cînd apele s-au retras oamenii
fiind în mare parte apă s-au micşorat
şi odată cu ei înţelegerea

ziceau
lăudat fie domnul
generaţie după generaţie
apele se retrăgeau
atunci au coborît uriaşii
au suflat norii şi a plouat potopul cel mare
şi laudele

domnul a crescut odată cu oamenii s-a desprins
din plante şi făpturi mitice
s-a ridicat deasupra uriaşilor

oamenii au privit sus tot mai sus
au înţeles că se moare cu rotirea pămîntului
şi au vrut să-l oprească

dar era noapte şi nu le plăcea întunericul
mai plăcute urmele paşilor în pustiu
au găsit alt domn căruia să-i implore
porumbeii din piept

au săpat pînă au dat de oasele cele mari
semn că apa era peste glezne
pămîntul roditor
şi frunzele mari
pe cînd nu lăuda nimeni pe domnul.

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de driza thoma pe Iulie 11, 2010 la 9:38am
Versuri captivante in care se simte" turbulenta"filozofica pentru a gasi "misterul,"sensul" vietii si spiritualizarea universului aduce de fapt tone optimiste,care ne spune ca fara pasiune nu are nici creatie si nici dezvoltare.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor