Tata ne-a părăsit, dar viitorul sună bine. Da, atât timp cât reuşim să prindem ideea din fiecare eveniment petrecut în viaţa noastră şi să învăţăm, viitorul are o şansă în plus de a străluci mai intens, mai frumos, mai cu patos, mai…

        Eram şi noi o familie, una foarte frumoasă, cel puţin aşa credeau ceilalţi. Trăiam în burg, eram mereu veseli şi fericiţi. Divorţul părinţilor i-a şocat pe toţi din jur. A venit fulgerător şi a trecut la fel de repede. Rămasă singură, cu doi copii, mama făcea adevărate sacrificii ca să ne poată oferi strictul necesar. Tata, se pare că uitase mult prea repede de noi. Dar nu mă voi opri la acest aspect, trist şi revoltător, ci voi merge la partea interesantă a acestei poveşti. De ziua lui Cristi, singurul bărbat rămas în casă şi… cel mai mic, mama se gândi să îi ia haine noi. Zis şi făcut, îşi luă băieţelul, de numai patru anişori, de mână, şi, făcându-mi semn să vin şi eu, ne-am dus până în piaţă, unde erau hainele la preţ mai pe buzunarul ei. Îi găsi un costumaş de mai mare dragul şi, atât de mult îi plăcu lui Cristi, că ceru să rămână îmbrăcat cu el. Ce mai putea zice mama, bucuroasă de ochii veseli ai copilului, plăti hainele şi pornirăm toţi spre casă. Era o zi însorită de duminică. Oamenii treceau în fugă pe lângă noi, unii mai grăbiţi, alţii la pas mai domol. Fiecare avea povestea lui, noi o aveam pe a noastră. Şi, cum mergeam noi pe drum, Cristi fluturându-şi haina şi aruncându-şi picioarele în părţi, mama îngândurată şi eu melancolică, în faţa noastră apăru… tata…

        - Bună dimineaţa! salută el instinctiv.

        - Bună, Alexei! se auzi vocea mamei.

        Tata ducea în mâini o plasă cu banane. Cristi începu să o privească, mai cu subînţeles, deja saliva…

        - Mă grăbesc, zise tata. Maşenca mă aşteaptă, adaugă el, arătând spre plasă.

        Tata îşi făcu loc printre noi şi, dus a fost. Cristi rămase cu ochii în soare, îi şopti mamei că voia şi el o banană, doar că mama, nu mai avea din ce să îi ia. Dăduse toţi banii pe costumul abia cumpărat şi mai avea atâtea de rezolvat… Merseră spre casă ca doi singuratici, trişti. Eram şi eu pe lângă ei, neştiind ce să fac. Ii priveam si nu stiam cine e mai dezamăgit, mama sau frăţiorul?! Am început să îl felicit pe Cristi pentru noul costumaş. Aşa am ajuns repede acasă şi mama scoase tortul din frigider. În câteva minute, băiatul uită de “isprava” cu bananele. Fericită de fericirea copiilor, mama ieşi în târg să îşi rezolve şi celelalte trebuincioase, iar eu m-am luat la vorbă cu o colegă de clasă, care tocmai venise din tabără. Tot stând noi la taclale, ca între fete, nu am observat că a dispărut Cristi. Doar o bătaie puternică în uşă ne trezi la realitate. Era Tania, colega mea de bancă. Respira greu, de parcă ar fi venit de la ora de educaţie fizică. Roşie în obraji şi cu ochii cât cepele, începu să gesticuleze sălbatic.

        - Olga, Olga! Nu o să-ţi vină să crezi ce s-a întâmplat!

        Am privit-o îngrozită, dar nu am reuşit să întreb nimic pentru că Tania oricum abia aştepta să îmi dea vestea.

        - Cristi…. Cristi e în faţa bisericii, chiar lângă gard… Stă cu mâna întinsă şi…

        Nu am mai aşteptat finalul, am deschis larg uşa şi mi-am proptit privirea fix în poarta bisericii de vis-a-vis. Îmbrăcat la patru ace, cu noul costum, fratele meu stătea printre cerşetorii zdrenţuiţi, cu măna întinsă. Nu părea să fi strâns mare lucru. Privea uşor într-o parte, de parcă i-ar fi fost jenă. În câteva secunde, am fost lângă şi, aruncându-i cei doi bănuţi pe care tocmai ce îi primise, l-am smotocit puternic.

        - Ce faci, măi? Ne faci de râs ziua în amiaza mare?!

        Cristi mă privi cu tristete, scoase câţiva bănuţi din buzunar şi întrebă:

        - Ne ajung de banane? Am căscat ochii, m-am domolit şi, luându-l de mână, pornirăm amândoi către magazinul de lângă.... Pe la amiază, când mama veni acasă, mare îi fu mirarea când văzu pe masa bananele. Cristi se juca liniştit în colţul lui, cu maşinutele preferate. Eu îmi făceam temele. Află de boroboaţa lui Cristi, puţin întristată, se înveseli în cele din urmă. În timp, povestea ajunse la neamuri, apoi la vecini şi cunoştinte, şi aşa aflase toată lumea cum a făcut rost Cristi de banane.

        Tati, tati, unde eşti?!... Te vrem înapoi!...

Duminica, 21 septembre, 2014

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de GOGA GR. CONSTANTIN pe Februarie 27, 2015 la 12:04am

   Delegarea narativa, pentru varsta de jurnal este o incredere in stilul realist, care aduce cotidianul in noul imaginar DK...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor