Înapoi în regiment

 

    Nu mult după aceea, a sosit ziua plecării de la Poseşti. Am spus adio cu părere de rău acestor locuri, dar am oprit în drum la Lipăneşti, tot la o fermă de pomi fructiferi… Aici am poposit pentru ȋncǎ o lună, lucrurile petrecându-se asemănător cu cele de la Poseşti… Ȋmi adusesem haine groase de acasă, unde m-am mai dus de două ori. Seara, dupǎ terminarea treburilor, plecam prin sat la discotecă, sau rǎmȃneam să vedem un film sau două la video. Hrana a fost bună şi destulă, dar am cam suferit de frig noaptea. Ca sǎ ne ȋncǎlzim la dormitor, improvizasem douǎ reșouri din BCA scobit, la care atașasem rezistenţe de 1000 de waţi. Pe la prânzul unei zile de sfârşit de noiembrie, în curtea fermei au intrat două autobuze. Dupǎ raportul celor douǎ plutoane rǎmase, cu valizele ȋn mȃnǎ, așteptam să ne vină rândul la urcat. Ȋn ziua aceea veniserǎ cȃţiva pǎrinţi, care aflaserǎ cǎ li se ȋntorc copiii ȋn regiment. Veniserǎ din București sǎ le ia hainele civile. Ah, Doamne! mǎ gȃndeam. De acum începe greul! Până acum a fost bine, dar ce va fi în regiment  rămâne de văzut. Da, au fost aproape trei luni de vis...

Iatǎ-mǎ aici, mândru soldat, după o zi de instrucţie.

 

 

 

 

 

 

 

Ajunși în regiment, porţile s-au închis cu lacǎte grele în urma  noastrǎ. Coşmarul ȋncepuse. În urma plecării mai multor soldaţi la mină, în companii s-au făcut restructurări. Ne-au mutat  de la a VI-a la a V-a. Aşa că mi-am zis în sinea mea: bine că am scăpat de cele două javre de caporali, care erau chiar de la a VI-a. Aşa crezusem eu. Despărţirea de Nicu avu momente demoralizatoare pentru mine. Grǎsunul s-a dus la bucătăria regimentului recomandat de plutonier, pentru cǎ bucǎtarul vechi tocmai se liberase. La a V-a am dat peste câţiva nemernici ordinari, între care un caporal moldovean şi un fruntaş oltean. Ăştia doi  aflaseră de viaţa pe care o dusesem noi la munci şi de tupeul nostru, de la cei doi caporali pe care îi umilisem. Aşa că, până s-au liberat şi-au bătut joc în voie de toţi noii sosiţi… După câteva zile, eu şi alţii, ne gândeam deja să le punem pătura pe cap… Dar, cum ne amestecaseră iarăşi, nu ne mai cunoşteam prea bine, şi frica de arest, nesiguranţa, pusese din nou stăpânire pe noi. Ȋndurarǎm aproape toate mizeriile posibile. Gradaţii căutau până şi cel mai mic pretext, ca să ne pedepsească.  Totuşi, cu cei care executau bine comenzile, se purtau mai frumos. Mai întâi ne-au scos sufletul cu pasul de defilare, încercând trăinicia tocurilor; cu cântecele patriotice, sǎ ne spele urmele distracţiilor de la munci, apoi cu mânuirile de armă şi cu instrucţia în poligon. Aveam o singură ţinută de iarnă-universală. Noaptea, caporalii și fruntașii  se distrau cu noii locatari, dându-ne câte două, trei alarme, după ce înainte de stingere ne paralizau cu echipări şi dezechipări, pe care trebuia să le efectuǎm în maxim 30 de secunde. Din cauza asta, Fulgericǎ trase din greu. Era un bucureștean mototol și incurcǎ lume. De disciplină nu mai vorbim, apoi de ordine şi curăţenie... Dar dacă cineva îndrăznea să-şi pună bocancii la uscat, lângă sau chiar după sobă, risca să nu-i mai vadă... Pe ai mei şi ai altor colegi, i-am găsit plini cu apă, a doua zi dimineaţă. După ce i-am scurs tacticos, i-am încălţat şi hai din nou în poligon, prin zăpada mocirloasă, prin noroi... Până să depunem jurământul, am dus o viaţă palpitantă. După ce i-am raportat pe gradaţi, a fost şi mai rău. Căpitanul nostru, comandantul companiei, era mulţumit că au scos untul din noi. N-au mai contat metodele folosite. Am avut o satisfacţie, totuși. Ȋntr-o noapte, aproape de liberarea lor, au dat o petrecere. A doua zi a aflat cǎpitanul și i-a bǎgat trei zile la arest, la corpul de gardǎ. Ȋi vedeam la masǎ, fǎrǎ curea și fǎrǎ șireturile de la bocanci. Se manifestau zgomotos, știind cǎ mai au cȃteva zile pȃnǎ vine ” libi” (liberarea). Majoritatea bǎieţilor se adaptǎ rapid, făcând în aşa fel încât să nu-i supere pe veterani. Eu nu dǎdui nimǎnui prilejul să-şi bată joc de mine, fiind bǎgat ȋn prizǎ permanent. Gradaţii se legau mai ales de cei mai neîmblânziţi. La început, până să ni se dea armele, raportul şi inspecţia de dimineaţă s-au lăsat foarte prost. Chiar că arătam ca nişte recruţi neinstruiţi. După-amiaza se consuma cu diferite munci, în funcţie de necesităţi. Dădeam zăpada şi făceam pe grupe de serviciu la cantină. Nicu râdea de mine, pe de-o parte când mǎ vedea la instrucţie, dar pe de alta se văita că munceşte mult şi doarme puţin...

    Amintire dintr-o zi de instrucţie, din curtea regimentului. Eu, fǎrǎ cǎciulǎ pe cap, ȋn rȃndul de sus, ȋncadrat de doi colegi bucureșteni. Jos, ȋn dreapta lȃngǎ caporal, se afla Vlǎduţ, viitorul lider al bǎieţilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acum, somnul il dormeam pe bucăţi, pentru că trebuia să efectuǎm fiecare serviciu de planton. Dacă noaptea dispărea ceva era jale...Cel mai rău era atunci când cădeai planton II, pentru că îţi rupea noaptea în două. Ne bucuram mult, atunci când mai scăpam la munci afară. Ne duceau la Scăieni, la Ploieşti sau la Valea Călugărească, unde munceam ce se nimerea. Aceste escapade erau ca un balon de oxigen pentru toţi. Preferam să muncesc decât să îndur mizerii din partea neciopliţilor de gradaţi. De, așa era ȋn armatǎ. Mâncarea de aici era oribilă, însă foamea mǎ determina să mănânc pentru că, proviziile de acasă se terminaserǎ. Cu toate astea, mâncam de multe ori pâine goală, și ce se mai găsea pe la chioşcul regimentului. De la munci primisem şapte sute cincizeci de lei, pentru cele trei luni lucrate.Un cadou mult aşteptat.

Într-un oarecare timp, am simţit că regimentul era invadat de piloşi... Programul zilnic era urmǎtorul. Trezirea se fǎcea cam pe la cinci fară un sfert, dimineaţa, asta ca să ne încadrǎm în program. Ȋmbrăcaţi sumar pentru înviorare, făceam paturile, iar pe cearșaf trebuia neapărat să sară banul. Înviorarea era cam de un sfert de oră, după care ne întorceam în companie, ca s-o pregătim pentru inspecţie.

 

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Iunie 17, 2012 la 7:28pm

O, Doamne, cum sună:" Înapoi în regiment..".De foame se văieta şi fiul meu (dimineaţa o cană de ceai , o felie de pâine şi trei feliuţe de slănină). Teroare. Să vă povestesc o fază: un gradat pe un deal şi altul pe celălalt care strigau non-stop...la mine adunarea...soldaţii cu tot "harnaşamentul" fugeau de la unul la altul având de sărit un canal cu apă şi nămol, cam lat. Cei mai zdraveni reuşeau dar cei mai mici de statură nu...fiul meu mi-a povestit cum îl intercalau şi-l zburau pe sus săracul ca să-l scape de pedeapsă... Frumos, să sară banul...prin asta îmi dau seama ce înseamnă să faci armată...soţul meu face patul impecabil, pe când eu...În final afirm că e bine totuşi din multe puncte de vedere să faci armata, te faci om, te educi prin răbdare şi curaj...V-am povestit cam mult...O seară frumoasă! Am citit cu plăcere!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor