Geanina Ştefănescu


Joc de cuvinte

Cade iarna peste tâmpla mea
Cu iarba cerului uimit
Mă arde rar câte o stea
Mă roade vântul ipocrit.

Şi iarba cerului uimit
S-a aşternut pe geana mea
Mă arde rar câte o stea
Mă roade vântul ipocrit.

Mă arde rar câte o stea
Mi-e pasul mic şi chinuit
Mă roade vântul ipocrit
Cerne rugina albă de nea.

Mă roade vântul ipocrit
Ceasul speranţei s-a oprit
Mi-e sufletul copac uscat
Cuvintele mi s-au culcat.

S-a aşternut pe geana mea
Cernută, albă rugina de nea;
Mi-e pasul mic şi chinuit
Ceasul speranţei s-a oprit.

Mi-e sufletul copac uscat
Mă arde rar câte o stea
Cuvintele mi s-au culcat
Şi cade iarna peste tâmpla mea.


Răbdare

Înca mai am putere s-aştept
Şi frâul răbdării mi-e bun;
Măsor cu durere timpul nedrept
Şi ţin nisipul clipei în pumn.

Înca mai cred că norul va trece
"Mai e doar o zi"- îmi tot spun,
Capul mi-e gol, orbita mi-e rece,
Dar ţin nisipul clipei în pumn.

Dar scurge-te vreme şi pleacă;
Mi-e gândul haihui şi nebun.
Clepsidra răbdarii îmi seacă.
Mai ţin nisipul clipei în pumn?


Schimbarea

Ieri m-am uitat în calendar
Să simt cum arde clipa,
Cum ceasul fâlfâie hoinar
Iar ziua-şi mistuie aripa.

Şi nu demult, privind, plângeam
Că-mi trece timpul peste frunte,
Nu-l auzeam şi nu-l vedeam
Cum picură nisip sub tâmple.

Curgea oraşul leneş pe sub tălpi;
Nu îi simţeam vreo stradă-n palme,
Mă afundam prin bălţi şi gropi
Fără să ştiu de au vreun nume.

Iar cerul n-avea lună, stele,
N-avea nici soare să-l răsfeţe,
Era şi-atât. Ca o genune,
Ca o fereastră stănd să-ngheţe.

Curgea prin vene sânge fad,
Sub pleoapa lacrima gemea
Şi mirosea miros de brad
Dintr-un sicriu ce m-aştept[.

Dar într-o zi mi-am ridicat privirea
Să văd de mai există zare.
Atunci s-a-nfipt în ochi iubirea
Şi-am plâns şi nu i-am dat crezare.

Trecut-au clipe-n lungi suspine,
Trecut-au ceasuri albe, ucigaşe,
Şi zile grele, nopţi meschine...
Dar toate-s în trecut ramase.

Acum mă mângaie lumina,
In iris mi-a crescut o floare
Peste pământ şi cer eu sunt stăpâna;
Le dau miros, auz, culoare.

Oraşul fără nume azi mă stie
Şi îi cunosc fiece fir de iarbă,
În orice groapă se naşte-o poezie
Câte-o poveste are fiecare stradă.

Se scaldă fericirea în artere
În lacrima ţmi cântă bucuria,
Trec peste răni ca o părere
Şi zic tristeţii:"Adio! Aleluia!"

Căci azi mă uit în calendar
Să văd de mai există timp
Şi pentru gândul meu de jar
Mocnind în al iubirii anotimp.

Privind, pot spune fără de tăgadă
Cum straluceşte dragostea în libertate,
Iar timpul nu mai doar o grămadă
De ore, zile. Este o eternitate.


Temeri

De ce mi-e teamă de oglinda lunii
Când noaptea ţipă a singurătate?
De ce plâng ochii ca nebunii
Şi sângele miroase a pustietate?

De ce văd luna ca pe o secure
Ce taie cerul, aerul, pământul,
Când chipul mi-e ascuns ca o pădure
În ceaţă, şi il arde gândul?

De ce mi-e teama să nu-mi fure clipa
În care depărtarea e stăpană peste ceas?
Să nu-mi ucidă dragostea ispita
Când mi-este ruga mută, fără glas?

Dar ştiu că trebuie să fiu încrezătoare,
Să spulber teama de "a fost odată",
Să ţmi repet continuu, răbdătoare:
"Nu-mi este teamă de cuvântul "nicioddată".




Bilanţ

Astăzi număr cu migală anii,
Căci "mâine" nu ştiu dacă va mai fi;
Şi sunt atât de ruginiţi, sărmanii
Şi-atât de trişti! Dacă aş şti

Cum să îmi umplu timpul irosit,
Cum sa păşesc pe drumul bun,
Să nu mai cred în ceasul istovit,
Să nu mai fiu un biet album.

De fapte şi-ntâmplări ciudate,
De amintiri stropite cu durere;
De aş putea zbura în libertate,
Aş da vieţii orice mi-ar cere.

Dar timpul se izbeşte de pereţi,
Poteca zilei e înca prea scurtă,
Sunt îngropată sub ai clipei nămeţi,
Primesc de la ea orice ciosvârtă.

Orele-mpletesc în minute iluzii,
E ceaţă în mine, în afară zgură,
Visele suferă toate de-ocluzii,
Platoşa nopţii e înca prea dură.

În partea stângă s-a adunat durere,
În partea dreapta oricum nu e nimic;
Mă scurg şi "mâine" tot ca o părere
În timp ce "ieri", în spate, râde cinic.



Caracterizare (1)

Sunt frunză searbădă şi răstignită
De-o creangă noduroasă de copac,
E ceaţa prinsă-n muguri, zdrenţuită,
De-atâta umbră visul mi-e opac.

Nu mă atinge cerul, nici lumina,
Nici colţul stelelor nu mă adapă
De pulsul inimii s-a alipit rugina
Şi mi-e privirea-n cioburi sfărâmată.

Sunt frunză tristă înecată-n patimi,
Balanţa se înclină grea-ntr-o parte;
Unul din talere e plin cu lacrimi,
Pe celălalt zac vise spulberate.

Caracterizare (2)

Sunt pescăruşul zburat din mare
Aranjând nisipul pe ţărm;
Sunt anotimpul curgând pe cărare
Sunt mugure smuls dintr-un pom.

Sunt soarele răsărit din cer
Luminând zilele albe din an;
Sunt colţurile unui echer
Sunt raza şi cercul din om.

Sunt umbră de eternitate
Ucigând veşnicia din clipă;
Sunt aripa smulsă din moarte,
Sunt praful vieţii, sunt risipă.



Neglijenţă

N-am luat din timp o secundă
Pentru mine; şi m-am trezit
Cu tinereţea gemând muribundă
Şi sufletul de ceas răstignit.

N-am încheiat -naivă- un contract
Cu viaţa. Şi-n mine a-nceput
Răzbunător, dureros de abstract
Războiul cu trecutul tăcut.

Eu timpul n-am lovit cu bolovani,
L-am împărţit tuturor pe bucăţi;
Şi-acum văd, lăcrimând, câţi ani
S-au irosit pentru alţii.TOŢI.

Rugăminte

Mai minte-mi ochii plini de lacrimi
Cu nopţi albastre de amor.
Mi-ai scris pe inimă prea multe patimi
Prea multe vise-acum mă dor.

Închide-mi robinetul de durere
Şi culcă-ţi sufletul pe geana mea,
Până la tine-am fost doar o părere
Iar trupul un cadavru viu mi-era.

Mai minte-mi clipa searbădă şi-amară
Cu verbe surâzânde de iubire.
Şi să nu-ţi fie dragostea povară
Căci mi-ai ucis întreaga mea nefericire.



Aşteptare

Se face frig în aşteptare
Şi tot aştept să mă acoperi blând
Mi-e dor de raza ta de soare
Stau tot cu crezul tău în gând.

Oftează sufletul clipei trecute
Mă plânge marea a întristare
Braţele viselor sunt tăcute
Se face frig în aşteptare

Se face frig în aşteptare
Îmi curge dimineaţa în pumni
Spre-a o-ngropa în înserare
Ca tu să poţi să mi-o aduni.

Te scriu pe-o coală indiferentă
Înspăimântată de uitare
Fără tine mi-e viaţa absentă
Se face frig în aşteptare.


Gânduri

Mă gândesc la cer şi poate-ar trebui
Să-i mestec seninul mai mult între pleoape
Din el nici o stea să nu îmi mai scape
E nor să nu te am iubite, aproape.

Mă gândesc la tine şi nu mai pot clipi
Se-aude cum pulsează clipa în sânge
E visul între noi şi nu pot ajunge
Să-ţi mistui dorinţa ce curge si curge.

Mă gândesc la mine şi poate-ar trebui
Să pipăi zvâcnetul nopţii ce-aşteaptă
Să nu mai las zadarnic timpul să treacă
Să nu mai spun vreodată:"pleacă".


Arome

În loc de gene port pulbere de vise
Miros speranţele a narcise,
În loc de pleoape port cer de poeme
Miros ochii a crizanteme.

În loc de buze port povestea vorbirii
Miros obrajii ca trandafirii;
În loc de plete port praf de idei,
Miros simţurile a ghiocei.

Îmi sunt paşii de primăvară plini,
Îmi miroase urma a crini.
Nu-mi mai sunt privirile străine,
Am început să miros a mine.

Trezire

Dormeam la marginea timpului,
somn de viaţa putredă
sau moarte- cum i se mai spune.

Şi când raza ta m-a dibuit
printre opacele pustietăţi
ce-mi înconjurau speranţele
ca prin vis am auzit aproape
cald şi ademenitor
fluierul dragostei.

Poveste

Ţi-am povestit vreodată despre mine
Sau despre-o fată ce-a murit demult,
Cu genele de plânset pline
Şi sufletul împovărat, cărunt?

Ţi-am povestit cum moartea a plecat
După o scurtă joacă de-a nu fi
Şi am rămas cu gândul exilat,
Cu dorul clipelor de-a nu trăi?

Iar paşii m-au purtat prin viaţă
Încet, împidicându-se de umbre,
Şi ochii mi-au orbecăit prin ceaţă
Şi buzele strigând zadarnic:"Unde,

Unde mă duceţi tălpi bătătorite
Ori pentru ce mă trageţi după voi?
Cuvintele îmi sunt acuma amorţite;
Lăsaţi-le să moară.Anii-s goi."

Pe "ieri" am călcat cu bocanci de lut.
Simt că "azi"am păşit pe marginea ta.
Ca fiind iubire te-am recunoscut;
Dar... ţi-am povestit asta, nu-i aşa?

Hotărâre

Acum sunt hotărâtă să mă nasc,
Indiferent de ce va spune cerul;
O să mă caut şi-o să mă cunosc,
Pe frunte îmi voi scrie viitorul.

În lacrimi îmi vor creşte flori
Şi mieii îmi vor bea din sânge,
Pe braţe vor zbura cocori
Soarele-n suflet va ajunge.

Acum sunt hotărâtă să rămân
Frâu alb la gura acră-a vieţii,
Eu s-o conduc şi eu să-i spun
De vreau s-o dau pe mâna sorţii.

Acum

Se-mprimăvărează noaptea
când trupul tău răsare,
visul tremură sub paşi,
aud
iarba plângând dupa rouă.
Ajută-mă
ochii să-i ascund de cer,
să-mi agăţ visele de nori,
să-ncercăm
sărutul să-l sărutăm împreună.

Viaţa trece oricum:
prin viaţă, prin moarte,
în zbor sau înot.

Am aşteptat

Cum îşi aşteaptă iarba primăvara,
Cum îşi aşteaptă cerul soarele şi luna,
Cum îşi aşteaptă cântecul chitara,
Te-am aşteptat ca toamna bruma;

Şi ai venit tu, flacără nestinsă
Şi mi-ai aprins auzul şi privirea,
Mi-e inima cetate redeschisă
Ce-aşteaptă să-şi purifice iubirea.

Într-o privire verde de cuvinte
Te-am întâlnit acum pentru vecie
Şi peste toate dorurile sfinte
Speranţa stă în veghe aurie.

Sunt ca un mugur explodând în soare,
Sunt ca pasăre zburând spre Dumnezeu.
Femeie sunt, ce-aşteaptă cu ardoare
Bărbatul. De-abia acum sunt eu.

În aşteptare

În aşteptare
aud tobele din timpanul inimii,
clinchete dureroase
peste umbra dorului;
aud timpul călcând
- paşi apăsaţi-
peste lacrima răbdării.

În aşteptare
învăţ din ce în ce mai greu
să aştept.



Sărut

Sărută-mă, înghite-mi răsuflarea,
Căci aerul îmi este trupul tău,
Şi sărutându-mă îi simt chemarea,
Ca zborul unei păsări prin ecou.

Sărută-mă şi-adoarme-mă-n beţie,
Nicicând nu voi mai bea altă licoare
Indiferent de ce va fi să fie
Alt dor, alt întuneric sau alt soare.

Sărută-mă cum n-ai mai sărutat,
Să inţeleg iubirea şi-n călcâie;
E tot ce mi-am dorit vreodat’
Indiferent de ce va fi să fie.


Dorinţă

Să ne iubim şi să uităm de toate
Acum, aici, sub luna ce ne vede,
Să ne iubim şi dincolo de moarte
Şi dincolo de tot ce lumea crede.

Iubirea e ca marea de adâncă,
Umblăm în căutarea ei o viaţă,
Şi ea ne poate transforma în stâncă ,
Sau într-o palidă, anemică paiaţă.

Să ne iubim sub cerul binecuvântat,
Să luminăm ca stelele-amândoi,
Să ne iubim, căci nu e un păcat,
Să fim uniţi în soare sau în ploi.

Iubirea noastră nu păcătuieşte
Ci doar adună suflete pierdute
Prin zborul ei, în inimi aripă ne creşte
Şi ne ridică-n slavă visele căzute.

Întrebare

Inima
de-atâta vis mă doare.
Lacrima
de-atâta dor mă plânge.

Gândul
mai trăieşte oare?!
Viaţa
moartea nu mi-o-nvinge?!

Sfat

Vine o vreme
când te opreşti din drum
să cântăreşti
timpul de până acum;
când viaţa toată
se-adună într-o clipă
şi vrei s-alegi
între durere şi ispită.

Nu spune "nu",
ascultă acest ceas
când dintr-o viaţă
doar o clipă ţi-a rămas.

Definiţie

Tăcerea clocoteşte
peste buze de ghiaţă...
Se-aude nisipul
cum şi-adună timpul
împărţindu-mi
viaţa pe felii
ca pe o pâine arsă
de-atâta trecere.

Amintirile sufletului mă rod
cum roade ora exactă.
Sunt ca un "tic" neterminat
sau ca un "tac" neînceput
doar eu şi mirosul anilor ucişi.

Zbor

Sunt ca o pasăre
zburând în jos,
în loc de aripi
lacrimă frântă,
ca un peşte
fără solzi,
în loc de apă
ţipete arse...

Oare drumul în sus
e tocit
de drumul în jos?!

Declaraţie de dragoste

Ce să-ţi ofer spre-a dovedi credinţă,
Ce vise aş putea să-ţi împlinesc?
Îţi va ajunge mica mea fiinţă,
Umila mea iubire din trupul omenesc?

Pe care cer să stau să te aştept,
Şi ce speranţe ţi-aş putea veghea?
Mi-este trecutul negru şi nedrept,
Oare în mine ce-ai putea vedea?

Ce să ucid în mine, ce s-arunc
Pentru ca tu să nu mă poţi uita?
Să fiu a ta precum un prunc
Al mamei sale. Poţi urma

Fără regrete astăzi drumul meu
Stingher şi plin de gropi adânci?
Poţi spune oare: Sunt al tău
Pentru vecie?! Să nu plângi

Să nu-mi urăşti iubirea mai târziu,
Şi să nu-mi spui: Îmi pare rău.
Încerc-aşa cum vrei-să fiu,
Şi sufletu-mi să fie doar al tău.

Privirii tale verzi eu mă supun,
Sunt iarba ta pe care poţi călca;
Din amintiri cumplite mă adun
Şi-ncerc să mă iubesc spre-a fi a ta.

Ucide-mă de vrei sau dă-mi speranţe,
Alungă-mă sau ţine-mă la braţul tău,
Şopteşte-mi "fericire" sau "condoleanţe"
Şi îţi voi fi de vrei, ori umbră ori ecou.

Să nu m-accepţi tăcut din milă,
Sau, pur şi simplu fără rost.
De-ţi este teamă sau îţi este silă
Doar spune-mi şi voi fi ce-am fost:

Un suflet mic, rătăcitor prin viaţă,
O frunză ruginită pe pământ,
O inimă bicisnică, de ghiaţă
Un om de paie orb şi-nfrânt.


Atenţie

Ai grijă cum păşeşti pe ochii mei,
Dacă-i striveşti oglinda ta va plânge;
Căderea pleoapelor apasă pe ei,
Privirea ta-n privirea lor se stinge.

Ai grijă cum respiri din mine visul
Să nu te umpli şi să dai pe dinafară,
În mine se amestecă râsul cu plânsul
Suflarea ta-n suflarea mea-i fanfară.

Ai grijă cum atingi în mine clipa.
Dacă o strângi prea tare va muri;
Se încleştează grav durerea cu ispita,
Trăieşte-mi timpul deci, cât vei trăi.

Adevăr

Spune-mi tu, Doamne, dacă e adevăr
Adevărul că m-am umplut de tăceri
Care continuu mă rod şi mă dor;
Sunt sechestrată cu ziua de ieri.

Adevărul e că speranţele-mi cad
Una câte una pe pleoapa fântânii,
Gustul fericirii de-acuma e fad,
Gem de durere anii, bătrânii.

Adevărul e că nu mai pot avea
Aceeaşi privire senină de ciută,
Pentru că încă eu nu pot uita
Cât mi-a fost viaţa de frântă.

De-mi caut inima la locul ei
NU mai găsesc decât o rană.
Stropii de lacrimă sunt grei,
Tinereţea a luat-o la goană.

Nici zăpadă nu mai este în cer,
Cioburi de stele zac sfărâmate,
Visez. Visul tace şi-i efemer,
Răbdarea stă agăţată de-o uşă.

Adevărul e că mi-aş dori să mor;
Trăiesc într-o viaţă fără vârstă.
Sunt pentru lume un biet decor
Dintr-o cameră rece, vetustă.

Spune-mi tu, Doamne dacă însemn ceva
Dacă preţul greşelii nu e prea mic,
Spune-mi dacă tu mă mai poţi ajuta
Să nu mai fiu un biet şi-amar nimic.

Capăt de drum

Metecăind am căutat o iubire
Pe ale timpului străzi neumblate,
Pâine ce tu mi-ai dat de ştire
Că porţile-ţi sunt descuiate.

Şi eu, ca mierea-n miez de floare
De tine-am lipit mocnind trupul meu
Şi-acum nimic nu mă mai doare,
Nimic nu-mi mai pare greu.

Căci visul mângâie şi stelele şi luna,
Şi-n inimă-mi aprinde iar credinţa;
De voi muri sau nu, îmi e totuna,
A ta, pentru vecie, mi-e fiinţa.

Trecutul numai tu mi-l poţi ucide,
Şi soarta, numai tu o poţi schimba,
Şi calea către moarte-o poţi închide;
Eu tac şi-aştept, pentru că sunt a ta.

Rugă

Mă rog seninului din cer
Să mă picteze cu albastru,
Mă rog aripii de cocor
Să-mi zboare sufletul sihastru.

Mă rog privirii din retină
Să mă îmbete cu verdeaţă,
Mă rog aripii de albină
Să îmi mângâie inima răzleaţă.

Mi-e rugăciunea iz de soare,
Cuvânt zidit de ghiocei,
Mi-e rouă de mărgăritare
Şi mitul florilor de tei.

Incursiune

Cobor în sufletul meu
cu lumină pe degete,
călcându-i în picioare neputinţa;
Dar toate uşile sunt închise;
te aştept să mă descui:
cheile atârnă de visele tale.

Ţi-e povara prea grea?!

Chemare

Mă voi picura ca ploile,
ca roua voi creşte,
numai vino, iubite
privirea ta
e marea peste cer;
voi fi talpă picioarelor tale;
mână-ţi sufletul
spre palma inimii mele,
să te cuprind, să te simt,
căci simţurile mele-ndrăgostite
nu uită nimic, niciodată...
Împrejurul meu
eşti aerul pe care-l respir;
numai vino, iubite,
pământul să legene
iubirea noastră-nmiresmată.

Ca toamna

Crengile au fugit,
au rămas doar copacii,
ma dor rădăcinile lor
pline de amintiri.
În ajutor mă strigă toamna
dar sunt de cer
atât de prea aproape.
Oare de ce acum durerea
se spală-n geana unui nor?

Tu

Îţi aminteşti?
M-ai desenat
în cioburi de ceară
picurând iubire
pe un trup istovit...

Sunt pentru tine
ca o lumânare:
tu vei hotărî
cât o vei topi.

Fugă

Fug ca să fiu
o clipă de clipe cât mai departe;
e-atâta timp
cuprins între cuvinte...
Cuvintele îmbătrânesc,
vin uitările,
visele se topesc
şi se scurg
dinspre noapte înspre zi...

Dar, nu-i aşa
că se poate trăi
şi fără cuvinte?!

Durere

Mă-nvăluie toamna,
ziua din zi e ceţoasă,
din frunze curge toamna,
sufletul tăcut
a plecat de-acasă,
păsări muribunde
zboară de-a-notul
spre altă lumină;
şi mă întreb:
A cui e durerea?
A pământului,
a cerului
sau doar a mea?

Moartea alfabetului

Am ruginit lângă cuvinte
Cu înţeles anemic, nu prea clar,
Iar literele-s parcă oseminte
Pe-o foaie oarecare de ziar.

Şi-mi plânge verbul obosit
De-atâta amorţeală pe hârtie,
Gândul pe tâmple a încărunţit;
Din propoziţii ce-o să mai rămâie?!

Au murit adverbe, substantive,
Alfabetul de degete s-a spânzurat;
În fraze nu mai există adjective,
Să mai ascut creionul am uitat.

Şi toate astea într-o viaţă doar
S-au întâmplat. Fără să ştiu,
Fără să am cumva habar,
Trăind în ea fără să fiu.

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor