Izvorul

[Florin T. Roman]

Dintr-o stâncă-adânc crăpată
Cu muşchi verzi acoperită,
De o salcie înaltă
                   Străjuită,
Iese-un firicel de apă
Şi prin iarbă drum îşi cată
Spre o albie mai lată,
                   Pietruită.

Lunecând pe stânca roasă
De a timpului cărare,
Apa curge-încet, voioasă,
                   Sclipitoare,
Spre o albie colţuroasă,
Nici înaltă, nici prea joasă,
Şi zâmbeşte luminoasă
                   Către soare.

din volumul
„Ghiduşii de adolescent”, 1984