Ionathan X. Uranus şi avangarda spirituală ( fragment lucrare diplomă, 2011 ) nr.1

 

     Universul lui Ionathan X. Uranus

1.  Manifest

Probabil mişcarea de avangardă din spaţiul nostru a fost cea mai bogată în manifeste şi în articolelor program în raport cu celelalte curente sau direcţii literare aflate în acelaşi teritoriu, practic, fiecare revistă importantă îşi publică manifestul în paginile publicaţiilor sale. Cea mai importanta dintre acestea şi cea mai longevivă, ieşind de sub tipar pe durata a aproape 10 ani , „ Contimporanul”, condusă de Marcel Iancu şi Ion Vinea publică în luna mai 1924,  în numărul 46,  „Manifest activist către tinerime” semnat de cel din urmă. Textul, menit la o primă citire să-şi şocheze şi scandalizeze cititorul, trasează direcţia în care tinerii din jurul grupării aceleiaşi reviste vor privi  şi vor scrie literatură. Manifestul este unul ce împărtăşeşte credinţele noii muşcări culturale dar în acelaşi timp este expresia revoltei generate de blazarea artei şi în special, a literaturii. Fără îndoială articolul program al revistei autointitulată „ organ sl constructivismului românesc” este unul de o forţă radicală  covârşitoare: „Jos arta / căci s-a prostituat”. Textul semnat de Ion Vinea defineşte parametrii viitoarei acţiuni „revoluţonare”[1]. Manifestul a reprezentat o cotitură în „viaţa” revistei el fiind „adevăratul act de naştere al avangardei autohtone” [2].

             Celelalte manifeste, printre cele mai cunoscute fiind „ pictopoezia” avându-i ca autori pe pictorul Victor Brauner şi Ilarie Voronca şi „ Aviogramă” semnată de cel din urmă, „Cerneala surdă” – Gellu Naum, „ Poezia pe care vrem s-o facem”- Geo Bogza, Paul Păun, Gherasim Luca sunt scrieri puternic avangardiste, scrise într-un moment în care mişcarea de avangardă începuse deja să fie  recunoscută şi îmbraţişată de tot mai mulţi tineri intelectuali.

       Manifestul pe care ni-l propune Ionathan X. Uranus este unul spiritual, cu trimiteri biblice, o avangardă interiorizată, textul „ În potriva veacului. Manifest şi proclamaţie”, ce dă şi numele volumului apărut în 2005  la editura Compania este mai mult o mărturie decât trasarea unei „traiectorii” specifice scrierilor sale. Apărut în „ Bilete de papagal”, publicaţie ce a găzduit majoritatea textelor avangardiste semnate de Ionathan X. Uranus, în numărul 445 din 22 iulie, 1929 la paginile 2-3. Motto-ul ce însoţeşte scrierea ionathaniană : „Apocalipsa>>” este sugestiv în raport cu conţinutul textului, în care avem tabloul unui lumii apocaliptice. Manifestul „ propiu-zis” poate fi regăsit doar în titlu, ce validează poziţia opozitivă a scriitorului în raport cu „ veacul” său : „ Se adună, în veac, urgia toată şi scîrşnesc sufletele, ca în preziua haosului mare. Se vor prăbuşii cetăţile şi oamenii toţi, secătuiţi de pîrjolul faptelor lor crunte, vor clocoti în apele mari, ca într-o baie fierbinte de sînge proaspăt. Şi viclenia, şi ura, şi blestemele vor urla ca fiarele, dezlănţuite în cea mai drăcească horă, şi toate îşi vor chema sălbatic pedeapsa şi izbăvirea. Voi toţi, giganşi şi fărîme, puri şi întinaţi în glodul făţărniciei, cu toţi sunteţi hărăziţi chinului veşnic, căci se apropie clipa. Şi numai credinţa toată, fără gînd păstrat în taină, în mine, va putea cruţa de spaima întreagă şi de moartea fără înviere care vi-i dată. Căci eu sînt muntele, şi muntle s-a mutat. Eu sînt oglinda crispată, sînt laptele şi steaua, sînt şoaptele şi neaua. În preajma mea, ierburile veninoase sfîrîie, ca o mulţime, de focul gîndului meu curat şi tare. Totul este şi totul se poate, prin mine, şi fără voia mea nu pot dăinui nici punţile, nici piscurile albe. Eu sînt unul, cel trimis şi cel adevărat. Să vă închinaţi poporului meu verde, şi să nu va faceţi alţi idoli (chipuri cioplite) afară de mine, pentru ca, astfel, Dumnezeu să vă ierte, şi să va ierte şi melcii. Ionathan X. Uranus , P.S : Adeziuni sincere, însoţite cu cîte o profesiune de credinţă manuscrisă şi semnată în original, se primesc direct la sussemnatul, Hotel Jantea No.2, Călimăneşti.”[3]

         În raport cu celelate manifeste menţionate mai sus , în special cu „ Manifest activist către tinerime” al revistei „ Contimporanul”, acesta al lui Ionathan X. Uranus ne propune o „revoluţie” de natură spiritală şi este totodată, dominată de facura autenticistă a scrierilor sale  „ eu sunt oglinda [...] totul se poate prin mine[...] eu sînt unul[...]”.  Manifestul este unul care, de altefel, anunță viitoarea convertire a autorului la creștinism și trecerea sa la preoție.

       „ O revistă fără program e ca o vacă fără macaz sau ca un drum căruia i-ai retezat capătul cu foarfeca, lăsînd calea bercă”[4], scria Marcel Avramescu, semnând cu pseudonimul Ionathan X. Uranus în numărul 1 al revistei craiovene „Radical” din ianuarie 1929 articolul „ Program” ce se voia a fi articolul- manifest al publicaţiiei. Spre deosebire de „ În potriva veacului”, dominat de caracterul autenticist, articolul „ Program” trasează coordonatele principale ce se vor a fi respectate de revista craioveană, apărută între 1929 şi 1931, şi avându-l ca director pe  Constantin Nisipeanu. Textul este unul cuprinzător ce pune accentul atât pe motivele ce au dus la apariţia revistei dar şi a „metodelor de acţiune” ulterioare : „ [...]  Sînt, adică, realități ce se cer una pe alta, se caută și se îmbină, spre a ănfăptui , astfel, o unitate plăcută și reconfortantă : pincipiu ăn virtutea căruia găina se completează grațois cu cocoşul, iar revista literară cu programul, care devine, în acest scop, o reţetă, o sumă de aspiraţii şi o ferestruică prin care se zgîieşte înăuntru publicul cititor, ca să vadă dacă-i convine conţinutul brut şi echilibrul moral ce se degajă din patru pagini tipărite. În lumina acestor consideraţiuni, programul nostru ( nostru >> o grupare eferveșcentă de juni chintesențiali, căreia subsemnatul îi este, cu beatitudine, exponentul ocazional) se vădeşte simplu şi precis, ca relativitatea universală, despre al cărei angrenaj interior, întreaga Dacie se simte, cu satisfacţie, copios informată. Noi voi, anume, în primul rînd, regenerarea deplină a celulei vegetale, care a căzut în decrepitudine, zădărnicind entuziasmul popular şi îndreptăţiind teama pe care o nutresc unii în secret de iremediabila eventualitate a scopirii maselor. Voim, apoi, reîntronarea, în vechile lui drepturi de natură divină, a liberului arbitru, care a fost confiscat noaptea la frontieră de nişte ingineri travestiţi şi lăsat să putrezeaască într-o temniţă igrasioasă, departe de splendorile naturii şi de afecţiunea părintească. Voim, în sfîrşit, recunoaşterea superiorităţii incontestabile a idolatriei asupra oricăror alte procedee teraperutice, declarîndu-ne, fără nici o ezitare, împotriva tuturor şarlatanilor şi a filoxeriei. Mijloacele de acţiune? Aceleaşi ca şi ale străbunilor noştri, dar aplicate cu mai multă abnegaţie şi, mai ales, cu mult mai mult sifon, ştiut fiind că sifonul e singurul aparat ieftin, cu care se poate stropi de la distanţă.”[5] Din „programul” revistei deducem că acesta se adresează în special tinerilor intelectuali, ca de altfel şi revista „Contimporanul”, în care „junii chintesenţiali” vor să „reîntroneze” liberul arbitru, cu alte cuvinte, vor să dea libertate de alegere publicului lor oferindu-le o altfel de literatură şi un alt mod de a gandi şi a aprecia cultura în rapor cu „centrul” academizat.

                  Tot în revista „ Radical” în numărul   14-15 din martie 1931, la pagina 1, apare articolul „ Manifest către hingheri” semnat de Ionathan X. Uranus   însoţit motto-ul : „ J’ai vu des pendus plus de cinq cents, mais je n’en vis onques qui eut meilleure grace en pendillant, et si je l’avais aussi bonne , je voudrais ainsi pendre toute ma vie >>  Rabelais. „    Manifestul” pare a fi un răspuns la „ zero-valenţa superioară” a „ fraţilor” săi, este îndreptat împotriva celor care au întemeiat „acţiunea hingherească”, mişcare împotriva „radicalismului” de multe ori extrem al acestor tineri . De data aceasta manifestul este îndreptat nu împotriva culturii, a artei, ci împotriva celor care contestă „avangarda” ca mişcare culturală dar şi a celor care au început să fie „blazaţi” în lupta cu canonul academizant : „ Iată-mă, în sfîrşit, iarăşi întors între voi, fraţii mei drepţi şi graşi, şi iată-mă revenind din nou, la zero-valenţa voastră superioară. Pentru muritorul de rînd care a fost convenabil îndrumat spre o ideală convieţuire în societate, o profesiune care tinde către comprimarea beregatelor- fie ele chiar canine şi rabiate- conservă, între altele şi o oarecare notă menită să provoace repulsiune şi greaţă. Noi însă, excepţionalii nemuritori, ştim să preţuim altfel un efort fără de care chiar şi cei mai civilizaţi dintre bipezi ar începe la un moment dat să latre şi să-şi înfigă colţii în şuncile altora. Pentru că eficacitatea spirituală a procedeului cu lanţul nu poate fi îndeajuns binecuvîntată. Dacă va îmaginaţi un nod prin care să poată trece propia lui coadă, veţi avea în minte plăsmuirea vie a unei forţe care a binemeritat din partea tuturor alcătuirilor sociale. Fiindcă trecerea insului prin spaţiul delimitat de caodă şi nod are propietatea esenţială de a determina prin îngrădire o subită reparaţie între capul acelui ins şi trup, adică între activităţile lui abstracte, ideale şi – prin urmare- suspecte şi tendenţioase, pe de-o parte, şi între activităţile lui vegetative şi zemoase, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, iată o procedură simplă şi rapidă, prin care cu uşurinţă se poate obţine ceea ce s-ar numi, cu un termen tehnic adecvat, o transferare a dezideratelor şi o prelungire sine die a ripostei. Ceea ce era de demonstrat. Dar chestiunea mai are încă o latură, mai gingaşă. Căci daca ne-a interesat pînă acuma argumentarea strict logică a întemeierii – pe necesităţile vitale omeneşti- a activităţii hinghereşti, pe care cu abengaţie şi entuziasm v-aţi hotărît a o desfăşura, nu e de mai redusă însemnătate faptul de a zăbovi puţin şi asupra aspectului estetic al chestiunii. Vreau să vă vorbesc anume despre eleganţa cu care un individ poate oscila cînd atîrnă în cui, despre acea eleganţă pe care nici o personalitate nu o poate manifesta cînd se menţine în atitudinea prozaică şi barbară de a plescăi cu opincile în tărînă. Căci orice obiect însufleţit trebuie mai întîi să fie – şi eu am scris o Artă de a fi >>[6]. Dar  a fi >> pur ți simplu echivalează pentru o minte cu adevărat conştientă cu un fel de sol foarte bleg. Esenţialul este de a fi  într-un fel anumit însă; şi, în cazul special al omului, noi nu întrevedem decît două posibilităţi : de a fi pe suport sau a sta agăţat. Iar dintre posibilităţile astea două, cea dintîi este inferioară prin comoditatea ei respingătoare. Şi iată pentru ce, după Arta de a fi>>, eu aș scrie cu multă plăcere  și cîte ceva despre Arta de a fi în ștreang>>, depre arta de a te plasa, adică, ușurel și mlădios în bătaia poetică a unui vînt de primăvară. Toate lucrurile astea, voi încă nu le știați bine; dar, ca specialiști înzestrați bine cu perspicacitatea şi cu experienţa pe care vi le-a format o îndelungată practică, le presimţeaţi, şi eu, care am fost odată fratele vostru prea isteţ şi care- acum întors din concediu-  v-am redevenit la fel, am crezut de a mea pioasă datorie să vi le reamintesc. Iar după asta nu va trece multă vreme şi,  după ce ne-am lămurit cu vorba, vă voi lămuri şi cu fapta. Atunci voi aduna în preajma mea pe toţi constipaţii cerebrali de care dispune umanitatea, pe toşi hipertrofiaţii şi atrofiaţii sexuali, sentimentali şi intelectuali, pe toate aguridele vieţii spirituale şi pe toţi cacofonii duhului, şi după ce îi voi trata cu o bine simţită cuvîntare, prin care le voi explica pentru ce prezenţa lor printe noi e inutilă şi urît mirositoare, le viu încercui binişor beregata, pînă cînd îşi vor bulbuca ochii, vor scoate limba şi vor horcăi definitiv. Vă salut ca un popic.”[7]

         În raport cu manifestul „ Contimporanului”, al revistei „ unu” , „ 75HP”, cele semnate de Ionathan X. Uranus se disting , în primul rând prin puternica lor autenticitate, prin îndreptatrea către spiritualitate , nu atât de mult prin forţa lor „revoluţionară”. Autorul este un „răzvrătit” dar unul ce cere o „răsturnare” a vieţii spirituale a cititorilor săi, o întoarcere credinţă, o salvare prin el însuşi.

 



[1] Paul Cernat, „ Avangarda românească şi complexul periferiei”, editura Cartea Românească, 2007, p.133.

[2] Ibidem, p. 146

[3] Ionathan X. Uranus, „ În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932)”, editura Compania, Bucureşti,2005, p. 138.

[4]Ibidem , p. 92.

[5] Ionathan X. Uranus, „ În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932)”, editura Compania, Bucureşti,2005, p. 92.

[6] Text apărut în „ Facla” ( director Ion Vinea), Bucureşti, nr. 362, 16 iunie 1930, rubrica ” Literatură”, p. 3 ( semnat ionathan X. Uranus, aliment proaspăt), în „Radical” , Craiova, nr. 7, 15 septembrei 1930, p. 1-2.

[7] Ionathan X. Uranus, „ În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932)”, editura Compania, Bucureşti,2005, p. 170

Vizualizări: 63

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor