Aşteptasem de câteva săptămâni un motiv pentru a ne întalni, între timp ne tachinasem virtual aproape zilnic. Era un drog pe care îl înghițeam cu riguriozitate în fiecare seară și noapte. Eram unicul slujitor al acestui cult iar asta îmi dădea puterea de-a putea interpreta întreaga lui gamă de personaje.

           Când sunt emoţionat încep sa vorbesc mult și fără o țintă aparentă, deviez des de la subiectul conversației și evit cu sfințenie să vorbesc concret și fără aluzii. Urmez o coerență proprie. Nu mă fâstâcesc și nu fac pauze, sunt concentrat, un perfect geometric cub de gheață. Mă simt atât de rece încât uneori mă trezesc cu degetele în băutură pentru a o racori, nu de multe ori chiar și reușesc. Dar în prezența ei cuvintele capătă forme ciudate, se umflă cât un balon, prind aripi și-mi ies direct din buric apoi ridicându-se se sparg la câțiva centimetri de gura mea stropindu-mi cu savoar lor penibilă. Nici nu știu dacă sunt auzit de cealaltă persoană. Răsună doar în capul meu ca într-o hala imensă și goala în care oricât de mult ai țipa, nici un ecou nu îți va răspunde, vibrațiile sunt absorbite de neat. Așa nu se poate menține o conversație. Îmi adun în pumn întreaga atenție, și strângandu-l cu forță, mă concentrez în ochii ei. Doar pleoapele îmi tremură hipnotic. Privirea îmi penduleaza între cei doi iriși abrupți și negri ai făpturii cu păr păgân. Are un păr lung și și-l poartă încolătăcit în vârful capului într-un turn cu o baza foarte bine definită; iar o explozie de suvițe i se revarsă din el precum o scurgere de lavă neagră. Mă privește rece și îmi arunca sclipiri stroboscopice din prea desele ei clipiri. Genele, lungi și încovoiate precum iatagane turcești, par pregătite de atac. Îi răspund simptomatic cu gesturi compulsive și irationale. Întind mâna spre ea dar nu reuseșc decât să măsor distanta dintre noi, n-o pot ajunge cu atingerea!

            Erebus ne pregătește un joc de umbre, umbre vâscoase printre care abia o zăresc. Pășește în fața mea, îi deschid ușa și o las să treacă prima pragul camerei mele. Îi adulmec mirosul și o urmez supus până la marginea patului. Nu ăși ăntoarce privirea spre mine și nu îmi vorbește, își apleacă capul într-o parte și își desface părul aruncând clame și agrafe direct pe podea. Le urmăresc cu privirea în lumina unei raze lunare ce intra pe una dintre ferestre. Astfel podeaua îmi oferă un spectacol fascinant, imaginea unei o coloana vertebrală pregătindu-se să se descopere privirii mele! Își dezvălui întâi  un umar și apoi pe celălalt, cele doua bretele ale rochiței ei se balansează câteva momente și apoi încep să coboare mângâindu-i brațele. Întreaga rochiță alunecă ca într-un lung sărut al trupului pe care tocmai îl abandonează. Torsul îi ramane gol, dar eu, fiind contra lumini, îi ghicesc doar forma - e o sculptură perfecta. Începe să se aplece, se mișcă ondulator pentru a-și scoate rochia împotmolită în generoasele ei șolduri. Își arcuiește spatele până la vârful picioarelor, nu ar fi lipsit mult ca să atinga cu fruntea de podea. Imaginea unei astfel de contorsiuni îmi provoacă o erecție bruscă și viguroasă. Rămasă doar într-o pereche de chiloți negri foarte bine lipiți de fundul ei, își ține acum într-o mâna rochia și îi caută un loc să o așeze. Eu în spatele ei rămân nemișcat dar strangând emoționat în pumni colțurile cămășii mele. Nu îmi pot dezlipi ochii de pe ea și nici talpile ca să mă pot mișca. Îmi aruncă pătura de pe pat și se întinde de-a lungul lui cu o mână întinsă spre un capăt al patului și cu cealaltă apucă colțul uneia dintre perne. Un picior e îndoit sub celălalt, cel de deasupra țintește spre colțul opus brațului întins într-o autocrucificare ciudată. Mă apropii de pat și îi ating sfios unul dintre degetele piciorului întins, o descărcare electrică îmi străbate întregul corp. Mă întorc brusc spre dulap și îmi scot una dintre cravate, una lunga și subtire, de culoare gri și textură foarte suavă, mătase bănuiesc. O prind de încheietura piciorului și dintr-un capăt al cravatei fac un nod deasupra călcâiului ei. Cu celălalt capăt fac un nod de piciorul patului. Nu stiu cât de comod îi este, sunt cuprins de pasiune și acționez din instinct.

               Nu mai am corp, bucăți de carne îmi atârnă în loc de trup, nu mai simt încheieturi sau articulații. Sunt condus de impulsuri și de voințe dezmembrate. Zeci de gânduri și pofte se îngrămădesc să își facă ieșire spre realitate. O lume tenebroasă se deschide pentru a lăsa trecere unor dorințe necunoscute mie până atunci. Arunc repede un cearceaf peste ea și meticulos îl prind în cât mai multe locuri de marginea patului în cleștisori pregătiți pentru un asftel de moment. Nu-mi imaginasem însă că voi fi târât de propria-mi pasiune în acest mod. Suntem prizonierul unul celuilalt acum. Îmi smulg aproape hainele de pe mine în câteva mișcări și le arunc într-un colț al camerei. Mă aplec asupra ei și încerc să-i captez miros respirației precum un animal adulmecând-și prada. Îmi trec mâna tremurândă peste corpul ei acoperit atingând pe alocuri pliurile și dunele făcute de cearceaf, încerc să îl așez cât mai bine și cât mai strâns. E precum un cocon de mătase acum. Buzele ei tremurând îmi atrag atenția, mă apropii de ele și le privesc fascinat. Nu știu dacă ar trebui să le mușc pentru a nu se mai mișca sau să le strivesc sub greutatea dorinței mele. O dorință canibală mă curpinde și brusc, simțindu-mi buzele arzând, mă năpustesc asupra gurii ei. Buzele se lipesc instantaneu și valuri de căldură îmi topesc gândurile și îmi  înfierbântă venele. Limbile noastre se întâlnesc, unesc și se împletesc la început suav și apoi într-un ritm din ce in ce mai alert. Sângele pompeaza haotic și îmi crează presiuni de nedescris în cele mai îndepărtate porțiuni ale corpului. Fața ei arde îmbujorându-i obrajii în lumina palidă a lunii. Sub cearceaf un trup incandescent începe să lumineze. Nu pot privi. Îmi închid ochii si îi înfig limba adânc între buze într-o incercare disperata de a poseda cât mai curând. Mâna unui bărbat e brută și egoistă, lipsită de tandrețe altruistă, e condusă doar de dorința acută de a avea și a stapani, aici și acum, nu o interesează ceea ce provoacă, e îmbătată de propria excitare, e o mana frustrată ca întreaga  sensibilitate a trupului e concentrata acum în altă extremitate. E dorința de a reechilibra simțurile, de a oferi excitări în plus.  

                  Îmi pregătesc lama, una noua cu margine lucioasa. Din boxe se aude “Stainsby Girls” iar eu o privesc pe ea țintă în ochi. Zăresc o oarecare tresărire de spaimă în ochii ei, dar eu pun o față de tâmp și mă urc deasupra ei, cu genunchii lipiți de ea de-o parte și de cealalta a pieptului ei. Cu lama în mână încep să tai din cearceaf, e mică despicătură realizată puțin mai sus de sânul ei drept. Spațiu suficient cât să pot strecura limba și să-i probez gustul pieleii aburind. Următoarea tăietura e exact deasupra sânului stâng, o fac cu mare atenție, o mișcare greșită și aș putea să o ating încrestându-i pielea. Sfârcul sânului ei stâng cade pradă gurii mele flămande, mă înfrupt cu nesaț și încerc să cuprind cu gura cât mai mult din sânul ei. Ea e cuprinsă de convulsii violente și îmi este greu să îmi țin echilibrul și să o stăpânesc în același timp. Își agită mâinile cu putere pe sub cearceaf dar nu poate găsi nici o ieșire. Tensiunea ce s-a acumulat între noi atinge primul climax, așteptările nu ne-au defraudat. E mult mai excitant decât ne-am fi imaginat noi până atunci. Trebuie să ne oprim câteva momente pentru a ne reveni iar eu profit imediat pentru o tăietură nouă: de la prima sfărtecare transversal pâna la început coapsei stângi. E o tăitură migăloasă, își cere timpul și atenția ei, încerc să o fac căt mai dreaptă și fără să ating pielea iar tremuratul mâinii mă împiedică să fiu precis. Odată ajuns acolo o mușc adânc exact în locul în care se face trecerea de la abdomen la coapsă, prind între dinții mei acea zonă afundată, sensibilă și fetișă. Am avut o mare slăbiciune pentru acestă porțiune din trupul unei femei, defiecare dată când zăresc parte din ea mă simt cuprins de pofta de a o avea între dinți și buze. Tresare surprinsă și își scoate o mână prin ultima tăietură făcuta pentru a mă prinde de păr cu sălbăticie. Mă smucește brusc iar eu alunec și mă întind lânga ea. Îmi cere buzele iar eu nu întârzii în a le oferi. Simt cum îmi sunt smulse, supte și zdrențuite, atât de tare încearcă să aspire tot ceea ce poate atinge cu buzele și dinții ei. O abandonez și mă aplec beste pântecele ei, îi tatuez cu dinții o petală galbenă-fosforescentă la câteva degete deasupra ombilicului. Cobor din pat și îi scot piciorul liber afară de sub cearceaf, o ameninț că va rămane fără un deget, o las să aleagă. Îmi trec limba peste fiecare dintre ele și aștept un verdict. Care va fi al meu?! Îmi recuperez lama căzuta mai devreme și ating cu es vârful degetului cel mai lung, cel de lângă degetul mare. Ei îi scapă un scurt țipăt atunci dar și-l înăbușește singură imediat mușcând din colțul pernei. Un firicel subțire de sânge răsare din proaspăta tăietură. În același moment îmi lipesc buzele de degetul ei și fac să dispară în sorbituri de buze urma roșie.

                 Urmează o ultimă spintecare în cearceaf, cea de sub pântecele ei. Am ajuns la momentul pe care amândoi ni-l doream. Înlătur partea de cearceaf ce îi acoperea zona pubiană. Între timp minusculul ei slip dispăruse. Probabil și l-a scos în confruntarea noastră. Ating direct o zona delicat de fină. În obscuritate vulvele ei lumineză trandafiriu. E cea mai proaspătă floare văzută vreodată. Pare că e prima dată când se deschide iar eu sunt martorul acetui miracol. Petale nenumărate lasă să se întrevada o deschidere aurie spre pântecele ei. Organul meu capăta spontan viață proprie, ca o mașină de luptă își pregătește scuturi și arme. Bâzâie și se zguduie ca un bondar la vederea primei flori de primăvară. Mă scufund în ea, dedesuptul nostru se deschide un ocean fără de sfârșit. Mă simt într-un picaj în care simțurile îți sunt exacerbate. Fata asta se modelează după dorințele mele, e un cadou divin. Ca un piston neumatic lovesc sacadat în ritm infernal, fără oprire și fără nicio greșeală. Sunt ca o mașină programată, exactă, fără nicio urmă de îndoiala, o bijuterie a tehnicii. Un supraom înfruntându-și condiția. Spasmotic mă zbat și sunt înfuriat. Demoni mărunți îmi aleargă prin trup și mă străpung cu mii de ace la fiecare mișcare. Bubuituri viscerale îmi transmit vibrații până în tâmple.

               Serafimi și ieruvini asexuați sughită în sec și se zvârcolesc invidioși în propriile trupuri la vederea spectacolului nostru. Par niște omizi supradimensionate și revoltați împotriva condamnării lor. Cearceaful e el însuși incandescent acum, capătă culori roșiatice și se transfigurează într-un lințoliu ca dovadă a așteptării noastre de până atunci. O astfel de experientă nu se mai repetase de doua mii de ani, de la giulgiul lui Iisus. Într-o astfel de copulație s-ar fi putut procrea îngeri rotofei și bucălați. De-am fi dorit, am fi populat întregul cer.

                Spatele îmi este o rană, unghiile ei ascuțite și dure mi-au făcut lungi și adânci tranșee de-a lungul muschilor dorsali. Durerea nu face însă decât să îmi doresc și mai mult. Amestecul de excitare și durere e neașteptat de provocator. Invoc numele tuturor femeilor ce mi-au trecut prin brațe, nu există limite pentru ceea ce pot simți acum. Nu pot face comparație cu nimic din ceea ce am simțit înainte. Naiade, driade, nimfe, iele si zâne îmi joacă în fața ochilor și întrupează într-un singur trup zvâcniri ancestrale de patimă și fantezie. Sub greutatea trupul mei meu e chintesența întregii feminități. Deodată îmi simt membrul frânt sub o puternică presiune. Ei îi simt măruntaiele trosnind, vuituri și spasme de vulcan încătușat. Se zbate și geme răsuflând iregular. Zâmbetul stricat al Giocondei rămâne o simplă crispare banală în comparație cu imaginea din fața mea.

                Mă ridic și mă sprijin într-o mână cu fața la perete. Înante de a-mi îndepărta privirea de la ea zăresc o lacrimă de miere, cât un bob de roua cum i se scurge din ochiul drept. Celălalt ochi e ascuns într-un colț de pernă. Se ridică apoi și mă îmbrățisează pe le spate, își strecoară mâinele pe sub subțiorile mele și întorcându-și palmele deschise mă cuprinde de umeri. Își coboară apoi palmele peste sfârcurile mele, mă strânge puternic și îmi șoptește : ”nu am pe nimeni, credința mi-am pierdut-o de mult… dar tu îmi redai pofta pentru imortalitate...”. Limbile ni se încolătăcesc din nou, cu și mai mare poftă, șerpuiesc cavități și unghere, dune și ascunzișuri. Dâre abundente de salivă rămân martore ale festinului. Pe rochia ei neagră aruncată pe spătarul scaunului răsare o pată nebuloasă precum Calea Lactee. ”La multi ani!” îmi șoptește ea.

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor