Jocuri de cuvinte – pandemie

       Geografie lingvistică

       (postarea precedentă)

       Pandemie

       Moto: „A produs îngrijorare/ Chiar şi celui sănătos,/ Porcul, sigur, vină are/ ... C-a avut şoriciul gros!” („Gripa porcină”, de Gabriela Genţiana Groza, noiembrie 2009)

       Pandemia, cuvânt moștenit din cuvântul francez pandémie, este o epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare. Epidemie, împrumutat tot de la francezi (épidémie, din latinescul epidemia, ăsta din neogrecescul epidimia - επιδημία), este o extindere, prin contaminare, cu o frecvență neobișnuită, a unei boli infecțioase, la un număr mare de persoane dintr-o anumită localitate, regiune etc. [MDA2 (2010)].

       Rămânând la pandemie, după lingviștii francezi, este compus din pan- + -démie, ca un „superlativ” al cuvântului epidemie. Provine din grecescul antic pandêmía - πανδημία, («le peuple tout entier», „ a întregului popor”), compus din pân - πᾶν, „tot”, + dễmos - δῆμος, „popor”.

       Na, drăcie, după francezi, cuvântul «pandémie» nu e folosit prima dată de francezi, ci de englezi, deci în engleză, în 1666 de către Harvey, în cartea sa despre tuberculoză, „Morbus anglicus: the anatomy of consumption” (Morbus anglicus: anatomia consumului); cuvântul a apărut în franceză abia în 1752 în „Dictionnaire de Trévoux” (Dicționarul lui Trévoux).

       Altă nedumerire e că englezii scriu că acest cuvânt francez, pandémie, e compus din pân - πᾶν, „all” (întregul, toți), + dêmos - δῆμος, “people” (popor), dar cuvântul grec ar fi fost moștenit din cuvântul francez [The Greek word πανδημία (pandimía) is itself a borrowing from the French word]. E clar? Jocuri de cuvinte!

       Dar să vedem cum zic alții pandemiei:

bandimi – بانديمي în arabă;

Dà liúxíng - 大流行 în chineză;

Mahāmmārī - ਮਹਾਂਮਾਰੀ în punjabi;

pan demi - 데미 în coreeană, Pandemi - パンデミー în japoneză, pandemi în daneză și în suedeză, p'andemia - პანდემია în gruzină (georgiană), pandèmia f în catalană, asturiană, italiană, galiciană, finlandeză, latină, poloneză, portugheză, slovacă și spaniolă, pandémia în maghiară (világjárvány), pandemic în engleză, pandemie f în albaneză, cehă, irlandeză, olandeză (nl), suedeză, română, turcă și estonă, pandemie – пандемие în sârbă, pandémie în franceză, Pandemie în germană, pandemija - пандемија f în macedoneană, pandemija - пандемия f în rusă și în bulgară, pandemija - пандемія f f în belarusă și în ucraineană, pandemija f în croată, lituaniană, malteză, slovenă și sorbă de sus, pandēmija f în letonă sau livoniană (lv), pandemije în bosniacă, pandemiya în azeră, pandimia - πανδημία f în greacă;

Cuvântul pandemie în diferite limbi

pestilence în engleză;

útbreidd sótt în islandeză;

yaygın în turcă;

מגיפת לב în ebraică,

همه گیر în persană

(să știți că puteți consulta totul online, vedeți, de exemplu, prin click, „pandemia” în Diccionario de la lengua española, Vigésima tercera edición, Real Academia Española, 2014).

       Pandemiile în istorie

       Moto: „Amorul şi gripa se tratează cu patul.” (Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei; n.n. „Iată că nu orice gripă, așa că... stați acasă!”)

       Dicționarele străine importante ne explică ce este pandemia. Conform Dicţionarului de Epidemiologie (Oxford University Press, 2008), o pandemie este o epidemie extinsă la o scară largă, ce trece de graniţele internaţionale şi afectează, de obicei, un număr mare de oameni, așa cum se întâmplă în 2020 cu virusul gripal Corona. Istoria omenirii reține mai multe pandemii.

       Ciuma iustiniană  (541-542) a afectat Asia, Africa şi Europa, provocând circa 100 de milioane de victime, cu originea în Tian Shan (天山), China.

Hartă a  Imperiului Bizantin în 550 (peste un deceniu de la pandemie), cu verde fiind cuceririle lui Justinian

       Ciuma bubonică (1347-1350), căreia i s-a mai spus „moartea neagră a secolului al XIV-lea", a provocat moartea a circa 50 de milioane de oameni, aproximativ jumătate dintre victime în Asia şi în Africa, iar cealaltă jumătate în Europa, unde un sfert din populaţie nu a supravieţuit (după who.int şi www.cdc.gov).

       Plaga devastatoare a debutat când 12 nave, venind din Marea Neagră, în drum spre Europa de vest, au ancorat în portul sicilian Messina. Cei mai mulți marinari de la bordul navelor au fost găsiți morți, din cei muribunzi curgând sânge și puroi. Autoritățile siciliene au ordonat flotei „navelor de moarte” ieșirea din port, dar era prea târziu.

       Pandemia generată de variolă (1870-1874) are originea în Franţa, înainte de războiul franco-prusac (declanşat la 19 iulie 1870). Calitatea slabă a vaccinurilor a imunizat doar o parte din armată, astfel că, în condiţii de război, epidemia s-a răspândit extrem de rapid în Germania, Belgia, Elveţia şi Italia, ajungând până în Asia şi America şi cauzând, până în 1874, cel puţin 500.000 de decese (https://journals.sagepub.com/).

       O nouă pandemie declanşată de ciumă (1894-1903), tot în China, ca și acum cu Corona, atunci în Canton (廣州) şi în Hong Kong (香港香港), s-a răspândit cu repeziciune în întreaga lume, purtători fiind şobolanii de pe vapoarele cu aburi. Pe parcursul celor 10 ani, ciuma a afectat toate cele cinci continente. Doar în India, au fost peste 6 milioane de decese între 1898 şi 1908 (după www.who.int).

       Pandemia cu origine aviară (1918-1919) este cea mai severă pandemie din istoria recentă, cauzată de un virus H1N1 cu origine aviară, de parcă nu erau de ajuns morții din primul război mondial. Cu toate că nu se ştie cu exactitate de unde a izbucnit, s-a răspândit la nivel global în perioada 1918-1919.


În 1918 măștile nu veneau din China

       În Statele Unite, a fost identificată iniţial la cadrele militare în primăvara anului 1918. Se estimează că au fost infectate cu acest virus circa 500 milioane de persoane sau o treime din populaţia globală de atunci. Numărul deceselor s-a ridicat la peste 50 de milioane, dintre care 675.000 doar în Statele Unite.

       Gripa asiatică s-a declanşat În 1957, în Asia de Est, unde a apărut un nou virus al gripei A (H2N2). A fost raportat pentru prima dată la Singapore în februarie 1957, în Hong Kong în aprilie 1957 şi în oraşele de coastă din Statele Unite în vara anului 1957. Numărul estimat de decese a fost de 1,1 milioane în întreaga lume şi 116.000 în Statele Unite.

       O nouă pandemie din 1968 a fost cauzată de un virus gripal A (H3N2), remarcat pentru prima dată în Statele Unite în septembrie 1968. Numărul estimat de decese a fost de ln milion în întreaga lume, din care aproximativ 100.000 în Statele Unite. Cele mai multe decese au fost la persoane de peste 65 de ani. Virusul H3N2 continuă să circule în întreaga lume ca virus gripal sezonier.


În 1919 și polițiștii englezi aveau măști

       Prima pandemie globală după ultimele patru decenii apare în 2009, cauzată de un nou virus gripal, (H1N1)pdm09. Prima persoană infectată cu virusul AH1N1 a fost confirmată la 15 aprilie 2009, în California. La 29 aprilie, OMS a ridicat gradul de alertă, avertizând că o pandemie este iminentă, iar la 11 iunie OMS a declarat oficial pandemia.

       La 25 iunie, CDC estima că cel puţin 1 milion de cazuri se înregistraseră în SUA. La 22 iunie, au început primele teste clinice pentru vaccinul antigripal H1N1, iar la sfârşitul lunii decembrie vaccinul a devenit disponibil pentru oricine. La 11 august 2010, OMS a anunţat sfârşitul pandemiei de gripă.

       Din aprilie 2009 până în aprilie 2010, CDC a estimat 60,8 milioane de cazuri, 274.304 spitalizări şi 12.469 de decese doar în SUA, iar la nivel mondial estimările indicau între 151.700 şi 575.400 de decese din cauza infecţiei cu virusul (H1N1)pdm09, în primul an. La nivel global, 80 % dintre decese ar fi survenit în cazul persoanelor mai tinere de 65 de ani, conform https:/www.cdc.gov/.

       HIV/SIDA (1995-2005) pleacă de la 270 de cazuri raportate în 1981 la 37,9 milioane de persoane care trăiau cu infecţia, în 2018. Între 1995 şi 2005, milioane de oameni din ţările africane au murit din cauza complicaţiilor bolii (cf. https://www.isglobal.org/). Vârful îmbolnăvirilor a avut loc în 2004. Potrivit statisticilor OMS, 129 de state cu venituri mici şi medii au raportat 150 de milioane de persoane testate în 2014. La nivelul anului 2018 s-au înregistrat 1,7 milioane de persoane care au contractat virusul şi 770.000 de decese legate de virus (cf. https://www.who.int/).

       Și iată că a apărut o nouă pandemie, 2019-2020, ivittă în China, în Wuhan (武漢) cauzată de noul coronavirus 2019-nCoV (SARS-CoV-2), virus care provoacă o infecție numită COVID-19, care poate fi asimptomatică, ușoară, moderată sau severă. Epidemia a ajuns și în România și este în curs de desfășurare. Infecția severă include o pneumonie atipică severă manifestată clinic prin sindromul de `„detresă respiratorie acută``.

       Infecția, apărută în decembrie 2019 s-a propagat în majoritatea provinciilor chineze și în majoritatea țărilor lumii, provocând o pandemie. În Europa cele mai multe cazuri sunt înregistrate în Italia și Spania, acum în Anglia, eu zic că probabil și din cauza venirii acolo a multor turiști japonezi, sudcoreeni sau chinezi, inclusiv la festivalul de la Veneția. Nelămurirea mea este dacă toți morții din Italia au drept cauză pandemia. Era bine să știm numărul morților din alte cauze.

       În România inițial au fost confirmate numai cazuri de import din Italia la persoanele venite din această țară sau care au avut contact cu o persoană din această țară. O sursă importantă a infecției în România sunt persoanele venite din afară care nu s-au autoizolat la domiciliu sau care au mințit că nu au fost într-o zonă afectată de infecția COVID-19.

       Numărul bolnavilor, al celor în carantină sau al decedaților se comunică zilnic și vom vedea finalul peste ceva timp. La unele spitale s-au plătit bani celor ce-și ridicau morții ca să semneze că moartea a fost datorită virusului Corona! Au fost deschise mai multe dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în care sunt vizate persoanele care nu au stat în autoizolare la domiciliu 14 zile și cei care nu au comunicat că au venit din zonele afectate sau nu au comunicat că au avut contact cu o persoană testată pozitiv pentru coronavirus, printre aceștia se numără și parlamentarul Vergil Chițac și ofițerul MAI în retragere internat la spitalul Dimitrie Gerota, care a infectat multe cadre medicale ale spitalului unde lucrează și un amic al nostru.

Granițe

       Persoanele care se întorc din țările incluse în zonele roșii sunt introduse în carantină („carantinate”, după unul, inventându-se verbul „a carantina”), iar cei care se întorc din țările incluse în zonele galbene stau în izolare la domiciliu 14 zile. Lista țărilor incluse în zonele roșii și galbene poate fi consultată pe pagina Institutului Național de Sănătate Publică sub titlul: „Lista zonelor afectate de COVID 19”. Numărul cazurilor confirmate de COVID-19, al persoanelor izolate și al persoanelor în carantină în România poate fi consultată pe pagina Institutului Național de Sănătate Publică. Dar unii au mers în parcuri. Nu prea înțeleg că trebuie să stea izolați. Se pare că articole dintr-o ordonanță sunt neconstituționale și la gâtul președintelui Curții Constituționale sau al avocatului poporului sar președintele, care țipă sus și tare că PSD e de vină, primul ministru și unii diletanți în drept.

Popor sau populație?

       Primul caz de infecție cu noul coronavirus a fost confirmat pe 26 februarie 2020 la un bărbat din județul Gorj. Din informările oficiale știți numărul celor diagnosticați, numărul celor infectați, numărul celor vindecați, numărul celor decedați, numărul personalului medical infectat, situația spitalelor și alte statistici dinamice.

       Gândurile la vreme de restriște ale preşedintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, sunt mai importante decât vorbele altor politicieni, care până acum două luni, în loc să declanșeze măsurile cuvenite, s-au jucat de-a renunțarea la formarea guvernului, optând pentru alegeri parlamentare anticipate, fără a se gândi că nici alegerile la termen planificate nu se pot desfășura la termen și trebuie amânate. Puteți vedea gândurile acestui român la:

https://www.glasulcetatii.ro/articol/897/presedintele-academiei-romane-ganduri-la-vreme-de-restriste. Dar noi dăm mai jos aceste gânduri:

       Gânduri la vreme de restriște

       A venit nenorocirea aceasta peste noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem. Știu că nu există cineva cu vreo soluție miraculoasă pentru a ne face optimiști în aceste zile. Ne gândim la ce este mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!) mai loviți decât noi, ne cufundăm în gânduri sumbre.

Evident, avem și câteva remedii, unele doar paliative. Râdem la primirea unor glume și filmulețe pe mail sau pe WhatsApp și mai ieșim din încordare. Râdem, dar nu e întotdeauna râsul nostru. Totuși, râsul ține de esența umană, este tipic omenesc și a salvat lumea de la multe rele. Se spune că Aristotel a avut un tratat despre râs, pe care biserica occidentală ar fi încercat să-l oculteze și să-l condamne, fără să reușească.

       Apoi, ne gândim că nu este prima catastrofă planetară prin care trece omenirea. Au fost răciri sau încălziri bruște de climă, au fost molime ucigătoare, de la Ciuma Neagră care a omorât, pe la jumătatea secolului al XIV-lea, între 30-60% din populația Europei până la Gripa Spaniolă de la finele Primului Război Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât însuși războiul. Și, de fiecare dată, viața a învins. Sigur că a învins pentru cei rămași și nu i-a mai putut învia pe cei duși dintre noi, pe cei dragi ai noștri, lăsându-ne cu speranța în obșteasca înviere…

       Dar ne mai gândim, în aceste zile, și la altele și ne încurajăm cu vorba noastră, salvatoare de multe ori, că în tot răul este și un bine. De când oare nu am mai respirat, mai ales în marile orașe, un aer mai curat? Deocamdată ne putem plimba pe jos – fiindcă Dumnezeu ne-a dat picioare ca să umblăm cu ele și nu să le punem doar pe pedala de accelerație a mașinii ori să le îndreptăm obligatoriu spre ascensoare – prin locuri mai ferite, pe cărări demult uitate și ocolite. Am trecut mereu grăbiți pe lângă edificii și nu am văzut un detaliu arhitectonic original, nu am avut vreme să prețuim un colț de stradă, o statuie sau un bust al unui om odinioară faimos și azi uitat. De când nu am mai avut răgazul să privim o gâză care învie după iarnă, de când nu am mai conștientizat versurile lui Topârceanu cu puiul de muscă ieșit „ca să-și usuce labele”? Poate că în serile lungi, vom reuși și noi, ca Blaga, să auzim (din nou ori pentru prima dată) „cum bat în geamuri razele de lună”.

       Poate că nu i-am mai ascultat demult pe părinții și bunicii noștri, cu durerile lor, cu poveștile lor de demult, cu obsesiile lor de oameni bătrâni și bolnavi. S-ar putea ca ideile lor fixe, sâcâielile lor, sfaturile lor și chiar amintirile lor, gândurile nostalgice din viața lor trecută să ni se pară dintr-o dată pline de farmec și de miez. De când nu ne-am mai jucat în chip serios cu nepoții ori copiii noștri, fără grabă, în tihnă, cu sufletul deschis? Iată că avem acum timp să ne punem în pielea lor și să înțelegem că „bucuria și iubirea lor este jocul”, că au nevoie și ei de copilărie și că este așa de simplu, de necesar să ne copilărim și noi câteodată.

       Unii dintre noi ne mirăm că vin românii acasă din depărtări și ne gândim că ar trebui să rămână unde se află. Da, comod și sigur pentru noi și, poate, chiar pentru ei, așa ar fi, numai că firea omenească nu se ghidează întotdeauna după regulile rațiunii. Pe lângă minte, avem și inimă, iar inima ne trage la casa noastră, lângă ai noștri, lână aceia care ne pot înțelege „bucuria și amarul”, dorul și durerea. Acum se vede că globalizarea nu ne poate despărți de „locul nașterii noastre”, că ne exprimăm grijile mai bine în românește, chiar dacă vorbim și engleză, franceză ori germană.

       Inochentie Micu, trecut în lumea drepților în 1768, la Roma, după aproape un sfert de veac de exil, a cerut să fie îngropat acasă, la Blaj, în așteptarea obșteștii învieri, pentru că „nu poți învia cu-adevărat decât din pământul patriei”. Mulți au privit cu nepăsare această dorință testamentară și au pus-o pe seama unui om amărât, a unui om de demult, care gândea după tiparele vieții lui. Iată că acele tipare se potrivesc și astăzi, pentru că, în anumite privințe, „nimic nu este nou sub soare” (nihil novi sub sole). Trudiți de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară de prin trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu, speriați de primejdia stingerii printre străini, românii iau calea țării. Unii își dau seama abia acum că odinioară, când ispita câștigului substanțial i-a putut orbi, au hulit țara, în loc să se supere doar pe oamenii nemernici, pe instituții nevolnice, pe împrejurări nefaste. De câte ori nu am auzit persoane (de succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie de România, că s-au săturat de România ori că nu vor mai reveni în România! Sufletul nu se pliază, însă, după rațiunea rece, după orgolii de moment și nici după venitul material copios.        Mulți ascultă acum imnul național cu alte urechi, iar unora „Balada” lui Ciprian Porumbescu le dă altfel de fiori. Casa de acasă, oricât de umilă ar fi, prețuiește acum mai mult decât toți banii din lume. Vorba „să ne ținem de neamuri” are, parcă, acum alt înțeles. Iar asta se întâmplă – culmea! – în mijlocul izolării la domiciliu spre care suntem îndemnați. Ne izolăm desigur, dar ne izolăm întru unitate, iar această unitate constă și din familia cea mare care este neamul nostru.

       Ne socotim adesea mai proști decât alții, mai necivilizați, mai inculți. Dăm buzna în magazine, ne aprovizionăm peste măsură, dăm din coate și zbierăm, mințim că nu suntem infectați și că nu am fost în zone de risc, ne purtăm iresponsabil. Dar oare alții – puși în fața acestei situații-limită – cum fac? Oare sunt mult mai buni, mai umani, mai solidari? Nu sunt astfel întotdeauna și nu toți! Am văzut cozi imense la Londra sau la Los Angeles, am văzut îmbrânceli, insolențe și prefăcătorii la Paris ori la Madrid. Oamenii sunt oameni peste tot, cu bune și cu rele. Popoarele nu sunt, însă, bune sau rele, morale ori imorale, egoiste sau generoase, ci numai oamenii sunt așa. Nu este momentul să ne lamentăm, ci trebuie să ne adaptăm cât mai bine împrejurărilor și să mergem înainte.

       Haideți să considerăm că, în mijlocul acestui rău imens, am câștigat în comunicare, în dialog și în omenie. Văd zilnic români care se duc să hrănească alți români, care împart hrană și măști, care duc vitamine pentru întărirea imunității organismului, care au grijă de animalele de companie rămase singure. Aceștia trebuie prețuiți și încurajați. Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri sau cinici, iresponsabili sau răi. Aceștia trebuie veștejiți și pedepsiți. Legile curente și cele excepționale, regulile de viețuire și de conviețuire nu se discută, ci se aplică.             Nu este acum momentul să fim originali, să ne exhibăm orgoliile și inițiativele, să încercăm să ne „descurcăm”. E drept că „românul s-a născut poet”, dar acum, în viața publică, trebuie să domnească legea și ordinea, nu „poezia”. Pe de altă parte, românii (ca și italienii) nu sunt nemți ori elvețieni și nu au în spate o istorie întreagă de civism și democrație liber consimțită. Aș vrea să văd oameni politici care să explice starea aceasta de urgență pe înțelesul tuturor, să nu vorbească doar în sentințe, de la înălțimea podiumului lor de șefi, să nu se sfiască să pună și o lacrimă între slove (cum ar fi zis Goga), să nu-și ascundă vorba tremurată, să ne arate că trăiesc drama noastră și că împărtășesc speranța noastră. Vorba dulce, dar fermă poate muta munții din loc. Să fim blânzi, buni cu medicii (și personalul medical) și cu învățătorii (de toate gradele). Primii ne vindecă trupurile vlăguite de boală, iar ceilalți ne vindecă sufletele, duc educația mai departe, cultivă încrederea în om și umanitate.

       Am vrea (mai ales acum) să-i simțim și pe politicieni ca fiind de-ai noștri, cu spaimele și cu credințele noastre, cu vorbele noastre simple. Dar, în plus, dincolo de toate aceste naivități ale mele, ei mai au o datorie: să ia măsuri bune, să aibă alura de lideri, să-și conștientizeze rolul de elite, ca să ne poată insufla încredere și speranță. Dacă nu pot sau nu știu să facă acest lucru, atunci este grav, căci poporul acesta are nevoie de ghidaj bun, de călăuze potrivite.

       Altminteri, „bucuroși le-om duce toate”, pentru că ne știm trecători și vulnerabili. Suntem trestii gânditoare, cum zicea Blaise Pascal și ne purtăm ca atare, cu umilință și cu semeție în același timp, în căutarea echilibrului. Dacă nu o facem mereu, înseamnă că avem mari carențe în educație, că nu am făcut școală cum se cade, că am rămas la un stadiu de ființă inferioară. Criza aceasta neașteptată ne-a învățat ce să prețuim în viață, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este bogăția sufletească. Alergăm clipă de clipă după slujbe bănoase, căutăm să trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente și acum ne dăm seama ce bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm această bogăție spre semenii noștri. Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară, adică spre colțul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru.

       Excelente aceste gânduri la vreme de restriște, publicate de istoricul și academicianul Ioan Aurel Pop pe pagina de socializare. Și cred că în viața domniei sale, ca și mulți profesori, nu a câștigat destui bani din meditații... Adică precum alții, că armata a ieșit la cusut nasturi. Nu mă credeți? Ia citiți: http://www.in-cuiul-catarii.info/2020/03/26/armata-a-iesit-la-cusut......

Situația la 26 martie 2020

       Și când să închei cele scrise despre pandemie, primesc de la colegul Decsei Nicolae, fost coleg de liceu militar, fost jurist, colonel radiolocatorist în retragere, fost șef al comunității evreilor din Satu Mare, câteva rânduri referitoare la dangătul de clopot pe care le reproduc. Și îmi amintesc de ofuscații pentru dotarea Catedralei Mântuirii Neamului cu niște clopote de calitate... Că începură să fie contaminați și popii, diaconii și lumânăresele...

       Dangătul de clopot - proprietățile vindecătoare ale dangătului de clopot erau cunoscute încă din vechime. Iată descoperirea făcută de către savanții suedezi și cei ruși.

       Pe timpuri, în Europa și în Rusia, pe vremea epidemiilor (ciumă, holeră etc.) în mod constant băteau clopotele și acest lucru nu era o superstiție, ci un mijloc dovedit de dezinfectare.

Clopotele Catedralei Mântirii Neamului

       Astăzi, oamenii de știință au confirmat experimental că dangătul de clopot distruge virusurile gripale, hepatice, tifoide, a scarlatinei și altor agenți patogeni ai infecțiilor, are un efect dăunător asupra celulelor canceroase, contribuie la revigorarea organismului chiar și în condiții de alimentație insuficientă.

       Oamenii de știință suedezi au fost primii care au făcut această descoperire la începutul anilor 70 ai secolului trecut. În anii 80, studii serioase ale efectului dangătului de clopot au fost efectuate de un grup de oameni de știință ruși conduși de Fatei Șipunov. S-a constatat că spectrul radiațiilor sonore ale clopotului este extrem de larg și se extinde mult dincolo de diapazonul sonor simțit de urechea umană (adică peste 20 de mii de Hz).

       Cu alte cuvinte, potrivit oamenilor de știință, clopotele funcționează ca generatoare de energie în gama ultrasonică, care distrug mediul patogen. În 2005, un articol a fost publicat în ziarul Uralskii Rabocii, în care era menționat următorul fapt.

       Un „bulion” cu bacterii patogene a fost plasat sub un clopot care suna. Ca urmare, reproducerea microbilor la început a încetat, apoi ăștia au murit în totalitate. Anterior, a fost efectuat un studiu în regiunea Rostov pe un eșantion de aer prelevat după sunarea clopotelor, care a arătat că „atmosfera din jur era la fel de sterilă ca și în camera de operație a spitalului”.

       Este de menționat faptul că că doar sunetul clopotului „în direct” distruge microorganismele patogene, în timp ce înregistrarea audio a unui sunet împotriva virușilor este lipsită de putere, deoarece pur și simplu nu este capabilă să transmită ultrasunete (care ar depăși 20 de mii de Hz și care sunt capabile să distrugă virusurile și microbii).

De asemenea, este dovedit faptul că ultrasunetele pot fi generate atât de clopote mari, cât și de cele mici și chiar de obiecte plate din argint (bronz, cupru, melchior) (furculițe, linguri, monede etc.).

       Așadar, în prezent, în Centrul Medical Columbia (SUA), pe lângă metodele chimioterapeutice și chirurgicale, muzica clopotelor tibetane de argint este folosită în tratamentul cancerului. S-a dovedit că sunetele acestor clopote au un efect terapeutic semnificativ asupra oamenilor (în special în cazul bolilor oncologice și infecțioase). Potrivit angajaților centrului, secretul proprietăților vindecătoare ale sunetului clopotelor și clopoțeilor este acela că „emit” sunete de frecvențe foarte înalte (inclusiv ultrasunete) din abundență, utilizarea cărora în doze moderate poate face minuni. Prin utilizarea „corectă” a ultrasunetelor (provenit anume de la clopote și clopoțele, nu de la dispozitivele cu ultrasunete), orice infecție și celulele canceroase mor în corpul uman.

       În Centrul de Oncologie din Arhanghelsk, a avut loc chiar și o ședință de terapie de vindecare prin sunetul de clopot, la care a participat clopotarul Vladimir Petrovski. În prezent, tratamentul terapiei clopotelor este folosit din ce în ce mai mult. Există deja chiar și clopote portabile, care sunt utilizate cu succes în tratamentul pacienților internați.

       Toate proprietățile uimitoare ale soneriei clopotului nu au fost încă studiate în totalitate, dar academicianul Șipunov susține că anumite frecvențe ale ultrasunetului sunt în stare să mențină vigoarea și sănătatea unei persoane chiar și în cazul unui regim alimentelor redus.

       Există un caz extraordinar, bine cunoscut din istoria Blocadei Leningradului. Din numărul total al locuitorilor unui bloc cu 8 etaje, doar două femei în vârstă au supraviețuit în mod miraculos. În situații extreme de lipsă de mâncare, femeile au fost salvate rugându-se și lovind adesea două furculițe de argint atârnate de pat, încercând să simuleze sunetul de clopot. Apoi ele au explicat că: ”Ne-a salvat dangătul divin”.

       Nicule, naiba știe ce și cum. Cred că împotriva virusului Corona dangătul de clopot nu are efect. Văd că nu s-au făcut „studii asupra rolului orgii din bisericile sau catedralele catolice. Ia vezi tu, găsești pe undeva informații? Că în Sputnik nu am mereu încredere!

Lecție de viață

Perorând despre Coronavirus

       Dar cea mai interesantă relatare despre reîntoarcerea unor anumite categorii de „români” în țară o face Cornel Nistorescu. Dacă puștiul ardelean Teacă ne cânta „au plecat țiganii mei” pe la un concurs la TVR, arbitrat și de Dinescu, probabil îndemnat de bătrânul Caramitru („Mircea, fă-te că arbitrezi!”), Cornel Nistorescu scrie urarea „Adio, diaspora!” (vezi la https://www.cotidianul.ro/articole/editorial/). Și la ăștia dangătul de clopot nu contează!              Mulțumesc colonelului inginer geodez Nicu Birceanu argeșean devenit buzoian și scriitor pentru rapida informare. Nea Nicule, vezi că veniră și cei din Lereștii și Țițeștii noștri de prin Muscel. Dacă scăpăm scriem continuarea... Despre sparangheliști nu mai amintim. Germania plătește gratis emigranții din nordul Africii, dar apelează la zilieri români recrutați de-ai lui Flutur, chiar din zone în carantină, care se și îmbolnăvesc pe acolo... Iar drujbele mârâie, vagoanele cu bușteni merg în Aistria....

       Dar mai citim ceva interesant. Chestia e groasă. Colegul Neacșu judecă bine cum procedară șefii noștri cu armata reciclată la cusut de nasturi prin garnizoana Craiova (http://www.in-cuiul-catarii.info/2020/03/29/romani-tineti-va-respir...).

       Să fiți iubiți!

       (continuare)

       C. N.

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Postarea este ;i la:

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-pandemie

Vizualizări: 119

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Mai 10, 2020 la 10:50pm

Vă mulțumesc de aprecieri și de citirea materialului!

Respect!

Comentariu publicat de riti pe Mai 9, 2020 la 12:58pm

Un articol excelent, foarte documentat și percutant, scris cu grijă și pe înțelesul tuturor, fără sofisticări inutile, lamentări isterice sau sentințe alarmante, din care toată populația și toate popoarele au posibilitatea de-a afla că lucrurile pot fi percepute, interpretate și prezentate și la modul rațional, relaxat și - de ce nu? - amuzant.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor