Cu ochii închişi şi un pic de imaginaţie, motoarele avionului par să bâzâie ca o armată de bondari furioşi. Maşinăria zburătoare se roteşte greoi iar prin fereastra lăptoasă se văd crestele munţilor. De sus, par nişte muşuroaie de culoarea nisipului cu pete de verde închis. Îmi închipui că petele sunt pini şi chiparoşi. Curiozitatea mă frământă. Abia aştept ca avionul să piardă din înălţime să mă lămuresc ce-i cu formele paralelpipedice care par a fi semănate, şi sunt din ce în ce mai numeroase.

Noiembrie în Turcia nu seamănă deloc cu noiembrie din România. Drumul dintre aeroportul din Antalia spre cea mai sudică staţiune a ţării, Alania, îmi zdruncină percepţiile despre locul din care armatele de spahii şi ieniceri au descins direct în cărţile de istorie. Mintea elevei şi studentei îndrăgostită de trecutul lumii e băgată într-un mixer gălăgios, laolată cu tufele de bougainvillea – multicolorele aşa zise flori de hârtie, livezi de citrice, banani, rodii şi miile hoteluri de pe litorarul Mediteranei.

Misterul paralepipedelor e dezlegat de un ghid care vorbeşte în dulcele grai moldovenesc dintre Prut şi Nistru. Pe kilometri întregi, vreo 200, în stânga unei autostrăzi impecabile, sere, sere şi iar sere. Îmi spun, râzând în sinea mea, că imperiul otoman ne-a cucerit, în Evul Mediu cu spahii şi ienicieri, acum aflu că locul le-a fost uzurpat de roşiile, castraveţii, dovleceii, verzele şi tot poporul de fructe şi legume care au invadat pieţele României la preţuri mai mari decât toate tributurile.

Cândva, pământurile noastre mănoase aveau prinos de belşug de veneau cu zecile de mii să ne supună pentru el. Cuceritorii au lăsat iataganele şi s-au apucat de grădinărit şi ne-au mai învins încă odată. Pământul nostru acum zace pârloagă în vreme ce turcii, războinicii care ne treceau prin foc şi sabie, construiesc, paşnici, sere pe stâncării, nisipuri şi pământuri sterpe, arse de soare. Aici, în Alania, în urmă cu câteva veri, temperatura a ajuns pînă la 68 de grade la umbră.

Gândurile sar aiurea, de la pieţele de zarzavaturi şi roşii la baia turcească unde te poţi împrospăta pe astfel de zile toride. Cândva, la Iaşi, în buricul târgului, exista una. A fost dărâmată, cred sau poate mă înşel. În Alania, ca în toată Turcia turistică, hamamul s-a transformat într-o afacere cu stil. Saună uscată urmată de sauna umedă, jacuzzi, alternate cu duşuri reci, băi de spumă şi aromatice, masaj cu uleiuri volatile fine, o distracţie de vreo două ore care scoate din buzunarele sutelor de mii de vizitatori curioşi între 25 de dolari şi 100 de euro. de persoană. Cine ar crede, pe la noi, că se pot scoate averi din aşa ceva? Îmi agăţ privirea de tufele multicolore de bougainvillea, de palmierii în care atârnă ciorchinii de curmale... E doar o întrebare retorică resemnată, aşezată între sere pline de roşii şi hamam.



Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor