IUBIREA DE BASARABIA REVINE PRINTRE NOI

     Sufletul ne urmăreşte  zi de zi. Tainele lui sunt nepătrunse, gândurile neobosite, iar dragostea lui nemărginită. A fost ca ieri, va fi ca mîine! Vom coborî pe aleea sufletului nostru pentru  a ne da seama din ce este compusă această lumină a cuvintelor, ce încălzeşte necontenit interiorul nostru. În aşteptarea luminii simţim cum se apropie raza de iubire românească.
„ Eu din români îmi trag sorgintea
C-o sfântă dragoste-i iubesc
şi pentru tot ce-i românesc,
oricând, şi braţele şi mintea,
Şi sufletul mi le jertfesc (B.P.Hasdeu)
    Îşi duce „cântecul chemării spre marea încercare” Directorul General al Editurii Gens Latina, revista lunară de cultură, ştiinţă şi artă, ,,Gând Românesc'' din Alba Iulia, Virgil Şerbu Cisteianu. E omul (poetul) ce   trăieşte simfonic, în toţi şi în toate, hotărât să suprime toate durerile, încercând să se definească statornicind condiţia umană şi lăsându-se patetic de iubirea, iubire fără ură de ură. Stările eului le descoperim în volumul Alte poeme pentru Icoana Eli, volum  lansat la biblioteca Alba Iulia, Chişinău la data de 1 septembrie, 2011. Tot atunci s-au lnsat  volumele de poezii ,,Urma tăcerii" de Angela Târziu şi ,,Zgomotul clipei" de Sorin Mugurel Bota din Alba Iulia, poeţi cu mare sensibilitate
    Volumele: ,,Ciuruit de cuvinte" de Traian Vasilcău şi ,,O sută de rondeluri"  de  Galina Furdui editate la Gens Latina, Alba Iulia au fost expuse în cadrul Salonului de Carte, ce s-a dsfăşurat din data de 31 august - 03 septembrie, 2011 în incinta Bibliotecii Naţionale.
        Tot în cadrul Salonului Internaţional de carte au fost lansate şi volumele de versuri ale poetului transnistrean Nicolae Ţurcsanu; ,, Cele mai frumoase poezii", Cântecele unui pământ înstrăinat şi Privelişti transnistrene". Editura Gens Latina fiind evidenţiată pentru tipărirea operei acestui poet care a suferit ani grei de umilinţe în gulagul închisorilor comuniste sovietice. De asemenea, au fost lansat excelentul volum de versuri ,, Privighetori împăiate" de Nicolae Dabija, ,, Refac un vis" de Victoria Covalciuc şi ,,Clipa albă" de Mara Vlădiceanu
    În această ordine de idei putem afirma că iubirea revine printre noi. Virgil Şerbu Cisteianu coboară de fiecare dată cu editarea cărţilor multor poeţi basarabeni. Neliniştit pentru creaţia celorlaţi nu întârzie să simtă româneşte niciodată. Un om cu suflet mare ce revine printre noi pentru a se salva prin IUBIRE şi dăruire de sine altruistă.

   Oxana Munteanu , professor de limba şi literatura română, Chişinău

“Gând românesc”  (Alba Iulia)  la  Râmnicu  Vâlcea

Întâlnire la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” în Râmnicu Vâlcea

La data de 01.11.2011

 

 

 

     În Scrieri Esenţiale, volumul II Mihai Eminescu menţiona: „ În firea mea a mai rămas un grăunte de optimism, desigur moştenit de la strămoşi, optimism însufleţit de paginile măreţe scrise cu sângele  său de nobil popor  românesc, mă îndeamnă să urc calvarul vieţii mai uşor”. Optimismul însufleţit al neamului românesc e şi istoricul, poetul, publicistul şi directorul general al Revistei „Gând românesc” şi al publicaţiilor editate de Asociaţia Culturală Gând Românesc-Gând European din Alba Iulia, Virgil Şerbu Cisteianu. Ab imo pectore dânsul, la invitaţia directorului Academiei Olimpice Române „Spiru Haret”, dlui Dinescu  Nicolae, a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” şi a Societăţilor Culturale „Art Emis” şi „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, a ţinut să promoveze încercările literare ale  Angelei Târziu şi ale lui Bota Sorin Mugurel. Invitată de Virgil Şerbu Cisteianu a fost Oxana Munteanu, profesor de limba şi literatura română, liceul Teoretic Petru Rareş din municipiul Chişinău.  Râmnicu Vâlcea a fost reprezentat la această întâlnire de Zenovia Zamfir din cadrul Secţiei Împrumut – Adulţi de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”.

     Discuţiile s-au purtat în diferite domenii: carte, poezie educaţie literară şi patriotică, demnitate umană şi naţională.

  Poetul Virgil Şerbu Cisteianu a vorbit cu mult drag despre natură şi viaţa omului, totodată remarcând arhitectonica frumoasă a oraşului Râmnicu Vâlcea, s-a referit asupra scrierilor lui Traian Vasilcău, Galina Furdui, Mara Vlădiceanu, Nicolae Ţurcan, Victoria Covaliciuc şi nu în ultimul rând  şi-a exprimat  sentimentele trăite  de săbătoarea Limbii Române  la Chişinău. Ţinem să remarcăm, poetul Virgil Şerbu Cisteianu s-a simţit onorat atât la biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, cât şi la biblioteca „Alba Iulia” din Chişinău. Nu a ezitat momentul să dea citire poeziei „Limba noastră cea română de Nicolae Dabija”, din volumul „Privighetori împăiate” editată la Editura Gens Latina, Alba Iulia, 2011(Ca o mamă ne adună,/ Ea ne ţine împreună,/Ea aici e-n veci stăpână,/ Limba noastră cea română./

 

    Zenovia Zamfir,  „un argint viu”, aşa cum a menţionat moderatorul emisiunii Axa Culturală, Nicolae Dinescu, a ţinut să ne împărtăşească bucuria gazdei şi faptul că nu putem dărui mai mult decât un gând curat, binevoitor şi plin de speranţă.

  Secretara cenaclului literar Gând românesc, Angela Târziu a vorbit despre una dintre cărţile sale  „Vacanţa cu pitici” unde atenţionează 

 

  

 

 

 

 

 

Vizualizări: 181

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor