Jorge Luis Borges  - O conferință despre James Joyce

Jorge Luis Borges  


 O conferință despre James Joyce

ținută la La Plata - Argentina -1960

traducere din spaniolă de Luis Ramos

traducere în limba română: Adrian Grauenfels

Editura SAGA 2019

 

 

Domnilor și doamnelor,

 

     Sociologul american de origine suedeză Thorstein Veblin, scrie un studiu despre preponderența evreilor în cultura apuseană. Această preponderență poate fi statistic demonstrată,  iar Thorstein Veblin a vrut să explice cauzele ei. În primul rând,  respinge motivele etnice, el nu crede că rasa evreiască este  specială sau mai bună decât alte rase. Veblein, de asemeni, spune că este o greșeală să vorbim despre "evrei puri" care ,de fapt, sunt foarte amestecați. Se  explică acest lucru datorită faptului că evreii trăiesc într-o cultură apuseană care nu este cultura lor. Ei trăiesc într-o cultură căreia nu-i datorează loialitate așa că  pot acționa fără a fi afectați de superstiții și de multe ori o fac într-un mod revoluționar. Și acum să fim atenți la un caz similar, acela care ne interesează în conferința de azi. Este vorba de cazul Irlandei, ca o parte a culturii britanice și apusene. În secolul 19, diferențele între rasele celtă și saxonă au fost bine definite. Chiar există o nuvelă scrisă de Meredith (1)  purtând numele "Celt și saxon". Apoi, săpând mai adânc în chestiune, am realizat că problema nu este legată de diferențe rasiale. În secolul 19 exista o credință larg răspândită că tot poporul englez era de descendență saxonă și a fi irlandez înseamna să ai sânge celt. Noi știm că și englezii, dar și irlandezii sunt rase heterogene. Să nu uităm că în Anglia trăia o populație celtă care a fost invadată de trupele romane - iar mai târziu de saxoni și de danezi. Și mai târziu, au urmat normanzii și invazia scandinavilor. La fel ca Irlanda, Anglia este o națiune heterogenă și putem observa că multe nume irlandeze faimoase vin dintr-o genealogie engleză, ceea ce infirmă teoria superiorității celtice. Oricum ar sta lucrurile, este fără îndoială că Irlanda a produs figuri eminente în ciuda faptului că Irlanda este o țară săracă, mică și subpopulată.

________________________

(1) George Meredith (1828,  1909), poet și romancier englez-victorian, ale cărui romane sunt recunoscute pentru spiritul, dialogul strălucitor și calitatea aforistică a limbii.

    Ca exemplu, să-l cităm pe misticul din secolul al 9 - lea Ioan Scotus Eriugena (2),  ulterior Wilde, Yeats - despre care T. S. Elliot spune că este cel mai mare poet al erei moderne -, George Moore, Bernard Shaw, Sheridan, ducele de Wellington - nume faimoase de irlandezi care abundă, dar fără îndoială James Joyce, nu poate fi ignorat. Declar că teoria lui Veblein se aplică în cazul Irlandei, fără legătură cu specificul rasei.
    Irlandezii există în cadrul culturii engleze, și ei folosesc cu virtuozitate limba engleză. Cu toate acestea ei realizeaza că nu sunt englezi get-beget. Ei nu se simt loiali tradiției britanice, așa că ei vor trata totul cu o privire radical revoluționară. Această atitudine ar trebui adoptată și de noi, scriitorii latino-americani. Noi aparținem culturii vestice, vorbim o limbă apuseană - spaniola - fără să fim europeni sau spanioli. Istoria noastră începe când decidem să fim spanioli, și această decizie produce cea mai mare revoluție în limba spaniolă care a început în America latină  și mai târziu în Spania. Subliniez că mă refer la modernism, la Rubén Dario, Jaimes Freyer, Leopoldo Lugones. Să revenim acum la cazul lui James Joyce, deși nu am destule date despre strămoșii săi. Știm despre tatăl sau că era un colector de taxe, și că familia lui era catolică, Joyce fiind educat de iezuiți. Cât despre strămoșii săi celți, în contrast cu alți contemporani, el nu era obsedat de acest fapt.
     Pe când irlandezii învățau vechea limbă celtă (numită Erse), Joyce amintește că orașul Dublin fusese la origine un port al vikingilor danezi, și că Irlanda a fost condusă de regi de viță scandinavă. Cu alte cuvinte, el subliniază rădăcinile scandinave pe lângă cele celte. Joyce învață norvegiana și scrie în această limbă o scrisoare lungă lui Henrik Ibsen, care era promovat în Anglia de Bernard Shaw. În ultima sa enigmatică și amețitoare carte- "Finnegans Wake" - găsim o mulțime de calambururi bazate pe cuvinte scandinave. Să amintim câteva date din viața lui Joyce. S-a născut la Dublin în anul 1882.
 _________________

 

(2) Ioan Scotus Eriugena (815-877) este considerat primul mare gânditor scolastic. Importanța și caracterul inedit al operei lui Eriugena (adică om din Irlanda) stau în cunoașterea și efortul remarcabil de a introduce în lumea creștină scrierile areopagitice.

     Publică în 1922 faimoasa sa carte "Ulysses". A murit în 1941. Mai toată viață o petrece departe de Irlanda. În nuvela autobiografică "Portretul artistului la tinerețe" el explică de ce a părăsit Irlanda și închide cartea cu enumerarea  armelor sale preferate: tăcerea, exilul și jocul de cuvinte. Munca lui Joyce este importantă timpurilor noastre, char dacă o plăcem sau nu. Eu, cândva, am participat la o mișcare numită Ultraism (extremism) (3). În acea vreme, credeam într-o reînoire a literaturii, și ca să denumesc ceva a fi "modern" aș fi ales fără ezitare opera lui Joyce.
      Există în lume mii de tineri care încearcă să scrie în stilul pe care poetul Apollinaire îl numea "aventură", în opoziție cu "ordine". Desigur cel mai bun exemplu de literatură aventurieră este opera lui Joyce. Dacă am fi nevoiți să distrugem toate cărțile moderne, cu două excepții, acestea ar fi Ulysses și Finnegans Wake. Aventura este cel mai bine reprezentată în opera lui Joyce. Joyce se simțea irlandez până în străfundul sufletului său. Mai mult de atât, se simțea un orășean din Dublin. Când devine faimos, vizitează pentru câteva zile Irlanda ca apoi să revină la Paris și Zurich, unde moare aproape orb în 1941. Martinez Estrada (4) a spus că William Hudson (5) nu a revenit în Argentina după ce a părăsit-o. El păstra Argentina în inima sa. Hudson nu a fost nevoit să revină, memoriile lui erau clare și avea o intuiție deosebit de lucidă a lucrurilor. La fel putem spune că și Joyce purta Irlanda cu sine. Să ne amintim că el declara  exilul său a fi o armă. Probabil de aceea el scrie două cărți celebre, profund irlandeze și nostalgice.  

_________________

(3) Miscarea Ultraistă   (Spaniolă: ultraísmo) a fost o mișcare literară născută în Spania în 1918, cu intenția declarată de a se opune modernismului,  care domina poezia spaniolă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

 (4) Ezequiel Martínez Estrada (1895 –  1964) a fost un scriitor, poet, eseist și critic literar argentinian. Un biograf și critic admirat, avea adesea un ton politic în scrierile sale și era un anti-peronist confirmat. În ultimii ani, el a fost identificat cu ideile lui Nietzsche sau Kafka, în ultimii ani a fost identificat îndeaproape cu revoluția cubaneză și cu Fidel Castro.

 (5) William Henry Hudson  (1841 – 1922) autor, naturalist, si ornitolog

____________

 El mai scrie o poveste "Oameni din Dublin" și o piesă de teatru numită semnificativ "Exiluri". Ele sunt citite ca urmare a faimei produse de Ulysses. În schimb, "Portretul artistului la tinerețe" este cea mai accesibilă carte scrisă de Joyce. Este relevant interesul lui Joyce în revoluția literară europeană.
     El studiază în profunzime cele două mișcări literare franceze - naturalismul (Zola fiind cel mai notoriu reprezentant) și simbolismul. Simbolismul produce un mare poet irlandez - Yeats. Cele două mișcări sunt oponente. În Franța, simboliștii sunt inamicii naturalismului. Pe Joyce îl interesează ambele curente. Trebuie să vorbim despre aceste curente, importante operei lui Joyce. Naturaliștii oferă "felii de viață" cititorului. O frază a vremii sună așa: "Iată transcrierea realității". Zola, în special, avea o imaginație puternică, vizionară, pe când naturaliștii spuneau că ei doresc să  "rescrie realitatea". Să analizăm aceste două declarații. Ceva scris sau spus poate fi rescris. Dar o mare parte a realității nu este orală... așa că nu e posibil să descriem perfect realitatea. Ceva povestit, e posibil de rescris folosind un stil similar cu o conversație - adică un stil oral.  Așa cum am spus realul nu este oral, în general. O parte este vizuală, alta olfactivă, alta tactilă, alta are gust, și dacă memoria noastră funcționează bine, ea este plină cu imagini. Nu putem neglija pasiunile. Nicio pasiune nu poate fi descrisă direct, verbal, realitatea fiind un complex de lucruri simultane. Realitatea cuiva este memorie și pasiune,  nostalgie și dorință, și alte multe lucruri indescriptibile. Pe Joyce îl interesa și simbolismul care se opune naturalismului. Simboliștii credeau că nimic nu poate fi exprimat, descris. Ei susțin că scriitorul trebuie să lucreze cu sugestii, și în acest sens simboliștii sunt mai aproape de literatura eternă decât naturaliștii. Să ne gândim… ce sunt cuvintele? Sunt simboluri, care funcționează numai atunci când sunt familiare unor oameni.
    De exemplu, dacă spun "piața constituției" cuvintele mele creează o imagine în mintea celor care cunosc acest loc. Dar dacă zic "strada congresului din Austin", posibil să nu aveți o imagine precisă a locului. Simboliștii doreau să folosească sugestia iar o metaforă este în mare și ea o sugestie. Cele mai bune metafore sunt cele care nu declară stări, ci în schimb le sugerează. Îmi amintesc o metaforă scrisă într-un poem de Mallarmé. Curios este că Mallarmé folosește o metaforă care este opusul unei  imagini simboliste, în ciuda faptului că era un poet simbolist. Această metaforă amplifică sensul exagerat, susțin eu. Vorbind despre un cuplu de îndrăgostiți, Mallarmé îi numește "un alb cuplu care înoată". Este o imagine vizuală intensă, excesiv de intensă. Aici, Mallarmé nu e simbolist. Îmi amintesc de Chaucer care în secolul 14 spune în “Troilus și Cresida”:

     "Ah iubiții, da, care se scaldă în bucurie". Aici, cuvântul scaldă sugerează goliciune, de asemeni, ne sugerează că Mallarmé prin "alb" ar fi sugerat nuditatea celor doi, în mod explicit. Cu aceste versuri poetul secolului 14 este un mai bun simbolist decât pare a fi Mallarmé cu o metaforă atât de clară și de stângace că aproape nu distingem imediat diferența dintre înot și îmbrățișare, acte diferite, să zicem. Joyce oscilează între ambele metode. Putem decide că Joyce se află în orice situație care aparține de literatură. Joyce nu este un gânditor remarcabil. Viața lui este banală. Avea pasiuni și vederi politice similare cu ale contemporanilor săi. În mod conștient, fiind uneori un irlandez agresiv, caută intenționat modele în Franța, ca să nu fie nevoit să cerceteze firea engleză. Ideile sale nu sunt ieșite din comun. Ce îl diferențiază de alți literați este pasiunea pentru scris căreia îi dedică întreaga sa viață. Joyce scrie "Omeni din Dublin" și în final vrea să mai adauge o parte nuvelei sale. Schema acestei părți era foarte simplă - cel puțin așa gândea Joyce la început. Joyce concepe un caracter obișnuit - Leopold Bloom, un evreu pierdut în Dublin - și descrie o zi din viața acestuia. Ce-l intersa pe Joyce este dezvăluirea faptului că Bloom știe că soția sa îl înșeală. El știe că soția îl va înșela în această particulară zi. El pleacă la servici (este un om de afaceri ) și apoi se plimbă la periferia orașului, stă de vorba cu diverse persoane și astfel uită de necazul său pentru o clipă. Totuși, nu reușește să se debaraseze de realitatea că va fi înșelat,  locul și ora la care actul trădării se va întâmpla. Memoria îl sâcâie și îl urmărește ca o umbră, oriunde s-ar deplasa. La finele zilei, revine acasă, se bagă în pat conștient de întâmplarea trăită. Joyce dorea să producă o scurtă povestire a unei zile de singurătate și eșec în care un bărbat traversează o tragedie personală fără ca să o arate, încercând să petreacă ziua ca și cum nu i-ar păsa.

    Mai încolo, Joyce își propune să scrie o nuvelă despre ziua lui Leopold Bloom din momentul în care se trezește și până seara când merge la culcare. Joyce analizează această zi și are o relevație similară lui Zenon din Eleea (6)  care gândește cum să mute un obiect dintr-un loc în altul. Zenon își spune: Înainte de a ajunge la capătul drumului, obiectul meu trebuie să  parcurgă jumătatea drumului, apoi jumătate din ce a rămas, adică încă un sfert din acest drum, apoi o optime și așa mai departe la infinit. Zenon descoperă infinitul în fiecare distanță. Același paradox i se întâmplă lui Joyce. Să ni-l imaginăm pe autor privind ziua lui Bloom de sus, el descoperă că ziua conține mii de mici scene, lucruri, detalii pe care este obligat să le includă dacă vrea să facă o muncă temeinică. Să ne gândim la imensa cantitate de informație vizuală pe care o procesăm de la trezire și până seara când mergem la dormit. O cantitate enormă. Să adăugăm informația tactilă, gusturile, aventura de a traversa o stradă, întâlnind o persoană cunoscută sau intrând într-un dormitor. Să ne gândim la contextul în care apar amintiri legate de acțiunile noastre.
     De exemplu, când am sosit azi în La Plata, mi-am amintit toate ocaziile în care am mai fost aici în trecut. Pentru un moment și probabil fără intenție m-am gândit la un amic decedat, Lopez Merino; apoi mi-am amintit câteva versuri ale lui Almafuerte (7).  În orice caz, multe lucruri se petrec într-o zi. Joyce a înțeles că dacă vrea să realizeze proiectul unei zile din viața cuiva, e obligat să scrie o carte aproape infinită, și Joyce petrece mulți ani din viață scriind-o în Paris, Trieste sau Zurich, unde a murit. Din personajele tradiționale, clasice, există unul care îl atrage în mod deosebit – Ulysses .
 ______

(6) Zenon din Eleea  ( 490 BC – 430 BC) a fost un filozof grec presocratic, din sudul Italiei, și membru al școlii filozofice a eleaților, întemeiată de Parmenides. Numit de Aristotel fondatorul dialecticii, el este cel mai bine cunoscut datorită paradoxurilor (aporiilor) sale. Se cunosc 40 de aporii ale sale.

(7) Almafuerte - Pedro Bonifacio Palacios (1854 –  1917), bine cunoscut sub porecla Almafuerte,  este un poet argentinian.

      În ochii lui Joyce, Ulysses este comparabil cu Faust, Don Juan sau Hercules, dar Joyce decide că aceștia sunt mai puțin importanți comparați cu Ulysses, și hotărăște să producă o paralelă între povestea omului de afaceri - evreul irlandez - relativă la aventurile lui Ulysses.

     William Blake a spus că orice se poate petrece în cele 60 de secunde ale unui minut. Metaforic, Blake propunea o "comoară de aur și argint" în fiecare minut de viață umană, iar Joyce preconizează o bogăție similară. El presupune că toate problemele lui Ulysses - nostalgia, visele întoarcerii în Ithaca, pot fi cuprinse într-o singură zi din viața lui Bloom, care ca și Ulysses, vrea să revină la Ithaca lui - casa sa din Dublin, panicat de frica că o va găsi pe Penelope a sa, necredincioasă. Dar Joyce care a studiat toate tehnicile literare , este nesatisfăcut de ele și atunci își propune să le practice până la totala lor epuizare  în romanul "Ulysses". Fiecare capitol din Ulysses are un corespondent în Odiseea lui Homer. Dar Joyce continuă să caute și alte analogii. De exemplu, fiecare capitol este dedicat unui organ specific din corpul uman; fiecare capitol este dominat de o anumită culoare, fiecare fiind scris în altă tehnică literară. Unii comentatori au găsit merituos acest mixaj de tehnici găsite în Ulysses. Eu personal nu consider mixajul un mare merit al cărții. Ce a făcut Joyce este să se auto - încurajeze în a continua să scrie, și după părerea mea aceasta este adevărata cauză a abundenței schemelor și a trucurilor folosite. Ceea ce contează este CARTEA. Schema și trucurile literare au calitatea de a convinge autorul că are "ceva" în mână. Ca să purceadă la o astfel de opera, Joyce a trebuit să gândească la tot ce forma Odiseya lui Homer sau mai curând, s-a gândit că are sarcina de a transla aventurile lui Ulysses (care implică vrăjitori, ciclopi, eroi, zei) - în realitatea modernă a Dublinului. Cred că acest paralelism i-a fost de un mare ajutor. Cel interesat de structura lui "Ulysses" poate găsi informații într-o carte scrisă de Stuart Gilbert, secretarul personal a lui Joyce. În cartea sa, Gilbert analizează fiecare capitol al romanului. Acolo vom găsi corespondențele numerice. Fiecare capitol, toate metaforele sale, sunt legate de sistemul circulator, respirator sau digestiv, etc. De semeni,  observăm că fiecare capitol are un anume gen de dialog. În finalul cărții, există un capitol scris ca un catehism. În această secțiune, metoda naturalistă este dusă la extrem. De exemplu, ni se spune din ce exact unghi personajul privește scena sau ni se enumeră toate titlurile cărților aflate într-o librărie. Acest capitol este plin de informații precise. Ultimul capitol, este cel care a produs cea mai mare influență în literatura contemporană. Este un lung monolog interior al soției lui Leopold Bloom.  Acest monolog ne dezvăluie ce gândește soția lui Bloom înainte de a adormi. În Odiseea lui Homer găsim poveștile lui Ulysses și Telemach, iar în Ulysses, cartea lui Joyce, există un caracter numit Stephen Dedalus, care ascunde pe însuși Joyce aflat în căutarea tatălui sau, pe care îl găsește în Leopold Bloom. Dedalus este Telemach în acesta nouă "Odisee". Ce putem spune despre "Ulysses"? Este, fără îndoială, una din cele mai stranii lucrări ale vremii noastre dar, după cum scrie George Sampson în "Istoria literaturii engleze", are serioase deficiențe în a fi lizibilă. "Ulysses" nu poate fi citită de la cap la coadă; cu toate acestea, este plină de fraze strălucit alcătuite, căci marele talent al autorului rămâne cel verbal. Același lucru descoperim în poemele sale. Pe când scria "Ulysses", Joyce dorea să copieze realitatea, dar acest lucru nu este posibil, eu cred că nu o putem face numai prin mijlocirea cuvintelor. Este posibil ca Joyce să fi realizat că nu și-a îndeplinit scopul propus și, după un timp, începe să compună o altă carte, care este pentru "Ulysses" ceea ce "Ulysses" reprezinta pentru cărțile sale anterioare. Adevărul este că "Ulysses" este mai complexă decât orice altă opera literară, dar mult mai clară comparativ cu Finnegans Wake. Aici, avem de a face cu orele trezirii. Pe de alt parte, "Finnegans Wake" durează o unică noapte, ceea ce semnalizează uzul gândirii simbolice și a visurilor din timpul unei nopți. Jung vorbește despre subconștientul colectiv. El spune că toți avem o suprafață (care e conștiința) și sub ea se află o sferă, sau un con umbrit - subconștientul, care va apare în visele noastre. Unii psihologi spun că trăim succesiv.  Adică în viața conștientă avem "un înainte", "în timp ce" și un"după". Psihologii se întreabă mereu ce semnificație are "prezentul". Filosoful englez Francis Bradley spunea că prezentul este momentul când viitorul devine trecut. Semnificația este că nu trăim urmând cursul timpului ci ne deplasăm invers sensului lui.

     Ca și Bradley, Unamuno (8) deja spusese: "Noaptea, fluviul orelor curge dinspre izvorul sau, viitorul etern". Timpul vine spre noi din viitor,iar noi ne deplasăm spre viitor. După cum spun psihologii, de exemplu, Dunne în  "Un experiment în timp" noi nu visam într-o manieră secvențială. Dunne (9)  subliniază că în timpul visului, accesăm o zonă de timp făcută din prezentul și viitorul imediat, azi și mâine, văzute de la o anumită înălțime sau distanță. Dar, cum ne-am obișnuit să trăim secvențial, când ne trezim, visele se aranjează succesiv, în ciuda faptului că s-au petrecut simultan. De exemplu, citind o carte, ochii ne fug de la stânga la dreapta. De aceea ne este dificil să citim limbi semitice care sunt scrise în sensul opus. Probabil visăm în același mod, simultan, dar, când ne reamintim visul, îl stocăm într-un sens succesiv. Așa că Joyce își propune să scrie o carte a cărui personaj  principal este un barman din Dublin, care va acționa în somn, în vise  și nu în orele de trezie. În vederea lui Joyce "Finnegans Wake" va fi o carte a simultanului. Dar o  carte se citește obligatoriu succesiv. Citești pagina 1, apoi pagina 2 .. cinstit ?...nimeni nu citește pagina 3 pentru că ne blocăm de la pagina 1 din pricina complexității textului. Joyce spune că odată citită,  o vom percepe simultan. Eu unul socotesc că atenția umană nu este aptă să realizeze această performanță. Joyce care tăia într-o lume de vise și infinite sugestii, care conțineau și inconștientul, este nemulțumit de limba trivială, așa că decide să scrie o carte plină de neologisme. Să aruncăm o privire la cum funcționează ele. Un exemplu în limba spaniolă va clarifica aceste probleme. Să luăm de pildă "Triptico del tango" scris de Marcelo del Mazo, prieten cu Evaristo Carriego (10).
    În Buenos Aires există orchestre de țigani numite"zíngaros ".
Cineva întreabă dacă ei sunt cu adevărat zíngaros .

______________

(8) Miguel de Unamuno ( 1864 -  1936) a fost un prozator spaniol, filozof, profesor, eseist, poet și dramaturg.
(9) John William Dunne   (1875 – 1949)  a fost un soldat britanic, inginer aeronautic și filozof. Ca tânar, el a luptat în cel de-al doilea Război Boer, înainte de a deveni un proiectant de avioane de cercetare în primii ani ai secolului XX. Mai târziu, s-a întors la filosofie, unde a obținut recunoaștere literară prin teoria sa asupra naturii timpului și a conștiinței, numită "serialism".
(10 )  Evaristo Carriego (1883 – 1912), poet argentinian, admirat de Jorge Luis Borges.

     La care Marcelo del Mazo răspunde:  "nu sunt zíngaros, ci gringaros". Adică gringos care se prefac a fi "zíngaros". El produce un cuvânt nou din gringos (americani)+ zíngaros = gringaros. 

     Poetul simbolist Laforgue (11) vorbea despre "violupté ", legând ideea de voluptate cu cea de viol. Iată un alt exemplu ,o glumă pe care Jules Laforgue  o inventează pentru eternitate. El nu spune eternitate ci eternulitate, un cuvânt care neagă simultan cele două concepte. Joyce adoptă acest scop - și în mod nefericit - îl extinde în toate cele 300 de pagini ale cărții sale, în care fiecare substantiv, adjectiv sau verb se aseamănă cu centaurii, fiind construit din două părți (cuvinte). Exemplu: în engleză avem "noise" și "voice", dar Joyce scrie "voise" combinând ideile celor două cuvinte într-unul. Sau expresia în limba engleză ("english language" ), și cuvintele " jingle și " jangle" din care Joyce produce "jinglish janglage". Efectele sunt curioase și dificile uneori.
     Alt exemplu:  Joyce scrie "glittergates of elfinbone". Înțelegem că glittergates sugerează porți strălucitoare, dar ce este elfinbone?
În germană, există cuvântul "Elfenbein" semnificand fildeș. "Elfinbone" ar putea fi interpretat ca oase de fildeș, dar asta este ghicire și nu etimologie corectă, care ar produce "Elefantenbag" = os de elefant.  Joyce ia acest cuvânt și produce  "elfinbone" . În loc de fildeș, el spune "elf-bone”, ca și cum tot scheletul era făcut din fildeș. Un alt exemplu: noaptea este comparată cu un râu, o idee nu neapărat originală. Ce face Joyce cu această idee? Expresia "noaptea care curge" a fost folosită de multe ori; Joyce vorbește despre "ape care râuresc". Avem ape și indicativul prezent râuresc creat din substantivul râu. Întreagă, fraza este "The rivering waters of, the hitherandthithering waters of. Night!" Hither and thither înseamnă aici și acolo...împreună producând un verb care ne dă ideea unei mișcări multidirecționale a  nopții. Verbal este o făcătură splendidă, dar eu nu știu dacă, prin aceasta, Joyce atinge rolul inuman pe care și-l impune. Virginia Woolf a găsit o perfectă definiție pentru ambele cărți.

____________
(11) Jules Laforgue (1860 -  1887) a fost un poet francez, reprezentant al simbolismului.

     Ea le numește "teribile victorii, glorioase căderi".  Nu putem merge mai departe.  
      Ar însemna să reducem marile  ambiții  literare  la  absurd.
      Croce (12)  spune că literatura și arta în general, sunt chestiuni de expresie. Desigur Joyce dorește să exprime. Fiecare scriitor posedă o parte moartă a limbii. Cu toții spunem "cutare a intrat în cameră, sau cutare a ieșit în stradă" și o facem fără să exprimăm ceva specific, doar ca să propunem cititorului imagini posibile pe care nu i le-am descris.  În contrast, Joyce vrea să exprime în mod continuu tot ce întâlnim și această încăpățânare face "Finnegans wake" dificilă la citit. Pentru el nu este suficient să combine cuvintele limbii engleze ci produce monstruozități verbale mixând engleza, norvegiana, celta, franceza, greaca, spaniola, sanscrita..  etc... Acum să vedem, care este ultima parte a operei lui Joyce?
    Întâi, avem un exemplu moral, faptul că deși înhămat la o atfel de muncă, știe că  lumea lui făcută din cuvinte ciudate nu poate avea succes. Apoi, și cel mai important, este extrordinarul talent verbal al artistului. Acest fapt duce la concluzia că Joyce nu poate fi judecat, apreciat în traduceri. Joyce a colaborat la traducerea lui "Ulysses" în limba franceză. Comparând versiunea franceză cu cea engleză, vom vedea că versiunea franceză e deficitară. De exemplu: în franceză, vom găsi "bougie spectral"… o lumina spectrală, pe când în original avem o compoziție de excepție "ghostcandle"  care leagă fantoma și candela într-un singur cuvânt. Joyce a scris și poeme. Extraordinare. Ce păcat că Joyce care adoptă numele Dedalus din motive de elocvență își dedică timpul construcției unor labirinturi verbale colosale în care el se pierde și în care cititorii se pierd și ei. Pentru a aprecia un poet este necesar să auzi și să respiri versurile sale. Să citim un prim scurt poem simplu, construit din melancolie și disperare (probabil nu cele mai bune elemente pentru un poem reușit).

___________

(12) Benedetto Croce (1866,  1952) a fost un critic italian, filozof idealist și politician. A scris numeroase lucrări de filozofia istoriei și de estetică

Titlul poemului: Ea plânge peste Rahoon

Rain on Rahoon falls softly, softly falling,
Where my dark lover lies.  *
Sad is his voice that calls me, sadly calling,
At grey moonrise.

Love, hear thou
How soft, how sad his voice is ever calling,
Ever unanswered, and the dark rain falling,
Then as now.

Dark too our hearts, O love, shall lie and cold
As his sad heart has lain
Under the moongrey nettles, the black mould
And muttering rain.  

* Ce frumoasă este expresia "unde întunecatul meu iubit zace.."

     Următorul poem merită atenție pentru că e muzical și eufonic, dar nu este suficient ca un poem să fie muzical urechii, el este legat de o viziune.

I  Hear an Army

 I  hear an army charging upon the land,   

And the thunder of horses plunging, foam about their knees:   

Arrogant, in black armour, behind them stand,  

Disdaining the reins, with fluttering whips, the charioteers.  

  

They cry unto the night their battle-name:       

 I moan in sleep when I hear afar their whirling laughter.  

They cleave the gloom of dreams, a blinding flame,  

Clanging, clanging upon the heart as upon an anvil.  

   

They come shaking in triumph their long, green hair:  

They come out of the sea and run shouting by the shore.

My heart, have you no wisdom thus to despair? 

My love, my love, my love, why have you left me alone?

    Aș dori să adaug câteva vorbe despre acest poem care începe ca un vis. Poetul visează despre armata celtă care apare dinspre mare. E vorba de o armată antică, care folosește carete de luptă, apoi ei strigă în noapte numele lor războinic și cotropesc țărmul. Ele sunt trupele zeilor lui Homer sau ai zeilor celtici. Ei apar din fundul mării, scuturându-și părul verde, lung, ca noi să înțelegem că este vorba de zeități ale mării care își lovesc inima și pieptul de parcă ar lovi în nicovale. În ultimile două versuri înțelegem că poetul s-a trezit din vis și realizăm că măreția și oroarea acestei armate care apare din mare, invadează pământul, își strigă numele de luptă, poetul comparându-i cu o flacăra orbitoare; nu este nimic altceva decât o metaforă produsă de dezolarea pe care o simte poetul părăsit de femeia pe care o iubește. Începutul e plin de tumult și de zgomotul armelor, finalul său este o simplă chestiune pusă de un tânăr pierdut care își întreabă iubita de ce l-a părăsit.

AG 

Editura SAGA

 

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor