Erau prea multe ganduri ce se loveau intre ele intr-o miscare browniana,manate de metroul care gonea mai tare decat o facea in mod normal. Dar ceva facu ca  totul sa se  opreasa in loc,sa ramana inghetat in aer  fara sa fie rece si atunci  am simtit  totul limpede,era liniste.E atat de bine sa te opresti uneori din fuga zilnica si sa te uiti la cei din jur.Ia un loc si vezi! mi-am zis atunci..

Cei din jurul meu continuau acea miscare dezordonata din care m-am desprins si atunci mi-am dat seama ca multe din intrebarile mele nerezolvate isi gasesc raspunsul in acei oameni.Oglinda nu mai era sparta acum si nici nu puteai sa te tai in cioburile inrosite la capete..era doar o eliberare de stres,ceva ce-mi linistea sufletul obosit.

De jos se vedea totul asa clar.Fete fericite,triste,oameni somnorosi,grabiti,tineri,batrani dar cu totii erau antrenati in acelasi ganduri si griji necontenite.Cu totii purtau ochelari inchisi la culoare si casti in urechi.Nu stiau ca-si pot vorbi intre ei si nici nu au facut asta niciodata.

Stand jos mi-am dat seama ca o bratranica sta in picioare si atunci creierul a actionat fara voia mea.Fara acel lant in care ne tine fuga teribila in care suntem picioarele s-au dus singure si m-au ridicat iar gura inhamata la frumos i-a oferit locul batranei.

Batrana se bloca.Ramasese intepenita cateva secunde si apoi amutita se aseza multumind din ochi.Ai putea crede ca nu a mai patit asta,ca era pentru prima oara cand cineva facea asta dar in ochii ei se vedea ca venea dintr-un timp in care toti faceau asa.Atunci mi-am adus aminte de bunica.Putini ani am putut s-o am langa mine dar in acei ani m-a molipsit si mi-a dat din acea lume din care provenea.

In acel moment se intampla ceva si mai interesat.Toti din jurul meu,cum nu se intamplasa niciodata ca si cum ar fi avut un scurt in memorie,au fost atinsi dar nu puteau sa inteleaga ce simt.Doar unul dintre ei,care statea undeva in spate,personajul neobservat  facu un gest neobisnuit.

Si-a dat ochelarii si castile jos si a vorbit:”stiu ce am simtit,candva cu totii am simtit asta,trebuie sa ne trezim si sa ne oprim din fuga.Am uitat de noi striga din rasputeri”

In acel moment toti si-au dat jos ochelarii si au inceput sa-si vorbeasca si totul a revenit la normal.

 

 

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor