aparent, ceva paradoxal -
care-i pluralul de la "noi"?
cand "noi" inseamna eu si tu, adica doi,
ai crede ca-i ceva normal.
pluralul meu si-al tau - adica noi...
dar nu-i asa,nu, iubita?
noi suntem, am putea sa spunem,
ca file intr-o carte recitita...

noi nu avem cum sa fim, oricum ne-ai lua,
doar nopti de extaz, doar geamat, miscare,
doar sanul tau si palma mea,
sau numai uitare si eliberare,
aducerea aminte,sau tradare,
cuvinte in ropot ca o ploaie grea,
planset, poate si resemnare,
carnal, instinct, si dupa - nemiscare...

da, in o mie de ganduri, te chem cu "noi",
desigur, mereu cu sanii goi,
cu gura jucandu-se c-un zambet -

prost sunt si eu, si tu,
cu unduirea careia-i spui umblet!
prosti, tu crezandu-ma, si eu mintindu-ne...
uite, iti spun acum, oprindu-te -
pe bune, incearca sa te-opresti...

ce-i mai corect sa spun?
"noi suntem"?
sau "tu sunt,eu esti"?....

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Urzica Gheorghe pe Iunie 2, 2010 la 12:31pm
Firească provocarea. Când spunem: tu şi eu sau eu şi tu, ne gândim la ''noi'' prin profilul fizic, iar când zicem: Noi, chiar dacă sunt eu cu tine, tu cu mine, suntem Noi, pentru că ne uneşte un fluid interior, ce ţine de suflet şi ne acorează cercului superior pe care-l umanitate. Frumos spus.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor