Jazz:  Johnny Răducanu si Nichita Stănescu, singurătatea din cuvinte

  Jazz:  Johnny Răducanu si Nichita Stănescu, singurătatea din cuvinte

 


Johnny  Răducanu (1931- 2011) a fost un contrabasist, pianist, compozitor, aranjor și conducător de formație român, de etnie romă.

Pe numele său real Răducan Crețu, s-a născut la Brăila într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețul Șolcan. S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumător  al tinerei generații, Johnny Răducanu a fost considerat un veteran al muzicii românești de jazz. A avut colaborări în afară României, cu trompetistul Art Farmer, Slide Hampton (trombon) și Friedrich Gulda (pian). Era poreclit "Mr. Jazz of România". A fondat  școala românească de jazz pe care a condus-o timp de 5 decenii. 

Puține informații despre om și viața lui Răducanu au rămas. În anii comunismului era foarte rar difuzat la radio, jazzul fiind în total dezacord cu muzica populară, iubită de conducători. Era un om singuratic și dedicat muncii sale. Cuiva a făcut o scurtă confidență: "ca țigan am trebuit să aleg între crimă și muzică, eu am ales jazzul". Și totuși, cercetând prin arhive găsim unele referințe la marele muzician. În cartea "Singurătatea.. meseria mea" un entuziast al jazzului scrie astfel:

Johnny a fost şi este un „infanterist" al jazz-ului. Obstinat, îndurând umilinţe şi neînţelegeri, el a continuat să cânte cu o dedicaţie şi o dăruire exemplară impunându-se ca o personalitate a genului, ca animator şi educator al mai multor generaţii de iubitori de jazz. Spirit liber, îngăduitor, generos şi
intransigent în acelaşi timp, el îşi petrece viaţa în mod admirabil făcând ceea ce îi place cel mai mult - "face jazz". Pentru mine personal, prezenţa lui monumentală în Lăptaria lui Enache  îmi face bine şi mă protejează. Drept care, cu plecăciune, îi declar veșnica mea afecţiune. 
  Mihai Oroveanu

Lăptăria lui Enache datează încă din anii 1920 și era locul de întâlnire al scriitorilor avangardiști din București, pe strada Bărăției 37. În memoriile sale, Sașa Pană o descrie așa: "Intrând în maghernița plină de hamali, coșari care înfulecau la mesuțe de marmură slinoasă, în fumul de mahoarca și aburii de plită la care Stephan  Roll bătea scrobul, nu știam că, din ziua aceea, mulți ani de zile voi fi pe acolo aproape cotidian. Pentru că acolo bătea inima mișcării moderniste, de avangardă din România." În jurul lui Roll, s-a închegat mișcarea avangardistă, care a transformat laptaria în "cel mai original cenaclu din câte a cunoscut România". Aici se adunau: Sașa Pană, Victor Brauner, Geo Bogza, Ion Vinea, Ilarie Voronca etc. Prin grația unei entuziaste care l-a cunoscut pe Răducanu personal, descoperim o  excepțională  prietenie între jazz-man și marele poet Nichita Stănescu.  Prietenia a generat afecțiune și poezie. O serie de scrisori inedite au fost fotocopiate postum și oferite editurii SAGA, de către doamna Simona Ioana Cucuian, întru publicare. Și iată ce scrie poetul despre idolul său:


Johnny Răducanu şi-a înnodat inima pe acoperişul timpanelor noastre ca un leopard în rut. De fapt, Johnny nu cântă. La el melosul este un deşert al tăcerii. Răsare o sahară în noi, prefigurându-se cămilă. Şi totuşi el ne călătoreşte. De ce îl iubim noi pe el şi pe geniul lui atât de mult? Amândoi sunt doi singuratici. Johnny îşi ţine geniul de mână ca pe un copil. Nici nu-l lasă să se joace, dar nici mâna nu i-o strânge prea tare, ca să nu i-o vatăme. Uneori îi văd pe amândoi, pe el şi pe geniul lui, trecând prin inima mea ca pe o alee roşie. Alteori, amândoi mă uită, de încep să văd tablouri dintr-o expoziţie. Mi-aduc aminte de Musorgski când Johnny mă lasă singur de el şi de eul său. Sunt un om gelos. Şi atunci, de supărare, căutând să-l uit, încep să-l aud.

NICHITA STĂNESCU

 

 

Scrisoare către Johnny Răducanu:

Ţiganii sunt cei mai liberi oameni,
patria lor nu este în afara lor
patria lor este inlăuntrul lor,
în inima lor.
Nu smulgeţi niciodată o inimă de ţigan,
nu muşcaţi cu gura niciodată din această inimă,
iar dacă o faceţi, ce vă aşteaptă:
vă vor curge toate cuvintele prin urechi,
iar creierul vă va sparge osul frunţii
din nestăvilitul cântec
din nestăvilitul cântec
din nestăvilitul cântec.
Veţi muri cu capetele sparte-n şanţuri
şi tot ei vor veni să vă măture cu viorile,
dar cel mai bine vă sfătuiesc
să nu smulgeţi inima din ţigani.
Ei au inimi de rezervă. Vă spun,
dar în afară de cântecul mamelor voastre de leagăn
altul n-aveţi, vă zic ! 


Scrisoare către Răducanu:

Dacă gheaţa s-ar topi
nici un urs nu ar mai fi.
Dacă munţii ar fi moi
păsăretu-ar fi noroi.
Dacă marea-ar fi de piatră
peşti-ar fi de altădată.

 
Dacă eu aş fi ca tine
n-aş mai fi cu mine, mine.
Cântecul eliberat
ar fi liber, necântat!

  

Johnny,

Animale să plângă n-au fost văzut,
nici iarbă să se foarte verde,
nici cuvânt zdrobit
făr' de-nţeles, să plângă.

 

Către Johnny Răducanu:

Inima se îngheţase de teroarea pielii suferind de febră.
Vino mamă şi taie-mi capul!
Izbeşte-mă mamă în tâmple
până când el se arată a fi un ou!
lzbeşte-l de piatră,
scoate-i coaja
şi întinde pe tigaia pielii lui
ochiul meu galben
ochiul meu galben
galben de cântec
şi galben!

 

Către Johnny

Cât de sărac
trebuie să fii tu, Johnny
la suflet
Cât de sărman
dacă transformi toate sunetele naturii
mai întâi în cântec
mai apoi în lacrimă
nerăbdătorule,
grăbitule.

 

HIEROGLIFA

Lui, fratelui, Gioni Răducanu:
 
Ce singuratate
să nu înţelegi înţelesul
atunci când există înţeles

Şi ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,
şi surd, ce singurătate
în toiul cântecului
 
Dar să nu-nţelegi
când nu există înţeles
şi să fii orb la miezul nopții
şi surd când liniştea-i desăvârşită,
o, singurătate a singurătăţii! 

 

A două scrisoare către Johnny Răducanu:

Să te ferească Dumnezeu
dacă te poate şi feri
nu de cuvânt să te ferească dânsul,
ci de cântec.

El pare tuturora a zâmbi
în timp ce-ţi bagă un cuţit în pântec.
Dispreţul nu e spus printr-un cuvânt
şi nici prin cel care cuvântă.
Te-apucă moartea-atunci când vezi
o piatră care cântă.

 

Scrisoare închisă către Johnny Răducanu:

     Când natura naturii se uită la natură
     m-am trezit brusc din somn. 

 

ŢIGANII INIMII MELE

Se dedică marelui artist Johnny Răducanu:

 

Voi neam sublim şi muzical
mai arbori decât sunt copacii
cu rădăcinile  în stele
şi-n luna ce-o mănâncă vârcolacii.

 
Voi dragii mei spăşiţi şi mândri
ai bucuriei şi-ai tristeţii mele
de n-aţi fi voi, ce negru cerul
ar fi fără de stele.

 ***

Johnny Răducanu spunea că atunci când mergea la mormântul prietenului sau, poetul Nichita Stănescu, îi toarnă votcă pe mormânt. "Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă plictisesc singur aici", spunea, în timp ce îi turna votcă pe mormânt.

Adrian Grauenfels

EDITURA SAGA

 

Vizualizări: 57

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor