Ion Stratan – CASA PĂRĂSITĂ
(Ed. Libertas, Ploieşti, 2006)

Aşa cum reieşea din interviul acordat de regizorul Mihai Vasile lui Bogdan Stoicescu (în cartea intitulată inspirat – CONVORBIRI LA LUMINA GÂNDULUI, Ed. Libertas, Ploieşti, 2006), omul de teatru ploieştean pregătea pentru tipar placheta conţinând poemul CASA PĂRĂSITĂ scris de regretatul poet Ion Stratan. Iată că acest lucru s-a petrecut, cartea apărând în condiţii grafice excelente, ilustrată de Mihai Vasile. Din nota introductivă, aflăm că publicarea poemului menţionat într-o carte (după ce a fost tipărit în revista “Convorbiri literare”, iulie 2003), a constituit un proiect mai vechi al celor doi, acum, placheta apărând ca un pios omagiu adus poetului dispărut prematur, în luna octombrie 2005.
Cartea cuprinde: nota introductivă semnată MihaiVasile; poemul Casa părăsită de Ion Stratan; o notă bio-bibliografică a poetului; ultimul text scris de Ion Stratan despre Nichita Stănescu (El vine din afara lui însuşi), ilustrat cu fotografia unei pagini olografe; o scrisoare de mulţumire a dramaturgului Roland Ménard, adresată lui Ion Stratan, pentru prefaţarea piesei scriitorului francez, intitulată “Hippo Nepo sau Fluturele Mozart” şi cuvântul de încheiere al îngrijitorului cărţii, Mihai Vasile, text având drept titlu afirmaţia lui Stratan (…eu sunt cărţile mele).
Din nota bio-bibliografică reţinem următoarele:
Ion Stratan s-a născut la 01.10.1955 în comuna Izbiceni, judeţul Olt. A absolvit Liceul Alexandru Ioan Cuza din Ploieşti, apoi Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. A fost membru al Cenaclului de luni, condus de criticul şi profesorul Nicolae Manolescu şi a altor cenacluri. A debutat publicistic în anul 1972 la revista “Amfiteatru” şi editorial cu volumul Ieşirea din apă (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981). A publicat 22 de volume de versuri (inclusiv antologii şi volumul colectiv Aer cu diamante – care a făcut vâlvă la apariţie, în anul 1982), volumul de aforisme paradoxale Cafeaua cu sare şi a colaborat cu poezie, eseuri, critică literară, traduceri şi publicistică politică în majoritatea revistelor literare din ţară şi în unele din străinătate.
A primit numeroase premii literare, dintre care le menţionăm pe cele mai importante (în semn de pios omagiu): Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1993; Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române, 1995; Premiul “Marin Sorescu” la Festivalul Internaţional de Poezie “Europa km 0” – Sighetul Marmaţiei, 2001; premiul “Frontiera Poesis” Satu Mare, 1999; Premiul “Nichita Stănescu” Fundaţia N. Stănescu, Ploieşti, 1990; Premiul ASPRO 2002; Premiul Asociaţie Scriitorilor din Bucureşti, 2001; Premiul “Radu Enescu” al revistei Familia, Oradea, 2002; Premiul “Dafora” la Zielle revistelor din Transilvania şi Banat, Mediaş, 2002; Marele Premiu pentru Arte al Academiei Internaţionale Orient – Occident la Festivalul Internaţional “Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş” – ediţia a 8-a cu tema sacralitatea.
A murit în ziua de 19 10.2005 la Ploieşti.
Ultimul text al lui Nino Stratan despre Nichita, El vine din afara lui însuşi, este un portret spiritual, în care poetul necuvintelor este creionat printr-o “geografie sacră”. Primul nivel al acestei viziuni este “valea imaginii personale” a omului biologic; al doilea, dealurile”planetei Nichita” – prietenii nedespărţiţi; iar al treilea “lanţul muntos” al versurilor, despre care Ion Stratan conchide: ”Poezia, chiar impregnată de metaforele realului, rămâne, încă de la funcţia integratoare pe care o are cuvântul într-o conştiinţă activă, o întreprindere a abstractului. În al doilea rând, sentimentul. O poezie, cât ar fi de complexă, fără o latură afectivă, este asemeni unui interpret frumos, cu orchestră admirabilă, dar fără calităţi muzicale. Al treilea şi ultimul gând important despre poezie este cultivarea limbii române. Nichita a fost un erou al invenţiei morfologice.”
Din scrisoarea dramaturgului Roland Ménard către Ion Statan, cităm un fragment, la care comentariile sunt de prisos:”…Atunci, totuşi, când un om de calitatea renumelui Dvs. a acceptat să scrie o prefaţă pentru una din cărţile mele şi când am citit, în traducerea soţiei mele, ceea ce aţi scris în această prefaţă, care dă cuvintelor mele o rezonanţă la care nici n-am îndrăznit să sper, când aţi dat acestui mic apolog o valoare filosofică, când aţi dat piesei mele o profunzime la care doar visam, fără a fi sigur că am reuşit, atunci vă pot spune fără falsă pudoare, că am fost profund emoţionat.”
Cuvântul de încheiere, semnat de Mihai Vasile, începe cu şocul pe care i l-a podus moartea neaşteptată a poetului. La primirea veştii, regizorului i-au venit în minte cuvintele Anei Blandiana, rostite pentru moartea lui Eminescu:” nu a fost răpus de boală, ci a renunţat din dispreţ.”
Şi ce dispreţ uriaş a resimţit poetul Ion Stratan care afirma: „Eu mă gândesc la moarte ca la întreruperea procesului meu ficţional de transfigurare a lumii. Problema morţii este pentru mine o problemă de lipsire a persoanei mele de ceea ce este mai important în mine, capacitatea – în măsura în care este – de a transfigura realul, concretul, ideea, sentimentul. În primul şi în primul rând, pentru mine moartea este o lipsire de cuvânt. De aceea pentru mine este mortală.”
O parte a acestui dispreţ stratanic pentru existenţă (începând cu un anumit moment) îl găsim în poemul Casa părăsită, care constituie subiectul cărţii.
Poemul este o ploaie continuă, în douăsprezece reprize (numărul lunilor anului), care ne spală memoria până la uitare, nu numai aminitirile personale, dar şi istoria însăşi (să un uităm că Ion Stratan se considera un “expresionist devreme” în genul lui Bacovia). Să ne imaginăm, aşadar, douăsprezece colete cu mobilier şi sentimente, dizolvate în apă, care părăsesc plutind, rând pe rând, încăperea.
În primul colet găsim “ciorna neterminată a ploii” care va spăla până la alb totul, chiar şi nervii încinşi de alunecarea inexorabilă spre nefiinţă: “Poemul se mai ţine în / cuvinte fragile, precum / craniul în nervii / creierului topit.”
Al doilea colet, cuprinde amintirile scorojite, căzute de pe pereţi şi amnezia celui care părăseşte încăperea poemului.
Dacă ne lipim urechea de al treilea bagaj, auzim zgomotul paşilor poetului prin biblioteci şi tropotul cailor poştalioanelor veacului trecut, ducând mesaje spre nicăieri.
Prin transparenţa de pahar ciobit a celui de-al patrulea bagaj, privim “spre satul de munte luminat / prins în şoseta nopţii, / spre cimitirul tapetat / cu reclame vii.”
Praful din interiorul celui de-al cincilea, acoperă culorile limpezi şi vii ale picturilor renascentiste italiene, atât de dragi poetului.
Al şaselea colet inventariază loviturile inevitabile primite de la “cioturoasele legi economice” şi durerile provocate de acestea, lovituri care personalizează victima: ”Inima e cineva într-o / lume anonimă”.
Al şaptelea colet conţine înstrăinarea: “-Uite, a venit pictorul / tău, spune memoria, / de ce ai plecat? (…) Iisuse, eu am trăit / în casa asta.”
Al optelea colet este ziua vinovată de însăşi efemeritatea ei, după care: “Soarele răsărea liniştit / ca un criminal a doua zi / după faptă.”
Al nouălea, striveşte amintirea unei iubiri; al zecelea adună măştile cuvintelor care ascund rostirea esenţială, logosul: “ah, vorbe mască a / literei, vorbe ca un / balot de stofă / englezească îndesând cu / pumnul existenţa în / sacii de plastic.”
În al unsprezecelea colet năvăleşte iluzia primăverii, urmată de destrămarea celestă: ”Ne-ntoarcem în amintirile / norilor.”
Ultima secvenţă, a douăprezecea, rotunjeşte povestea începută în primul vers: “Poemul e o casă părăsită.” Acum:”poemul se va termina / înainte să se dărâme / pe noi // E un fel de victorie, // un fel de viaţă // un fel de mic Cristos / naiv din păpuşi de tutun.”
Placheta Casa părăsită, dedicată memoriei poetului Ion Stratan, este ea însăşi o operă de artă. Coperta, foarte sugestivă, înfăţişează o încăpere goală, în uşa căreia se conturează silueta unui bărbat rezemat de toc, într-o poziţie degajată, oarecum dispreţuitoare, cu piciorul stâng adus în faţa celui drept şi braţul drept în şold. Să fi rămas vreun regret înăuntrul încăperii, din moment ce personajul priveşte înapoi? Conturul luminos al uşii să reprezinte o efemeră salvare? Răsfoind paginile lucioase ale volumului, întîlnim desenele lui Mihai Vasile, reprezentând, pentru fiecare fragment al poemului, cîte un fragment de corp omenesc. Desenele contorsionate, atestă zbuciumul sufletesc impus de sensul poemului (ele vădesc un grafician ieşit din comun). Închizând cartea, ne întâmpină chipul surâzător al celui care a fost pentru noi, poetul Ion Stratan. Pe fotografie stă scris:”Al vostru întotdeauna cu dragoste, Nino”.
Şi ne-a iubit atât de mult încît, depăşind limita, ne-a dispreţuit. Şi ne-a dispreţuit cu o dragoste mortală, care i-a reuşit. În urma lui a rămas Casa părăsită.


Lucian Gruia

Vizualizări: 205

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de adriana rodica barna pe Martie 29, 2011 la 11:39am

Ion Stratan a scris un vers memorabil (printre altele , memorabile si ele) : "Iata o casa pe care scrie casa "...

Ma bucur sa imi reamintesc ca era printre noi si dadea tonul poeziei...

Comentariu publicat de Eugen Ludovic Nagy pe Februarie 2, 2010 la 9:22pm
Frumos
Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Februarie 2, 2010 la 9:07pm
Cu emotie mi-am trimis gândul în Casa părăsită şi i-am adus un pios omagiu celui care a lăsat-o pentru noi, cei vii şi nelipsiţi de cuvinte.
Comentariu publicat de Bulzan Doina pe Februarie 2, 2010 la 8:57pm
O sărbătoare a spiritului, pot denumi acest moment ce ni l-ai oferit cu atâta dragoste.MULTUMESC! Fiecare poem care se naşte devine , o casă părăsită,până când cineva intră iar în intimitatea lui, citindu-l şi încercând să-i înţeleagă sensurile !De multe ori ,nu ne dăm seama că în noi ,sunt atâtea case care abia aşteaptă să fie locuite şi atâtea case părăsite...fără de număr! "Isuse .eu am trăit în casa asta" împreună cu TINE, aş adăuga eu,pentru că nimic nu se poate face fără Dumnezeu.
Comentariu publicat de Emil Druncea pe Februarie 2, 2010 la 7:01pm
E pentru mine sarbatoare,cand poetii pursange sco carti

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor