Ion Pop, poetul - "Critica ochiului", critica unei ere

 Ion Pop, poetul - "Critica ochiului", critica unei ere 


L-am întâlnit pe profesorul Ion Pop la ICR-Tel Aviv în urmă cu câțiva ani, mai  precis în primăvara anului 2012. Conferinţa renumitului profesor se ocupa pe larg de istoria mişcării avangardiste române şi evoluţia ei post belică așa cum era prezentată în cartea  sa  "De la Avangardă spre Ariergardă", volum lansat de Editura Vinea - Bucureşti. Dar, Ion Pop , critic de renume internaţional al istoriei literaturii de avangardă, este și un poet interesant care merită cunoscut și analizat.  În același an 2012, o tânără doctorantă (Simona Cucuian din Brașov) se dedică cercetării presei studențești în comunism ca să descopere activitatea lui Pop în cadrul unui grup istoric și cenaclier numit Echinox care funcționa la Cluj. Criticul a condus cenaclul timp de 17 ani (1969-1986). Ion Pop a debutat cu versuri în revista Steaua, (1959). A tipărit Propunere pentru o fântână, (1966), volum urmat de Biata mea cumințenie (1969), Gramatică târzie (1977), Soarele și uitarea (1985), Amânarea generală (1990), „Echinox”- Vocile poeziei, (2008). Rezultatul studiului produce o lucrare recentă, mai amplă, cu referiri critice și citate care se pot sumariza cu următoarea concluzie:

Criticul Ion Pop, este și poetul rafinamentelor percepției hiperlucide, a punctelor de fugă și a evadării din sfera livrescului  și a rigidității universitare. Polifoniile poeziei sale au un miez autoreferențial, de metadiscurs cu lumea facerii reacțiilor culturale asupra cuvântului, textului, simbolurilor,  “fără o putere prea mare” de a mai semnifica, ci doar de a fi supuse fin, ironiei lucide, cât și în sens opus, asupra realităților fie ele traite sau fabricate.

Volumul supus discuției este " Descoperirea ochiului" în care suntem puși în fața unor exerciții de clipire meditativă pe terenul observației aparent banale, dar aproape întodeauna clară, fără prea multe cosmetizări și abateri de la metodă.

 

De exemplu  poemul „Floarea de soc”: 

„Tot vorbim despre lucruri fundamentale, 

asurzit de vacarmul esențelor, 

era sa uit tocmai floarea de soc

ce-mi trimite-n fereastra deschisă 

generoasă, umilu-i parfum.

 Și totuși, pe ea mă bizui.

 Când ilizibile pe piatra lor

 vor deveni aceste pale scrisuri,  

vreun harnic de-pe atunci, paleograf 

 le va putea citi ușor, doar respirând.

 Le  va data ușor, după mireasmă.” 

 

Volumul "Descoperirea ochiului" este în mod neconvențional prefațat de Gheorghe Grigurcu care se adresează autorului în versuri :

"Nu e momentul ca să te sperii / de lunga frază în care dispari,-/ți-or aminti de verba volant, de scripta, /de apa trece,  de pietrele mari. N-o să spui nici More light!, nici Întunericul vine, când va fi spre Nămoluri să pleci.  Buldozere dragi, cu umede boturi reci,/te vor împinge în Viitorime".
Apoi  criticul  adaugă: în  irațiunea-i sublimă, autorul metaforizant, însetat de concret, trece dincolo de metaforă: 
 "Poetul s-a prostit, / și-a ieșit din minți, / nu mai vede / decât ce vede. / În locul oricărei metafore preferă/ pâine și apă."

Un alt critic, Petru Poantă, scrie  în Echinox, nr. 1-2-3, 1974: 
"Ion Pop este un scriitor modern, în sensul în care această noțiune se referă la scriitorul total: spirit format prin cultură, creația propriu-zisă prezidată de simțul critic. "Inspiratul" face loc intelectualului. Creația implică ideea de "fabricație". Dar asta nu înseamnă, fără îndoială, contrafacere.  Am spune chiar că e un orgoliu al creatorului altfel înțeles: ar vrea ca opera sa să devină obiect, să aibă o valoare de întrebuințare reală.  Nostalgia nu mai este capodopera, ci fabricatul; nu descrierea pasiunilor, și blânda lor ionizare, de unde și titlul volumului său Biata mea cumințenie.  Poezia lui Ion Pop e făcută mai mult decât inspirată.  Regimul preferat al poetului rămâne luciditatea. Stările sale sunt provocate, însă nu mimate." Ani mai târziu, într-un context lipsit de exprimarea liberă al anilor comunismului târziu, secătuit de mijloacele de exteriorizare și concretizare a unei libertăți interioare,  publică poemul antologic În locul oricărei metafore, sarcastic comentat de poet în Prefața volumului editat de Cartea Românească. (1986) 

În locul oricărei metafore
Poetul s-a prostit, și-a ieșit din minți,/nu mai vede/decât/ce vede./În locul oricărei metafore/
preferă/pâine și apă./Ce-i de făcut?/Așteptând răspunsul,/l-am internat aici,/în poem.

Revoluția din 89 produce o poezie instantanee, ocazională,  care va fi  astfel calificată de criticului Nicolae Manolescu: "surprindem eul „cazuistic”, hiperlucid al poetului Ion Pop care marchează întâlnirea cu trupul unui împușcat al Revoluției din Decembrie 1989. Se încheie sec, precum o spovedanie morală în fața lumii-receptor":

Acum și aici

Un creier de om

rămas întreg, pe marginea trotuarului, 

într-o piață  Libertății.

Doar cu sângele lui și cu o pâine.

Între câteva lumânări.

Ca un altar în descompunere.

Îl scriu acum și aici,

ca să nu pot spune cândva

că nu l-am văzut.

Cluj,  decembrie 1989

 

 Necunoscută nouă  și de o mare respirație este relația lui Ion Pop cu poeta Ana Blandiana.
 Iată, un prim poem de iubire declarativă (înveșmântat  doar în suflet, iubita mea,), dedicat Anei Blandiana, 

Ca odinioară, într-un poem, datat septembrie 1986.  Este un text pictural creionat în culorile alb: (zăpadă/vierme/ basmaua albă/ mănuși precum neaua/ trupul tău, ca niciodată mai alb/ Stare de urgență a albului), in roșu (flacăra roșiefiară înjunghiată / arterele și plămâniitrei picături de sânge)și cenușiu (Moartea petelor/ Să nu fie-n pericol cenușiul? turnuribrave armategloanțe oarbe).
Este probabil unul dintre cele mai puternice poeme de iubire voalată, camuflată prin textualitate lirică într-un context totalitar când Anei Blandiana i s-a luat în trei rânduri dreptul de a publica (1959-1964, 1985, 1988-1989), iar în ultimii doi ani numele ei a fost interzis și cărțile i-au fost scoase și din biblioteci. Înainte de a deveni poetă a lucrat pe un șantier de construcții, deoarece a fost persecutată de regimul comunist, tatăl ei fiind declarat chiabur. Cenzura nu a admis faptul că ea a publicat o carte de poezii despre motanul Arpagic, interpretat de cititori drept o aluzie la Ceaușescu. Poeziile ei interzise au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori  și au fost traduse în numeroase limbi, o dovadă a cenzurii din România.  Poemul transmite, în subliminal, lupta freudiană a celor doi zei:  zeul iubirii, Eros, și zeul morții, Thanatos. Sunt simbolurile celor două instincte primare, libido-ul, exprimat prin căutarea plăcerii, și angoasa, evitarea durerii și frica de moarte sau, în cazul de față: regimul totalitar.

Ca odinioară, într-un poem

Anei Blandiana

Zăpadă, zăpadă, zăpadă,-

Dar nu mai cade din cer

Ca  odinioară, într-un poem,

Moartea petelor.

Să nu fie, vai,  niciodată,

Să nu fie-n pericol cenușiul?

Din avioane

Cad amețite manifestele inocenței,

Din turnuri

Explodează

Manifestele inocenței,

Din arterele și plămânii tăi

Flutură o flacără roșie

Ca o fiară înjunghiată

Pe altarele inocenței,

Viermele alb a ieșit el însuși din măr

Ca un exemplu viu al inocenței,

Actorii toți recită până ce răgușesc

"zăpezile de altădată",

Mama-și ascunde cu teamă, de pe basmaua albă,

Cele trei picături de sânge,

Și nu vom ști, vai, care din purtătorii

De mănuși precum neaua

E gâdele, gâdele,

Și trupul tău, ca niciodată mai alb

înveșmântat  doar în suflet, iubita mea,

Și zăpada care-a venit, va veni,

Va veni...

Să nu fie-n pericol cenușiul?

Zăpadă, zăpadă, zăpadă,

Miliarde de fulgi în asalt,

Stare de urgență a albului, brave armate

Ale marelui Țipăt mut!

Să nu fiți voi,toate,  ah, toate,

Decât niște gloanțe oarbe?

Să nu fie, vai, niciodată,

Să nu fie-n pericol cenușiul?

3 decembrie 1989 

Să încheiem această insuficientă prezentare a poeziei lui Ion Pop aderând total la cele afirmate de profesorul târgmureșan Iulian Boldea, în Echinox numărul 7- 8 din 1988:

 "Ion Pop scrie o poezie ce își asumă cu fervoare propria condiție, alimentată deopotrivă de trăire și ficțiune, de real și de convenție,  poezia lui Ion Pop este una de vădită intelectualizare a expresiei, în deficitul fuziuni afective inflaționiste, o poezie a interiorizării a cărei luciditate redimensionează coordonatele realității conform unei etici poetice proprii, distincte, de mare originalitate."  

După

După 50 de ani nu poți fi

Decât poet postmodern. E-un gând

Care mă consolează cumva

Și-mi explic și de ce

îmi revin în minte,  cu o mare îngăduință,

Florile albe ale salcâmilor, banca înnegrită,

Fânul cândva de curând cosit. (...)

Știu acum că Poeții trădează 
mai multe patrii  deodată,

știu acum că se vor întoarce

într o singură patrie.  

 

**

Adrian Grauenfels 

2018

 

 

 

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor