La aniversare

(din volumul „Nu uita”, Editura PIM Iași, 2015, editat de Ion Oprea)

 

În metropola din care am plecat pe-a vieții cale,

Cetățenii pe trotuare merg încet, pășind agale,

La costum și la cravată, îmbrăcați de sărbătoare,

Trecătorii, cu mirare, se întreabă: „Cine-s oare?”

 

Este floarea cea vestită, toți cu câte-o facultate,

Adunând, de-atunci încoace, cincizeci de ani la etate!

Hotărâți să se-ntâlnească cam în fiecare an,

Până când n-o mai rămâne, decât unul în final.

 

Am venit din toată țara, unii chiar din larga lume,

La-ntâlnirea cu colegii, să ne ținem doar de glume!

Am fost prieteni buni în școală, și-așa am rămas mereu,

Dorul de-ai vedea la față ne apasă tot mai greu.

 

Pupături, strângeri de mână, glume, vorbe amicale,

Amintiri din tinerețe, când în jeb n-aveam parale,

Dar aveam o calitate: eram veseli, geniali

Hotărâți și noi s-ajungem... colonei sau generali!

 

Ne uităm unii la alții, ne-ntrebăm chiar cu mirare:

„Cum a fost, măicuță, oare, o atare transformare?

Am plecat de la vipușcă, tineri, veseli și frumoși

Și ne-ntoarcem în postura de bătrâni, cărunți, chelioși.

 

După ani de trudă multă, am ajuns, cum ne e scris,

Să acumulăm, firește, bogății de nedescris.
Pe la tâmple-avem argintul, aurul pus de dentist,

Plumb atârnă la picioare, pietre scumpe-n colecist!

 

La Snagov nu avem vile, nu avem nici șase case,

N-am făcut nimic pe pile, precum Klaus sau Năstase.

N-am avut și n-avem firme intrate în insolvență,

Au intrat la pușcărie doar vreo trei din intendență.

 

Însă mergem înainte, nu ne dăm deloc bătuți,

Că avem umor și farmec, chiar și oarece bănuți.

Și acum, la vârsta asta, ne mai ținem de femei,

Să ne-ajute-a trece strada sau să nu cădem pe-alei....

 

Fraților, în încheiere, doresc tuturor, cu drag,

La mulți ani cu sănătate, bucurii, nepoți în prag!

S-aveți parte și de șansă și să știți că vă iubim!

Vă urează numai bine, subsemnatul... anonim!

 

20.08.2009, Nițu Constantin

Colegiul Liceal Militar Ștefan cel Mare, Câmpulung Moldovenesc

 

 

 

Vizualizări: 242

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor