Între yang și yn/Gheorghe Grigurcu despre Djamal Mahmoud/Albe&reci, versuri, editura Vinea


Între yang şi yn

Citind versurile lui Djamal Mahmoud, născut în Siria, în 1962, devenit medic în ţara noastră, scriind în limba română cu o surprinzătoare proprietate, nu putem a nu avea în vedere raportul Orient-Occident. Neîndoios, acest poet s-a „occidentalizat” în bună măsură, precum foarte numeroşi congeneri ai d-sale, afirmaţi în planul activităţilor intelectuale. Nu mai puţin, elementele funciare ale Orientului de obîrşie persistă în poezia ce ne-o oferă, aidoma unor fantasme izvorîte din straturile adînci ale fiinţei ce nu încetează a o bîntui. Fantasme ilustrative pentru semnificaţia simbolică a celor două puncte cardinale, cărora le corespund peisaje contrastante. Dacă Occidentul e toposul toamnei, al norului şi mlaştinii, al materiei amorfe, stagnante, Orientul reprezintă primăvara, lumina, căldura, cerul însorit. În gîndirea chineză, cele două mari energii complementare sunt numite yn, puterea feminină, glacială, pasivă, şi yang, puterea masculină, caldă, dinamică. Apartenenţa răsăriteană a lui Djamal Mahmoud e mărturisită fără echivoc: „spre răsărit ne îndreptăm / peste bosfor se învîrt roţile / îl zăresc pe saul călare / cu o cruce mare în mînă / ea mă priveşte / i se văd doar ochii ca de şoim încătuşat / din ei saltă deşertul în căutarea ploii / privirile ni se sărută deasupra apei // caut pustiul în fiecare / ochi de femeie” (pod). Dar confruntarea cu Apusul nu rămîne fără urmări. Acesta e resimţit ca un mediu închis care terifiază fiinţa, ca o temniţă strîmtă ce o sufocă. Reacţiile la acest spaţiu advers sunt energice: „între sufletul meu şi văzduh / e un trup şi o cămaşă de forţă” (pînză umedă). Sau: „îmi înfig picioarele într-un sac de piele / făcut la comandă / la cea mai veche fabrică de saci / de pe pămînt / (…) mă ghemuiesc în el / las o mică fereastră cît o nară de om / ca să pot lua din cînd în cînd / cîte un pumn de aer / ca să pot privi spre cer / din această grămadă de gunoi / unde sunt abandonat ca un prunc nedorit” (singur). Autorul pare a suferi aşadar de o claustrofobie determinată de o spiritualitate geografică. Eliberarea de o asemenea teroare cu abisale rădăcini se produce prin viziunea spaţiului deschis spre „un cer / ce se face / din ce în ce mai înalt” (sticlă). Spiritul i se regăseşte prin senzaţia lărgimii, a golului primăvăratic, germinator, ce rezonează în încăperile spaţioase, cu ziduri însufleţite de culori tonice, cu ferestrele deschise către univers: „geamurile sunt larg deschise în camera mea / portocalele atîrnă de crengi încă necoapte şi verzi // stăteam pe o bancă într-un parc / cărările erau goale copacii la fel de goi / ochii tăi erau verzi atît de verzi / iar pămîntul atît de alb şi umed / ne sărutam doar / ne sărutam sorina // în casa mea sunt camere mari şi multe acum / pereţi coloraţi şi înalţi” (tablou). Pe acest fundal energetic predomină stihia masculină, yang. Învolburarea erotică se înalţă pînă la patetism: „khayam / nu avea doar plantaţii de nisip / nici esenin / mai multe sînge decît ţarul / ah de ai şti / cîte femei se aştern în mine / şi cîte deşerturi am de stins acum” (esenin).

Sufletul universal la care sufiştii raportează Orientul pulsează în eul poetului care, pe de-o parte, se simte cufundat în tenebrele occidentale, pe de alta se pune în legătură organică cu regnurile. Acest simţămînt de comuniune cu materia cosmică îi corijează torpoarea, îi întoarce faţa către simbolismul originar: „a trecut destul timp de cînd mă gîndesc / să mă ridic / s-a întrerupt curentul / atîta beznă s-a făcut în jur / încît nu mai văd absolut nimic / copacul pe care-l priveam din geam / şi-a mutat rădăcinile în tălpile mele / acum sunt un arbore cu vezica urinară plină” (mobila de bucătărie are aceeaşi culoare). Între viaţă şi moarte graniţa devine permeabilă, sîngele are gust de lămîie, bardul se simte un rege al apei, într-o susţinută convivialitate a structurilor materiale şi spirituale ale lumii. Metamorfozele materiei nu-i ocolesc făptura corporală, întrucît din umeri i se ridică două stoluri de păsări migratoare, pasionate în aşa grad de linii şi cercuri încît izbutesc a alcătui, cu arca din capul său, cruci, semiluni, stele cu şase unghiuri. Cuprins de o frenezie a ocultelor comunicări, poetul se declară capabil a modela obiecte din substanţa uranică: „am adus cerul în camera mea / am croit din el costume cămăşi / rochii arăbeşti / şi chiar cîteva pijamale / din petice / am făcut un cîine / pe care îl scot la plimbare / în zilele de vineri sîmbătă şi duminică” (lanţuri). În aceeaşi atmosferă de witz melancolic, suntem informaţi că „trecutul are miros de blană de urs” şi că un ceas de perete „îşi scoate limba printre aburi / arătîndu-ne ora exactă” (mozart). De cele mai multe ori însă domină nota gravă a contemplaţiei absorbante. O contemplaţie de un misticism sui generis, în care subiectul se revarsă în obiect, devine partea integrantă a acestuia: „m-am foit puţin / ai simţit / închideai fermoarul / rochiei tale albe // voi tăcea ca un sîmbure / în tine” (hibernare). Aceeaşi comuniune duios-informaţională funcţionează între entitatea umană şi cea vegetală, ca un ceremonial al integrării într-o absconsă unitate. Autorul se reazemă de trunchiul unui palmier care-l mîngîie cu aerul din palma sa, istorisindu-i diverse întîmplări, bunăoară că a fost plantat într-o zi de toamnă, la aceeaşi oră la care i s-a născut interlocutorul: „în casă nu era nimic verde pe atunci / în afară de el şi de ochii mamei” (umbra). Nu lipseşte nici fachirismul (forma dură, sacrificială prin masochism, a aceleiaşi comuniuni): „sorin are gura plină de cuie / cu privirea-n jos le scoate unul cîte unul / le înfige-n tălpi ca nişte rădăcini” (cuie). Avem a face aici cu un neastîmpăr al materiilor fecunde, acelaşi din care au izvodit figurile unei zeităţi cu mai multe braţe şi cu mai multe capete.

Dar se iveşte şi un moment în care autorul nostru resimte insuficienţa materiei, năzuind spre un contact imediat cu divinitatea. O astfel de năzuinţă e formulată tranşant, ultimativ, într-o manieră ce nu mai corespunde echilibrului luminos, extaziei răsăritene: „n-am destul sînge să înalţ temple / să-ţi adăpostesc geamătul / mi s-a făcut dor de dumnezeu / vreau să-l văd chiar acum” (timbre). Modalitatea dualităţii contemplaţie-acţiune, specifică Orientului, prezentă în numeroase texte ale lui Djamal Mahmoud, nu apare totuşi cu consecvenţă. Îşi face loc în creaţia sa acel proces al occidentalizării care a cuprins, inevitabil, cultura Orientului. Un ton elegiac se insinuează în această viziune de răscruce: „în drumul de întoarcere am poposit / în palma sa / în timp ce ningea peste mine / adulmecîndu-mă un cal rusesc / ce şi-a pierdut călăreţul în luptă // mort deja / am aprins un băţ de chibrit / în memoria ei / şi am privit în urma mea / pînă mi-am ars degetul arătător” (mort deja am aprins un băţ de chibrit). Dramatismul colorează imaginile aidoma sîngelui: „trupul tău plăpînd şi nevinovat / dansează valsul morţii mele / şi al învierii apelor moarte / nu ştii/ că din cămaşa ta purpurie / precum sîngele scurs / în această noapte / se vor naşte culorile” (culorile). Micile ritualuri intime pe care le cultivă Djamal Mahmoud sunt mai puţin iniţiatice decît lirice, informate de incertitudine, anxietate, pustiire, oglindind apele stătute, umbrele groase ale lui yn. Ex oriente lux? Iată încă o dovadă a faptului paradoxal că soarele culturii a ajuns la o mişcare inversă.

Gheorghe Grigurcu

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Octombrie 14, 2010 la 12:49am
Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Octombrie 14, 2010 la 12:41am
O critică excepțională, pe măsura talentului poetic!
Felicitări, domnule doctor, Djamal Mahmoud!
http://www.youtube.com/watch_popup?v=SAh-HK46C7Y&vq=small#t=64
Cu prețuire,
Lucreția Berzintu
Comentariu publicat de FLORENTINA PRICOPE pe Octombrie 13, 2010 la 1:17pm
Minunat ...dragul meu prieten...!
Felicitari pentru postare:::1
Sa ai o minunata zi de toamna..!

Comentariu publicat de DOBRE IOANA pe Octombrie 13, 2010 la 1:09pm
Ce frumos! Imi place! Felicitari prietene!Sa-ti fie inima mereu, o primavara! Ionela, cu prietenie.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor