La malul mării, am încercat să îmi opresc iubirea,
Era atât de gingaşa şi delicată, îmi spunea mereu: lasă-mă să mai rămân.
Însă fugeam, fugeam printre valurile strivite de sărutul meu,
Şi îmi răspundea prin picăturile sărate care mă atingeau.
Ah... dulce fior! Cât te iubesc şi iar de el îmi aminteam.
Era rece şi furios căci am oprit la timp nebunia unei iubiri pierdute
Mi-a dat mâna şi m-a strâns, se uită la mine şi îmi zicea: du-te
Nu mai suportam ironia şi tiranica lui iubire
Vroia doar să îi aparţin dar nu pentru o veşnicie.
Am plecat de lângă el, căutând un soare mai strălucitor
Care să mă încălzească şi de care, să nu îmi fie atât de dor.
Până la urmă suntem doar o fărâmă din acest Univers
Iar marea din nou tace în timp ce eu... oftez!

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Alexandru Daniel Lesan pe Iunie 21, 2010 la 1:36pm
pana la urma...ai dreptate cu farama Universului...ms pt cererea de prietenie.;)

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor