Comoditatea nu este un drept fundamental al omului. Este liber să fie comod sau să-i fie comod, dar această libertate nu se obiectivează într-un drept de creanță corelat cu obligația tuturor subiectelor pasive, generale și nedeterminate.

A trăi comod nu e o virtute; scopul Logosului este repunerea fiecărui om în situația de a servi celuilalt. Altfel, cădem din nou în servitutea feudală, adică servitutea unora insignifianți numeric și calitativ asupra unui număr imens de oameni. Mai putem vorbi acum de caracterul constituțional al libertății individului? Abuzul de putere ca natură inerentă omului îmi spune că nu.

Ce se întâmplă într-o recesiune? Lipsa bunurilor de consum? Lipsa banilor? Într-un fel da, dar de fapt se închide doar robinetul convențional, ficțiunea cu care se droghează oamenii: banii. Drog administrat de Aparat care să altereze starea de trezire a omului pentru a nu vedea că nu are un scop. Tot ce nu se face cu un scop și proporțional cu scopul este abuziv, efectivă ingerință punitivă. Îl condamnă pe cel care vrea..scop. Sistemul nu oferă un scop societății, economicul tranșat politic e o farsă, o fabrică de comoditate.

Prin munca sa omul nu-și poate apropria rezultatul muncii, produsele din muncă. Comoditatea cere resurse. Resursele emanate din prăpastia dintre remunerația pe cât de minimă posibil ca act al feudalității și vânzarea rezultatului muncii alimentează comoditatea.

Comoditatea nu este un drept fundamental, nu impune obligații generale pozitive, de a face, din partea celorlalți, dar se pare că principiile capitalismului la care visează fiecare drogat al Aparatului, tocmai a constituționalizat comoditatea, ficțiunea banilor ca izvor de drepturi și libertăți fundamentale, consumul ca veritabil scop pe lângă anularea dreptului subiectiv la potestas sau bonus pater familias orientat către suflet.

Dacă ne pasă de noi și de relația dintre noi, o să ne dăm drepul la un minim tocmai pentru ca și celălalt să aibă un minim, o decență. Dar dacă un “ce să fac dacă-s intelijent” adună pentru sine majoritatea minimelor de pe o piață dată, pur și simplu condamnă la desuetudine adagiul nemo plus iuris. Moartea adagiului corespunde morții oamenilor. Tragic, dar scurt pe doi..adevărat.Nu avem “motorină” în buldozerul social? De aceea ne teleghidează ca pe mașinuțele de plastic?

Este sărăcia premisa credinței? Nu. Nu doar o dată sărăcia a condus la deznădejde. Este bogăția premisa necredinței? Nu. Nu doar o dată bogăția a condus la virtuți creștine. Așa cum săracul poate fi bogat avându-L ca premisă pe Hristos, așa poate fi săracul mai sărac fără această premisă. Așa cum bogatul poate fi sărac pentru că nu are ca premisă pe Hristos, așa poate fi bogatul mai bogat cu această premisă.

Când forțezi cursul evenimentelor te opui armoniei universale care așează curgerea evenimentelor în ritmul ei. Imbatabil. A forța este sinonim cu eșecul.

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Contact Cultural ieri
Mulțumesc pentru comentariu. Vă înțeleg perfect, doar că spiritul acelei vorbe nu se referă la renunțarea la acțiune: este bine și chiar trebuie să acționăm, dar armonizat cu principiile universale, altfel e sisific. La asta m-am referit. Acțiunea concertată cu legile fizice și metafizice inalienabile, inamovibile. Acțiunea este voința..și de voință avem nevoie ca de aer.
Cum spune formula: numărul de evenimente = demoralizarea × voință^-1

Interpretarea "produsului" și a termenilor vă dă maximă dreptate și bineînțeles că sunt de acord. O zi minunată vă doresc!
Comentariu publicat de riti Sâmbătă

Cu oameni docili, prudenți, conformiști, care nu sunt dispuși să forțeze, cât de cât, cursul evenimentelor, să se opună armoniei universale, să iasă, cel puțin o dată, din limitele lor de confort fizic, intelectual, moral, probabil că omenirea ar fi rămas parcată pe undeva prin orânduirea feudală.

Nu o spun, deloc, din spirit de contradicție, ci doar pentru că am convingerea, re-setată de mini-eseul de mai sus, că a forța, uneori, pe ici, pe colo, este un privilegiu pe care, fiecare dintre noi, ni-l putem permite, ba chiar avem datoria de-a ni-l permite.

Și poate că - parafrazând puțin - adevăratele sinonime ale ale eșecului sunt renunțările la... acțiune.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor