Jurnalul unui erou anonim

[Simona FRÂNCU]

Cu gândul ce-ţi cade pe frunte
Te pierzi în tăcere o vreme
Ai tâmplele reci şi cărunte
Şi sufletu-ţi pare că geme.

Şi mâinile moi, tremurânde
Pe foi se revarsă grăbit,
Eşti sinele tău ce pătrunde
Prin sinele meu prăbusit.

Când clipele tale s-au scurs
Ai dat mântuirii alean,
Pe ţărmul troian ai ajuns
Cu timpul grăbit şi viclean.

Cu mantia-ţi albă şi veche,
Prea grea pentru umerii goi
Te-ai dus peste timpuri pereche
Şi-ai plâns toate zilele noi.

Târziu lângă ceasul tocit
De miile tac-uri mărunte
Ai plâns idealul dosit
În pletele tale cărunte.

Eşti totul purtat de nimic
Şi taina rostită cu glas
Eşti sinele tău într-un tic
Şi timpul ce zace în ceas.

Eşti cel ce ai pus izbăvirea
Pe capete mii ispăşite,
Te-ai dat şi-ai promis mântuirea
Cu palmele-ţi reci obosite.

Ţărâna ta-i vie mereu,
În munte stă scris pe un lemn
Sunt tot ce n-aţi vrut, într-un Eu,
Sunt Cel Care Sunt într-un semn.

Pe drumul ce duce spre casa
Toiagul tau cade mai des
Cu truda pasesti si nu-ti pasa
Caci inima ta a ales.

Ai dat intrebarilor sens
Si timp ai creat din belsug
Din carul cu vorbe imens
Tradarea ai ars-o pe rug.

Condeiul lasat la-ntamplare
Pe masa patrata de lemn
Porni sa-ti insemne iertare
caci nimeni nu-ti dete un semn.

Si somnul te prinse grabit
Pe cufarul vechi de arama
Te-ai dus de lumina rapit
In vremuri virgine, de-o seama.

II
Ce faci copile, pe noapte?
Un tata batran intreba;
Imi spun,tata,stelele-n soapte
Ca lupta cu mine se da.

Mi-e ceasul in prag si-l aud
Si tare-as mai vrea sa-nteleg,
De ce nu mi-e sufletul crud?
De ce nu pot eu sa aleg?

Batranul,trecut,intelese
Iubirea din tanaru-i fiu,
Cu palma o lacrima-si sterse,
Dar luna spunea ca-i tarziu.

Plecara apoi cautand,
Cararea sa-i duca acasa,
Isi stransera mana sperand
Ca mama-i asteapta la masa.

III

In marele templu lumina,
Vibreaza un sfant ideal,
Iar vesnica voce divina
Te-ndeamna, batrane, la mal.

Pe-o raza de soare-ai venit
Uitand sublima-ti esenta,
Sosirea-ti trecu rasarit
Si vorba-ti aduse fiinta.

N-ai pus stapanire, nici graniti,
Si mama-ai numit tu pamantul
Au stat marturie doar anii-ti,
Ce si-astazi asteapta cuvantul.

Sa-l tina-n istorii cu slove,
Prea albe si-n aur brodate,
Dar timpul se-opreste in strofe,
Vei spune-ntr-o zi mai departe.