul de televiziune ABC News. „M-am întors în România, în decembrie '89, pentru a scrie despre aşa-numita «revoluţie» dar, de fapt, voiam să miros eu însumi lucrurile. Mă întorceam ca să-mi regăsesc copilăria. Copilăria mea lăsată la păstrare –ferecată în cetatea Sibiului, ruginită, în centru – rămăsese acolo neatinsă. Ea a durat dincolo de emigrarea mea. Avea o mie de ani”, recunoaşte poetul.

 

 

 Va scrie mai târziu volumul Gaura din Steag, despre România post-revoluţionară, o panoramă de mare complexitate şi subtilitate, neliniştitoare şi tulburătoare despre misterele Telerevoluţiei din decembrie '89, apreciată de critică ca „cea mai valoroasă carte despre manipularea politică de la 1984 a lui George Orwell încoace”, în care Codrescu „desface strat după strat complexitatea unui eveniment istoric, descoperind cumplite adevăruri”. A fost Cartea Anului pentru publicaţia The New York Times. A doua oară, a revenit în România în 1997, când l-am întâlnit, în 20 iulie, la Sibiu, în Casa studenţilor, unde îşi lansa în traducere românească, Alien Candor (Candoare străină) şi The Hole in the Flag (Gaura din steag). La faima pe care o avea Andrei Codrescu, mă aşteptam să dau peste un tip distant, rece, închis în turnul de fildeş. Dimpotrivă, am dat peste Andrei Codrescu, amabil, volubil, direct şi chiar prietenos. Rar am mai intrat în comunicare cu cineva atât de repede, fără politeţuri şi tatonări. „România mi-a frânt inima chiar şi când mi-a pus la încercare logica. Totul m-a surprins la reîntoarcerea în ţară. Am sfârşit prin a mă îndrăgosti din nou de oameni şi de pământul de aici”, ne-a mărturisit cel mai bine vândut scriitor american, cel care a păstrat o poartă deschisă spre România, în anii '90, prin intermediul revistei Dilema. Cât adevăr este în această afirmaţie, ne spune chiar poetul despre relaţia sa cu limba română în introducerea volumului „Candoare străină”. „Pentru vreo douăzeci şi cinci de ani relaţiile mele cu limba română au fost menţinute exclusiv prin publicaţiile din exil «Limite» şi «Revista Fundaţiilor Regale», cu vreo cărticică a unui poet ajunsă din când în când la mine. În anii aceia, singurele surse de inspiraţie nativă au fost ediţiile mele din Blaga, Arghezi, Bacovia şi Tristan Tzara. Am tradus poeziile lui Blaga sub titlul «At The Court of Yearning» (La curţile dorului). Am vorbit româneşte rar, mai mult cu mama la telefon. Din când în când, vreun oficial român apărea de la Uniunea Scriitorilor cu-n securist lângă el – dar spuneam «Nu, mulţam» când mă chema cineva de la Departamentul de Stat să fac pe gazda. În 1989, m-am întors în ţară să scriu reportaje despre aşa-zisa Revoluţie şi de atunci mi-am regăsit limba, prietenii, ţara.” Venirea sa în ţară nu a fost o simplă vizită. În timpul petrecut, poetul a realizat pentru televiziunea PBS un film de excepţie The Road Scholar (Savantul drumurilor), un documentar artistic de lung metraj care a câştigat două prestigioase premii TV în America: Peabody şi Premiul cel mare la Columbus Film Festival. „Codrescu e un orfevrier al cuvintelor, un Toqueville modern...un documentar ironic şi capricios, extrem de subiectiv”, aprecia Joe Leydon, în The Los Angeles Times, reuşita din The Road Scholar. De altfel, emisiunea-pilot a talk-show-ului „Lentila de contact”, pe care o realizam la Radio Ring 90,2 FM, a avut ca subiect vizita în România a lui Andrei Codrescu.

            Un an mai târziu, romanul The Blood Countess (Sângeroasa contesă) ajunge, în SUA, best-seller naţional, Andrei Codrescu demistificând faptul că cel mai vestit vampir al Europei ar fi Vlad Ţepeş, care a inspirat numele de Dracula. Cartea sa oferă o alternativă surprinzătoare: Elizabeth Báthory, o femeie-tiran din Ungaria secolului XVI, ar fi ucis nu mai puţin de 650 de fecioare, încredinţată că făcând baie în sângele lor îşi putea păstra tinereţea şi frumuseţea. Deşi nu a fost niciodată judecată pentru crimele sale, contesa nebună Báthory a fost ţinută captivă într-o cameră din castelul ei, unde a şi murit, în 1613, la vârsta de 47 de ani. Cum se face că un personaj atât de abominabil nu e la fel de cunoscut ca Dracula? Codrescu susţine că cei care s-au succedat la conducerea Ungariei timp de mai bine de trei secole au distrus anumite mărturii pentru a proteja reputaţia naţională: era de ajuns un singur Dracula.

Dar e posibil ca Andrei Codrescu, născut în Transilvania, la Sibiu, să „arunce cu paprika în ochii Istoriei” aşa cum scria în Time, R.Z.Sheppard. „Andrei Codrescu s-a alăturat scriitorilor clasici Tirso, Goethe, Hawthorne şi Borges ca maestrul contemporan al pactelor cu diavolul,” scria un critic literar american despre ultimul roman, şocant, al lui Codrescu. Oricum The Blood Countess rămâne o carte hipnotică şi lirică ce „are forţa concentrării poetice a marilor basme şi expansivitatea jucăuşă a prozei moderne”, cum remarca San Francisco Chronicle. Pe alţi critici, viteza de a scrie romane i-a făcut să-l întrebe pe autor câte exemplare din Andrei Codrescu există. „Păi, am un mic atelier cu elfi bazat pe stilul sovietic – pare prolific, dar uitaţi-vă la muzicieni; ei scot cam 4-5 albume pe an. E doar muncă”.

După acest succes editorial, în 1999, sibianul Andrei Codrescu e desemnat campion mondial de poezie. Cum aşa? În America se organizează anual The World Heavyweight Poetry Championship. Concursul respectă regulile organizatorice ale unui meci de box. El constă în zece runde. În fiecare rundă, concurenţii trebiue să prezinte o poezie. Runda finală este rezervată improvizaţiilor poetice pe o temă dată, iar concurenţii aleg tema prin tragere la sorţi, din bilete puse…într-o căciulă. La Seattle, în faţa unui public de o mie două sute de iubitori de poezie, Andrei Codrescu l-a învins la „puncte” pe Victor Hernandez Cruz, deţinător al titlului din 1992. The World Heavyweight Poetry Championship a fost fondat în 1985 de Peter Rabbit şi Annie Mac Naughton şi se desfăşoar,ă de regulă, la Taos, New Mexico. De altfel, Codrescu a mai deţinut titlul în 1991, când l-a învins pe dublul campion Lewis Mac Adams. În 2003 poetul s-a întors în România ca să realizeze un nou film documentar pentru canalul de televiziune PBS, în cadrul programului Frontline World. „Pentru americanul de rând, România înseamnă Dracula, orfani şi gimnaste goale. Aspectele solide ale românismului sunt cu totul străine Vestului. Oameni înzestraţi, un ciudat simţ al umorului care i-a ajutat pe români să supravieţuiască unei istorii ostile, ospitalitatea câteodată extremă sau tinerii frumoşi şi energici care, ca un făcut, iubesc cultura pop americană”, declara la sosire Codrescu. În cadrul documentarului nu lipsesc însă şi accentele critice: „Sunt uimit de popularitatea lui Vadim Tudor în rândul românilor. E, cu siguranţă, un pericol, dar nu este nici magnetic, precum Elvis, şi nici atât de rău, precum Hitler. Este mai mult un clown în stilul lui Jirinovski. Atacă cu predilecţie corupţia clasei politice şi de aceea este apreciat de unii oameni. Din păcate, este doar un demagog. Nimeni nu ştie cu adevărat ceea ce gândeşte”, conchide Andrei Codrescu.

     De asemenea, România apare în viziunea sa o Manela Land, la modă fiind „cântecele ţigăneşti” interpretate de un star de „4 picioare şi 7 inci”, numit Copilul Minune. „Îmi dau seama că post-comunismul este o convalescenţă lungă”. Întâlnirea cu unii scriitori români l-a dezamăgit, cazul lui Mircea Dinescu fiind elocvent. De la poetul dizident, arestat la domiciliu, la „revoluţionarul de serviciu” drumul a fost scurt. Acum, Dinescu deţine o proprietate la ţară, pe malul Dunării. „Am pus deoparte haina de revoluţionar”, i-a spus lui Andrei. „Am devenit capitalist”. „Poeţii români, pe care-i admirasem, erau aruncaţi în derută prin sinuciderea comunismului. Acum, ei îşi îndreaptă privirea spre Occident ca să găsească un indiciu de cum se poate trăi în apele despletite ale reportajului şi ale kitsch-ului”, este concluzia scriitorului româno-american. Codrescu a explicat că „românii au o dragoste specială pentru poezie. Poeţii pe care-i iubesc nu sunt versificator,i ca Vadim Tudor, ci suflete complexe şi mistice, precum Mircea Cărtărescu”. Le-a povestit americanilor despre trupa Taxi şi melodia lor „Criogenia salvează România”. „Tinerii sunt speranţa cea mare a României. Nu le este teamă, nu şoptesc, nu se ascund”.  

 

 

                                         TOVARĂŞUL TRECUT & DOMNUL PREZENT

 

 

L-am reîntâlnit pe Andrei Codrescu, în primăvara lui 2005, când s-a întors în România, pentru a-şi lansa o nouă carte, scrisă în engleză şi tradusă de şeful Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani în colaborare cu Dan Oţelea. Volumul Cassanova în Boemia a fost lansat la Bucureşti, la trei ani de la apariţia romanului în SUA. „Cassanova mi s-a părut foarte uman, un iubitor de femei, un gânditor adânc, un utopic, un fel de model de romantic care a dispărut după Revoluţia franceză”, spunea autorul, mai degrabă decât să-l inventeze reabilitându-l pe Cassanova. Şi face acest lucru cu dragoste, demolând multe concepţii puritane. Codrescu a declarat că încearcă să-şi regăsească limba la fiecare vizită în ţară, dar că nu mai poate scrie literatură în româneşte. În schimb, este mulţumit de traduceri. „Le citesc fascinat ca şi cum ar fi cărţi noi şi, după câteva pagini, cam uit că citesc o traducere”, a adăugat el.

Vizita sa, a continuat la Sibiu, unde în 18 aprilie, la Biblioteca ASTRA, au fost lansate volumele de poeme Instrumentul negru (1965-1968), Era azi şi romanul Cassanova în Boemia, apărut la editura Polirom. Prezentarea cărţilor a fost făcută de Rodica Grigore, de la Universitatea “Lucian Blaga” Ioan Radu Văcărescu, redactor al revistei Euphorion şi de tânărul critic Andrei Terian, cel care a vorbit de o latură subversivă a poeziei lui Codrescu, ce vedea comunismul ca un „virus care a infestat aerul şi de care e imposibil să scapi”. Am plecat de la această întâlnire cu câteva cărţi dăruite şi cu sentimentul că în urma dialogurilor noastre am cunoscut un refugiat planetar, neasimilabil, erudit, psihologizant, conştient de sine, ambiţios şi pesimist faţă de viitorul României, ultima dată când a vorbit presei sibiene. „De ce-am plecat din Sibiu? N-am vrut. M-au dat afară tot felul de tovarăşi care mai circulă pe la dumneavoastră. Ba chiar sunt ştabi mari. Eu mă întorc de fiecare dată când daţi o revoluţie, că se manâncă bine, în acel timp. Când vine cea următoare?”

L-am revăzut pe Andrei Codrescu în 5 octombrie 2007, la Maratonul European de Poezie, eveniment gândit ca o lectură publică, desfăşurat în cadrul proiectului “Sibiu Capitală Culturală Europeană”, în Aula Magna a Universităţii “Lucian Blaga”. Un adevărat spectacol al poeziei contemporane. Optzeci şi şapte de poeţi, din toate generaţiile şi de toate orientările, din România (cei mai mulţi), dar şi din Austria, Belgia, Germania, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Ungaria şi Statele Unite au citit  poemele lor în public, de vineri dimineaţa de la ora 9,00 şi până noaptea târziu la 2,40. S-a citit în română, maghiară, franceză, germană, portugheză, polonă, olandeză şi engleză. Cincisprezece ore de poezie (lucru nu uşor de digerat), în şapte runde de 100 de minute, cu pauze de cafea, în fiecare dintre acestea citind 10-12 poeţi. Zece minute pentru fiecare autor. În Sibiu, s-a adunat elita poeziei româneşti de azi, cu foarte puţine excepţii, de pildă Mircea Ivănescu, la 75 de ani bolnav, şi Emil Brumaru  n-au mai putut veni ca şi Ion Mureşan, reţinut în Sighet, de decernarea unui premiu literar. “Poeţii care participă la acest eveniment, organizat pentru prima oară în România, sunt de real calibru şi sunt de la poeţi buni, până, la poeţi excepţionali”, a declarat scriitorul Andrei Bodiu, profesor la Universitatea Transilvania din Braşov, cel care a realizat proiectul prin Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO). La startul maratonului liric s-au aliniat nume binecunoscute ca Nora Iuga, Ruxandra Cesereanu, Letiţia Ilea, Florin Iaru, Paolo Texeira, Ioan Es. Pop, Claudiu Komartin, Dan Sociu, Robert Şerban, Elena Vlădăreanu, Vasile Leac, Ioan Radu Văcărescu şi Ernest Wichner. Nu au lipsit, însă, starurile literelor româneşti precum Mircea Cărtărescu şi româno-americanul Andrei Codrescu, care a ţinut să precizeze că în SUA era româno-american, acum susţine că a dispărut cratima şi se consideră un “românoamerican 100%”.                                                                              

            Cei doi au citit în prime-time, în runda de la ora 18,00 la 20,00. Poemelor de amor citite de Cărtărescu, mari hituri de acum douăzeci de ani, le-au urmat versurile pe care un “beatnik înverşunat, amerikan cu mustaţă de Transylvania”, ce a trecut Atlanticul pentru a recita zece minute poezie, le-a dedicat unei “pianiste clujence” cu codiţe drăgălaşe pre numele ei Ruxandra Cesereanu. În sală, un public felurit, de la studenţi îmbrăcaţi casual la profesori universitari scorţoşi în costumele lor ţepene dar demodate, liceeni timizi dar şi “douămiişti” zgomotoşi, veleitari şi anonimi l-au ascultat şi aplaudat pe autorul care figurează printre “cei mai cunoscuţi cinci români” în Statele Unite. Andrei Codrescu  locuieşte, de 40 de ani, în ţara care a inventat democraţia, Internetul , Mc. Donald’s, codul genetic descifrat şi lumea virtuală, deşi recunoaşte că în România are cei mai buni cititori, deoarece “americanii se interesează mai mult de nonficţiune, de informaţii practice, şi mai puţin de literatură şi filosofie”. Alţi poeţi au făcut show, încercând să iasă în evidenţă, ca belgianul Jan Mysjkin, care şi-a acompaniat poemele de pantomimă, urcând periculos chiar pe masă, ungurul Kovacs Andras şi-a cântat un poem iar Răzvan Ţupa a ales ca performance poetic videoclipul în locul lecturii. S-au proiectat scurt metraje, care ilustrau poeme, produse de Eric De Priel şi Literatur Werkstatt Berlin, organizatori ai festivalului internaţional bienal de poezie “Zebra Poetry Film Award”. Textele prezentate în cadrul acestui recital-mamut au fost reunite într-o antologie lirică, 400 de exemplare fiind distribuite tuturor participanţilor şi publicului.

            O premieră a fost şi colaborarea, sperăm că nu doar conjuncturală, după ani buni de rivalitate, dintre cele două asociaţii de scriitori din România, ASPRO şi USR. Prima s-a ocupat cu organizarea, iar a doua a spijinit financiar proiectul cu 10.000 de euro, dintr-un buget total de 56.000 euro. Două inconveniente nu pot fi omise: având în vedere raportul disproporţionat dintre poeţii români participanţi şi cei străini, maratonul a fost “european” doar cu numele, iar acest lucru se datorează şi faptului că în Sibiu, Capitală Culturală Europeană se ajunge greu şi pe şosea şi chiar pe calea ferată, aşa cum acid remarca organizatorul acestui eveniment, Andrei Bodiu. “Acum la Sibiu, ajungi cel mai uşor dacă eşti paraşutat. Mă indignează această nesimţire neaoşă care periclitează eforturile unor întregi comunităţi”. A doua zi, la cafeneaua artiştilor sibieni “Art-Café”, româno-americanul pur, Andrei Codrescu, profesor emerit Mac Curdy de literatură engleză la o universitate cu 16.000 de studenţi, din Baton Rouge-Louisiana, una din miile de universităţi din State, a oferit un recital liric extatic, din ultima sa apariţie editorială, “Submarinul iertat”, poem scris într-un interval de două luni, în colaborare cu Ruxandra Cesereanu, “la patru mâini”, prin intermediul e-mailului. Apărut în vara lui 2007 la editura “Brumar” din Timişoara, “Submarinul iertat” este o carte-obiect, ediţie de lux în 150 de exemplare, semnate de ambii autori, cu şapte ilustraţii grafice color, volumul fiind în copertă de catifea. Cartea a fost citită în întregime de Codrescu & Cesereanu, în aproape două ore la  “Art-Café”, iar “Submarinul” a devenit, în opinia autorilor, “caleaşcă marină trasă de caracatiţe în adâncul somnului începutului”, motiv pentru cei doi poeţi “să se plimbe unul prin altul, ca un turist sau ca un vagabond”, fără să-şi restrângă “niciodată libertatea, nici visurile fertile”. Geneza acestei cărţi a ţinut la început de joc, ulterior a devenit poem asumat, apoi un “obiect de lux spiritual”, cum remarca Ruxandra Cesereanu, cea care a ales titlul volumului. Poemul are ca subiect, o pianistă cu sex de înger şi un beatnik amerikan care predau două lecţii diferite de poezie, unui submarin (dornic să înveţe poezie). “Splendoarea acestui poem constă în naturaleţea delirului său”, preciza unul dintre autori. Fragmente din “Submarinul iertat” au navigat prin e-mail de pe un continent pe altul, de la Cluj la New Orleans, timp de opt săptămâni, deşi protagoniştii acestei imersiuni imaginare s-au întâlnit o singură dată, în 2006, înainte de a scrie acest megapoem.

            Valoarea versurilor se explică prin vocile distincte ale autorilor, Codrescu melancolic şi grav, Cesereanu senzuală şi pătimaşă ca “moftul unei nimfe frumoase care avea nevoie de nefiinţă şi de iertare”. Aventura de a scrie “la patru mâini” a fost o adevărată narcoză pentru cei doi, Andrei Codrescu mărturisind că “de multe ori mă trezeam brusc în miezul nopţii, simţind zorile în România şi văzînd ecranul de la computerul Ruxandrei luminându-se. Am pierdut logica zilelor mele de lucru şi am dormit foarte puţin. Poezia m-a posedat”. Şi pentru Ruxandra Cesereanu “Submarinul” a fost o experienţă tulburătoare.“Am scris mult din text într-o stare febrilă: pur şi simplu, scrierea poemului mă consuma îndeajuns de mult, încât făceam temperatură”.

 Pe de altă parte, cel care a năşit volumul de lux, alegând editura din Timişoara, Mircea Cărtărescu, nota în prefaţă că acesta s-a născut dintr-o gelozie a poeziei pe “sunete şi lumini, îngeri şi demoni, femei şi bărbaţi, rechini şi nori, viaţă şi moarte, tot şi nimic”, iar Submarinul iertat e “tragic ca Luceafărul”. Şi criticul sibian Andrei Terian crede că “Submarinul” este o carte “extraordinară, un spectacol fascinant care se joacă pe scena infinită a imaginarului”.  Şi cum să nu fie aşa, ascultându-l, pe Andrei Codrescu vorbind, despre faptul că “imaginaţia este abilitatea de a te juca…spiritul şi imaginaţia sunt chestii copilăreşti, jucării. Fără ele nu putem trăi”, pentru că ne avertizează poemul de faţă: “Dimineaţa ne-am trezit că moştenisem pământul / dar cum spunea Iisus la ce îţi foloseşte pământul / dacă ţi-ai pierdut sufletul?”

 

 

                                   „O PARTE DIN RĂZBUNAREA MEA A FOST LITERARĂ”

 

 

Participaţi la lansarea propriilor cărţi, câştigând noi cititori în România. Apariţia „Instrumentului negru”, poezii din perioada 1965-1968 au ca personaj literar oraşul natal, Sibiu. De ce?

 

         Sibiul îmi aduce aminte de dulceaţa copilărie mele, într-un fel de sentimentul de siguranţă pe care-l aveam când băteam câmpul pe străzi şi la un moment dat, probabil, în perioda în care am început să scriu poezie aici. Mama era preocupată cu un nou bărbat, fata care trebuia să aibă grijă de mine avea şi ea un băiat şi se ocupau unii de alţii, iar eu eram liber, eram pe străzi, mă ascundeam pe lângă case, pe lângă Biserica Evanghelică şi pe lângă turnul medieval de sub Podul Minciunilor, unde vara stăteam nemişcat ca un guşter, adulmecând pe lângă ferestrele oamenilor şi cred că ceva fenomenal s-a întâmplat atunci, o dragoste de libertate pentru mine, o libertate care era asigurată cumva de ceva sibian, de o vrajă care încă mai există aici.

 

Vorbiţi-ne despre geneza acestui volum.

 

     Acestea sunt poeziile mele din tinereţe, de fapt ar fi fost debutul meu poetic, dar nu era, fiindcă primele poezii care erau aproape un volum le-am pierdut la plecarea în America. Acesta ar fi fost al doilea volum şi ciclul de la sfârşit „Dezlegări la marginea uitării” sunt de fapt uitarea limbii române, pentru că toată viaţa mea de atunci încolo s-a desfăşurat în limba engleză sau limba americană. Cum am început tânăr să scriu poezii? Românilor le plac poeţii precoci, tineri, fragezi. Am învăţat şi multă poezie de la critici, pentru că, pe vremurile acelea, citeam cu nesaţ cronicile lui Manolescu din „Gazeta literară” şi mai citeam şi alţi critici care remarcau apăsat felurile din care ieşeam din proletcultismul anilor '50.

 

Deci, citeaţi multă critică?

 

     Exact, şi din critică citeam citatele. Îmi aduc aminte că citeam lucruri care-mi erau peste cap, la cincisprezece ani, dar era bine, e un mod de a citi care-mi place şi acum, să citesc cărţi pe care nu chiar le înţeleg, fiindcă atunci fac eu însumi legăturile şi imaginez ceva care, câteodată, e mai interesant decât textul iniţial. Dar aproape că mi-am imaginat ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi publicat o carte aici, deja anticipam cronicile literare iar o parte din imaginarul ăsta avea de a face cu faptul că nu-mi plăcea deloc soţul mamei, Puiu, de fapt îl uram cu pasiune şi o parte din răzbunerea mea a fost literară. Îmi imaginam cum aş fi fost eu recepţionat, pentru că mi se părea că sunt oprimat de acest om, şi practicam diverse răspunsuri la omoruri imaginare, scriind şi cărţi imaginare. Eram aici la Sibiu, toate au fost scrise în mine şi, probabil, că tot ceea ce am scris după aceea a fost o mică parte din cele pe care mi le-am imaginat atunci.

 

De câte ori vă e dor de Sibiu?

 

     E o întrebare grea. Aş răspunde cu o poezie care se cheamă „În aceast timp” şi este din ciclul „Maria Parfenie”, care începe cu un citatul „Matriarhatul, totdeauna viu, apare vizibil în epocile fără istorie”, m-au amuzat citind lucrul acesta gândindu-mă că Gilles Deleuze vorbea de ceva similar. În orice caz este un poem în proză: „Excesele de regn fac bine animalelor viitoare, fiilor şi fiicelor / mele printre care se găsesc archetipurile (şi nu la început şi nici în cer), archetipurile pentru care îmi etalez membrele / ca pe nişte monede în numele Soarelui. Această cabană de / lemn solid, afumată de candele şi clătinată de urşi e ultima / martoră a ultimului meu păcat şi deci piatra bisericii mele / Cel ales de ea pe pământ, va fi ales în Numele Meu, între / urmaşii mei deasupra cărora zarurile ezită să numească / archetipul. În acest timp lumina Soarelui ne putrezeşte taţii.” Evident poezia aceasta are probleme cu Patriarhia şi se substituie Divinităţii, aşa că nu ştiu dacă răspund exact la întrebarea „de câte ori mi-e dor de Sibiu?” Ceva din Sibiu mai este acolo.

 

Evocaţi un timp şi o sensibilitate trecută. Şi, totuşi, ce s-a întâmplat cu primele dumneavoastră poeme?

 

    Poemele adolescenţei mele aş fi vrut desigur să fie în acest volum dar au dispărut complet. Nu am nici o idee unde sunt. Îmi amintesc un pic de ele. Sunt două momente semnificative pentru mine: primul este că scriam repede în două carnete, dar ciudat mi s-a părut că atunci când am scris ultima poezie în primul carnet, l-am pierdut imediat. Din cel de-al doilea, câteva poeme s-au publicat în „Luceafărul”. Al doilea moment a fost când vechiul meu prieten Adrian Munţiu, care avea o maşină de scris, un lucru nemaipomenit pe vremea aceea, m-a lăsat să bat poeziile la maşină şi m-am dus la el, în cameră, şi am stat aşa în faţa maşinii de scris şi am simţit că se petrece un moment istoric în care poeziile mele scrise cu mâna stăteau în pragul trecerii într-un spaţiu mai public, mai metalic. Şi chiar mi-am schimbat poziţia corpului, aşa ca să stau mai bine şi atunci am auzit o bătaie la uşă, am deschis uşa şi înăuntru a venit o fetiţă, cred de la ţară, cu năframă pe cap, pe care o chema Bety şi a spus că-l caută pe Adrian pe care l-a întâlnit în tren. I-am spus că nu e acasă şi a spus „eu, aştept” şi s-a lungit pe pat şi a aşteptat. Eu stăteam cu poeziile mele gata să fie scrise şi Bety era lungită pe pat şi respira frumos, mă uitam cum îi cădeau şi creşteau sânii sub bluză. Şi atunci am decis că poeziile mele mai pot să aştepte… Peste ani, în America, mi-am cumpărat o maşină de scris şi-am început, de atunci, să particip în spaţiu public, cu vocea asta metalică de maşină. Atunci mi-a plăcut fiindcă şi New York-ul şi lumea americană se mişcau la viteza tastaturilor, dar nu mai era visarea molcomă a Sibiului.

 

Îmi aduc aminte, că am citit în mare acestă poveste în cartea „Gaura din Steag”.

 

     Probabil că am spus povestea asta mai bine în acea carte, dar ceea ce este straniu este că acel volum nu a fost tradus corect, mi-a spus prietena mea, Ioana Avădanei, ea a citit amândouă ediţiile, cea în engleză şi cea în română. În orice caz, trebuie reeditată, fiindcă, pe atunci, nu ştiam atâtea lucruri pe care le ştiu acum, dar cartea chiar a dispărut. A apărut pe piaţă o singură secundă şi apoi a fost aproape volatilizată instantaneu, voluntar sau nu.

 

 

                 „ESTE CEVA ÎN VECHEA NOASTRĂ EUROPĂ PE CARE O IUBESC

                           CA SCRIITOR, DAR CARE MĂ SPERIE CA OM”

 

 

  Aş vrea să vă provoc memoria şi să ne vorbiţi despre începutul d-voastră literar în America.

 

    Nu prea am memorie, de aceea scriu cărţi ca să uit. Doresc mai mult, să fiu proaspăt, ca să pun lucrurile în cărţi şi să-şi facă alţii probleme cu cele pe care le-am trăit eu, deoarece mă simt, ca şi  scriitor, un fel de insectă care se curăţă tot timpul de memorie şi o pune în cărţi.

  

 

    Nici Generaţia Beat nu a fost un model de început, la San Francisco, pentru Andrei Codrescu?

 

    Nu. Nu a fost. Când am ajuns eu în America, la mijlocul anilor '65, tineretul american era în revoltă împotriva celor bătrâni care voiau să-i trimită în războiul din Vietnam, jumătate din generaţia mea era în război, jumătate era împotriva războiului. Imnurile noastre erau cântecele cu Bob Dylan, Beatles şi Rolling Stones, erau bătăi pe stradă şi eu veneam dintr-o paşnică ţară comunistă şi erau tancuri acolo şi ne băteam cu poliţia. Am găsit un stil de viaţă nouă în care tineretul încerca să-şi creeze un mod de viaţă care era, poate, mai blând şi mai bun. Şi când, datorită priceperii de marketing a CIA-ului, am ajuns prima oară să experimentez LSD, am cunoscut că libertatea este infinit mai largă decât se recunoaşte oficial. În ce măsură au reuşit, am reuşit, nu ştiu, dar aşa erau timpurile. Extrem de incitante, iar pentru un scriitor, o mină de aur, fiindcă am avut deodată prieteni, am avut experienţe, am învăţat limba de la oameni şi nu de la şcoală. Am avut noroc.

 

Vă simţiţi american 100%?

 

    Da, mă simt american, sunt american. Sunt şi sibian şi român şi american, dar în cea mai mare parte sunt american. Mă simt acasă în America. Îmi place sensul spaţiului, îmi place libertatea care este reală în America. Când călătoresc în Europa, în România sau chiar în Franţa, după vreo două-trei săptămâni, încep să simt graniţele invizibile ale unei istorii şi tot felul de lucruri care mă apasă, fără să ştiu de ce. Când mă întorc acasă, mă simt uşurat, îmi pun cum se spune picioarele pe masă, că e mai mult spaţiu. Este ceva în vechea noastră Europă, pe care o iubesc ca scriitor dar care mă sperie ca om. Pe de altă parte, îmi place să trec peste tabuuri, să nu respect genurile literaturii. Ori, literatura americană mă lasă să am curaj.

 

V-aţi simţit, în America, un etern refugiat?

 

    Nu m-am simţit un refugiat, nici politic, nici economic. Ceea ce am simţit că este de datoria mea să produc a fost diferenţa, să mă fac pe cât posibil mai neasimilabil. Să îmi accentuez calitatea de străin, dacă vreţi. Aceasta a fost contribuţia mea la America. Nu dorinţa de a mă contopi, ci dorinţa de a întrupa diferenţa.

 

Reformulez întrebarea, aţi avut complexe literare faţă de ţara în care v-aţi naturalizat?

 

    N-am avut nici un complex, de altfel am şi scris despre cele trei „şpiluri” ale exilului care dovedesc că literatura în America este un fel de a-ţi trăi viaţa. Primul: America este întocmai cum pare a fi. Nu are nimic de ascuns. Doi: nu privi înapoi! S-ar putea să pierzi. Trei: America este un creuzet. El te va topi. Acestea sunt „şpilurile” supravieţuirii pe care le-am învăţat în literatura de acolo.

 

Aveţi o energie creatoare şi o putere de muncă debordante. Aţi scris peste 35 de cărţi. Aţi ratat vreo carte, până acum?

 

     Am ratat o grămadă de cărţi şi pe cele pe care nu le-am scris şi câteva pe care le-am scris şi n-a vrut nimeni să le citească, sigur că da. Acum lucrez la o carte care se desfăşoară în parte în România, dar nu vreau să vorbesc despre ea, pentru că sunt superstiţios şi dacă-mi deconspir un proiect, acesta s-ar putea să nu se realizeze.

 

Este proza d-voastră o experienţă existenţială superioară poeziei?

 

    Nu cred. Pot vorbi de proză, de eseistică şi poezie de ca de un fel de alcool. Poezia are pentru mine sub 900 proza este ca berea-100 şi restul în diferite proporţii. Am început, ca poet, în America şi poezia este cea care mă satisface, dar în roman am mult loc să mă desfăşor, să vorbesc de tot felul de lucruri chiar şi curăţate de iluzie, dacă pe astea le vreau.

 

Vă trăţi viaţa în limitele literaturii sau literatura în limitele vieţii?

 

    Nu prea ştiu ce înseamnă asta, dar eu trăiesc din scris şi scrisul e şi limpezime a spiritului dar e şi material. Pentru mine scrisul e mai mult un act de trăire, dar am şi eu momentele mele contemplative, nu chiar ca Whitman, pe vârful dealului, înconjurat de natură. Eu scriu în mijlocul oraşului, cu autobuzele şi maşinile sale asurzitoare, dar scriu aşa cum face albina şi cam asta e. Vârfurile nu mă interesează, pentru că, oricât am căuta, nu sunt flori pe vârfuri.

 

Este literatura totul pentru Andrei Codrescu?

 

    Nu, deloc. Oamenii sunt şi viaţa. Literatura e doar by-product, cum spunem în America, e ceva ce fac eu şi nu pot să n-o fac.

 

Vă simţiţi un scriitor universal?

 

    (Râde). Nu ştiu ce înseamnă scriitor universal.

 

 

 

„POLITIC, ROMÂNIA ESTE UN ROMAN DE PROASTĂ CALITATE!”

 

 

De ce cultură sunteţi  ataşat?

 

    De cultura americană. Dar nu exclusiv, fiindcă eu sunt făcut din toate. Am trăit nouăsprezece ani la Sibiu, sunt ani importanţi pentru că erau ai copilăriei şi ai adolescenţei, dar mai sunt încă vreo patruzeci care sunt ai Americii.

 

Elogiile, premiile literare, sunt parte a unui mod de recunoaştere publică. Este această recunoaştere cel mai bun lucru care i se poate întâmpla autorului?

 

    Dacă vin cu bani serioşi, da. Dacă e numai o hârtie frumos scrisă, mulţumesc, am un dulap plin acasă.

 

Cine mai citeşte, totuşi poezie, astăzi, în America?

 

    Multă lume. O citeşte pe Internet şi chiar scrisă în graffiti, nu o citeşte neapărat în cărţile de poezie. De exemplu, eu am publicat câteva antologii, una la City Lights, cu primii cinci ani ai revistei „Exquiste Corpse” (Cadavrul desăvârşit sau Leşul elegant) şi alte două volume la editura Black Sparrow, primul volum era poezie şi eseistică, al doilea jurnal de călătorie şi ficţiuni. Acum, sunt numai pe Internet, pe site-ul corpse.org şi e destul de căutat şi probabil dacă publicăm încă o colecţie o să fie direct pe CD.

 

Proza pe care o scrieţi în „Cassanova în Boemia” este citită cu intere,s dar cere multă disciplină a scrisului şi mult efort. Credeţi că sensul ei e diferit de cel al poeziei?

 

     Nu este, pentru că faptele trebuie să fie la locul lor. Cititorii mă pot verifica, am un dead-line când trebuie să termin ceva, aşa că sunt foarte disciplinat. Stilul meu e aparent uşor, dar de fapt este foarte lucrat fiecare cuvânt e acolo cu un rost.

 

Vă aflaţi într-un moment bun al scrisului. Cum vă dominaţi totuşi spaimele?

 

    Spaimele sunt multe, dar nu prea au de a face cu mine. Mie, aici în România, mi-e frică de viitor, pentru că mi se pare că în ţara asta există multe contradicţii şi lucruri ascunse şi nu sunt chiar sigur că societatea asta se duce spre deschidere. Asta mă sperie. Am venit aici prima dată în 1989, la sfârşitul lui decembrie, ca să transmit despre evenimentele de aici, cu multă speranţă. De fiecare dată când mă întorc, ceva nou se adaugă şi nu întotdeauna este liniştitor.

 

Cu ce seamănă România de astăzi?

 

    Politic, România este un roman de proastă calitate, şi mi-e teamă să nu fie scris şi mai prost. Din punct de vedere intelectual, România e o ţară în care sunt cititori buni, oameni cu suflet înspre poezie şi care chiar trăiesc la un nivel spiritual mai înalt decât intelectualii din Statele Unite. Am cititori mai buni în România decât am în America. Pe de altă parte, această societate se bazează pe multe „înţelegeri” private aşa şi legile nu se respectă, drumurile sunt rele şi după cincisprezece ani de la Revoluţie, când a crescut o întreagă generaţie, aş fi sperat că ar mai fi luat puterea în România oameni mai respectuoşi faţă de lege şi mai sinceri, mai oneşti, care ar fi pus interesele celor mulţi la inimă, mai mult decât ale lor. Din păcate, nu e aşa şi asta mă face să înţeleg mai puţin decât am înţeles ultima dată, aşa că mai adaugă ţara câte ceva la neînţelegerea mea fundamentală, câte ceva de neînţeles, la fiecare revenire.

.

Sunteţi singur, într-un ţinut izolat şi aveţi dreptul să vă alegeţi o singură carte. Care este  aceasta?

 

    Am răspuns la întrebarea asta de câteva ori şi într-un fel diferit. Probabil mi-aş lua cu mine „Don Quijote” a lui Cervantes, fiindcă este deja un compendiu al tuturor cărţilor, aşa că, dacă iei cartea asta le ai pe toate celelalte.

 

 

                                                                                                           Prezentarea, notele şi interviul

                                                                                                                 ION MIHAI IONESCU

Vizualizări: 347

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ION MIHAI IONESCU pe Mai 10, 2011 la 10:29am

Sorry am apasat tasta gresit! Multumesc pentru comentarii tuturor!

Comentariu publicat de iulia ralia pe Mai 7, 2011 la 8:17pm

O prezentare profesionista ! Excelenta.

Felicitari !

Comentariu publicat de Cornel Galben pe Mai 7, 2011 la 4:30pm
Stufos, dar concludent. Merita!
Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Mai 5, 2011 la 11:17pm

Un destin fabulos, pentru că personalitatea lui Andrei Codrescu este de excepţie!

Acum, când atâţia se grăbesc să imite, dispreţuind ceea ce ţine de tradiţie şi de valoare naţională (în primul rând, limba română, de care-şi bat joc!) având impresia că astfel acced la modernitate şi la palierul cultural mult râvnit, Andrei Codrescu răspunde, la întrebarea "V-aţi simţit, în America, un etern refugiat?":

 " Nu m-am simţit un refugiat, nici politic, nici economic. Ceea ce am simţit că este de datoria mea să produc a fost diferenţa, să mă fac pe cât posibil mai neasimilabil. Să îmi accentuez calitatea de străin, dacă vreţi. Aceasta a fost contribuţia mea la America. Nu dorinţa de a mă contopi, ci dorinţa de a întrupa diferenţa."

În această "diferenţă" de care vorbeşte, intră multe ingrediente (unele fiind tocmai cele provenind din copilăria şi adolescenţa trăite la Sibiu); ele sunt cele care au asigurat "românoamericanului" Andrei Codrescu locul aparte în cultura americană. El a înţeles că "şpilul" este să nu te laşi topit în "creuzet"... La noi, precum oile lui Panurge, uniialţii se înghesuie entuziaşti la ceaun...

Realist şi pragmatic, a ales ceea ce convine libertăţii sale interioare: societatea şi cultura americană. Este de meditat asupra reflecţiilor sale referitoare la diferenţele de "confort spiritual" pe care i le oferă America şi Europa:

"Mă simt acasă în America. Îmi place sensul spaţiului, îmi place libertatea care este reală în America. Când călătoresc în Europa, în România sau chiar în Franţa, după vreo două-trei săptămâni, încep să simt graniţele invizibile ale unei istorii şi tot felul de lucruri care mă apasă, fără să ştiu de ce. Când mă întorc acasă, mă simt uşurat, îmi pun cum se spune picioarele pe masă, că e mai mult spaţiu. Este ceva în vechea noastră Europă, pe care o iubesc ca scriitor dar care mă sperie ca om."

După cum ar trebui să ne pună, încă o dată, pe gânduri observaţia drastică:

"Politic, România este un roman de proastă calitate, şi mi-e teamă să nu fie scris şi mai prost."

Ne este aproape "românoamericanul" şi pentru mărturisirea:

"România mi-a frânt inima chiar şi când mi-a pus la încercare logica. Totul m-a surprins la reîntoarcerea în ţară. Am sfârşit prin a mă îndrăgosti din nou de oameni şi de pământul de aici...” 

Mulţumesc, domnule Ion Mihai Ionescu, felicitări pentru prezentare şi pentru interviu!


 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor