Pe deasupra rândunelelor
cerul zâmbeşte a toamne
şi trăirile mele interioare
iau forma unor cireşe coapte,
iarba e tot mai verde
şi eu tot mai aproape de Tine, Doamne.

Pe marginea drumului
salcâmii se scutură sălbatici
de păcatele anilor ce stau la rând
şi totul miroase în jur a nemurire.

Numai Mărul lui Adam
şi câteva piersici putrede
mai pulsează seminţe primordiale
printre degete ce ţes
anotimpuri toride.

Crinii dansează transpiraţi
cu razele fierbinţi şi tandre,
sânzienele se retrag cuminţi
în icoane cu naşterea Botezătorului.

Vântul aleargă nebunatic prin grâu
şi Eminescu moare iar,
Mureşul a retrogradat în pârâu
dar trece în acelaşi ritm de caval,
Moldova îşi plânge poetul în Bellu
cu lacrimi din flori de tei.

La un capăt copiii se joacă de-a anii
iar la celălalt capăt,
rostogolindu-se printre pietre şi veacuri,
unul spre altul,
se întâlnesc şi se sărută
capul lui Pavel cu capul lui Ioan,
în timp ce, zâmbind
a hortensii şi-a maci însângeraţi,
cu capul în jos şi cu inima sus,
Petru scrutează adâncul cerului
căutând cu privirea
de pe crucea lui dragă
preascumpii ochi ai lui Iisus
ce plâng o lume-întreagă.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor