La mulți ani 2014! Iubirea Atotputernică să vă călăuzească pașii, dragostea s-o împlinească!

Intre cei ce se iubesc nu exista separatie.Pe de alta parte, ar fi simplist sa concepem iubirea numai ca o comunicare de energie de la unul la altul, precum ar fi cu totul gresit sa fie considerate o identificare de eu-uri.Energia care se comunica de la unul la altul in cei ce se iubesc nu are un caracter fizic si nu se comunica in forma in care se comunica energiile fizice.Intr- un anume sens, cel iubit nu-si trimite numai o energie in fiinta celui iubitor, ci pe sine intreg, fara sa inceteze de a ramane si in sine.E o proiectare a fiitei sale intregi prin energia sa in sufletul celui iubitor.Iar chipul celui iubit nu se impune silnic, ci e primit si pastrat cu bucurie, incat nu stii care trimite odata cu chipul sau mai multa energie de la sine la celalalt:cel iubit sau cel ce iubeste.
Dragostea se realizeaza atunci cand se intalnesc intr-o traire reciproca deplina doua subiecte in calitatea lor de subiecte, adica fara sa se reduca reciproc la starea lor de obiecte, ci descoperindu- se la maximum, ca subiecte, in toata libertatea.Iubirea e patrunderea reciproca a doua subiecte in intimitatea lor, mai mult decat interpatrunderea dintre un subiect si un lucru,fara ca sa inceteze a fi suverane si autonome.Prin iubire patrunzi in intimitatea unui semen, in samburele finite lui, mai mult decat patrunzi in fiinta unui obiect, chiar daca-l asimilezi prim mancare.Il patrunzi fara sa-l nimicesti sau imputinezi, ci dimpotriva, dandu-i ocazia sa creasca.De aceea iubirea e suprema unire si promovare reciproca si tocmai de aceea, suprema cale de cunoastere in care semenul nu e pasiv, ci mai liber ca in orice alta stare sau relatie.Cu cat il iubesc mai mult, cu atat mi se descopera mai mult.Cand dezvoltam insa aceasta legatura sau ne descoperim in ea, ne plasam fiecare neasemanat mai mult in interiorul celuilalt decat inainte, dar si in interiorul propriu.Acum se realizeaza si ne devine transparenta propria adancime si adancimea semenului.Ea ne reveleaza, ne da un plus considerabil de realitate.Celalalt ni se reveleaza ca avand o adancime uluitoare, o bogatie nebanuita.Dar ceea ce e ciudat e ca acest plus nu poate fi definit exact. Iubirea e un urias plus de cunoastere, producand in acelasi timp un urias plus de viata in cel iubit si in cel ce iubeste, dezvoltand la maximum fiinta lui si a mea.Dar aceasta cunoastere nu poate fi captata in concepte.Aici ni se descopera tot sensul imaginatiei.
Imaginatia aceasta are multiple temeiuri de adevar.In primul rand subiectul fiecaruia ascunde virtualitati indefinite, care pot fi puse in valoare prin iubire.De aceea aceste virtualitati le sesizeaza tot numai cel ce-l iubeste.Aceasta in primul rand, pentru ca el surprinde in manifestarile voluntare si in vibratiile lui sufletesti o multime de nuante care reveleaza latente neobservate de privirea piezisa, patimasa, superficiala a celor ce-i sunt ostili sau indiferenti. In al doilea rand pentru ca cel ce iubeste infrumuseteaza in mod real prin dragostea sa fiecare trasatura a celui iubit, nu numai pentru ca proiecteaza de la sine un val de lumina peste ele,ci si pentru ca de fapt cel iubit, simtind dragostea celuilalt, o traieste ca pe o putere ce scoate la iveala din adancurile sale tot ce e bun si in acelasi timp il sporeste considerabil; de fapt prin dragostea noastra facem mai buni si mai frumosi pe altii, precum ne facem si pe noi insine.In al treilea rand, cel ce iubeste faureste in sine un chip de lumina al celui iubit, iar faptul acesta se datoreste fie in total virtualitatilor acunse in trasaturile celui iubit, fie idealurilor spre care aspira in mod nestiut tendintele celui ce iubeste, fie faptul ca e o sinteza din aspiratiile unuia si din virtualitatile celuilalt.
In general, imaginatia e produsul unor forte, al unor latente, al unor posibilitati din cuprinsul comun al celor doi, din cuprinsul lui "noi".Si daca cel ce si le imagineaza crede puternic in ele, ceea ce se intampla in dragostea adevarata, forta de la baza lor, in care e antrenata si vointa, comunicandu- se din cel ce iubeste celui iubit,il face pe acesta sa participe la actualizarea lor. Indefinitul atat de bogat in latente al subiectului iubit, sau dualitatea imbogatita a subiectelor ce se iubesc,cuprinde ca virtualitati tot ce se exprima prin imaginatia lor, iar forta acestei imaginatii este forta dragostei. Daca dragostea este statornica, puternica si adevarata, reuseste sa actualizeze aceste latente in ei.Astfel chipul celui iubit, idealizat de imaginatia celui ce iubeste, devine o forta model care preface pe cel iubit din zi in zi, in vreme ce si cel ce iubeste actualizeaza tot mai mult chipul idealizat al sau, faurit de celalalt.Propriu- zis intre chipul meu idealizat de celalalt si chipul lui idealizat de mine se produce prin comunicare reciproca o fuziune si eu, prefacandu-ma dupa chipul idealizat al celuilalt, actualizez in acelasi timp chipul idealizat al meu care a inceput sa devina chipul dupa care se formeaza celalalt.Iar privind fiecare la celalalt, in lumina chipului reciproc realizat,de la o vreme a devenit fiecare foarte mult cu chipul idealizat al celuilalt, caci privindu-l unul pe celalalt, fiecare vede un chip idealizat al lui dupa care se modeleaza el insusi. Noul chip comun format nu e o victorie egoista a unui eu, ci o sinteza a celor doi, o victorie a noastra asupra egoismului meu si al tau, o crestere luminoasa a mea si a ta.
Cand imaginatia se opreste, s-a stins iubirea.Forta imaginatiei e iubirea si forta iubirii e imaginatia.Ele au o putere creatoare reala.Imaginatia e forta prin care cel ce iubeste scoate ca un scafandru, din bogatia indefinite a celui iubit, frumuseti si lumini si transparente noi pe chipul aceluia si apoi pe chipul sau, sau pe chipul comun.
Suntem doi intr-o unitate, fiecare privind la celalalt. Tu imi esti necesar mie, tii de existenta mea, fara sa fii incorporate in eu-ul meu si eu, de existenta ta, fara a fi incorporate in tine.Imi esti necesar mie, nu pentru ca sa te fac subordonatul si slujitorul meu, nu simt necesitatea unui astfel de subordonat si slujitor, ci pentru a-mi fi tu mie centrul de preocupare si de slujire.Imi esti necesar ca subiect autonom, nu ca obiect subordonat.Imi esti necesar pentru a inlocui grija de mine, cu grija de tine, pentru a le pune in locul eu-ului meu.Atat de intim imi devii, atat de una cu mine,atat de mult te atrag in centrul existentei mele, incat imi substitui eu-ul meu.Tu tii locul eu-ului meu, tii in mine locul persoanei primate, pastrandu-le independent de mine. Prin iubire fiecare atrage pe semenul sau atat de mult la sine in intentiile sale si si-l prefera siesi, pe cat il respingea inainte si se prefer ape sine.In acelasi timp tu faci la fel cu mine si in aceasta se manifesta independenta subiectului tau fata de mine, intregind prin aceasta fericirea mea.E o substituire de eu-uri prin vointa ta, nu prin constrangerea mea.
Eu am nevoie sa-ti comunic tie anumite sensuri si daca tu asculti cu intelegere, castig si eu o noua intelegere a lor.Eu castig in adancime, imi devin transparent ca subiect prin faptul ca patrund in adancimea subiectului tau, sau prin faptul ca tu deschizi liber adancimile tale.Tu esti nadejdea si taria mea, eu sunt nadejdea si taria ta.Chiar prin faptul ca te stii nadejdea si taria mea, te intaresti, iar eu la fel.Aparenta mea si a ta la un "noi" comun face ca, atunci cand tu strigi dupa ajutorul meu, eu sa simt ca ceva ce tine de mine e in suferinta, iar daca te lovesc pe tine ma imputinez si ma pagubesc pe pe mine de ceva cu mult mai essential decat daca as pierde un bun care e exclusive al meu.Poate de aceea zice francezul "partir c'est mourir un peu". Plecand de langa tine mor intrucatva, precum mori si tu cand pleci de langa mine.Asa se explica sentimentul acut al mustrarii constiintei pentru raul ce l-am facut altora si raspunderea ce o simt fata de semeni.Numai faptul ca in dragoste mi se reveleaza apartenenta ta in cercul existentei mele , ca parte a lui "noi", al unei realitati comune careia ii apartin si eu si tu si numai faptul ca in acest "noi"fara de care nu pot exista in in mod normal, eu am rolul de a primi de la tine, precum tu ai rolul de a primi de la mine, explica acel lucru mpe care il simt ca pe o adevarata minune: ca tu ma iubesti pe mine. Fiecare subiect intelege de ce iubeste pe altul, caci vede in acela o serie de insusiri si de ajutoare.Dar nu intelege usor de ce il iubeste altul pe el, intrucat in dragostea altuia fata de sine, el insusi isi pare fara pret, neinteresant, fara adancimi. Nimeni nu-si poate da seama cat de mult valoreaza el pentru altul, dar isi da seama cat de mult valoreaza altul pentru el. Cine nu poate iubi nu se poate revela siesi. Iubirea premerge autorevelarea.

Dumitru Staniloae

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor