invitaţie la lectură: "despre emilian cu dragoste" de emilian pal


candid

mă, emi, mă,
de cîte ori ţi-am zis să nu mă mai plîngi
că doar n-ai rămas singurul bărbat de pe lumea aceasta
care nu deschide umbrela în casă
de teamă să nu vină ploaia...

poate în latină emilian înseamnă cel bun, generos
şi mai ştiu despre mine că aduc noroc tuturor
cunoscuţilor
deşi nu mi-ar strica nici mie un gram de noroc
prin viaţa pe care tocmai o-ncep...

dacă vrei să mă cunoşti te invit la mine
în suflet vezi,
daca nu sînt acasa cheia e sub preşul
de la intrare în frigider ai mîncare pentru o
săptămînă
dar eu n-am să lipsesc atît de mut...

cînd pleci lasă inima deschisă
la aerisit
să nu vină moliile...

dacă sînt acasă ne putem cunoaşte mai bine
mă scuzi un moment
ce gazdă uitucă sînt...
îmi trag repede o haină pe mine
îmi iau şi umbrela n-o deschid în casă
de teamă să nu vină ploaia
şi sparg o secundă
cioburile să ne aducă noroc la
începutul acesta...

nu lipsesc mult ies puţin din suflet
mă duc pînă la colţ
la Dumnezeu
să cumpăr alune şi suc
pentru musafiri...

*

o adiere

m-am hotărît să nu mai fiu
mare
am să mă fac mic
şi-am s-o iau de la 0
bineînţeles am să încep cu gînguritul...

cînd am să mai cresc
am s-o trag de păr pe tanti educatoarea care
mi-a pus bulină neagră am să-i spun
că o să ardă în focul iadului
dacă nu crede în Isus
apoi am să fur o gentuţă plină cu jucării...

cînd iar am să mai cresc tata
o să vină beat acasă o să mă închidă în beci o noapte
întreagă să mă ia dracii cu furca
poate aşa îmi intră matematica în cap...

cînd iar am să mai cresc puţin
am să iau premiul I şi-am să mă îndrăgostesc de florica
ea nu va şti
eu o să mă mut la oraş...

cînd iar am să mai cresc judecătoarea o
să mă întrebe cu cine vreau să rămîn
cu mama sau cu tata
el o să vină să-şi ia lucrurile din casă
mama o să afle că din banii de pregătire la matematică
mi-am luat toate cărţile lui Karl May...

cînd iar am să mai cresc am să fac prima dragoste în Cluj
dar asta nu interesează pe nimeni...

cînd am să mai cresc puţin am să mă angajez reporter
am să ascult blind guardian şi-am să scriu despre spitale
şi morţi
am să-mi dau seama că viaţa e un cimitir în care n-avem lacrimi destule
să ne jelim unii pe alţii...

cînd am să cresc îndeajuns am s-o iubesc pe emilia
oricum ea nu crede în suflete pereche
eu am s-o iubesc pînă la sfîrşitul poemului...

cînd am să cresc de tot
am să-mi închipui că sînt poet
şi-am să scriu
despre toate acestea
pe întuneric...

*

poveste cu o marchiză şi please help me

ca-ntr-un vers nu prea original camera mea
este goală are o uşă pe care intră
toate durerile şi o fereastră la care stau
cu nasul turtit aşteptînd să mă trec...

că tot iau viaţa de la început
m-am gîndit să-i fac un tunning sau s-o transform
în amantă
o soluţie ar fi să scriu pe fereastră cu ruj
please help me apoi
să calculez cîte versuri aş putea să scriu pe fiecare perete
pînă ce camera mea devine toată o poezie

fudulă şi roşie de atîta emoţie...

îmi şi imaginez ce isterie pe stradă cînd aş ieşi
cu camera mea la braţ probabil aş mirosi tot a
var şi-a durere pe fruntea mea ar scrie cu majuscule:
AM GREŞIT ÎNTR-O VIAŢĂ ANTERIOARĂ ŞI-ACUM PLĂTESC CU VÎRF
ŞI-NDESAT...

înaintea mea camera a avut un prieten diliu
s-au certat într-o seară iar el a vopsit-o cu spray auto
a trîntit uşa a plecat
acum ea stă într-o rîlă
sîngerînd şi cam
ştirbă...


suspect de firesc
în camera mea un pat şi un scaun
pe mijlocul unui perete un tablou pe culmile kitch-ului
cu o apă şi-un foc sau aşa ceva
în dreapta un costum pregătit pentru orice interviu
sau îngerul meu păzitor cum îmi plăcea
să-l numesc
în stînga un calorifer de care claudia îşi ţine
legată poeta...

treptat m-am obişnuit
la început mai roşeam cînd mă dezbrăcam
eram goi şi eu şi camera plîngeam de mila fiecăruia
ne
încurajam ne spuneam că poate nu e o idee rea chestia cu matrimonialele acum
doar neoanele mai sparg întunericul
ca Moise despicînd Marea Roşie
totul e roşu de un
roşu aprins ca rujul cu care am scris pe fereastră
ultima mea mare durere please
help me...

*

banalităţi

am rămas cu peştera mea seara
înainte s-adorm visez că trăiesc
doar eu şi frica de întuneric

în peştera mea mă visez la un foc el
sărută pereţi ca şi cum ar fi amanţii
demult căutaţi poate
cioplesc poate
mănînc mai tîrziu voi
scrie poeme tot eu
le recit în cele din urmă adorm învelit
într-o blană

peştera mea e într-un munte pe care nu-l
ştie nimeni trebuie să mai lucrez
la detalii
să nu mă pierd nici eu

o zi obişnuită se compune din diverse activităţi
pescuit vînătoare cărat lemne de foc spălat
rufe bineînţeles peştera mea are şi
o cascadă

cîteodată
în peştera mea mi-e dor de oameni atunci
iau o piatră şi scriu desenez ba o lacrimă ba
un cuvînt de iertare nespus

îmi place să dorm în patul din peşteră el e făcut
din frunze şi cîteva blănuri miroase
a reavăn
ca şi viaţa ce se petrece aici

vei fi un mare poet pentru că ei suferă cel mai mult
eu nu mă pricep eu mă cunun vara viitoare

ştii ce urăsc eu cel mai mult la peştera asta
este
ecoul

acum
stau şi mă-ntreb de ce întotdeauna scriu
pe întuneric

uitasem

s-a stins focul

*

basme arabe

despre domnul emilian
lumea a început să vorbească cu stimă
după o noapte petrecută în cazino
unde a pariat tot ce avea şi a cîştigat o avere

toţi ştiu despre domnul emilian aceleaşi lucruri
adică doar lucrurile despre care emilian
a vrut să se ştie
că umblă elegant la cravată bărbierit mai tot timpul
unii spun că e o companie plăcută alţii strîmbă din nas
şi concluzionează nevoia de oameni
îl face mai sociabil

ca orice om domnul emilian se compune
din gesturi secrete

dimineaţa se aşează în faţa oglinzii şi stă jumătate
de oră zîmbeşte mai rîde mai plînge mai scoate limba
se gîndeşte ce expresie ar fi potrivită pentru vremea
cînd va trece dincolo

în timpul zilei stă pe balcon şi fumează chiştoace
ochii sînt goi ca trupul unei femei ce nu
mai vine se uită la oameni nu-i vede aşa cum nici ei
nu observă lumea lui ce stă să cadă
pur şi simplu stă şi numără lucrurile
care-i lipsesc

cînd iese-n oraş
fumează lm roşu în pachet de marlboro superlung
să nu creadă lumea că ar avea prea puţine de oferit
zîmbeşte absent bea un suc şi-ar dori un tovarăş
se mulţumeşte cu o scrumieră în care stinge
trăirile pe jumătate

se-ntoarce acasă puţin mai bătrîn
ascultă muzică depresivă dansează
şi-ar dori să nu mai simtă nimic trupul său inflamat
de atîta tăcere zvîcneşte uneori
vomită sinapse

uşor
se dezbracă se uită la un film stupid se întreabă
de ce eşti erou dacă salvezi lumea stinge lumina
reia o numărătoare întreruptă aseară
fiecărui deget pune numele unui prieten e puţin trist
de mai multe nopţi
trei degete au rămas fără nume

fumează iar un chiştoc respiră adînc
se leapădă de leşul zilei dacă ar vrea
din ţeasta nopţii ar putea smulge un vis fără noimă

apoi
domnul emilian se închide cu un gest simplu poate mîine
sau poate dincolo o să se împlinească dorinţa lui
secretă să fie şofer de cursă lungă asta
visa de cînd era mic să care
trăiri suflete trupuri de la o lume la alta
adoarme nerăbdător
peste cîteva zile va avea
şi permis de conducere

*

prea multe de spus nu

despre sine
domnul emilian vorbeşte cu mult respect
pe unii
singurătatea îi face să pară îmbrăcaţi bussines class

ca să-l înţelegi trebuie să ştii ce nu-i place

cînd iese la pîine se uită la bani nu respiră
vecinii şi-au asmuţit plozii în carnea lui
uscată

fetele din cartier îl fluieră îi fac cu ochiul
el strînge bănuţii cu gîndul aiurea
o pîine un bic o conservă din care la noapte
va face o scrumieră

nu-i plac femeile frumoase pentru că nici domnul emilian
nu e prea strălucit
el crede că sufletul se află în plămînul stîng în plămînul drept
un alt suflet ce-i ţine lumea
în echilibru

cînd merge în oraş nu-i plac restaurantele cu multe stele
îi place să tremure aşa scutură toate morţile
apoi întinde braţul
galant
domnişoarei pe tocuri

înainte
arăta bine zîmbea larg în părul des puteai ghici
cîţi copii o să aibă cîţi ani va trăi în ultimul anotimp
nu-l mai plac decît femeile
împlinite

noaptea
mama îi spune e inutil nici o femeie nu se mulţumeşte să fie visată
se plimbă tăcut se tîrăşte prin cameră oboseşte
se-apucă de scris

îi scrie unei emilii
n-ar mai conta care jumătate să nu fie frumoasă
cele frumoase au sînii umpluţi şi palmele părăsite

domnul emilian doarme el ştie

gura lui e un ghettou femeile se strecoară
prin sîrma ghimpată
la cei ce ştiu să vorbească

*

cîteva lucruri simple

domnul emilian strălucea de atîta singurătate
dacă l-ai fi văzut ai fi crezut
că a fost alăptat la sînul tăcerii

îşi netezea costumul cu drag
îi spunea într-o zi ai să fii mare
am să te fac pielea mea de bărbat prezentabil
şi-ai să fii mîndru de mine

cînd amiezile erau liniştite
nu-şi dorea altceva decît să treacă viaţa mai repede
ar fi regretat fiorul pielii cînd
o sărută seara
dar atît

visa uneori lucruri simple
că are servici că emilia îl va suna
de sfîntul emilian că dansează
slow wind

singurul prieten era un păianjen
îl botezase nick învăţau amîndoi cum să prindă lumea
în pînza lor de sinceritate

zilele se scurtau ca nişte cerşetori care
primeau milă tot mai puţin lumea
îşi vedea de căderile ei

domnul emilian îşi netezea costumul cu drag
din cînd în cînd mai vorbea cu nick
dacă l-ai fi văzut ai fi crezut că ochii lui
sînt un punct cardinal în care apune lumina
emilian pal                                    2007-12-22

Vizualizări: 556

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de remus-lucian stefan pe Martie 19, 2012 la 7:17pm

mulţumiri doamnă mara. atât în numele meu care am împărtăşit cu dumneavoastră aici poezia cât şi al poetului emilian pal.

Comentariu publicat de remus-lucian stefan pe Martie 19, 2012 la 10:08am

cu siguranţă, doamnă elena. mulţumiri!

Comentariu publicat de Morariu Elena pe Martie 18, 2012 la 9:59pm

Oare d-nul Emilian îmi va povesti un basm arab?  Felicitări.

Comentariu publicat de remus-lucian stefan pe Martie 18, 2012 la 9:00pm

mulţumesc doamnă livia, într adevăr complexitate

 mulţumesc domnişoară ana mihaela. pe mine mă fascinează şi la a 20 citire, cred că am citit o în jur de 20 de ori.

Comentariu publicat de Ana-Mihaela Nuta pe Martie 18, 2012 la 7:02pm

M-a absorbit lectura, mi-a placut!

Comentariu publicat de LIVIA DIMULESCU pe Martie 18, 2012 la 5:40pm

E atita luciditate, emotie ascunsa, ironie si...talent cu carul!

Comentariu publicat de remus-lucian stefan pe Martie 18, 2012 la 12:20pm

doamnă suzana, semn de mulţumire

doamnă elena, mulţumiri pentru lectura atentă

doamnă ioana, o pledoarie pentru firesc

doamnă nicolina, da poate că numele sunt hotărâte dinainte sau poate ne hotărăsc felul de a fi

da domnule ştefan lucian. măcar odată în viaţă trecem cu toţii prin asta.

Comentariu publicat de Ştefan Lucian MUREŞANU pe Martie 17, 2012 la 8:27pm

Pătrund rar în scrisul literaţilor, poate şi de teama că îmi doresc să nu reziste tentaţiei destăinuirilor însă aici, în acest grupaj de elicoidări lăuntrice poetul se deschide singur. Dă cititorului posibilitatea cunoaşterii, o biografie dualistă a fiindului real într-o lume circulară, şi străbaţi cu el timpul pentru că este un punct cardinal în care apune lumina. În întuneric sesizezi şi inimile strălucesc prin lumina ochilor.

Încântat, Ştefan Lucian MUREŞANU

Comentariu publicat de petrov nicolina pe Martie 17, 2012 la 6:42pm

O mare bucurie să aflu despre emilian, cel din primul poem. Se aseamănă cu un Emilian pe care l-am cunoscut eu.Are aceleaşi caracteristici cu emilian din latină. Toată recunoştinţa pentru amândoi!  Mulţumiri pentru acest buchet de poeme!

Comentariu publicat de zadic ioana pe Martie 17, 2012 la 2:02pm

Lasă inima deschisă la aerisit...o pledoarie pentru deschiderea sufletului...interesant mod de a arăta acest lucru...

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor