Iubim mereu prea putin,
Iar toamna ne aduce
crizanteme galbene in dar.
Zimbim mereu prea putin,
De parca inima ar fi piatra
de granit solitar.
Iertam mereu prea tirziu
crezindu-ne stapini pe timp,
dar toamna ne bate le geam,
umbrind cu pletele ei fereastra
si cu lacrimi de arbori
pamantul intreg si amar.
Iubim mereu prea putin...
Dar toamna ne intinde degetele
lungi si reci ca gheata.
Atunci deja e prea tirziu
sa ne intorcem inapoi, caci
drumurile s-au inchis ca
o rana, formind o cicatrice
indesata pe corpul timpului.



6 commentariiTema

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor