80 DE GÂNDURI ÎNTR-O SUTĂ DE RÂNDURI

de general(r.) dr. Mircea Chelaru


A împlini 80 de ani este o mare victorie. Este victoria vieţii asupra timpului care ne petrece spre ultima dintre zile. Toate zilele noastre aleargă către eternitate dar numai ultima se întâlneşte cu ea. Ar trebui doar să aflăm cum putem elimina această ultimă zi!
În primăvara aceasta mama mea va împlini 80 de ani. Ei, şi? Cui îi pasă de o mamă, fie ea şi mamă de general, care a crescut cu mare greutate cinci copii, care şi-a văzut tatăl, ofiţer de aviaţie intrat în rezistenţa antibolşevică, împuşcat într-un abator, care a fost huiduită pe uliţa satului că este chiaburoaică doar pentru că îşi muncea pământul moştenire, alături de tata, cu plugul şi cu boii din ogradă?
În primăvara aceasta aproape 25000 de mame, taţi, bunice sau bunei din România, izbânditori asupra unei vieţi trecute printr-un secol perfid, par să se bucure de cei optzeci de ani. Bine ar fi chiar să se bucure...
La începutul acestei primăveri împlineşte 80 de ani şi domnul Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, pe durata a 10 ani.
A trecut şi el, ca om al vremii, prin timpurile mamei mele.
Dar nu în felul ei.
Dar nu ca ea...
Ion Iliescu a avut destinul său. Un destin trasat de Libera sa Cugetare, pentru că el, după câte ştiu, nu crede în divinitate. Sau cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă. Ion Iliescu a fost o plămădire din idealuri desincronizate, şlefuit la şcoala marilor utopii marxiste. Numai că lumea „mai bună” promisă şi pe care a visat să o creeze, a devenit, dintr-o dată ostilă, brutală, opresivă şi criminală. Surprins, nu a ştiut sau nu a voit să accepte prea curând că acea orânduire, din însăşi filosofia conceperii sale a fost brutală, opresivă şi criminală.
Sau poate a ştiut...
Cine ştie...?!
Viaţa lui a fost un mozaic de existenţe, adesea în contradicţie cu sine, pe care le-a controlat cu mare abilitate. Cea mai mare calitate a sa a fost însă, Răbdarea. Îndârjirea de a supravieţui prăbuşirilor l-a făcut imbatabil.
Apoi, Disimularea. Nu am cunoscut în existenţa mea un om care să-şi ascundă cu atâta naturaleţe resentimentele, zâmbindu-ţi. Şi nu a lăsat nimic personal nepedepsit! El şi-a eliminat adversarii îmbrăţişându-i până la sufocare. Această logică a asimilat-o din chiar interiorul sistemului care l-a propulsat, iar mai apoi l-a eliminat! Suişurile şi coborâşurile carierei sale politice s-au compesat pe o axă ascendentă.
A ajuns preşedintele Tuturor Românilor!
La vârsta de 60 de ani, Ion Iliescu a fost cel care a obligat istoria să-l consemneze, spre supărarea acelora care îl contestă şi astăzi, cu vădită mânie colegială. Astăzi este o certitudine că, pentru Ion Iliescu, Revoluţia din Decembrie 1989 a fost doar actul de consacrare ca leader politic, restul fiind lucrare personală, după principiul „văzând şi făcând”, cu bunele şi relele sale. După cum este bine ştiut, istoria nu consemnează intenţiile unui om, oricât de bune ar fi acestea. Istoria consemnează doar faptele lui, oricât de rele ar fi acestea.
Ceea ce s-a petrecut în România ultimilor 20 de ani, cu foarte mici excepţii, a stat sub semnul zodiei peştilor, mai exact a celui născut pe 03.03.30. Până şi esoterismul numerologic îl plasa pe un traseu astral! Şi nu întâmplător, România primilor ani post decembrişti a fost clasificată, drept „România lui Iliescu”. Din păcate, dar de aşteptat, a fost România plăpândă, firavă şi temătoare, vulnerabilă şi plină de boli contagioase. A fost România experimentelor eşuate, a democraţiei originale, a conspiraţiilor şi trădărilor interne, a mutilării propriei noastre imagini. A fost România propriilor noastre greşeli pe care, aşa cum ne-am obişnuit convenabil, le-am trecut în contul unui singur om. Şi mulţi dintre artizanii acelei Românii eşuate, dezertaţi pe rând din funcţia responsabilităţii, îşi dau astăzi cu presupusul, în dezbateri docte dar găunoase, pe la diferite televiziuni deformatoare de conştiinţă publică.
„România lui Iliescu” a preluat din modul de a fi a lui Iliescu. Ea s-a salvat de la un dezastru social prin prudenţă, prin răbdare, prin dârzenia aşteptării, şi a evitat cataclismul de la Târgu Mureş. Dar nu şi-a cruţat adversarii, prăbuşind mareea neagră a minerilor peste „golanii” din Piaţa Universităţii. Ea s-a convertit la Noua Ideologie, din mers, şi a produs opţiunea de la Snagov, pentru ca mai apoi să se lase pradă samsarilor de acasă şi de pe aiurea, producând cea mai densă aglomerare de ciocoi pe cap de locuitor din toată Europa. România baronilor locali, România băncilor devalizate, a privatizărilor frauduloase, sau al jafului de adevăr a convenit de minune celora care au privatizat guvernarea.
La 70 de ani, în anul 2000, Ion Iliescu se pregătea de a doua mare confruntare. Începea bătălia pentru recuperarea timpului risipit prin prostia, cupiditata şi aroganţa nepermisă a celora care l-au înconjurat şi practicau, sub masca socialistă, capitalismul de cumetrie. La 70 de ani soarta i-a dat şansa unei revanşe unice asupra lui însuşi. Avea să devină moderatorul consensual al unor instituţii gripate de oportunismul unor indivizi cu vădite interese personale, centrifuge şi nu de puţine ori neromâneşti. Ion Iliescu şi-a înţeles în cele din urmă sensul ultim al existenţei sale politice şi a produs mutarea de mult aşteptată. Că place sau nu, este o realitate istorică faptul că admiterea noastră în NATO s-a făcut tot cu „România lui Iliescu” producând astfel cea mai dramatică reaşezare geopolitică a sud-estului Europei din toate timpurile. In anul 2004, ia sfârşit istoria hegemoniilor imperiilor asupra românilor, indiferent cum s-au numit acestea de-a lungul timpului.
La 80 de ani nu mai există bucurii exaltate. Se imprimă pe toată fiinţa ta timpul rece, metalic al trecerii. La 80 de ani nu mai ai loc nici de bilanţuri personale. Ele nu mai pot schimba statura Vieţii deja consumate.
Viaţa mamei mele este sculpată dureros în ridurile şerpuite pe obrazul obosit de bătrâneţe. Din Ea a mai rămas doar o ultimă aşteptare...
Viaţa lui Ion Iliescu îşi are bazoreliefurile deja cioplite adânc, ca într-o columnă a istoriei recente care nu cere recurs de la nimeni. Venerabil prin devenire, se cumenică din legea naturală care impune respect.
Să vrei şi nu poţi să nu Îl respecţi pe Ion Iliescu.
Şi nu doar pentru că a împlinit 80 de ani.
Pe oamenii care au produs evenimentele care au schimbat faţa lumii, îi respecţi chiar şi atunci când greşesc. Vorbele cârcotaşilor de profesie nu-şi găsesc loc în memoria colectivă. Ele pier odată cu ultimul buletin de ştiri. Pe Ion Iliescu l-a consacrat poporul român. Pentru cu mult mai mult decât 80 de ani. Ai spune la Mulţi Ani pentru vârstă este deja puţin. Pentru că şi-a câştigat urarea întru istorie.

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Petrescu R. Raimond-Florin pe Aprilie 25, 2013 la 1:56pm

Adesea ne abtinem de la comentarii, dar si de la actiuni hotaratoare in numele unei colectivitati despre care credem ca ne reprezinta (sau o reprezentam) din teama de a gresi.

Ce sa mai vorbim de rectitudinea morala a celor care se abtin din teama de a nu gresi ???

Am citit cu foarte mare placere, dupa aproape sapte luni in care nu am intrat pe net. O calduroasa strangere de mana, din toata inima.

Comentariu publicat de Mariana Cristescu pe Decembrie 15, 2012 la 9:56pm

Tulburator.. Foarte bine scris, cu nerv de prozator autentic si luciditate de militar de elita. Unul dintre cele mai frumoase texte ale autorului. Sunt impresionata.

Comentariu publicat de arfy pe Decembrie 6, 2010 la 1:39pm
Potrivit ar fi fost 40 de gânduri în 50 de rânduri. De mamă, ne pasă, chiar dacă are grija noastră de dincolo, din stele. Mamele sunt veşnice, conducătorii trecători prin istorie.
Comentariu publicat de ION IZVOR pe Martie 10, 2010 la 10:10pm

Comentariu publicat de ION IZVOR pe Martie 10, 2010 la 10:08pm

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor