IUBIREA SPIRITUALĂ VERSUS IUBIREA SUFLETEASCĂ

Care ar fi diferența dintre iubirea spirituală și iubirea sufletească sau eros!?
Prin iubirea spirituală iubesc totul, indiferent de ce natură și nu mă leg de nimic; prin iubirea sensibilă sau eros, iubesc câteva persoane și numai ele mă interesează. Devin, deci, legat de ele prin acest raport de iubire sau dragoste. Iubirea spirituală eliberează pentru că nu creează karmă, nefiind legat de nimic și absolut dezinteresată; iubirea sensibilă te leagă de lumea materială pentru că este creatoare de karmă legată de... subiectul iubită. Deci, dragostea pe care o purtăm cuiva nu are natură de a ne înălța ci de a ne lega de lumea materială. Desigur că ea intră în categoria simpatiei și, referindu-mă acum la kamaloca, adică la purgatoriu, acolo unde totul se reduce la raportul dintre simpatie și antipatie, sentimentul în cauză te va plasa într-o zonă superioară și benefică (da... aici putem vorbi de înălțare!), dar karma creată prin legătura de iubire, adică prin raportul relațiilor avute cu aceste persoane, fie ele iubiți, proprii copii, părinți... trebuie consumată într-o viitoare viață. Evoluția omului are loc în legătură cu semenii între care trăiește. Raporturile dintre mine și ei contează în final! Din acest motiv încarnările au loc în grup, pentru că, diferitele legături karmice care se creează între oameni, trebuiesc consumate, între aceleași persoane. Spuneam că, după parcurgerea purgatoriului, omul își primește adevărata lui sine pe care a construit-o în viață, constituită în principal din efectele faptelor noastre asupra celor din jur. Adică din trăirile sufletești pe care ei le-au avut ca urmare a faptelor care ne-au aparținut. Este vorba de aceea inversare de care am mai vorbit, în sensul că, după moarte, în purgatoriu, tot ce am viețuit în suflete devine lumea noastră exterioară, mă refer la trăiri sufletești ca ura și dragostea de care tocmai vorbim, reduse la simpatie, și antipatie, iar ceea ce au simțit alții în urma faptelor noastre devine interioritatea noastră, adică sinea noastră, adevăratul nostru eu al vieții din care tocmai am plecat. Ideea că numai răul creează karmă este falsă. Binele are același efect din acest punct de vedere, doar că, o karmă născută din el este una benefică, generând stări, situații, și relații deosebite.
Altfel spus, iubirea spirituală este „căutată” în folosul eului sufletesc, având efect de eliberare din samsara existenței. Iubirea sensibilă, adică cea legată de ceva existent în lumea materială, este „căutată” din cauza eului și are efect invers. Această formulare... „din cauza eului”, denotă deja o notă de egoism. Iubesc ceva care, în urma acestui sentiment, devine parte din sufletul meu. Am nevoie de persoana în cauză pentru propriul meu „confort” sufletesc. Dacă ea dispare sau dacă iubirea nu este împărtășită, sufletul resimte un gol care îi dă o stare de neliniște. Iubirea spirituală nu poate genera disconfort sau durere, ci doar o fericire permanentă, pe când, dragostea sau iubirea sufletească nu duce lipsă de nefericire. Știm cu toții cam cum este! Nasol! Doamne, ajută!

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor