Da, ai înțeles bine! Animalul nu are karmă. Dar animalul luat ca unitate, dacă mă pot exprima în felul ăsta! Vreau să evit noțiunea de individ pentru a nu crea neînțelegeri. Poți vorbi de așa ceva doar la nivelul speciei. El nu este o individualitate. Eul lui este comun pentru o întreagă specie. Abia specia poate fi considerată ca fiind o individualitate. Înțelegi? Vreau să spun că există karma speciei. Animalul se naște, moare și trăiește altfel decât omul. Cândva, animalele, regnul animal, mai bine spus, au făcut parte din valul nostru evolutiv. De fapt, greșesc! Ele fac parte din valul nostru evolutiv, doar că au rămas în urmă. Dar, rămânerea lor în urmă a fost mai mult decât necesară pentru evoluția celorlalți. Am tot atins subiectul ăsta cu evoluția și cu faptul că ceva se ridică prin fenomenul de „segregare”, îi spun eu, fenomen prin care, în același timp, ceva trebuie să cadă. Karma, spuneam, se aplică individualității, adică unei entități conștiente de sine care își poartă responsabilitatea faptelor. Este efectul care se răsfrânge asupra cauzei. Numai că ea, cauza (mă refer la cel ce a produs-o), trebuie să rămână aceeași dar, compensarea se va face tot acolo unde a fost produsă. În cazul omului în viața încarnată pe Pământ. Dar nu mă refer la aceeași viață. Compensarea în baza karmei nu înseamnă neapărat durere, suferință. Și facerea de bine este generatoare de karmă. Și ea lasă urme. Iar compensare va fi pe măsură. Ideea de iertare a păcatelor este legată de karmă. Se va ajunge, la un moment în evoluție, când pentru a putea păși în următorul stadiu, celor care nu au reușit să-și dizolve total karma vieților anterioare, aceasta li se va șterge. Dar, există și fapte care afectează direct lumea spirituală, care nu au legătură cu viața încarnată. Ca atare, ele nu pot fi răscumpărate prin destin în vieți viitoare. În acest caz chiar că este nevoie de un gest de bunăvoință Divină. Cu siguranță pasul lor nu va fi la fel de mare ca al celorlalți, dar va fi! Cea mai eficace consumatoare de karmă negativă, într-o viață, este suferința. Și animalul suferă pentru că este posesorul unui corp al senzației, doar că, suferința lui este fără efect karmic asupra lui. Ea se va contabiliza, cumva, abia la nivel de specie, dacă mă înțelegi, adică la nivelul sufletului comun care poartă răspunderea ca entitate conștientă de sine. Animalul nu are un suflet al lui separat care, după moarte, să-și continue existență. Sufletul lui este un sufletul grup responsabil de întreaga specie și care îl conduce doar prin instincte. El se află plasat la alt nivel; superior. Deci... Doamne, ajută!

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor