Punta Cana,o provocare careia cu greu ii faci fata.Perspectiva unor 10 ore de zbor si alte 4 ore intr-un aeroport precum Charles de Gaulle in Paris ar putea ucide orice dorinta.Ar putea...dar n-a ucis-o!

Pana la urma singuratatea nu-i un “pacat”si nici o trista intamplare.E evadare dupa placul inimii,e libertatea de-a alege variantele disponibile,fara sa fie nevoie de ...consultanta.Si uite asa, m-am trezit pe o plaja la a carei vedere mi s-a oprit respiratia.Insotita de Rita,o canadianca pe care,probabil destinul,a plasat-o la masa vecina din restaurantul elegant in care “aterizasesm”intr-una din cele mai lungi zile de joi din viata mea.Intr-o engleza amestecata brutal cu franturi de germana,i-am descoperit generozitatea cu care ar salva o planeta daca viata i-ar da posibilitatea.

Eram pe maini bune si ,cu siguranta cunoscatorului,m-a insotit la plaja.Un gard imens ,care proteja terasa unui restaurant la malul marii,ma despartea de Paradis.L-am ocolit ,pasind timid in spatele Ritei,si am simtit un praf de nisip fierbinte care-mi dadea o senzatie de caldura in tot trupul.Paseam in Paradis si respiratia mea uitase sa-si indeplineasca misiunea.Eram debusolata si privirea transmitea semnale puternice mintii mele care,in neputinta-i,n-a mai reusit altceva decat sa declanseze lacrimi.In departare,cerul si marea,incercau sa-si adjudece suprematia.Era albastrul cerului dat de seninatatea-i,contopit insesizabil cu turcuazul apei.Si ca o binecuvantare,praful de nisip alb,legaliza uniunea cerului cu marea.Vantul adia usor si frunza unui palmier m-a atins,imbogatind reveria in care intrasem.De marimi diferite,pareau ca niste soldati hotarati sa apere si sa infrumuseteze locul adjudecat.Nici nu-mi amintesc in ce limba mi-am exprimat entuziasmul,stiu doar ca undeva,la mijlocul barbiei,lacrimile ma transformau ,precum o bagheta fermecata,intr-unul dintre cei mai fericiti pamanteni.Am luat nisipul in palme si mi se strecura printre degete mangaindu-mi cele mai tainice simturi.N-am spart niciodata o clepsidra dar ,cu siguranta,nisipul din ea provine din plaja Marii Caraibe.

Si ziua imi rezerva,in doze bine impartite,emotii.Pe plaja imensa trona,aproape de mal,un pavilion alb de care vazusem in filmele americane.Ma restabilisem emotional si personalul hotelului(oameni mici si cu o culoare la care nu doar soarele contribuise)misunau cu flori si tot felul de ornamente in mjlocul pavilionului .Rita,mereu prezenta,imi citise nelamurirea si ma luminase

-It is a wedding,Mari”

Ei bine,era mult,era prea mult pentru un suflet sensibil si romantic,nematurizat ,precum al meu.Ma ratacisem printre curiosii”aterizati”ca si mine,dintr-un alt sat,al vreunei alte tari si ,la finalul ceremoniei,mi-am promis,stergandu-mi discret lacrimile,sa revin intr-o zi in acel loc.De ce si pentru ce??...ramane taina sufletului meu(....)

Vanzatorii ambulanti(precum cea din imagine)incercau sa-si castige existenta la o temperatura de 30 de grade,iar unul dintre ei mi-a simtit slabiciunea ,gandindu-ma la soarta lor,s-a oprit langa mine oferindu-mi trabucuri originale si adevarate.Dupa 10 minute de negocieri si intrebari aferente unor astfel de situatii,m-a cerut de nevasta.Nu-l puteam asocia cu nici o varsta asa ca l-am refuzat elegant.Revenisem la hotel cu Rita si prima mea zi,in Punta Cana,se incheia cu un rom Barcelo,un trabuc original si cu o cerere in casatorie pe care m-am vazut obligata s-o refuz,era tatal a sase copii:))))

Trabucul si rom-ul serii,emotiile primei zile,entuziasmul si bucuria unei astfel de experiente mi-au stors o mare parte din energie.Era curios,desi eram libera sa fac ceva care sa-mi incite simturile,luasem hotararea sa merg la plaja si sa astept cuminte sa ma imbratiseze soarele si marea.In restaurantul de peste drum se putea servi micul dejun incepand de la ora 5(o stralucita idee a cuiva din staff-ul conducerii).Era intuneric bezna,soarele abia daca isi facea aparitia in jurul orei 7-7.30,si ma indreptam spre cafeaua care promitea,in sperantele mele,o limpezire a gandurilor.

Nu pot sa pricep cum poate cineva sa cante dimineata la ora 5,ma rog,impropriu spus “sa cante”,si aproape contrariata i-am zambit chelnarului pe care-l invidiam pentru bucuria lui.Poate adormise devreme,poate nu fumase primul trabuc din viata lui,poate era obisnuit cu rom-ul....sau era,pur si simplu,fericit si canta.Am aflat mai tarziu ,tot de la Rita,ca salariul unui chelner poate ajunge,cu putin noroc,la 250 de dolari si muncesc nesfarsite ore pe zi.Imi amintesc ca-mi trecuse atunci prin minte sa invat sa fiu multumita si poate chiar sa incerc cateva acorduri muzicale in timp ce demontez un detector de fum.Cred ca nemtii mi-ar sugera,cu un zambet plin de amabilitate si de raceala,sa incerc o programare la psiholog...am sa verific asta,sa nu uit!!

Se pare ca mai erau perechi cuminti care si-au implinit somnul asa ca am inceput sa creez scenarii in mintea-mi ,pentru fiecare pereche in parte.M-am “distrat”cu imaginatia vreo jumatate de ora si savuram cafeaua cand ,o minune!,cineva vazuse ca exist si m-a salutat cu un zambet care-mi promitea un mic dejun mai putin plictisitor.

Va reamintesc ca eram libera sa raspund si sa zambesc oricui,un sentiment care pana mai ieri ma apasa.Cred ca marea se facea vinovata de schimbarea petrecuta in mintea mea.Ieri (adica in prima zi) m-am lasat imbratisata de valurile ei si ,ca o perfida,lua cate o parte din mine, cu fiecare val de care ma simteam imbratisata .Cu un altul ma reconstruia pentru a ma pregati de un nou inceput.Habar n-aveam,si nu am nici acum,de ce-mi iesise expresia “un nou inceput”,poate destinul sa stie mai multe decat mine....

Ah,uitasem…..zambetul oferit era al responsabilului de sala care ,probabil,nu apucase sa-si puna sacoul care sa-i lamureasca prezenta si motivul abordarii...

-Si gracias,quiero otro cafe...si am ramas in continuare singura la masa.

Grand Bahia World se intinde pe o suprafata imensa iar hotelul nu inseamna ceea ce eu am cunoscut pana la Punta Cana.Sunt cladiri independente,pe 3 etaje,vile cum le denumesc ei,si receptiile sunt imense.Palmierii sunt deliciul locului si parca simtindu-se admirati se leagana ,cu ajutorul vantului, ca niste frumoase domnisoare.Vilele cochete,vopsite toate in oraj-alb sunt intr-un contrast perfect cu verdele intens al vegetatiei luxuriante.Un domeniu in care ,daca ai pasit,incepe sa-ti devina clara asocierea cu Paradisul....desi n-am gasit pe nicaieri o descriere amanuntita a ceea ce numim Paradis.

Am ajuns la plaja si o liniste adanca acorda prioritate ..nelinistii marii care se revarsa in valuri.Ziua promitea multe si m-am adapostit la umbra unui palmier cerandu-i protectie...in asteptarea”piratilor”:))

Vizualizări: 108

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor