Ioan Lilă. Un parfum cunoscut venit de departe sau Viaţa ca o gumă

Dragă Ioane,

 

Nici eu nu sunt critic literar dar, asta nu  înseamnă să nu-mi spun părerea despre un volum, o carte sau despre poeziile tale. Această lucrare am început-o de când te cunosc şi am tot pierdut timpul să mi-o sedimentez în creier. Nu ne-am scris prea multe, am lăsat să vorbească creaţiile noastre, aşa cum sunt ele, mărunte, nesemnificative, însă eu le consider îndeajuns de inspirate, ca să treacă prin prisma unui cititor şi chiar prin patrimoniul naţional şi, de ce nu, mondial. 

A apărut computerizarea care, cu puterea unei turme de elefanţi, înregistrează cele mai nesemnificative idei şi le bagă într-o memorie colectivă, selectivă şi universală, păstrându-le într-un aparat de mărimea unui ac de gămălie.

     Am citit amuzat-amar un fragment, o perioadă din frământările vieţii tale. Amar că aşa e viaţa, are suişuri şi coborâşuri aşa cum este urcatul pe dealul Golgotei unde i-ai dus odată pe Licurica şi Mancuse de au rămas oamenii cu gura căscată şi sufletul suspendat. Există şi în ţara asta frumuseţi pe care nu le uiţi niciodată, chiar locuri palide … aşa şi noi… suntem şterşi, dar rămâne câte o sclipire în urma noastră.

     Limbajul are alternanţă… când dulce literar, când academic, când miştocăresc şi lasă un gust imperfect, derutând cititorul… de fapt e singurul reproş pe care îl fac acestui roman. De fapt reproşul nu este un reproş… altă cale de a mărturisi ceva, de a spune nişte adevăruri, nu cunosc nici eu! În rest, încărcături normale, picturi de o banalitate care te covârşeşte, scene tari şi umpluturi de o frumuseţe epică uluitoare. Arta scrisului traversează pagini antologice de jurnal sau, scene fierbinţi ale căror trăiri nu le poţi omite decât intenţionat.

Râsul subtil sau nu, tragi-comic sau cum vrei să îl reconsideri, dar sănătos ţâşnind din inspiraţiile scriitorului obosit să caute în  frământările sufleteşti aidoma pajiştilor prelungi si molcome ale femeii coborâte din vitralii. Întâlnim numeroase introspecţii interioare, cu multele gânduri care tranzitează viaţa unui om cinstit cu el însăşi, obişnuit până la urmă, descriind întâmplările din ,”văgăună” pline de un farmec ştiut de noi toţi.

Calitatea nebănuită a cărţii… din orice parte o începi, te captivează, fiecare povestire e antrenantă şi o citeşti nerăbdător să o termini mai repede ca s-o începi pe următoarea. Distingem tot felul de idei năstruşnice despre economia de piaţă dar pline de adevăr prin absurditatea lor şi mai ales umorul este ţinut bine în frâu.

Dacă vrei să te bagi în spiritul cărţii este cum îmi place mie viaţa… aglomerată. Bineînţeles, sunt personaje care nu agreează acest stil, însă nu ne proptim în ele. Povestea împărţită narează pe mai multe fronturi, dar unul e de bază… comentariul povestitorului propriu zis. Dialogul la coada măturii, pe punţi, peste ape, prin poieni este spumos, bogat, imaginativ, e mai bun decât găseşti în multe bodegi de lux (pentru mine etalonul suprem unde se duc, seduc, multe idei savante demne de premii în natură)… la cât mă duce pe mine capul e perfect.

Dar să mergi în permanenţă pe acelaşi drum e obositor şi trebuiesc momente de respiro. Le oferi cu generozitate, alte povestioare amoroase şi delicioase cu Mancuse sau cu ceilalţi!

Deci te înţeleg când iei viaţa într-o glumă dulce-amară… viaţa ca o gumă de care tot întindem! Rămân insesizabile urme, dar cine stă să le sesizeze? 

Câteva citate din carte -  dar să nu le socotiţi cele mai semnificative…

Marile adevăruri stăteau zăvorîte în adîncul sufletelor lor de femei tinere, ca greierii în iarbă.

Fericirea este, pînă la urmă, atît de simplă… Incercam să supravieţuim, eram tîrîţi de conjunctura socială prin mlaştinile vieţii, dar ea, spre diferenţă de mine, era optimistă.

Adevărul este că jumătatea femeii este mai mare decît jumătatea bărbatului!

Ca să-ţi iei singură porţia de orgasm. 

Iată că realitatea îi confirma teoria şi îl arunca în acel haos inform al gîndirii, ce nu se poate separa de bunul simţ elevat-artistic, riguros-îmbufnat şi categoric-ipocrit.

Mă miram şi i-am şi spus-o, că o femeie ca ea avusese atîtea speranţe prăbuşite în hăul cel fără de fund al deziluziilor, şi ea mă privea, parcă fără să mă vadă, şi cuvintele mele treceau pe lîngă ea ca nişte libelule cu elitrele strălucitoare.

Dragoste fără scop, fără resentimente, fără raţiune, fără explicaţie, mai ales. gata, la gunoi cu gîndurile negre, negative, corozive, consolatoare

Speculaţii: real, transcendent, homo sapiens, sacerdot, magie, plăcere, raţionalism, sinergie, metaforă, misticism, credinţă, adevăr şi moarte. Ce-ai înţeles?

Cu genunchii rotunzi, cu muşchii pe coapse bine reliefaţi, de dansatoare, păstoriţa din Amarylis, Anna Pavlovna Pofta şi plăcerea, închipuirea şi uimirea, spaţiul şi spiritul, simbolismul, modernismul şi civilizaţia: cuvinte, pur şi simplu, care îşi pierduseră, brusc, înclinările, înţelesurile, simbolurile şi sensurile, devenind iluzorii.

Idealul ei de iubire este să te ţină în braţe, să se încolăcească pe tine şi să radieze de fericire. Licurişca este ca peisajul ăsta, este ca o pictură de Ingres sau ca o Tanagra de Gérôme. Gîndul materializat în frumuseţe.

Gata cu discuţiile astea lirice, a zis Thomas; treceţi la epică, admiraţi fluturii, dormiţi şi visaţi cai albaştri, iubiţi-vă în iarbă, ştii tabloul lui Signorelli, “L’Éducation de Pan”? Pan stă pe un jilţ, gol cum l-a făcut mă-sa; un tînăr efeb, în picioare, tot gol, cu spatele la noi, cu piciorul stîng flexat din genunchi, îi cîntă o melodie la fluier, doi bătrîni stau sprijiniţi în toiege, iar în plin plan, în partea stîngă, este o fată nudă, cu sexul bine reliefat şi cu sînii ca două mere, care priveşte sfioasă spre un bărbat întins la picioarele ei. Mai sînt o mie de amănunte, pe care n-am cum să ţi le redau, pictura nu se poate povesti, la fel cum nu se poate povesti muzica, sau nu se pot descrie baletul, Elizabeth Arden sau Phillip-Moris.

O fantezie a minţii mele, pentru că eu eram genul ăla de bărbat plin de sine, care avea orgoliul că îşi face singur rost de femei cînd are nevoie şi nu acceptă nici un compromis. De altfel, zicea CrisLi, starea de normalitate a proştilor este imoralitatea în toate gîndurile şi faptele lor!

 

În concluzie… vreţi să citiţi ceva teribil de amuzant cu gustul şi tăria pelinului şi să ajungeţi la aceleaşi concluzii despre viaţă? Citiţi cărţile şi poeziile lui Ioan Lilă… „Parfumul păpuşilor de porţelan” iar pentru mine este clar… m-am procopsit cu un prieten!

 

Stănescu Aurel Avram

Vizualizări: 124

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de CRISTESCU EMANUELA MARIANA pe August 30, 2011 la 2:59pm

Din ce in ce mai frumos! Bine, preietene!

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe August 30, 2011 la 2:38pm
da... mai mult decat interesant nu numai prin prisma autorului cartii- Ioan Lilă, ci si prin prisma celui care a scris despre si multumesc ca... "m-am procopsit cu un prieten!"- Stănescu Aurel Avram, o zi frumoasa, Marius
Comentariu publicat de Stănescu Aurel Avram pe August 30, 2011 la 11:44am
Vali, parfumul... a fost editat prin 2002. Nu stiu daca il reediteaza dar merita.
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe August 30, 2011 la 11:23am
Felicitari, Aurel! Mult succes, Ioan Lila!  
Comentariu publicat de Calotescu Tudor-Gheorghe pe August 30, 2011 la 10:29am

frumos

niciodată nu strică să ai un prieten

:)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor